Prezentul glosar conține termeni din domeniul muzicii, instrumentelor muzicale, spectacolelor muzicale și dansului.
A a - notație literală pentru nota muzicală la. Abendmusik - denumire germană utilizată, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, pentru concertele care aveau loc în biserică duminică seara. Abgesang - al doilea element component, cu caracter conclusiv, din cadrul structurii Barform. thumb|right|200px|Grupul a cappella "Sweet Nothings" a cappella - (despre muzică sau despre formații corale) (care se face) fără acompaniament instrumental (în muzica vocală polifonică începând cu secolul al XVIII-lea). accelerando - termen care indică o grăbire progresivă a mișcării, a execuției unei bucăți muzicale. accent - element periodic care marchează duratele ritmice mai lungi și timpii tari ai măsurii; evidențiere a unui sunet prin amplificarea sonorității acestuia. acciaccatura - ornament melodic ce constă într-o notă foarte rapidă care precede sunetul principal. accident - vezi alterație. acoladă - semn grafic de forma a două fragmente de arc unite, prin care se arată că mai multe portative sunt legate între ele. acompaniament: - însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită; totalitatea elementelor armonice, ritmice, subordonate uneia sau mai multor linii melodice principale (vocale sau instrumentale); - parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește, susține sau completează un solist sau un ansamblu coral. acompaniator - persoană, de obicei instrumentist, care îl acompaniază pe solist; exemplu: pianistul. acompaniere - executare (vocală sau instrumentală) a părții de acompaniament a unei piese muzicale. acord - combinații de mai multe sunete interpretate simultan, care împreună formează o unitate organică. acord (notație) - notație pentru acorduri muzicale. acordare - reglarea unui instrument muzical astfel încât să emită sunete corelate în raport cu un sunet fundamental fix. thumb|right|200px|Acordeon Weltmeister acordeon - instrument muzical cu claviatură ale cărui ancii vibrează datorită curentului de aer care iese dintr-un burduf manipulat de executant. acordic - care aparține acordicii, care se referă la acordică sau la acordurile muzicale; care intră în componența acordului muzical. acordică - disciplină care se ocupă cu studiul diferitelor acorduri muzicale construite din terțe necombinate cu alte elemente ale muzicii. acordor: - specialist în acordarea și repararea unor instrumente muzicale cu corzi și claviatură; - unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale cu corzi și claviatură; act (teatru, operă, operetă) - parte principală a unei piese de teatru sau operă, reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii, având ca subdiviziuni tabloul și/sau scena. acuitate - grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce sau un instrument muzical. acustică: - disciplină muzicală care se ocupă cu studiul sunetelor folosite în muzică și al legilor perceperii lor; - calitate a unui loc, a unui mediu etc. de a permite receptarea clară și nedeformată a sunetelor (sală de concerte, de spectacole etc). adagio: - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în tempo lent, rar; - (parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent; - prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). ad libitum - în mod liber, după voie cu privire la tempo, ritm, interpretare sau cu privire la instrumentație (includerea sau omiterea unor voci sau instrumente). afon - (persoană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. afterbeat - denumire a timpilor pari sau"slabi"; contratimp; (prin extensie) accentuarea timpului par. agem - semn în notele muzicale orientale bisericești. agiato - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) rar și liniștit. agile - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) cu agilitate, în mod sprinten. agitato - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în mod agitat, tulburat. agogică - teorie care se ocupă cu schimbările mișcării ritmice în timpul execuției unei piese muzicale. alterat - (despre sunete sau acorduri) ridicat sau coborât cu un semiton sau două. alterație (sau alterare): - urcare sau coborâre a unei note cu un semiton, punând, înaintea ei, diezul sau bemolul; sinonim: accident; - semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet. ambușură - parte a unui instrument de suflat prin care se suflă aerul cu gura; sinonim: muștiuc. anarcho-punk - stil de punk rock care promovează anarhismul. ancie - mică lamă elastică de lemn (trestie) sau de metal, așezată la gura unui instrument de suflat pentru a produce sunetele sau pentru a le intensifica; sinonim: pană. ansamblu (muzical) - grup de interpreți; compoziție muzicală scrisă pentru un astfel de grup. ansamblu vocal - grup de cântăreți care interpretează împreună o piesă muzicală; vezi și muzică vocală. anthem - compoziție corală sacră, similară cu motetul, pe texte biblice, specifică Bisericii Anglicane. antract - reprezintă pauza dintre două acte ale unui spectacol. apogiatură - ornament melodic care constă dintr-unul sau mai multe sunete secundare care precedă sunetul principal (aflat la altă înălțime), la interval de un ton sau de un semiton. thumb|right|200px|Diverse tipuri de arcușuri arcuș – vergea între capetele căreia sunt întinse fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor la instrumentele muzicale (cu coarde). arioso – stil al muzicii vocale care caracterizează momentele dramatice din recitativul de operă, conferindu-le elocvență, cantabilitate și patetism printr-o desfășurare unitară, de suflu larg. armonicele unui sunet fundamental - vezi sunete armonice. armoniu - instrument cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale. atac – emisiune mai accentuată a unui sunet. audibilitate - proprietate a unei sunet de a genera senzația de auz.
B b - notație literală pentru sunetul si bemol în țările germanice. babillage - compoziție instrumentală care nu urmează nicio regulă în ordinea motivelor și a dezvoltării. bacanală - piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică și romantică, cu ritm alert, punctat cu acorduri și sonorități ample. backing vocalist (sau backup singer) - solist vocal ce interpretează împreună cu solistul principal, cu alți interpreți sau singur partea de fundal a unei melodii (sinonim: backup singer). badinerie: - piesă instrumentală cu ritm vioi, caracter glumeț, vesel (din suitele franceze și germane din secolul al XVIII-lea; - dans francez de origine populară, în măsură binară, avînd caracter glumeț; melodie după care se execută acest dans. bagatelă - piesă muzicală instrumentală de scurtă durată (de obicei având conținut liric), pe o temă ușoară, variată ca expresie și formă; bluetă. baghetă: - vărguță, bastonaș subțire de lemn, de os, de material plastic etc., folosit de dirijor pentru a bate măsura și pentru a conduce orchestra sau corul; - bețișor de formă variată cu care sînt lovite membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale; - vergea de lemn pe care stă întins părul arcușului. thumb|right|200px|Baian baian: - cântăreț de balade, de origine rusă sau ucraineană; - armonică de mână, cu butoni în loc de clape, folosită de baiani. baion - dans modern brazilian, de origine populară; melodie după care se execută acest dans. bal - petrecere (publică) cu dans, organizată (seara sau noaptea) într-o sală special pregătită în acest scop. baladă - compoziție (vocală) cu acompaniament de pian, tipică pentru perioada romantică, având un ritm lent și un caracter epic descriptiv. balafon - instrument de percuție african, asemănător cu xilofonul, format din lame de lemn tare, acordate diatonic; alte denumiri: marimbă, marimbafon. balalaică - instrument muzical popular rusesc, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă triunghiulară, cu trei coarde. balerin - persoană care practică baletul. balet: - gen de dans artistic figurativ, executat după o compoziție muzicală, apărut în epoca Renașterii, dezvoltându-se începând din secolul al XVI-lea; - spectacol sau acțiune scenică alcătuită din dans (ca element principal), muzică și (uneori) pantomimă; compoziție muzicală scrisă pentru astfel de reprezentații; bandă de magnetofon - fâșie magnetizată pe care se imprimă și de pe care se reproduc sunetele cu ajutorul magnetofonului. bandleader - conducător al unei formații instrumentale; șef de orchestră. bandolă - instrument cu coarde, asemănător cu bandura. bandoneon - acordeon mic hexagonal. bandotecă - colecție de benzi de magnetofon. bandură - instrument muzical popular ucrainean, asemănător cu o chitară cu gâtul scurt, prevăzut cu 8 pînă la 24 de coarde, care emite sunete prin ciupire. thumb|right|100px|Banjo banjo - instrument cu coarde, asemănător cu mandolina, originar din nordul Africii, care are cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, cu gâtul lung, cu 5 pînă la 9 coarde și care emite sunete prin ciupire. bară - bucată de lemn lipită în interiorul instrumentelor cu coarde și care contribuie la egalizarea sunetului și la creșterea intensității acestuia; - lamă metalică încrustată în tastieră având rolul de a localiza sunetul pe coardă. bară de măsură - fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale (măsuri). bară oblică - element grafic folosit în diverse abreviații muzicale. barbiton - instrument muzical mare, asemănător cu lira. barcarolă: - cântec al gondolierilor venețieni; - compoziție muzicală cu caracter liric și mișcare ritmică, imitând unduirea sau cadența valurilor. Barform - denumire germană pentru o formă de lied cultivată în Occidentul medieval, conținând două secțiuni denumite Stollen, iar cea de-a treia Abgesang. barifonie - voce cu timbru gros. bariolaj - executare rapidă a unei succesiuni de sunete, trecând alternativ de la o coardă la alta. bariton: - (registru de) voce bărbătească intermediară între tenor și bas; - cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; - instrument de suflat din alamă, care are, într-o orchestră, un rol analog cu acela al baritonului într-un cor. barocco - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în stil baroc. bas: - registrul cel mai de jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical; - cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; - instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului într-un cor. bas-bariton - bas cu calități vocale de bariton. basist - instrumentist care cântă la contrabas sau la un alt instrument cu timbru grav, de bas. bason: - fagot; - mod de a cânta la orgă care seamănă cu timbrul de oboi în registre grave. bassetto - instrument cu coarde și arcuș, din secolele al XVII-lea și al XIX-lea, asemănător contrabasului. baterie: - ansamblul instrumentelor de percuție într-o orchestră; instrument alcătuit din mai multe elemente de percuție; - formulă ritmică realizată cu bateria. baterist - cântăreț la baterie. battuta - accent, măsură, tact. bărbie(r) - dispozitiv mic de lemn aplicat la baza cutiei de rezonanță a unei viori, pe care se sprijină bărbia violonistului. bătaie (a măsurii) - mișcare (a mâinii, a baghetei sau a piciorului) prin care se indică măsura, marcând diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură; vezi și timp, beat. beat: - stil în rockul modern (și în jazz), apărut în deceniul al șaptelea al secolului al XX-lea, care se caracterizează prin accentuarea tuturor celor patru timpi ai unei măsuri; - bătaie, timp forte al unei măsuri; - prezență a tobei mari în formațiile instrumentale. becar - semn grafic pe portativ care, pus înaintea unei notei muzicale, anulează un bemol sau un diez anterior, redând notei tonul normal. belcanto: