Ziua națională a României

Ziua națională a României este actualmente cea de 1 Decembrie, data la care în 1918 Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român. thumb|Intrarea Regimentului 16 Dorobanți „Fălticeni“ în Cluj, 1918

În trecut, Ziua națională a variat ca dată și ca denumire: între 1862-1866 se sărbătorea la 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor în 1859; între 1869 și 1947 sărbătoarea de 10 Mai reprezenta Ziua Regelui sau a Regalității, legată de proclamarea ca domnitor a lui Carol I în 1866; în comunism, între 1948-1989, sărbătoarea de 23 August aniversa ziua răsturnării guvernului antonescian din 1944. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei în care a început Revoluția din 1989 la Timișoara, anume 16 decembrie, drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.Zoe Petre, 1 decembrie, Ziua, 1 decembrie 2006. thumb|200px|1 decembrie 2018: Drapelul României fluturând de centenar pe cel mai înalt vârf din țară, vârful Moldoveanu.

Conceptul de zi națională Noțiunea de zi națională este o „invenție“ recentă, ea neputând preceda apariția noțiunilor de nație/națiune și/sau popor, în modul în care acestea sunt percepute astăzi, noțiuni care au apărut abia în secolul al XIX-lea. Trebuie menționat că este necesar a se face distincție între sărbătoarea națională (pot fi mai multe) și ziua națională, în sens modern (care este una singură). Singura sărbătoare națională ce a fost menționată expressis verbis ca fiind Zi Națională a fost data de 1 Decembrie (în 1990). Toate celelalte doar au fost considerate „zile naționale“ prin sugestiile guvernanților și acceptanța publicului (10 Mai, 8 Iunie și 23 August).Abia în 1897Monitorul oficial din 7 martie 1897: Legea pentru repaozul în zilele de Duminecă și sărbătorĭ apare prima reglementare a sărbătorilor: la finele listei cuprinzând 14 zile bisericești erau menționate și cele două zile laice: 24 Ianuarie și 10 Mai. În 1910,Monitorul oficial din 14 aprilie 1910: Legea asupra repaosului duminical guvernul a revenit asupra regimului de zile libere, reducându-le la 11 dar menținând cele două zile laice. În fine, ultima modificare din timpul Regatului adusă regimului zilelor de sărbătoare a fost în 1925,Lege pentru reglementarea repausului duminical și al sărbătorilor legale: promulgată prin înaltul Decret regal 2038 din 17 iunie 1925; Regulament pentru punerea în aplicare a Legii repausului duminical și al sărbătorilor legale: aprobat prin înaltul Decret regal 2079 din 23 iunie 1925. care a mai introdus o zi laică și anume 1 Mai, zi ce a înlocuit „Înălțarea Domnului“ pentru a rămâne tot 11 zile libere. Instituțiile, fiind exceptate de la aceste zile libere, vor avea parte de legiferări specifice, cum ar fi cea din 1942, care le acorda un număr de 25 de zile libere.<ref name="1 sep 1942">Monitorul oficial din 1 septembrie 1942: Art. 143. - Sărbători legale pentru Curți și Tribunale, precum și pentru serviciile auxiliare justiției, în cursul anului, afară de vacanțe și Dumineci, sunt cele următoare: 1. Sft. Vasile, 2. Botezul Domnului, 3. Sft. Ioan Botezătorul, 4. Serbarea unirii tuturor Românilor, 5. Întâmpinarea Domnului, 6. Buna Vestire, 7 Trei zile Sft. Paști, 8. Sft. Marele Martir Gheorghe, 9. Proclamarea independenței și a Regatului, 10. Înălțarea Domnului, 11. Sft. Împărați Constantin și Elena, 12. Serbarea restaurației 8 Iunie (suprimată în 1940; legea 60/1881 fiind actualizată și republicată în 1942), 13. Sft. Treime, la 50 zile după Paști, 14. Sfții. Apostoli Petru și Pavel, 15. Adormirea Maicii Domnului, 16. Nașterea Maicii Domnului, 17. Înălțarea Sft. Cruci, 18. Sft. Marele Martir Dimitrie, 19. Sfții. Arhangheli Mihail și Gavril, 20. Sft. Nicolae, 21. Trei zile ale Crăciunului.</ref> În afara acestor legiferări în bloc, au existat și decrete sau legi care au instituit individual zile drept sărbători naționale, ce urmau să beneficieze de prevederile legale anterior menționate (parade, zile libere etc.). Cazul Zilei Eroilor este unul special în acest sens, pentru că data a fost special aleasă pentru a se suprapune peste o sărbătoare religioasă,Decretul 1913 din 4 mai 1920: „Art. I. Comemorarea eroilor căzuți în răsboi se va face, în fiecare an, în ziua înălțărei Domnului nostru Isus Christos, din luna Maiu, când Floarea este mai bogată. Art. II. Această zi se decretează ca sărbătoare națională și va fi serbată în toate comunele țărei printr’un parastas, prin procesiuri și serbări cu caracter național și patriotic după un program stabilit de societatea „Mormintele eroilor căzuți în răsboi“, și la care vor lua parte toate instituțiile de Stat și particulare.“. Monitorul Oficial nr. 24 din 4 mai 1920. declarată zi liberă (la acea dată).Codul Muncii actual prevede la Art. 139 un număr de 15 zile nelucrătoare, deopotrivă bisericești și laice: „1 și 2 ianuarie; 24 ianuarie; Vinerea Mare; prima și a doua zi de Paști; 1 mai; 1 iunie; prima și a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie (Sf. Apostol Andrei); 1 decembrie; prima și a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.“

24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române Prima atestare documentară a unei sărbători naționale, este în anul 1861, când Kogălniceanu propune aprobării Domnului prima inițiativă în acest sens: „...Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălțimii Voastre să binevoiți a încuviința ca în viitor numai 24 Ianuarie să se serbeze în Principatele Unite, ca Sărbătoare Națională, ca ziua care făcându-vă Domnitorul României, v-au încredințat prin însuși această nobilă misie de a realiza marea dorință și trebuință a Națiunii Noastre“. Vodă Cuza a aprobat propunerea la data de 27 decembrie 1861 sv. Începând deci cu 1862, ziua de 24 ianuarie a început a fi sărbătorită cu mult fast.Arhivele Naționale Serviciul Județean Vâlcea, Prefectura județului Dolj, dosar 219/1865, fila 5: PROGRAMA PENTRU SERBAREA NAȚIONALE DE 24 IANUARIŬ I. Ziua de 24 Ianuariu aniversară înduoitei alegeri a Mării sale Domnitoriului și a realisărei definitivei Uniri a Romăniei se va celebra cu solemnitate. II. În seara de 23 Onor. Consiliu Municipale va da în sala Theatrului un bal orășenesc din partea Comunei. III. La ora 8 în dimineața zillei de 24 se va destribui de Primărie pâine și carne poporului în curtea ospelului Municipale. IV. La ora 10 oștirea de toate armele, în mare ținută va fi așeziată în curtea bisericii Madona Dudu. V. La aceiași oră se vor aduna în acela-și loc capii osebitelor corporații ale Comunei cu drapelele lor. VI. La ora 11 înainte de amiazi în biserica Madona Dudu după săvîrșirea oficiului Sântei leturgii, se va cânta un The-deum, la care vor asista toate autoritățile civile și militare împreună cu poporul, precum și D.D.agenți ai puterilor străine. VII. După The-deum la ora 12, Prefectul și Primarul vor primi felicitațiunile în sala Onor. Consiliu Munuicipale. VIII. Seara Orașiul va fi iluminat și bande musicale, așezate în mai multe puncte ale Orașiului, vor amusa poporul. P. Prefect I.P. Georgescu / Craiova 1865 Ianuarie 21. Apud Nicolae Mihai: Nașterea sărbătorilor naționale la români: 24 ianuarie. Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor“, vol. XV, 2014, pp. 59-69. Dimitrie A. Sturdza: Domnia Regelui Carol I, Tomul I, București, 1906, p. XIII. După abdicarea lui Cuza, ziua de 24 ianuarie a decăzut în importanță, fiind totuși în continuare sărbătorită, mai ales în Moldova,Strălucita primire, ce țéra, în aceste ḑile de sărbătóre națională, a făcut Principeluĭ și Principeseĭ României, M’a mișcat adînc. Treĭ-ḑecĭ de anĭ de domnie aĭ Regeluĭ Carol, vol. II, 1880-1896, Edițiunea Academiei Române, Bucuresci, 1897, p. 354 dar pierzând întâietatea în fața zilei de 10 Mai. Deși în cursul vremii au existat mai multe încercări de a restabili în mod oficial și data de 24 ianuarie drept sărbătoare națională de prim rang, acest lucru a putut fi realizat abia în 1920.Monitorul oficial, nr. 230, 8 februarie 1920: „Art. unic. Ziua de 24 Ianuarie stil vechi (6 Fevruarie) va fi sărbătoare națională a Unirii tuturor Românilor”. A fost singura lege care „s’a adoptat în unanimitate, prin aclamațiuni”

Ziua Unirii Principatelor Române a fost adoptată ca sărbătoare legală (zi nelucrătoare) în România prin Legea nr. 171/2014.

10 Mai, Ziua Independenței României și a Monarhiei thumb|left|180px|Regele Carol I al României Desemnat să fie noul Domnitor al Principatelor Române, principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (devenit, mai târziu, Regele Carol I al României) a sosit pentru prima dată în București în ziua de 10 Mai 1866. El a fost întâmpinat la Băneasa de o mare mulțime de public și de primarul Bucureștilor, Dimitrie Brătianu (fratele prim-ministrului, Ion C. Brătianu), care i-a oferit, în mod simbolic, cheia orașului. În aceeași zi, principele a depus jurământul ca Domnitor în fața Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.

La data de 10 Mai 1877, a doua zi după declarația de independență votată în ambele Adunări, Domnitorul Carol I a primit închinarea Corpurilor statului, la aniversarea a 11 ani de la sosirea în România, cu care ocazie i s-a oferit, în mod simbolic, o Românie independentă. Peste ani, cele două evenimente au fost contopite într-unul singur, căpătând prin cumularea și a încoronării, o triplă semnificație. Trebuie spus că tripla semnificație nu a fost o coincidență, dimpotrivă data a fost special aleasă pentru a coincide cu aniversările precedente, în cazul de față România urmând să fie promulgată regat la data aniversară a nașterii principelui (8/20 aprilie). Veșnica dispută între liberali și opoziție a devansat această promulgare, ea fiind realizată la data de 14/26 martie, când principele a promulgat legea. Încoronarea însă a trebuit să aștepte, din motiv de doliu (moartea țarului Alexandru al II-lea survenită la data de 1/13 martie 1881, funeraliile având loc la data de 15/27), principele refuzând să se încoroneze imediat după intrarea în vigoare a legii și, prin urmare, data aleasă a fost aceea de 10 mai s.v. la dorința viitorului rege.Scurtu I., Istoria Românilor În Timpul Celor Patru Regi. Carol I, Ed. II-a, București, Editura Enciclopedică, 2004. Secțiunea 3. Carol I – cel dintâi rege al României

Deși numele de România (Rumania, Roumanie etc.) a fost folosit în mediile diplomatice dar mai ales jurnalistice și înainte de recunoașterea internațională a independenței României (vezi de exemplu L’exposition universelle de 1867 illustrée,L’exposition universelle de 1867 illustrée, vol. II, p. 132 unde este prezentat standul României; vezi Convențiile semnate cu Austro-Ungaria și Imperiul Țarist; vezi Expoziția universală de la Viena din 1873, de exemplu standul României aici), până atunci denumirea oficială a României fiind diversă, însă majoritar cunoscută drept Principatele dunărene (vezi, pentru britanici, HansardHansard, Vol. 150: ședința de marți 4 mai 1858 sn; vezi, pentru francezi, Histoire diplomatique de l’EuropeDebidour A., HISTOIRE DIPLOMATIQUE DE L’EUROPE, Paris, 1891.), abia după Congresul de la Berlin numele de România a putut fi impus și în diplomație.Hansard, vol. 244, ședința de marți, 4 martie 1879: The Treaty Of Berlin—Servia And Roumania—Question.