Pitulicea de Himalaia (Phylloscopus humei), numită și pitulice de Himalaya, pitulice asiatică, pitulicea lui Hume, este o pasăre mică, insectivoră, montană, migratoare din familia filoscopide. Cuibărește în pădurile de munte din partea sud-centrală a Rusiei (munții Altai, Saian), Mongolia, Kazahstan, Kârgâzstan, nord-vestul și centrul Chinei, Tian-Șan, Afganistan, Cașmir, Himalaia, Bhutan și nord-estul Indiei. Iernează în sudul Chinei, nord-estul Afganistanului, nordul Pakistanului, estul Indiei, Bangladeș, Myanmar, Tailanda, Laos și Vietnam. Apare accidental (subspecia nominată Phylloscopus humei humei) toamna, mai rar primăvara, în Europa. În România a fost văzută de 2 ori toamna - la Sfântu Gheorghe (în 2008) și pe Grindul Chituc (în 2018). Cuibărește în pădurile montane de zadă și pin, dar și în arbuștii subalpini și în desișurile de smirdar, în Munții Altai până la altitudini de 2400 m. În nordul Afganistanului, Pakistan și Tadjikistan cuibărește în crângurile de ienupăr, în desișurile de salcie și dracilă și în păduri de foioase la altitudini de 2000-3500 m și de 3280-3980 m în Nepal. Este o pitulice mică, are o lungime de 10-11 cm și o greutate de 5-8,8 g. Are aripile destul de scurte și rotunjite, coada scurtă, pătrată, ușor bifurcată, ciocul scurt, cu vârful ascuțit, picioarele subțiri. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj. Creștetul și părțile superioare predominant verzi-măslinii, cu o nuanță cenușie pe creștet și manta. Părțile inferioare sunt alb-murdare, cenușii pe gâtlej și piept. Sprânceana este lungă, partea anterioară a sprâncenei destul de slab conturată de culoare ocru (brun-gălbuie), mai bine dezvoltată și ocru-albă în spatele ochiului. Dunga de peste ochi lungă și întunecată, măsliniu-cenușie. Coada brun-închisă cu marginile steagurilor externe ale rectricelor verzi-măslinii. Aripile sunt brune, marginile laterale ale remigelor sunt verzi-măslinii, marginile și vârfurile remigelor terțiare sunt neclare, aproape albe sau ocru-albicioase. Pe aripă are două dungi transversale (dungi alare) de culoare deschisă ocru-albicioasă, prima dungă situată posterior este formată de vârfurile supraalarelor mari și este lungă și evidentă, a doua dungă situată anterior este formată de vârfurile supraalarelor mijlocii și este mult mai scurtă și mai puțin evidentă, adesea aproape indistinctă sau fragmentată. De obicei este întâlnită singur sau în perechi, dar în afara sezonului de cuibărit adesea în cârduri mixte cu alte specii. Se hrănește mai ales cu insecte (în special cu gândaci), și cu ouăle și larvele lor; mănâncă și păianjeni și moluște. Se reproduce de la sfârșitul lui mai până la începutul lui august. Depune o singură pontă pe an, în Tian-Șan uneori două. Este o specie monogamă, perechile formate rămân împreună mai mulți ani. Cuibul este sferic și este făcut de către femelă din fibre vegetale, mușchi, iarbă și păr de animale, fiind amplasat pe pământ sau pe o moviliță printre rădăcinile sau pietrele acoperite de mușchi sau este ascuns într-un smoc de iarbă, de obicei sub o tufă, un copac mic sau sub un smirdar scund, uneori în scorbura unui copac. Ponta constă din 4-5 ouă, uneori 6. Incubația este asigurată numai de către femelă și durează 11-14 zile. Puii din cuib sunt hrăniți și îngrijiți de ambii părinți, ei părăsesc cuibul după 11-15 zile de la eclozare și devin independenți după 21 de zile.Lars Svensson, Killian Mullarney, Dan Zetterström, Peter J. Grant. Ghid pentru identificarea păsărilor. Traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română: Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu. Bucuresti 2017Lars Svensson, Killian Mullarney & Dan Zetterström. Collins Bird Guide. Second Edition. HarperCollins Publishers Ltd, London, 2009Clement, P. (2018). Hume's Leaf-warbler (Phylloscopus humei). In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
Denumirea
Denumirea latină Phylloscopus a genului, provine din cuvintele latine phyllo (din greacă phullon) = frunză + scopus (din greacă skopos) = cercetător, observator, examinator, căutător, deoarece acest gen include specii care își petrec o mare parte din timpul lor hrănindu-se în arbori "examinând frunzele". Denumirea latină a speciei humei este dată în cinstea ornitologului Allan Octavian Hume (1829–1912), care a fost funcționar public britanic în India, colecționar și fondator al revistei "Stray Feathers".James A. Jobling. Helm Dictionary of Scientific Bird Names. Christopher Helm, 2010
Denumirea română de pitulicea de Himalaia arată că această pitulice trăiește în munți, inclusiv în Himalaia.
Subspecii și răspândirea geografică
Sunt recunoscute două subspecii.
Phylloscopus humei humei (W. E. Brooks, 1878) - pitulicea lui Hume - subspecia nominată - cuibărește în partea sud-centrală a Rusiei (munții Altai, Saian și sudul munților Baikal), vestul și nordul Mongoliei, nord-estul, estul și sud-estul Kazahstanului, Kârgâzstan, nord-vestul Chinei (Jungaria) și Tian-Șan, spre sud până în nord-estul Afganistanului și Cașmir, de aici spre est prin Himalaia până în sudul Bhutanului și nord-estul Indiei. Iernează în nord-estul Afganistanului, nordul Pakistanului și nordul, centrul și estul Indiei spre est până în Bangladeș. Un număr mic iernează în nord-estul Afganistanului, sud-estul Iranului, estul Arabiei, Emiratele Arabe Unite.Ernst Mayr and G. William Cottrell. Check-List of Birds of The World. A Continuation of the Work of James L. Peters. Volume XI : Sylviidae, Muscicapidae (sensu stricto), Maluridae, Acanthizidae, Monarchidae, Eopsaltriidae. Cambridge, Massachusetts Museum of Comparative Zoology1986
Phylloscopus humei mandellii (W. E. Brooks, 1879) - pitulicea lui Mandelli - cuibărește în centrul Chinei (estul provinciei Qinghai spre est până în provinciile Shaanxi, Shanxi și Hebei, spre sud până în nordul provinciei Yunnan). Iernează în sudul Chinei (sudul provinciei Yunnan) și nord-estul Indiei (Meghalaya și sudul masivului muntos Assam), spre est până în vestul și nord-vestul Myanmarului, nord-vestul Tailandei, nordul Laosului și nordul Vietnamului (vestul regiunii Tonkin).
Subspecia nominată Phylloscopus humei humei hoinărește regulat toamnă (mai rar iarna și primăvara) în număr mic spre vest apărând accidental în Europa. Apariții accidentale au fost înregistrate în Belgia, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Italia, Olanda, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, România, Spania, Suedia, Ucraina (la Odesa și în Insula Șerpilor),Панченко П.С., Форманюк О.А., Кивганов Д.А., Гайдаш А.М. Тусклая зарничка (Phylloscopus humei Brooks) - новый таксон фауны Украины. Бранта: Сборник научных трудов Азово-Черноморской орнитологической станции, Вып. 15. 2012. Ungaria. Apariții accidentale au fost înregistrate și în Bahrain, Egipt, Hong Kong, Israel, Coreea de Sud, Kuweit, Oman, Qatar, Turcia, Irak.Hume's Leaf Warbler, Phylloscopus humei. Tarsiger
Prezența în România
Pitulicea de Himalaia apare accidental în România în septembrie – octombrie. Până în 2018 au fost înregistrate 2 observații ale pitulicii de Himalaia în România.
DataNr. ex.ObservatoriLocalitatea12.10.20181Daróczi J. Szilárd, Papp Tamás, Dósa Attila, Kastal Ágnes, Papp Virág, Máday Orsolya, Fântână Ciprian, Cotorogea Cornel, Baciu MihaiGrindul Chituc, jud. Constanța28.09.20081V. Martin, A. Pochelon și alțiiSfântu Gheorghe, jud. Tulcea
Taxonomie
Pitulicea de Himalaia (Phylloscopus humei) a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea științifică Reguloides humei de ornitologul englez William Edwin Brooks în 1878 în Provincia Frontierei de Nord-Vest din India.
Mai înainte era considerată conspecifică (din aceeași specie) cu pitulicea cu sprânceană galbenă (Phylloscopus inornatus), dar diferă clar prin vocea și penajul său. Există unele dovezi că aceste două specii pot uneori hibridiza.
Subspecia mandellii este uneori considerată ca o specie aparte, având în vedere arealul alopatric, penajul destul de diferit și strigătul într-o măsură oarecare diferit, dar aceasta necesită studii suplimentare. Ea se deosebește genetic și penajul său este în general mai spălăcit și mai bruniu deasupra și mai murdar de dedesubt (nu întotdeauna perceptibil); primul tip de cântec coboară inițial mai mult în ton și are o gamă mai mare de frecvență, în timp ce tipul doi de cântec are o notă subtil diferită; în plus, strigătele sunt foarte diferite.
Cu treizeci de ani în urmă, puțini știau sau auziseră de această mică pitulice care cuibărește în pădurile montane din Asia Centrală și sudul Siberiei. Aceasta se explică parțial că ea a fost considerată ca doar o subspecie puțin diferită a pitulicii cu sprânceană galbenă (Phylloscopus inornatus), de care numai specialiștii își băteau capul. Dar când păsărarii vest-europeni au început să călătorească spre est în număr mai mare, ei au remarcat că această pitulice are cântecul și strigătele complet diferite, și se deosebește prin coloritul penajului și ecologie. Acest lucru a dus la recunoașterea ulterioară a acesteia ca o specie distinctă și se știe acum că ea este un vizitator regulat de toamnă în vestul Europei, unde ea în trecut a fost cel mai probabil trecută cu vederea.
Identificarea
Pitulicea de Himalaia are o lungime de 10 cm. Este o pitulice mică viu colorată, puțin mai mare și mai lungă decât pitulice cu târtiță galbenă (Phylloscopus proregulus) care are corpul îndesat și rotunjit. Aripile destul de scurte și rotunjite și coada scurtă, pătrată, ușor bifurcată. Ciocul scurt, cu vârful destul de ascuțit. Picioarele destul de subțiri. Coloritul penajului caracteristic, în general măsliniu-cenușiu deasupra și alb-murdar de dedesubt. Partea anterioară a sprâncenei destul de slab conturată ocru-deschisă, devenind mai bine dezvoltată și alb-ocru în spatele ochiului. Pe aripă două dungi transversale de culoare deschisă alb-ocru (cea anterioară adesea aproape indistinctă sau fragmentată), marginile și vârfurile remigelor terțiare neclare, ocru-albicioase. Ciocul negru și picioarele destul de întunecate negru-brunii.
Pitulicea de Himalaia este foarte asemănătoare cu pitulicea cu sprânceană galbenă, și uneori indistinctă după penaj. În penajul proaspăt de toamnă este puțin mai spălăcită și verde-cenușie deasupra; sprânceana (partea anterioară), obrajii, laturile gâtului și pieptului au o slabă nuanță ocru (brun-gălbuie); remigele și tectricele aripilor nu sunt nu chiar atât de cenușiu-închise; vârfurile supraalarelor mijlocii sunt mai întunecate și slab conturate, nu atât de distincte și palide; dunga transversală de pe supraalare mari adesea are o ușoară nuanță ocru, nu pur galben-deschisă; ciocul și picioarele sunt în medie întrucâtva mai întunecate. În penajul uzat de primăvară este de obicei indistinctă de pitulicea cu sprânceană galbenă.
Descrierea
Este o pitulice mică viu colorată, puțin mai mare și mai lungă decât pitulicea cu târtiță galbenă (Phylloscopus proregulus). Are o lungime de 10-11 cm și o greutate de 5-8,8 g. Este foarte asemănătoare și îndeaproape înrudită cu pitulicea cu sprânceană galbenă (Phylloscopus inornatus), având același dimensiuni, proporții și obiceiuri, dar este un pic mai mică. Coloritul penajului este în general măsliniu-cenușiu deasupra și alb-murdar de dedesubt, sprânceana este alb-ocru. Pe aripă are două dungi transversale de culoare deschisă alb-ocru (cea anterioară adesea aproape indistinctă sau fragmentată). Marginile și vârfurile remigelor terțiare neclare, ocru-albicioase. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj.Kevin Baker. Warblers of Europe, Asia and North Africa. Helm Identification Guides. Christopher Helm Publishers, 1997.Hadoram Shirihai and Lars Svensson. Handbook of Western Palearctic Birds. Volume I - Passerines: Larks to Phylloscopus Warblers. Helm, 2018