Lista conducătorilor de stat în anul 2019 se bazează pe Lista statelor lumii și pe Lista de teritorii dependente, așa cum sunt ele cunoscute de la 1 ianuarie pâna la 31 decembrie 2019. Un stat sau un conducător, apărut sau dispărut în cursul anului 2019 va fi deci menționat în listă.

Lista principală numără, în anul 2019, 193 state membre în cadrul ONU. Listele adiționale conțin: State independente recunoscute parțial de comunitatea internațională, State independente nerecunoscute, Teritorii independente de facto, Entități cu statut apropiat de cel de stat, Territorii nesuverane, autonome sau cu administrație specială și Guverne alternative și / sau în exil. Ȋn cadrul guvernelor ȋn exil sunt incluse doar cele care au fost anterior la putere sau succesoarele acestora .

Șefii executivului statelor suverane sunt în principal șefii de stat și șefii de guvern: Un șef de stat este o persoană fizică, uneori juridică, care reprezintă simbolic continuitatea și legitimitatea statului. Lui îi sunt rezervate în mod tradițional diverse funcții: reprezentarea externă, promulgarea legilor, nominalizarea titularilor unor funcții publice la nivel înalt. În funcție de stat el poate fi cel mai important deținător al puterii executive sau doar să personalizeze puterea supremă exercitată în numele lui de alte personalități politice. Un șef de guvern este o persoană fizică care deține primul sau al doilea rol executiv (conform tipului de regim politic) și se află în fruntea guvernului adică a totalității miniștrilor sau secretarilor de stat însărcinați cu responsabilități executive. În cazul teritoriilor autonome și a altor colectivități nesuverane, adică dependente de un stat suveran, titlurile șefului executiv local sunt diferite: prefect, bailiff, guvernator, președinte, etc.

State independente recunoscute cvasigeneral

Statul Funcția Numele Începând cu Afganistan Președinte al Republicii Ashraf Ghani 29 septembrie 2014 Șef al executivului (prim-ministru) Abdullah Abdullah 29 septembrie 2014     (vezi și : §12) Președinte al Republicii Cyril Ramaphosa Interimar până în 15 februarie 2018. 14 februarie 2018 Președinte al Republicii Ilir Meta Anterior prim-ministru din 29 octombrie 1999 până în 22 februarie 2002. 24 iulie 2017 Prim-ministru Edi Rama 15 septembrie 2013 Președinți ai Republicii (succesivi) Abdelmadjid Tebboune Anterior prim-ministru din 25 mai până în 15 august 2017. 19 decembrie 2019 Abdelkader Bensalah (interimar) 2 aprilie 2019 Abdelaziz Bouteflika În timpul absențelor sale datorată problemelor de sănătate interimat asigurat din 27 aprilie până în 16 iulie 2013 de Abdelmalek Sellal, prim-ministru (29 aprilie 2014 - 24 mai 2017) și din 26 noiembrie până în 31 decembrie 2005 de Ahmed Ouyahia, prim-ministru. 27 aprilie 1999 Prim-miniștri (succesivi) Abdelaziz Djerrad 28 decembrie 2019 Sabri Boukadoum (interimar) 19 decembrie 2019 Noureddine Bedoui 12 martie 2019 Ahmed Ouyahia Anterior președinte interimar din 26 noiembrie până în 31 decembrie 2005 pentru președintele Abdelaziz Bouteflika în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate și prim-ministru din 23 iunie 2008 până în 3 septembrie 2012, din 6 mai 2003 până în 24 mai 2006 și din 31 decembrie 1995 până în 15 decembrie 1998. 16 august 2017 Coprinț episcopal Președinții Republicii Franceze. Joan Enric Vives Sicília 12 mai 2003 Coprinț francez Președintele Republicii Franceze. Emmanuel Macron 14 mai 2017 Reprezentant personal al coprințului episcopal Josep Maria Mauri 20 iulie 2012 Reprezentant personal al coprințului francez Patrick Strzoda 15 mai 2017 Șefi ai guvernului (succesivi) Xavier Espot Zamora 19 mai 2019 Antoni Martí Anterior șef al guvernului din 12 mai 2011 până în 23 martie 2015. 1 aprilie 2015 Președinte al Republicii João Lourenço 26 septembrie 2017     (vezi și:§12) Regină Elisabeta a II-a Regina Elisabeta a II-a este în mod separat și egal monarh al 16 țări suverane, cunoscute colectiv ca teritoriile Commonwealth-ului. În fiecare dintre aceste țări, cu excepția Regatului Unit (în care are în mod obișnuit reședința), ea este reprezentată de un guvernator general la nivel național. În unele dintre aceste țări, opiniile diferă dacă regina sau guvernatorul general ar trebui să fie desemnat în calitate de șef al statului, dar totuși nu există nici o punere în discuție a poziției reginei de suveran înaintea guvernatorilor generali. 1 noiembrie 1981 Guvernator general sir Rodney Williams 14 august 2014 Prim-ministru Gaston Browne 13 iunie 2014 Rege Salman Frate vitreg cu fostul rege și președinte al Consiliului de Miniștri [(1 august 2005 – 23 ianuarie 2015) regent de facto (22 noiembrie 2010 până în 23 februarie 2011) Sultan] Abdullah, cu fostul rege și președinte al Consiliului de Miniștri [(13 iunie 1982 – 1 august 2005) regent (1 ianuarie - 21 februarie 1996 și de facto 21 februarie 1996 - 1 august 2005) Abdullah] Fahd, cu fostul rege și președinte al Consiliului de Miniștri (25 martie 1975 - 13 iunie 1982) Khalid, cu fostul rege (2 noiembrie 1964 – 25 mai 1975), regent (4 martie – 2 noiembrie 1964 pentru regele Saud), președinte al Consiliului de Miniștri (31 octombrie 1962 - 25 martie 1975) și prim-ministru (16 august 1954 - 21 decembrie 1960) Faisal, cu fostul rege [(9 noiembrie 1953 – 2 noiembrie 1964) regent (4 martie – 2 noiembrie 1964) Faisal] și președinte al Consiliului de Miniștri (21 decembrie 1960 - 31 octombrie 1962 și 9 octombrie 1953 – 16 august 1954) Saud și cu regentul de facto (22 noiembrie 2010 - 23 februarie 2011 pentru regele Abdullah) Sultan și fiu al fostului rege (23 septembrie 1932 – 9 noiembrie 1953) Abd al-Aziz Ibn Saud. 23 ianuarie 2015 Președinte al Consiliului de Miniștri Salman 23 ianuarie 2015     (vezi și: §12) Președinți ai Națiunii În aceste state președintele este atât șef de stat cât și de guvern. Funcția de șef de guvern, sub divrse titulaturi, poate exista dar nu conduce puterea executivă. (succesivi) Alberto Fernández 10 decembrie 2019 Mauricio Macri 10 decembrie 2015 Șefi ai cabinetului (succesivi) Santiago Cafiero 10 decembrie 2019 Marcos Peña 10 decembrie 2015 Președinte al Republicii Armen Sarkissian Anterior prim-ministru din 4 noiembrie 1996 până în 20 martie 1997. 9 aprilie 2018 Prim-minstru Nikol Pashinyan Interimar din 16 octombrie 2018 până în 14 ianuarie 2019. , În timpul retragerii sale în vederea participării la alegerile generale din 26 noiembrie până în 5 decembrie 2018 interimat asigurat de Ararat Mirzoyan prim-ministru adjunct. 8 mai 2018     (vezi și: §5) Regină Elisabeta a II-a 6 februarie 1952 Guvernatori generali (succesivi) David Hurley 1 iulie 2019 sir Peter Cosgrove 27 martie 2014 Prim-ministru Scott Morrison 24 august 2018 Președinte federal al Republicii Alexander Van der Bellen 26 ianuarie 2017 Cancelari federali (succesivi) Brigitte Bierlein 3 iunie 2019 Hartwig Löger (interimar) 28 mai 2019 Sebastian Kurz 18 decembrie 2017     (vezi și: §3 și §12) Președinte al Republicii Ilham Aliyev Anterior prim-ministru din 4 august până în 31 octombrie 2003, în timpul retragerii sale datorită participării la alegerile prezidențiale interimat asigurat din 6 august până în 31 octombrie 2003 de Artur Rasizade prim prim-ministru adjunct. , Fiu al fostului prim secretar al Partidului Comunist din Azerbaidjan (14 iulie 1969 – 3 decembrie 1982) și președinte [24 iunie 1993 - 31 octombrie 2003, interimar până în 10 octombrie 1993, pentru președintele Abulfaz Elchibey (16 iunie 1992 - 1 septembrie 1993)] Heydar Aliyev. 15 octombrie 2003 Prim-miniștri (succesivi) Ali Asadov 8 octombrie 2019 Novruz Mammadov 21 aprilie 2018 Regină Elisabeta a II-a 10 iulie 1973 Guvernatori generali (succesivi) sir Cornelius A. Smith 28 iunie 2019 dame Marguerite Pindling Interimară până în 5 august 2013. , Văduvă al fostului prim-ministru (10 mai 1969 – 21 august 1992) și premier (16 ianuarie 1967 – 10 mai 1969) Lynden Pindling. 8 iulie 2014 Prim-ministru Hubert Minnis 11 mai 2017 Rege șeic Hamad bin Isa al Khalifa Emir până în 14 februarie 2002. 6 martie 1999 Prim-ministru (ministru președinte) șeic Khalifa bin Salman al-Khalifa Președinte al Consiliului de Stat până în 16 august 1971. , Unchi al actualului rege Hamad bin Isa al Khalifa și frate al fostului emir (2 noiemberie 1961 – 6 martie 1999) Isa bin Salman Al Khalifa. 19 ianuarie 1970 Președinte al Republicii Abdul Hamid Interimar până în 24 aprilie 2013, până în 20 martie 2013 pentru președintele Zilur Rahman (12 februarie 2009 - 20 martie 2013). 20 martie 2013 Prim-ministru șeica Hasina Wazed Anterior prim-ministru din 23 iunie 1996 până în 15 iulie 2001. , Fiică a fostului președinte (25 ianuarie 1975 - 15 august 1975 și 11 aprilie 1971 - 12 ianuarie 1972) și prim-ministru (12 ianuarie 1972 – 24 ianuarie 1975) Mujibur Rahman. 6 ianuarie 2009 Regină Elisabeta a II-a 30 noiembrie 1966 Guvernatoare generalǎ dame Sandra Mason Anterior guvernatoare generală interimară din 30 mai până în 1 iunie 2012. 8 ianuarie 2018 Prim-ministru Mia Mottley 25 mai 2018 Belarus Cunoscută și sub numele de Bielorusia.    (vezi și : §14) Președinte Aleksandr Lukașenko 20 iulie 1994 Prim-ministru Siarhiej Rumas 18 august 2018 Rege (al belgienilor) Filip 21 iulie 2013 Prim-miniștri (succesivi) Sophie Wilmès 28 octombrie 2019 Charles Michel 11 noiembrie 2014 Regină Elisabeta a II-a 21 septembrie 1981 Guvernator general sir Colville Young 17 noiembrie 1993 Prim-ministru Dean Barrow 8 februarie 2008 Cunoscută și sub numele de Dahomey (fostul nume oficial). Președinte al Republicii Patrice Talon 6 aprilie 2016 Rege Jigme Khesar Namgyel Wangchuck 14 decembrie 2006 Prim-ministru (lyonchen) lyonchen Lotay Tshering 7 noiembrie 2018 Nume oficial Uniunea Myanmar. Nume oficial prescurtat recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Myanmar. (Myanmar) || Președinte al Republicii || Win Myint || 30 martie 2018 |- | Consilier de Stat (prim-ministru) || Aung San Suu Kyi || 6 aprilie 2016 |- | rowspan="3"| || rowspan="3"| Președinți constituționali ai statului plurinațional (succesivi) || Jeanine Áñez (interimarǎ) || 12 noiembrie 2019 |- | funcție vacantă || 10 noiembrie 2019 |- | Evo Morales || 22 ianuarie 2006 |- | rowspan="5" | Abreviere oficială BiH. || rowspan="2" | Președinți ai Consiliului Prezidențial Consiliul prezidențial tripartit este șeful de stat colectiv. Președintele Consiliului Prezidențial este membrul care prezidează consiliul. Fiecare dintre cei trei membri ocupă această funcție de două ori în timpul mandatului, rotația efectuându-se după opt luni de mandat. (succesivi) || Željko Komšić Anterior președinte al Consiliului Prezidențial din 10 iulie 2013 până în 10 martie 2014, din 10 iulie 2011 până în 10 martie 2012, din 6 iulie 2009 până în 6 martie 2010 și din 6 iulie 2007 până în 6 martie 2008. || 20 iulie 2019 |- | Milorad Dodik || 20 noiembrie 2018 |- | rowspan="2" | Președinți ai Consiliului de Miniștri (succesivi) || Zoran Tegeltija || 5 decembrie 2019 |- | Denis Zvizdić || 11 februarie 2015 |- | Înalt reprezentant internațional || Valentin Inzko (Austria) || 26 martie 2009 |- | || Președinte al Republicii || Mokgweetsi Masisi || 1 aprilie 2018 |- | rowspan="3"|     (vezi și : §12) || rowspan="3"| Președinți ai Republicii federale || Hamilton Mourão Interimar din 8 până în 18 septembrie 2019 pentru președintele Jair Bolsonaro în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate. , Anterior președinte interimar din 8 până în 30 ianuarie 2019 pentru președintele Jair Bolsonaro în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate. (interimar) || 8 septemberi 2019 - 18 septembrie 2019 |- | Hamilton Mourão Interimar din 8 până în 30 ianuarie 2019 pentru președintele Jair Bolsonaro în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate. (interimar) || 28 ianuarie 2019 - 30 ianuarie 2019 |-