Pitulicea fluierătoare (Phylloscopus trochilus), numită și pitulice verde fluierătoare, pitulice verde, este o pasăre mică, migratoare, predominant insectivoră, din familia filoscopide. Este o pasăre de vară comună și larg răspândită în Eurasia, din Insulele Britanice și nordul Scandinaviei spre est prin Rusia până în estul Siberiei, iar la sud până în sudul Franței, nordul Italiei, nordul fostei Iugoslavii, nordul României, Republica Moldova, nordul Ucrainei. Iernează în Africa subsahariană. Cuibărește în pădurile de foioase și mixte în care obișnuit predomină mesteacănul, dar și în desișurile de mesteacăn și salcia și tufărișurile din tundra arctică; de asemenea, în landele din zonele temperate, în zonele umede cu ariniș și sălciș, în grădini mari neîngrijite, livezi, garduri vii, în taluzurile căilor ferate și în pășuni cu tufe de graminee. În zonele montane, cuibărește pe pantele acoperite cu tufărișuri până la 1000 m. În România și Republica Moldova este oaspete de vară și cuibărește în pădurile cu copaci rari, în tufărișurile de-a lungul văilor, pe lângă pâraiele și drumurile de pădure, lizierele bogate în subarboret. În România populația cuibăritoare este estimată la 5.000-50.000 de perechi, iar în Republica Moldova 1-10 de perechi cuibăritoare. Sunt recunoscute trei subspecii: Phylloscopus trochilus trochilus (subspecia nominată), Phylloscopus trochilus acredula și Phylloscopus trochilus yakutensis. În România cuibărește subspecia P. t. trochilus, iar în pasaj este întâlnită P. t. acredula și P. t. yakutensis; în Republica Moldova cuibărește subspecia P. t. acredula. Se aseamănă cu pitulicea mică, cu care poate fi confundată. Are o lungime de 11-12,5 cm și o greutate de 6,3-14,6 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 11 ani și 8 luni. Subspecia P. t. yakutensis realizează una dintre cele mai lungi migrații de peste 13.000 de kilometri în 93-118 zile spre sud-estul Africii, luând în considerare talia păsării, care este foarte mică. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj. Subspecia nominată în penajul nupțial proaspăt are sprânceana lungă și îngustă, gălbuie sau galben-albicioasă, mai albă în spatele ochiului, dunga de peste ochi de aceeași lungime este îngustă, brun-măslinie; obrazul și regiunea auriculară brun-închise, cu o nuanță gălbuie. Părțile superioare sunt verzi-măslinii sau brun-măsliniu-verzui cu o nuanță cenușie. Rectricele cozii, remigele aripilor și tectricele supraalare au marginile laterale brun-măslinii, cu o nuanță verzuie. Gâtlejul și pieptul sunt albicioase, striate cu galben-lămâi, bărbia este de obicei mai albă; abdomenul este albicios, uneori cu câteva striații galbene; flancurile albicioase, cu o nuanță ocru-deschisă; tectricele subcodale alb-gălbui. Ciocul de culoare închisă brun-cornie, cu baza mandibulei inferioare de culoare variabilă - gălbuie până la portocalie. Picioarele brun-deschise sau roz-brunii, excepțional mai întunecate sau mai cenușii. Cântecul este foarte deosebit, un fluierat fin, plăcut, "sisisi-vui-vui-vui-se-se svi-svi-svi-saie saie sesese-sesiivui", cu note ce cresc ca tonalitate spre mijlocul frazei, pentru a coborî spre sfârșitul acesteia. Cântecul durează în medie circa 3 secunde și este reluat aproape la fiecare 12 secunde. Se hrănește mai ales cu insecte și cu ouăle și larvele lor, dar și cu păianjeni și melci; toamna consumă și fructe și semințe de mur și de zmeur, fructe de soc și coacăz. Prinde insectele în principal prin frunziș, mai ales în coroanele copacilor, dar și în etajele inferioare ale copacilor, în tufișuri și în vegetație joasă. Masculii sunt adesea poligami, un mascul putând forma pereche cu 2-3 femele. Teritoriul ocupat este apărat de mascul cu agresivitate, iar încăierările sunt frecvente. Cuibul este construit de femelă și are forma unui manșon sferic cu o intrare laterală, fiind instalat în ierburi înalte din pădurile rare sau pe liziera pădurilor unde crengile arborilor sunt mult lăsate spre suprafața solului, în zone cu multe tufe și plante perene înalte, mai rar într-un copac până la 4,8 m de la pământ. Femela îl construiește din ierburi uscate, bețișoare, rădăcini, resturi vegetale, mușchi. Interiorul îl căptușește cu fire de iarbă fină, rădăcinuțe, păr de animale și pene. Ponta este depusă în aprilie-iulie și constă din 4-8 ouă. De obicei depune o singură pontă, dar a doua pontă nu este rară. Incubația este asigurată numai de către femelă și durează 12-14 zile. Puii din cuib sunt hrăniți mai ales de femelă, masculul o poate ajuta. Puii părăsesc cuibul după 11-15 de zile de la eclozare și devin independenți după 12-16 zile de la părăsirea cuibului.Victor Ciochia. Păsările clocitoare din România. Atlas. Editura Științifică, București, 1992Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Lars Svensson, Killian Mullarney, Dan Zetterström, Peter J. Grant. Ghid pentru identificarea păsărilor. Traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română: Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu. Bucuresti 2017Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006Tudor Cozari. Păsările. Enciclopedie ilustrată. Chișinău: Editura Arc, 2016George D. Vasiliu, L. Rodewald. Păsările din România (determinator). Monitorul Oficial Și Imprimeriile Statului. Imprimeria Centrală, București, 1940

Denumirea

Denumirea latină Phylloscopus a genului, provine din cuvintele latine phyllo (din greacă phullon) = frunză + scopus (din greacă skopos) = cercetător, observator, examinator, căutător, deoarece acest gen include specii care își petrec o mare parte din timpul lor hrănindu-se în arbori "examinând frunzele". Denumirea latină a speciei trochilus provine din cuvântul latin trochilus, din greaca trokhilos (τροχιλος) = o pasăre mică de pădure sau o pasăre riverană menționată de Aristotel, identificată ulterior de autori cu ochiuboului (Troglodytes troglodytes). Numele trokhilos a fost folosit în continuare de Aristotel, Herodot, Athenaios, Aristofan și Dionysios pentru pasărea crocodilului (Pluvianus aegyptius), și de Linnaeus pentru pitulicea fluierătoare (Motacilla trochilus).James A. Jobling. Helm Dictionary of Scientific Bird Names. Christopher Helm, 2010Jobling, J. A. (2019). Key to Scientific Names in Ornithology. In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.) (2019). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona

Denumirea română de pitulicea fluierătoare arată că această pitulice are un cântec deosebit, un fluierat fin, plăcut.

Taxonomia

Pitulicea fluierătoare a fost descrisă sub denumirea științifică Motacilla Trochilus de Linnaeus în 1758 în Europa (= Anglia).

Hibridizează cu pitulicea mică (Phylloscopus collybita) și pitulicea verzuie (Phylloscopus trochiloides). Trei subspecii sunt recunoscute: trochilus (subspecia nominată), acredula și yakutensis. Variația geografică este într-o oarecare măsură clinală; subspecia acredula în vestul arealului este mai asemănătoare cu subspecia nominată, devenind mai cenușie și apoi mai brunie spre est.

Subspecii și arealul

Pitulicea fluierătoare este o pasăre de vară migratoare comună și larg răspândită în Eurasia, din Insulele Britanice și nordul Scandinaviei spre est în nordul Rusiei, iar la sud până în sudul Franței, nordul Italiei, nordul fostei Iugoslavii, nordul României, centrul Rusiei și sud-vestul Siberiei. Cu toate că vrabia de casă, graurul și porumbelul sunt cu siguranță păsări foarte comune în majoritatea țărilor din nordul Europei, adesea este o surpriză pentru mulți, cu excepția ornitologilor, că pitulicea fluierătoare, o pasăre de care puțini au auzit, este și mai numeroasă. Împreună cu Rusia Europeană, această pasăre mică atractivă ar putea avea vara în mod surprinzător în jur de 150 de milioane de perechi. Toamna, aceste păsări migrează în masă spre sud pentru a ierna în sudul Africii și se reîntorc în Europa în aprilie și începutul lunii mai.

Sunt recunoscute trei subspecii, legate prin zone largi de intergradație, și de aceea multe păsări sunt dificil sau imposibil de atribuit vreunei subspecii.

Phylloscopus trochilus trochilus (Linnaeus, 1758) - subspecia nominată – cuibărește în nordul și centrul Europei din Insulele Britanice (Irlanda, Marea Britanie), Franța și unele părți nordice ale Spaniei spre est, prin Europa Centrală, extremitatea sudică a Scandinaviei și Germania până în sudul Poloniei, nordul României (Munții Carpați) și spre sud până în nordul fostei Iugoslavii. Trece treptat din punct de vedere morfologic în subspecia acredula în sudul Suediei, nordul Poloniei, vestul Bielorusiei și nordul Ucrainei. Migrează prin sudul Europei, regiunea mediteraneană și nordul Africii. Iernează în vestul și vest-centrul Africii tropicale, de la Guineea până la Angola și din sudul Sudanului până la Capul Bunei Speranțe. Sinonim Phylloscopus trochillus fitis Bechstein, 1793.Ernst Mayr and G. William Cottrell. Check-List of Birds of The World. A Continuation of the Work of James L. Peters. Volume XI : Sylviidae, Muscicapidae (sensu stricto), Maluridae, Acanthizidae, Monarchidae, Eopsaltriidae. Cambridge, Massachusetts Museum of Comparative Zoology1986

Phylloscopus trochilus acredula (Linnaeus, 1758) - cuibărește în estul Europei și centrul Siberiei din Scandinavia (cu excepția sudului Suediei), Statele Baltice spre est prin Rusia până la fluviul Enisei, unde intergradează cu Phylloscopus trochilus yakutensis; la sud până în estul Carpaților, Republica Moldova, Ucraina, Volga Inferioară, sudul Uralilor, nordul Kazahstanului și vestul munților Saian. Migrează prin estul Mediteranei. Iernează în centrul, estul și sudul Africii din Camerun până în sudul Keniei și la sud până în Africa de Sud. Sinonim Phylloscopus trochilus eversmanni Bonaparte, 1850.

Phylloscopus trochilus yakutensis Ticehurst, 1935 - cuibărește în centrul și estul Siberiei, de la fluviul Enisei, unde intergradează cu P. t. acredula, la nord până la marginea sudică a tundrei, la est până la fluviile Kolîma și Anadîr, și spre sud până în nordul munților Saian, cursul inferior al fluviului Angara și munții Verhoiansk. Migrează prin Orientul Mijlociu. Iernează în estul și sudul Africii.

Identificarea

Este o pitulice tipică mică și zveltă, cu aripile destul de lungi și ascuțite, coadă cu vârful pătrat ușor bifurcat, ciocul scurt, drept și mic și picioarele subțiri și lungi. Are o lungime de 10-12 cm.