Colosul (cunoscută, de asemenea, ca Gigantul și în limba spaniolă ca El Coloso, El Gigante (Gigantul), El Pánico (Panica) și La Tormenta (Furtuna)) este o pictură atribuită în mod tradițional lui Francisco de Goya care prezintă un gigant în centrul pânzei mergând către partea stângă a imaginii. Munții ascund picioarele până la coapse și norii îi înconjoară corpul; gigantul pare a adopta o postura agresivă deoarece ține un pumn strâns ridicat la nivelul umărului. O vale întunecată care conține un număr mare de oameni și turme de vite, fugind în toate direcțiile, ocupă treimea de jos a picturii.
Pictura a devenit proprietatea fiului lui Goya, Javier Goya, în 1812.Potrivit lui Nigel Glendinning (op. cit., 1993, p. 140.) pictura „a fost pictată între acea dată și 1812, când pictura a fost inclusă în inventarul posesiunilor care au devenit proprietatea fiului pictorului, Javier Goya, după moartea mamei sale, Josefa Bayeu. Pictura este identificată ca Gigantul în acest inventar al bunurilor.” Ea a fost deținută mai târziu de Pedro Fernández Durán, care și-a lăsat moștenire colecția de artă Muzeului Prado din Madrid, unde a fost păstrată încă din 1931.
Istoria picturii miniatura|Gigantul, numit, de asemenea, Colosul (stampă nenumerotată, 1814-1818). Gravură realizată în acvatintă de Francisco de Goya; partea de jos a stampei, unde ar fi fost inserat titlul, a fost decupată. Pictura face parte din colecția Muzeului Prado începând din 1931, când a fost donată colecția de artă a lui Pedro Fernández Durán. Prima atribuire documentată a picturii lui Goya datează din 1946, când Francisco Javier Sánchez Cantón a publicat inventarul averii Josefei Bayeu, soția lui Goya, la moartea ei în 1812. Inventarul conținea pictura unui „gigant” cu aceleași dimensiuni ca pictura Colosul, care a fost identificată printr-un X (Xavier Goya) și prin numărul 18.
Pictura a trecut în proprietatea lui Miguel Fernández Durán Fernández de Pinedo y Bizarrón, marchiz de Perales, care a lăsat-o moștenire urmașilor săi la moartea sa, în 1833. Pictura este menționată în averea lăsată prin testament de Paula Bernaldo de Quirós (marchiză de Perales și Tolosa și mama lui Pedro Fernández Durán) la moartea ei, în 1877. În acel moment pictura era descrisă ca „O alegorie profetică a nenorocirilor care au avut loc în timpul Războiului de Independență, un Goya original, măsurând 1.15 x 1.3 (unități de măsură globale), având o valoare de o mie cinci sute de pesetas”.
Mai recent, întrebările ridicate cu privire la autorul picturii Colosul și la absența sa din expoziția Goya în timpul războiului de la Muzeul Prado au concentrat atenția, printre altele, asupra gravurii lui Goya pe aceeași temă, care a fost inclusă în aceeași expoziție (nr. 28 din catalogul expoziției). Într-un articol intitulat „Tehnica artistică ca metodă de cercetare referitoare la „Colosul” lui Goya” (în nr. 324 al revistei Goya) Jesusa Vega a stabilit relația dintre gravura cunoscută sub numele de Gigantul (care are o a doua copie în Biblioteca Națională a Spaniei din Madrid) și Colosul în aceste cuvinte: „gigantul a trecut din poziție de rezistență / apărare, mândru și drept, într-o poziție melancolică, așezat, reflectând starea de spirit a multor spanioli, un sentiment colectiv împărtășit de către creatorul celor două opere de artă”.Jesusa Vega, "La técnica artística como método de conocimiento, a propósito de El Coloso de Goya", in Goya: Revista de arte, № 324, ianuarie-martie 2008, pp. 229-44. . Dialnet [http://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=2714917 2714917. Dacă se consideră că pictura a fost realizată între 1808 — începutul Războiului Peninsular — și 1812 — atunci când pictura este înregistrată printre bunurile împărțite între Goya și fiul său, Javier — atunci gravura trebuie să fie datată ca fiind realizată după sfârșitul războiului datorită tehnicii și materialelor utilizate în seria de gravuri Dezastrele războiului. miniatura|Desen cu titlul Gran Coloso dormido (Marele gigant adormit), cu scrisul de mână al lui Goya. Litografie în creion, Album G-3 sau Primul Abum Burdeos (1824–1828), aflat în colecția Gerstenberg din Berlin și în prezent în colecția Muzeului Ermitaj (Sankt Petersburg).
Analiză Corpul mare al gigantului ocupă centrul compoziției. El pare să adopte o poziție războinică datorită poziției brațului vizibil și al pumnului strâns. Tabloul a fost pictat în timpul Războiului Peninsular, deci ar putea fi o reprezentare simbolică a războiului. Nigel Glendinning afirmă că imaginea este inspirată de un poem patriotic scris de Juan Bautista Arriaza numit Profeția pirineică publicată în 1810.Juan Bautista Arriaza's poem "Profecía del Pirineo" (vv. 25-36) refers to a Titan that roams the Pyrenees, the etymology of the range means burnt mountain, which is reflected in traditional Spanish literature, such as in The Fable of Polifemo and Galatea by Luis de Góngora; the giant Polifemo is called "this Pyrenees" in verse 62. Ariaza's poem describes details such as the clouds that surround the giant's waist, which are reflected in the painting: Poemul reprezintă poporul spaniol ca un gigant care se ridică din Pirinei cu scopul de a se opune invaziei Napoleoniene. Pictura Vulturul a lui Goya, care a fost descoperită în posesia fiului lui Goya în 1836, este similară ca mărime și caracter alegoric cu Colosul. Nigel Glendinning consideră acest lucru o dovadă că Goya a conceput picturi cu un concept similar cu Colosul.Nigel Glendinning, "En torno al Coloso atribuido a Goya una vez más" , Goya. Revista de Arte, 329 (October - December 2009) , page 294.
Postura gigantului a făcut obiectul mai multor interpretări. Nu se știe dacă el merge sau stă ferm cu picioarele depărtate. Poziția colosului este, de asemenea, ambiguă: el ar putea să se afle în spatele munților sau îngropat până la genunchi, ca în alte picturi negre ale lui Goya, printre care Lupta cu bastoane. Picioarele subiectului sunt, de asemenea, ascunse în Saturn devorându-și fiul și subiectul este chiar îngropat până la gât — sau, eventual, se află în spatele unui dig — în Câinele, care este menționat uneori în limba spaniolă ca Perro Semihundido (Câine semiscufundat). Unii experți au sugerat că gigantul pare să aibă ochii închiși, ceea ce ar putea reprezenta ideea de violență oarbă.
În contrast cu figura dreaptă a gigantului se află personajele mici din vale care fug în toate direcțiile. Singura excepție este un măgar, care încă mai stă în picioare; Juan J. Luna a sugerat că această figură ar putea reprezenta neputința de a înțelege ororile războiului.Juan J. Luna, „El coloso” [en línea] № 43, in Catálogo de la exposición celebrada en el Museo de Zaragoza del 3 de octubre al 1 de diciembre de 1996
Tehnica utilizată în acest tablou este similară cu cea folosită în Picturile negre ale lui Goya, care au fost pictate inițial pe pereții casei lui Goya, Quinta del Sordo. S-a sugerat o dată ulterioară a pictării acestui tablou, ceea ce ar însemna că Colosul menționat în inventarul din 1812 este o altă pictură. Cu toate acestea, Nigel Glendinning, a infirmat această datare ulterioară prin argumente bazate exclusiv pe caracteristicile stilistice ale picturii. Glendinning susține că toate caracteristicile stilistice existente în Colosul sunt deja prezente (deși nu în aceeași măsură) în picturile anterioare ale lui Goya de la Lunca din San Isidro în 1788, care conține mici figuri pictate cu accidente vasculare cerebrale rapide; la Capriciile (1799) nr. 3 (Vine bau-bau) și 52 (Ceea ce poate face un croitor) pentru tema unui personaj supradimensionat care este înfricoșător.Cfr. los cited Caprichos; № 3 Que viene el coco (Here comes the bogey-man) and № 52 Lo que puede un sastre (What a tailor can do) Aceste caracteristici apar și în unele desene găsit în caietele de schițe ale lui Goya, precum Un gigant pe balcon, Un gigant cu glugă și Visul vrăjitoarelor (Gassier și Wilson nr. 625, 633 și 638). stanga|miniatura|358x358px|Saturn devorându-și fiul, una dintre picturile negre ale lui Goya (1819-1823). O serie de teme paralele există, de asemenea, în Dezastrele războiului și în gravura omonimă nenumerotată Gigantul sau Colosul, care datează din perioada cuprinsă între 1814 și 1818 și prezintă un uriaș așezat într-un peisaj întunecat și dezolant, cu o semilună în colțul de sus. Cu toate acestea, postura gigantului și întunericul nopții exprimă o singurătate care este diferită de agresivitatea reprezentată în pictură, iar gravura nu are legătură, evident, cu războiul. Nu este posibil să se stabilească dacă ochii gigantului sunt închiși în gravură, dar el pare să asculte ceva. Gigantul face ceva pe care Goya, care era surd din 1793, dorea să fie capabil să o facă. Sau poate că postura gigantului reflectă atenția alertă a cuiva care este surd și/sau orb.
Ceea ce este sigur este faptul că pictura în ulei este similară din punct de vedere stilistic cu Picturile negre. Culoarea neagră predomină, tușele de culoare sunt minimaliste și aplicate cu o spatulă și tema pare a fi legate de anumite lucrări germane aparținând mișcării Sturm und Drang din perioada timpurie a romantismului. Accentul lui Goya pe elementul emoțional al panicii care cauzează fuga haotică a populației reflectă, de asemenea, acest estetism romantic timpuriu. Simbolismul gigantului întrupează ideile de identitate în conștiința colectivă sau Volkgeist, mai ales atunci când această conștiință este în legătură cu agresiunea, care era considerată ca provenind din exteriorul țării. Aceste idei au apărut în legătură cu romantismul german idealist și au fost larg răspândite în Europa de la începutul secolului al XIX-lea. Poeziile patriotice ale epocii, cum ar fi Profeția pirineică, erau cunoscute pe de rost de mulți spanioli, inclusiv Goya, care era, de asemenea, prieten cu binecunoscuții gânditori preromantici și scriitori iluminiști. miniatura|236x236px|Juan Bautista Arriaza, autor al Profeției pirineice (în Poesías patrióticas, 1810), probabil sursa de inspirație a picturii Colosul. Alte interpretări urmăresc semnificația acordată acestui tablou. În ceea ce privește embleme, s-a sugerat că gigantul ar putea reprezenta un incompetent și arogant Ferdinand al VII-lea al Spaniei, iar munții i-ar sublinia aroganța. În plus, s-a sugerat că măgarul care stă pe loc reprezintă o artistocrație anchilozată, care este necesară unei monarhii absolutiste. Studiile reprezentărilor de giganți în desenele satirice din această perioadă sau ale figurii mitice a lui Hercule au argumentat că gigantul din tablou reprezintă monarhia spaniolă care s-a opus regimului napoleonian. Investigațiile care au folosit analiza cu raze X a posturii gigantului au sugerat că personajul seamănă cu Hercule Farnese reprezentat în gravuri de Hendrick Goltzius sau cu Hercule spaniol pictat de Francisco de Zurbarán în seria Muncile lui Hercule, care se găsește printre picturile de lupte cele mai semnificative din Salón de Reinos al Palatului Buen Retiro din Madrid.