Europa este un continent situat în întregime în emisfera nordică și în cea mai mare parte în emisfera estică. Cuprinde cea mai vestică parte a Eurasiei și este mărginită de Oceanul Arctic la nord, Oceanul Atlantic la vest, Marea Mediterană la sud și de Asia la est. Europa este considerată în mod obișnuit separată de Asia de bazinul hidrografic al Munților Ural, râul Ural, Marea Caspică, Caucazul Mare, Marea Neagră, și căile navigabile ale strâmtorii turcești. "Europe" (pp. 68–69); "Asia" (pp. 90–91): "A commonly accepted division between Asia and Europe ... is formed by the Ural Mountains, Ural River, Caspian Sea, Caucasus Mountains, and the Black Sea with its outlets, the Bosporus and Dardanelles." Cu toate acestea, granițele pentru Europa, un concept care datează din antichitatea clasică, sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul „Europa” se poate referi la o distincție culturală, politică sau geografică.

Europa acoperă aproximativ 10.180.000 km2 sau 2 % din suprafața Pământului (6,8 % din suprafața terestră), fiind penultimul continent ca mărime. Din punct de vedere politic, Europa este împărțită în aproximativ cincizeci de state suverane, dintre care Rusia este cea mai mare și mai populată, acoperind 39 % din continent și cuprinzând 15 % din populația sa. Europa avea în 2020 o populație totală estimată la aproximativ 747 de milioane (aproximativ 11 % din populația lumii). Clima Europei este în mare măsură influențată de curenții calzi ai Atlanticului, care duc la ierni și veri temperate pe o mare parte din continent, chiar și la latitudini de-a lungul cărora clima din Asia și America de Nord este severă. Mai departe de ocean, diferențele sezoniere sunt mai vizibile decât în apropierea coastei.

Cultura occidentală își are rădăcinile în cultura Europei, care își urmărește descendența până în Grecia antică și Roma antică. Căderea Imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr., iar ulterior migrația popoarelor marchează sfârșitul istoriei antice a Europei și începutul Evului Mediu. Umanismul renascentist, explorarea, arta și știința au dus la epoca modernă. Din perioada marilor descoperiri, începută de Portugalia și Spania, Europa a jucat un rol predominant în afacerile globale. Între secolele XVI și XX, puterile europene au colonizat în diverse momente America, aproape toată Africa și Oceania și majoritatea Asiei.

Iluminismul, ulterior Revoluția franceză și războaiele napoleoniene au profilat continentul din punct de vedere cultural, politic și economic de la sfârșitul secolului al XVII-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Revoluția industrială, care a început în Marea Britanie la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a dat naștere la schimbări economice, culturale și sociale radicale în Europa de Vest și în cele din urmă în lumea largă. Ambele războaie mondiale au avut loc în cea mai mare parte în Europa, contribuind la o scădere a dominanței vest-europene în afacerile mondiale până la mijlocul secolului al XX-lea, Uniunea Sovietică și Statele Unite crescând în importanță.National Geographic, 534. În timpul Războiului rece, Europa a fost împărțită de-a lungul Cortinei de Fier între NATO în Vest și Pactul de la Varșovia în Est, până la Revoluțiile din 1989 și căderea Zidului Berlinului.

În 1949, a fost fondat Consiliul Europei cu ideea de a unifica Europa pentru a atinge obiective comune și pentru a preveni viitoarele războaie. Integrarea europeană suplimentară de către unele state a dus la formarea Uniunii Europene (UE), o entitate politică separată care se află între o confederație și o federație. UE își are originea în Europa de Vest, dar s-a extins spre est de la căderea Uniunii Sovietice în 1991. Moneda majorității țărilor din Uniunea Europeană, euro, este cea mai frecvent utilizată în rândul europenilor; spațiul Schengen al UE elimină controalele la frontieră și imigrație între majoritatea statelor sale membre și unele state nemembre. Există o mișcare politică care favorizează evoluția Uniunii Europene într-o singură federație care cuprinde o mare parte a continentului. miniatura|600px|Europa: imagine satelitară

Etimologie

În mitologia greacă, Europa era o prințesă feniciană pe care Zeus a răpit-o după ce a luat forma unui uimitor taur alb. El a dus-o pe insula Creta, unde Europa a adus pe lume pe Minos, Radamant și Sarpedon. Pentru Homer, Europa (în greaca veche: Εὐρώπη, Eurṓpē) a fost o regină mitologică a Cretei și nu o denumire geografică. Mai târziu, termenul Europa a fost folosit pentru a se referi la nord-centrul Greciei și în 500 î.Hr., semnificația sa a fost extinsă la ținuturile din nord.

Numele Europa este de etimologie incertă.Teoriile minore, precum „Europa” se datorează lui εὐρώς (gen. Εὐρῶτος), sau „mucegai”, nu sunt discutate în secțiune. O teorie sugerează că termenul derivă din grecescul εὐρύς (eurús), „larg, vast”%3Atext %3A1999.04.0057 %3Aentry %3Deu %29ru %2Fs εὐρύς, Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek-English Lexicon, on Perseus și ὤψ (ōps, gen. ὠπός, ōpós) „ochi, față, chip”,,%3Atext %3A1999.04.0057 %3Aentry %3Dw %29 %2Fy ὤψ, Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek-English Lexicon, on Perseus prin urmare compozitul lor Eurṓpē ar însemna „larg-privind” sau „cu aspect vast” sau „contemplație largă”. „Larg” a fost un epitet al Pământului însuși în religia proto-indo-europeană.

O altă teorie sugerează că Eurṓpē se bazează pe un cuvânt semitic pentru „apus”, acesta fiind fie akkadianul erebu care înseamnă „a coborî, apune” (spus despre Soare), fie fenicianul ereb „seară, apus”,"Europe" in the Online Etymology Dictionary. care este la originea Maghrebului arab și a ebraicului ma'arav. Filologul britanic M.L West afirmă însă că „fonologic, corespondența dintre numele Europei și orice formă a cuvântului semitic este foarte slabă”,. în timp ce lingvistul neerlandez Robert S. P. Beekes consideră improbabilă o conexiune cu limbile semitice.

Majoritatea limbilor majore ale lumii folosesc cuvinte derivate din Eurṓpē sau Europa pentru a se referi la continent. Chineza, de exemplu, folosește cuvântul Ōuzhōu (歐洲/欧洲), care este o abreviere a denumirii transliterate Ōuluóbā zhōu (歐羅巴洲) (zhōu înseamnă "continent"); un termen chinizesc derivat Ōshū (欧州) este de asemenea utilizat, uneori, în japoneză, cum ar fi în numele japonez al Uniunii Europene, Ōshū Rengō (欧州連合), cu toate că katakana Yōroppa (ヨーロッパ) este mai frecvent utilizată. În unele limbi turcice, numele inițial persan Frangistan („ținutul francilor”) este folosit în mod obișnuit pentru a se referi la o mare parte din Europa, pe lângă nume oficiale precum Avrupa sau Evropa.

Definiție

Definiție contemporană Harta Europei, care arată una dintre cele mai des utilizate granițe continentaleThe map shows one of the most commonly accepted delineations of the geographical boundaries of Europe, as used by National Geographic and Encyclopædia Britannica. Whether countries are considered in Europe or Asia can vary in sources, for example in the classification of the CIA World Factbook or that of the BBC. Certain countries in Europe, such as France, have territories lying geographically outside Europe, but which are nevertheless considered integral parts of that country.Cheie: albastru: state care se încadrează la granița dintre Europa și Asia; verde: țări care nu sunt geografic din Europa, dar sunt strâns asociate cu continentul

Definiția predominantă a Europei ca termen geografic a fost utilizată de la mijlocul secolului al XIX-lea. Europa este considerată a fi mărginită de corpuri mari de apă la nord, vest și sud. Limitele Europei spre est și nord-est sunt considerate Munții Ural, râul Ural și Marea Caspică; spre sud-est, Munții Caucaz, Marea Neagră și căile navigabile care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană.

Insulele sunt în general grupate cu cea mai apropiată masă continentală, de aceea Islanda este considerată a face parte din Europa, în timp ce insula Groenlanda este de obicei atribuită Americii de Nord, deși aparține politic Danemarcei. Cu toate acestea, există unele excepții bazate pe diferențe sociopolitice și culturale. Cipru este cel mai apropiat de Anatolia (sau Asia Mică), dar este considerat o parte a Europei din punct de vedere politic și este un stat membru al UE. Malta a fost considerată o insulă din nord-vestul Africii timp de secole, dar acum este considerată a face parte și din Europa.Falconer, William; Falconer, Thomas. Dissertation on St. Paul's Voyage, BiblioLife (BiblioBazaar), 1872. (1817.), p. 50, These islands Pliny, as well as Strabo and Ptolemy, included in the African sea „Europa” așa cum este utilizată în mod specific în engleza britanică se poate referi și la Europa continentală exclusiv.

Termenul „continent” implică de obicei geografia fizică a unei mari mase terestre complet sau aproape complet înconjurată de apă la granițele sale. Cu toate acestea, partea frontierei Europa-Asia este oarecum arbitrară și incompatibilă cu această definiție datorită aderării sale parțiale la Munții Ural și Caucaz, mai degrabă decât o serie de căi navigabile parțial sugerate de cartograful Herman Moll în 1715. Aceste diviziuni de apă se extind cu o puține întreruperi relativ mici (în comparație cu lanțurile muntoase menționate mai sus) de la strâmtorile turcești care ajung în Marea Mediterană până la partea superioară a râului Ob care se scurge în Oceanul Arctic. Înainte de adoptarea convenției actuale, care include divizările montane, granița dintre Europa și Asia a fost redefinită de mai multe ori de la prima concepție din antichitatea clasică, dar întotdeauna ca o serie de râuri, mări și strâmtori care se credea că se extind ăe distanță necunoscută la est și nord de Marea Mediterană fără includerea unor lanțuri muntoase.

Împărțirea actuală a Eurasiei în două continente reflectă acum diferențele culturale, lingvistice și etnice est-vest, care variază pe un spectru mai degrabă decât cu o linie de separare ascuțită. Granița geografică dintre Europa și Asia nu urmează nici o graniță de stat și acum urmează doar câteva corpuri de apă. Turcia este, în general, considerată o țară transcontinentală împărțită în întregime de apă, în timp ce Rusia și Kazahstan sunt împărțite doar parțial de căi navigabile. Franța, Țările de Jos, Portugalia, Spania și Regatul Unit sunt, de asemenea, transcontinentale (sau mai adecvat, intercontinentale, atunci când sunt implicate oceane sau mări mari), deoarece principalele lor zone terestre sunt în Europa, în timp ce bucăți din teritoriilor lor sunt situate pe alte continente separate de Europa de corpuri mari de apă. Spania, de exemplu, are teritorii la sud de Marea Mediterană și anume Ceuta și Melilla, care fac parte din Africa și au graniță cu Marocul. Potrivit convenției actuale, Georgia și Azerbaidjan sunt țări transcontinentale în care căile navigabile au fost complet înlocuite de munți ca diviziune între continente.

Istoria conceptului

Istoria timpurie

Prima utilizare înregistrată a Eurṓpē ca termen geografic se află în imnul homeric către Apollo, cu referire la țărmul vestic al Mării Egee. Ca nume pentru o parte a lumii cunoscute, este folosit pentru prima dată în secolul al VI-lea î.Hr. de Anaximandru și Hecataeus. Anaximandru a plasat granița dintre Asia și Europa de-a lungul râului Phasis (râul modern Rioni pe teritoriul Georgiei) în Caucaz, o convenție urmată încă de Herodot în secolul al V-lea î.Hr.Histories 4.38. C.f. James Rennell, The geographical system of Herodotus examined and explained, Volume 1, Rivington 1830, p. 244 Herodot a menționat că lumea a fost împărțită de persoane necunoscute în trei părți: Europa, Asia și Libia (Africa), Nilul și Phasis formând granițele lor — deși afirmă, de asemenea, că unii au considerat fluviul Don, mai degrabă decât Phasis, drept graniță între Europa și Asia.Herodotus, 4:45