Veverița roșie (Sciurus vulgaris), numită și veveriță comună sau veveriță de stejar, este o specie de veveriță din genul Sciurus, comună în toată Eurasia. Veverița roșie este o rozătoare arboricolă omnivoră.

În Marea Britanie, Irlanda și Italia, populația a scăzut drastic în ultimii ani. Această scădere este asociată cu introducerea de către om a veveriței din Carolina (Sciurus carolinensis) din America de Nord. Cu toate acestea, populația din Scoția este din ce în ce mai stabilăhttps://www.bbc.co.uk/news/uk-scotland-north-east-orkney-shetland-42987025 Accesat la 7 martie 2018 Scoția Veverițele Roșii 2017 sondaj datorită eforturilor de conservare, gradului de conștientizare și răspândirii prădătorului natural al veveriței din Carolina, jderul de copacVeverița numere amplificat de prădător https://www.bbc.co.uk/news/science-environment-43308588.

Descriere miniatura|Craniu de veveriță roșie stanga|miniatura|Abdomenul este de obicei alb-crem stanga|miniatura|În Alpii Austrieci și Elvețieni, această specie are, de obicei, blana de culoare brun-neagră, cu excepția burții albe dreapta|miniatura|Veveriță roșie pe lacul Kuusijarvi în Finlanda dreapta|miniatura|Profil al veveriței roșii în blana cenușie de iarnă Veverița roșie are lungimea cap-corp de 19–23 cm, o coadă de 15–20 cm și o masă de 250–340 g. Masculii și femelele sunt de aceeași dimensiune. Veverița roșie este oarecum mai mică decât veverița din Carolina, care are lungimea cap-corp de 25–30 cm și cântărește între 400 și 800 de grame.

Coada lungă ajută veverița pentru a se echilibra și vira atunci când sare din copac în copac și fuge de-a lungul ramurilor și îi poate ține de cald în timpul somnului.

Veverița roșie, la fel ca majoritatea veverițelor de copac, are ghearele ascuțite, curbate, care îi permit să urce și să coboare pe trunchiuri de copaci, ramuri subțiri și chiar pereții caselor. Picioarele puternice din spate îi permit să sară între arbori. Veverița roșie poate să și înoateVeverița fapte. RSST. Accesat la 30 septembrie 2013..

Blana veveriței roșii variază în culoare în funcție de perioada anului și locul în care trăiește. Există mai multe culori ale blănii, variind de la negru la roșu. Blana roșie este cea mai frecventă în Marea Britanie. În alte părți din Europa și Asia, veverițe de diferite culori co-există în cadrul populațiilor, similar culorii părului în unele populații umane. Partea ventrală a veveriței este întotdeauna de culoare albă-crem. Veverița roșie își schimbă blana de două ori pe an, trecând de la un strat subțire de vară la unul mai gros, mai închis iarna, cu smocuri la urechi considerabil mai mari (o caracteristică distinctivă a acestei specii) între august și noiembrie. O blană de culoare roșie în general, împreună cu smocuri la urechi (la adulți) și dimensiunea mai mică sunt caracteristicile care disting veverița roșie de veverița din CarolinaDouă veverițe: faptele . scottishsquirrels.org.marea britanie. Accesat la 25 iulie 2013.RSPB fapte. Rspb.org.marea britanie (24 ianuarie 2010). Accesat la 25 iulie 2013.Cornwall Veverițele Roșii-ul . Cornwallredsquirrels.co.marea britanie. Accesat la 25 iulie 2013..

Distribuție miniatura|Veveriță roșie în regiunea Ural, în blana cenușie de iarnă Veverițele roșii ocupă păduri de conifere boreale în Europa de Nord și Siberia, preferând păduri de pin, molid și pin siberian. În Europa de Vest și Europa de Sud se găsesc în păduri de foioase, dacă amestecul de specii de arbori și arbuști oferă o mai bună sursă de alimentare pe tot parcursul anului. În cele mai multe din Insulele Britanice și în Italia, pădurile de foioase sunt acum mai puțin potrivite datorită strategiei competitive de hrănire a veverițelor din Carolina introdusePădure de Cercetare – UK Veveriță Roșie Grup – veveriță Roșie fapte . Silvicultură.gov.marea britanie. Accesat la 25 iulie 2013..

Reproducere stanga|miniatura|Schelet de veveriță Împerecherea poate avea loc la sfârșitul iernii, în februarie și martie, și în timpul verii, între iunie și iulie. Într-un an, femelele pot avea două rânduri de pui. Fiecare perioadă de reproducere produce în medie trei pui. Gestația durează aproximativ 38–39 de zile. Puii sunt îngrijiți doar de către mamă și sunt născut neputincioși, orbi și surzi. Ei cântăresc între 10 și 15 grame. Corpul lor este acoperit cu păr abia la 21 de zile, ochii și urechile se deschid după trei până la patru săptămâni, iar dinții sunt dezvoltați complet la 42 de zile. Veverițele roșii tinere pot mânca solide la aproximativ 40 de zile după naștere și din acel moment pot părăsi cuibul pe cont propriu pentru a găsi hrană. Cu toate acestea, ei încă mai sug de la mama lor până la înțărcarea care are loc la 8 până la 10 săptămâni.

În perioada de împerechere, masculii detectează femelele care sunt la estru după un miros pe care acestea îl produc, și, deși nu există curtare, masculii urmăresc femelele până la o oră înainte de împerechere. De obicei, mai mulți masculi urmăresc o singură femelă până când masculul dominant, de obicei cel mai mare din grup, se împerechează cu femela. Masculii și femelele se împerechează de mai multe ori, cu mai mulți parteneri. Femelele trebuie să ajungă la un minim de masă corporală înainte de a ajunge la estru. Femele cu masa mai mare produc, în medie, mai mulți pui. Dacă hrana este limitată, reproducerea poate fi amânată. De obicei o femelă va avea primii pui în al doilea an de viață. dreapta|miniatura|Veverița roșie la două săptămâni

Speranța de viață dreapta|miniatura|O veveriță roșie tânără Veverițele roșii care supraviețuiesc prima lor iarnă au o speranță de viață de 3 ani. Indivizii pot ajunge până la 7 ani, chiar și 10 ani în captivitate. Supraviețuirea este pozitiv corelată cu disponibilitatea semințelor de arbori în perioada toamnă–iarnă. În medie, 75–85 % din pui mor în prima lor iarnă, iar mortalitatea este de aproximativ 50 % pentru iernile de după.

Ecologie și comportament

Veverița roșie poate fi găsită atât în păduri de conifere, cât și păduri temperate de foioase. Veverița își face un cuib din crengi între ramuri, formând o structură în formă de cupolă de aproximativ 25 până la 30 cm în diametru. Aceasta este căptușită cu mușchi, frunze, iarbă și scoarță. Folosește și scorburi și găuri făcute de ciocănitori. Veverița roșie este un animal solitar și este timid și reticent în a împărtăși hrana cu alți indivizi. Cu toate acestea, în afara sezonului de împerechere și în special în timpul iernii, mai multe veverițe roșii pot împărți un cuib pentru a-și ține de cald. Organizarea socială se bazează pe ierarhii de dominanță atât în interiorul, cât și între sexe. Deși masculii nu sunt în mod necesar dominanți către femele, animalele dominante tind să fie mai mari și mai bătrâne decât cele dominate, iar masculii dominanți tind să aibă patruleze o arie mai mare decât indivizii dominați.

Veverița roșie mănâncă:

în cea mai mare parte semințe de copaci, separând conurile coniferelor pentru a ajunge la semințe. ciuperci nuci (mai ales alune de pădure, dar și castane și jir) fructe de pădure lăstari tineriComisia De Exploatare A Pădurilor – Veverițele Roșii . Silvicultură.gov.marea britanie. Accesat la 25 iulie 2013.

Mai rar, veverițele roșii pot mânca ouă sau pui de păsări. Un studiu suedez arată că din cele 600 de stomacuri de veverițe roșii examinate, numai 4 conțineau resturi de păsări sau ouăUniversitatea din Lund, Lunduniversity.lu.se. Accesat la 15 octombrie 2015.'Întreba un Biolog de la Universitatea din Lund' . Accesat la 15 octombrie 2015.. Astfel, veverițele roșii pot demonstra ocazional comportament omnivor oportunistic, similar cu alte rozătoare.

Excesul de alimente este ascuns, fie îngropat, fie în colțuri sau găuri în copaci, și mâncat atunci când hrana este insuficientă. Deși veverița roșie își amintește ascunzătorile cu o mai mare șansă decât aleatoriu, memoria spațială este în mod substanțial mai puțin precisă și durabilă decât la veverița din Carolina. Prin urmare, de multe ori este necesar ca veverița să caute hrana atunci când are nevoie, iar multe ascunzători nu sunt găsite din nou.

Între 60 % și 80 % din perioada activă este petrecută căutând hrană. Perioada de activitate a veveriței roșii este dimineața, după-amiaza târziu și seara. De multe ori se odihnește în cuibul său în mijlocul zilei, evitând căldura și riscul de a deveni vizibile pentru păsările de pradă, care sunt periculoase în timpul acestor ore. În timpul iernii, acest odihna din timpul amiezii este de multe ori mult mai scurtă, sau chiar absentă, deși condițiile meteorologice dure pot face ca animalul să rămână în cuib pentru câteva zile.

Nu există teritorii asumate de veverițele roșii, iar zonele de hrănire ale indivizilor se suprapun considerabil.

Prădători și amenințări miniatura|În zăpadă în Helsinki Prădătorii includ mamifere mici, cum ar fi jderul de copac, pisicile sălbatice și hermelinele, care vânează pui. Păsări, printre care bufnițe și răpitoare precum uliul, pot ataca veverița roșie. Vulpea roșie, pisicile și câinii pot prăda veverița roșie atunci când aceasta este pe pământ. Oamenii influențează mărimea populației și mortalitatea veveriței roșii prin distrugerea sau modificarea habitatelor, prin provocarea accidentelor rutiere, precum și prin introducerea veverițelor din Carolina ne-native din America de Nord.

Veverița din Carolina și veverița roșie nu sunt direct antagonice, iar conflicte violente între aceste specii nu reprezintă un factor pentru scăderea populației de veverițe roșii. Cu toate acestea, veverița din Carolina poate să reducă populația de veverițe roșii populației ca urmare a mai multe motive:

Veverița din Carolina este purtător al parapoxvirusului veverițelor, care nu pare a le afecta pe acestea, dar de multe ori cauzează decesul veverițelor roșii. În anul 2008 a fost descoperitcă populația de veverițe roșii din Formby, Anglia, a scăzut cu 80 %, ca urmare a acestei boliTara de Fișiere, BBC, 28.89.2008, deși populația este acum în recuperareFormby e veverița populației recuperarea, National trust, 25 noiembrie 2013. Veverița din Carolina poate digera mai bine ghindele, în timp ce veverița roșie nu poate accesa proteine și grăsimi din ghinde la fel de ușor. Când veverița roșie este supusă la stres, nu se va reproduce la fel de des.

În Regatul Unit, din cauza circumstanțelor de mai sus, populația a scăzut astăzi la mai puțin de 160.000 de veverițe roșii (120.000 din acestea sunt în Scoția). În afara Regatului Unit și a Irlandei, impactul concurenței din partea veveriței din Carolina a fost observat în Piemont, Italia, unde două perechi au scăpat din captivitate în 1948. O scădere semnificativă a populației de veverițe roșii în zonă a fost observată începând din 1970 și există temeri că veverița din Carolina s-ar putea extinde în restul Europei.

Conservarea și strategii miniatura|Blana de iarnă, în Anglia dreapta|miniatura|În Germania Veverița roșie este o specie protejată în cele mai multe țări din Europa, așa cum este prevăzut în Apendicele III al Convenției de la Berna. Aceasta este menționată ca fiind neamenințată cu dispariția pe Lista roșie a IUCN. Cu toate acestea, în unele zone este prezentă din abundență și este vânată pentru blana sa.