Mitologia romană este ansamblul de mituri și legende din Roma Antică. Descriere La început romanii și-au imaginat zeii ca puteri și mai apoi ca persoane, astfel explicându-se faptul că puțin din mitologia romană este autentică. După învățatul roman Marcus Terentius Varro, numai după ce romanii au avut contact cu civilizația Greciei antice în sec VI î.Hr. ei au început să-și reprezinte zeii sub formă umană. În ultimele trei secole înaintea lui Hristos scriitori ca Virgil și Ovidiu au gravat numele și funcțiile zeilor romani în librăriile grecești și în tradiția artistică creând o mitologie hibridă, greco-romană care a inspirat poeții și pictorii din antichitate și până azi.
Majoritatea faptelor cunoscute despre vechea mitologie romană provin din scrierile scriitorilor antici, din operele de artă care au supraviețuit până azi și din descoperirile arheologice. Romanii credeau că practicile lor religioase mențineau așa zisa „pax deorum” sau pacea zeilor - care asigura prosperitatea continuă a comunității. Fiecare loc, împrejurare sau obiect avea propriul zeu ocrotitor și existau foarte multi zei cu atribuții mărunte, dar importante pentru romani. Astfel, zeii protejau fiecare act al vieții, de la naștere până la moarte. Zeii romani jucau rolul unor oameni cu superputeri, așa că, în timp a devenit normal ca puternicii conducători ai Romei să fie tratați ca niște zei. Cezar a fost primul zeificat și tratat ca zeu după moartea sa. Mai târziu, unii dintre cei mai buni împărați au fost declarați zei de către Senat, dar numai după moartea lor. În timpul vieții ei erau simplii muritori. Toți romanii trebuiau să venereze împărații divini.
Panteon
Jupiter - stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor; are ca simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viața și de lumină, care cârmuia cerul și pământul, stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile. Legate de aceste atribute, Jupiter purta o serie de epitete, ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet - Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care îl desemna era Optimus Maximus ("cel mai bun și cel mai mare"). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Jupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea. El era venerat și avea câte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.
Saturn - veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole și roadele pământului. Saturn a fost identificat de timpuriu cu titanul Cronos, din mitologia greacă.
Venus - veche divinitate de origine latină, considerată inițial drept protectoare a vegetației și a fertilității și identificată de timpuriu cu Aphrodita din mitologia greacă; mai târziu numită zeița dragostei și a frumuseții. Cu privire la nașterea sa existau două versiuni: după una, era fiica lui Jupiter și a Dionei, după cea de-a doua s-ar fi născut din spuma mării. Căsătorită cu Vulcanus, a fost iubită de Marte, zeul războiului, de Bacchus, Mercur și Neptun, dintre zei, iar dintre muritori de Anchises și Adonis. A avut mai mulți copii: cu zeul Mercurius pe Eros, cu Marte pe Anteros și pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas etc. În legătură cu farmecul și puterea Venerei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este acela al infidelității ei față de Vulcanus care, descoperind legătura ei cu Marte, a chemat toți zeii Olimpului drept martori, surprinzându-i împreună pe cei doi. Un alt episod, celebru de data aceasta, este judecata lui Paris: Jupiter a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeiță vrajbei, și revendicat în egală măsură de Iuno, Minerva și Venus, să fie acordat de un muritor, Paris, aceleia pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeițe s-au înfățișat înaintea lui Paris pe muntele Ida și au început să-și laude farmecele, promițându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumusețea lui Venus și de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de soție pe cea mai frumoasă muritoare, pe Helena - Paris i-a dat ei mărul. Alegerea lui Venus și răpirea Helenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Iuno și Minerva, au sprijinit tabăra adversă, Venus i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris și pe Aeneas. Ea a fost chiar rănită în luptă de către Diomedes. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris și distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datorește lui Venus, care l-a ajutat să ajungă pe țărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt zeița era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei. Venus avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon, etc.. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cyprus și Cythera.
Iunona - soția lui Jupiter, protectoarea nașterilor și a căsătoriilor, identificată de timpuriu cu Hera din mitologia greacă; are ca simbol porumbița. După atributele pe care le avea, Iuno era denumită fie Moneta (cea care vestește, avertizează - datorită faptului că a salvat Roma de invazia galilor prin alarma pe care au dat-o faimoasele gâște de la Capitoliu, ce îi erau consacrate), fie Lucina, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie Juga, pentru că patrona căsătoriile. Sărbătorile închinate ei purtau numele de Matronalia și aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în încăierare între părinții și noii lor soți, împiedicându-i să se măcelărească reciproc. Numele ei era legat de numeroase mituri și legende.
Marte - zeul războiului, asociat cu Ares din mitologia greacă; are ca simboluri coiful și armele de luptă. Era fiul lui Jupiter și al Iunonei și una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Jupiter și Quirinus). Romanii îl considerau drept protectorul lor și tatăl lui Romulus. Era, la origine, zeul renașterii naturii, devenind mai târziu zeul războiului și al agriculturii.
Minerva - la romani, zeița înțelepciunii, a artelor și a strategiei războinice. La origine ea a fost o veche divinitate etruscă, identificată mai târziu cu Athena, din mitologia greacă. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau Pallas. Minerva era fiica lui Iupiter și a lui Metis. Jupiter a înghițit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, așa încât Minerva a ieșit direct din capul lui Jupiter, cu arme și armură cu tot. În momentul când a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat cerul și pământul. Minerva era simbolul atributelor unite ale părinților ei. Ea personifica forța moștenită de la Iupiter, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. Zeiță războinică, reprezentată cu coif, suliță și egida pe care era zugrăvit capul Gorgonei, Minerva a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, neputând uita jignirea adusă de Paris. Este cunoscută disputa dintre Minerva și Neptun cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Neptun i-a dăruit calul, iar Minerva măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta întrecerea și a devenit patroana cetății Atena. Minerva era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie.
Neptun - zeul mărilor, fratele lui Jupiter și fiul lui Saturnus și al Rheei, identificat la greci cu Poseidon; are ca simboluri tridentul și calul. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Neptun a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară. Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Jupiter i-a revenit Cerul, lui Orcus lumea subpământeană, iar lui Neptun Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună cu soția sa, Amphitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile. Neptun stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Iuno și cu Minerva să-l pună în lanțuri pe Jupiter, dar încercarea a dat greș. De atunci Neptun a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii. Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el și Minerva atunci când a fost să-și împartă între ei pământul Atticei ,ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Neptun asupra troienilor. Această mânie, și faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile și aruncându-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rând Neptun a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.
Vulcan - veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hephaestus din mitologia greacă. Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era considerat drept zeul focului. Vulcanus era șchiop. Infirmitatea lui se datora fie faptului că fusese aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Iuno el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut de Tethys. Timp de nouă ani Vulcanus a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olimp. Reședința sa de predilecție a rămas însă muntele Etna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii - prelucrau fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar ies tot felul de obiecte minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Achilles, lucrate la rugămintea lui Thetis, trăsnetele lui Jupiter, faimosul colier al Harmoniei etc. Vulcanus a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei înlesnind ca zeița să iasă din capul divinului ei tată, și tot el a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcanus a fost cel care l-a țintuit și pe Prometheus de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcanus era considerat când soțul uneia dintre grații, când - de cele mai multe ori - drept soțul lui Venus. Lui Vulcanus îi sunt atribuiți mulți copii; are ca simboluri ciocanul și nicovala.