Marabu african

Marabuul african (Leptoptilos crumenifer), numit și marabutul african, barza marabu africană, este o pasăre africană sedentară, asemănătoare cu barza, din familia ciconiidelor (Ciconiidae). Se întâlnește în Africa tropicală. Are o talie mare, mai mare decât barza. Un mascul al marabuului african poate avea o înălțime de și o greutate de până la . Ciocul este uriaș, crește continuu și poate atinge o lungime de . Coloritul spatelui, aripilor și cozii este negricios, cenușiu-închis, cu dungi albe pe aripi. Penajul pieptului și abdomenul sunt albe. La gât are un sac aerian de piele (sacul gular), care este în legătură cu nările. Cuibărește în colonii, instalându-și cuiburile în arbori. Mănâncă tot ce se poate mânca: hoituri, resturi de mâncare aruncate de oameni, resturi rămase de la animalele sfâșiate de răpitoare, pești, șopârle, șerpi, broaște, șobolani, șoareci, termite, lăcuste și păsări, inclusiv flamingi. În trecut a fost mult vânat pentru renumitele sale pene „marabu”, căutate în industria îmbrăcămintei. În prezent formează exponate apreciate ale grădinilor zoologice.Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967

Denumirea

Denumirea latină Leptoptilos a genului, provine din cuvintele grecești leptos () = delicat, grațios + ptilon () = pană, adică o pasăre „cu pene grațioase”, datorită renumitelor sale pene „marabu” de sub coadă, delicate și frumoase, de culoare albă, căutate mult în comerțul ca articole de modă de odinioară. Denumirea latină a speciei, provine din cuvintele latine = pungă de bani făcută din piele și purtată în jurul gâtului + -fera = purtat ( = a purta), deoarece are un sac subcutanat (sacul gular) care atârnă de gât în jos.James A. Jobling. Helm Dictionary of Scientific Bird Names. Christopher Helm, 2010

Denumirea română de „marabu” sau „marabut” a acestei păsări este împrumutată din cuvântul arab murabit (murābiṭ) = pustnic musulman venerat ca sfânt, deoarece se credea că este o pasăre sfântă.Eugenia Dima, Doina Cobeț, Laura Manea, Elena Dănilă, Gabriela E. Dima, Andrei Dănilă, Luminița Botoșineanu. Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii Române (DEXI). Editura Arc & Gunivas, Chișinău 2007

Taxonomia

Marabuul african a fost descris sub denumirea științifică de ornitologul francez René Lesson în 1831 în Senegal.

Marabuul african este înrudit îndeaproape cu marabuul asiatic (Leptoptilos dubius). Relațiile dintre marabuul african și marabuul asiatic au fost un subiect discutabil, datorită asemănării lor și ambele specii în trecut erau considerate conspecifice (din aceeași specie). Cu toate acestea, diferențele semnificative în comportamentul lor sunt suficiente pentru a le considera ca specii separate.

Anterior a fost folosită denumirea științifică , dar, deoarece este un substantiv masculin, denumirea corectă a speciei este Leptoptilos crumenifer.

Este o specie monotipică (nedivizată în subspecii).

Arealul

Marabuul african cuibărește în Africa tropicală din Senegal spre est până în Eritreea, Etiopia și vestul Somaliei și spre sud până în Namibia și nordul și estul Africii de Sud (provinciile Northern Cape, Free State, KwaZulu-Natal).

Cuibărește și iernează în următoarele țări: Africa de Sud, Angola, Benin, Botswana, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Republica Centrafricană, Ciad, Congo, Republica Democrată Congo, Côte d'Ivoire (Coasta de Fildeș), Djibouti, Eritreea, Eswatini (Swaziland), Etiopia, Gabon, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea-Bissau, Kenya, Malawi, Mali, Mauritania, Mozambic, Namibia, Niger, Nigeria, Rwanda, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Tanzania, Togo, Uganda, Zambia, Zimbabwe.

Apariții accidentale au fost înregistrate în: Israel, Liberia, Spania. Pe 21 iulie 2017, marabuul african a fost fotografiat la Hurghada, aceasta fiind prima înregistrare a acestei păsări în Egipt.José Luis Copete. Marabou in Egypt. 4 Mar 2018

Descrierea

Marabuul african este o barză masivă, cu o înălțime de aproximativ 120 cm atunci când stă cu corpul ridicat, dar mai mică în poziția obișnuită încovoiată, anvergura aripii este de până la . Are o lungime de și o greutate de ; anvergura aripilor . Un mascul al marabuului african poate avea o înălțime de și o greutate de până la . Coloritul este în general negru-ardeziu, cenușiu și alb, capul și gâtul aproape fără pene și ciocul masiv cuneiform (în formă de pană). Pe gât are 2 saci subcutanați aerieni, unul mai mare atârnă de gâtlej în jos (sacul gular), altul mai mic pe spate, la baza gâtului.

Ciocul la marabuul african este uriaș; la această specie, el crește continuu și poate atinge o lungime de . Acest cioc enorm se numără printre cele mai formidabile arme din lumea animală, deși se pare că nu este destul de eficient pentru secționarea hoiturilor, care reprezintă o parte importantă a hranei marabuului african. Oricum ar sta lucrurile, acest cioc este destul de îngrozitor pentru a face ca pasărea să fie respectată de celelalte păsări și mamifere necrofage.

Unii consideră că marabuul este una dintre cele mai urâte păsări din lume. El a fost menționat ca „un lucru respingător chiar și în cele mai bune momente”, „cea mai urâtă pasăre din lume”, „complet lipsit de orice farmec”, sau „un om bătrân murdar cu o boală de piele a capului”. Cu toate acestea, biologii care cunosc marabuul gândesc altfel și rareori vorbesc despre el în astfel de termeni peiorativi; această pasăre are calități mai plăcute decât se crede, mai ales renumitele sale pene „marabu” (penele subcodale albe), căutate odinioară în industria îmbrăcămintei. Referindu-se la frumoasele tectrice subcodale albe, care cresc în sezonul de reproducere și folosite în trecut în croitoria de lux (haute couture), F.J. Jackson (1938) menționa: „Este aproape de neconceput că astfel de pene delicate și frumoase, care împodobesc un fan al modei sau unele haine luxoase ale unei femei, sunt produsul acestei păsări necrofage uriașe, cu o înfățișare îngrozitoare și respingătoare, cu capul pleșuv și scârbos și cu corpul plin de paraziți”.

O caracteristică distinctivă este sacul gular subcutanat (punga gulară) atârnat de gâtlej care este acoperit de piele aproape goală de culoare roșiatic–trandafirie până la magenta (roșu–purpurie) deschisă. Când este umflat, sacul de aer gular atârnă în jos la de la partea din față a gâtlejului.

Părțile superioare au o culoare întunecată, cenușiu–ardezie, părțile inferioare sunt albe. Remigele aripilor au un luciu verzui, în timp ce spatele și mantaua au un luciu albastru. Capul, gâtul și sacul gular sunt aproape goale, cu câteva pene răzlețe, asemănătoare cu părul, de culoare întunecată brun–roșcată, pe ceafă, gât și pe laturile capului. Pe spate, la baza gâtului, are un guler de pene albe, care înconjoară un sac aerian roșu–carmin închis sau roșu–portocaliu de în diametru și înălțime; acest sac variază foarte mult de la un individ la altul și este vizibil numai atunci când este umflat și expus prin desfacerea penelor. Irisul este brun–roșcat până la brun–cenușiu. Ciocul are o culoare cornie sau galben–verzuie, pătat cu negru, în special lângă bază. Fruntea, lorul () și pielea golașă a capului sunt în cea mai mare parte roșu–portocalii cu numeroase pete mici negre, acestea crescând cu vârsta, cele mai multe se află în jurul deschiderii urechii și la baza ciocului. Sacul gular și gâtul sunt rozacee sau roșu–purpurii, pătate cu negru în special pe sac. Picioarele și labele sunt aproape negre, dar de obicei acoperite abundent cu excremente albe. Are o bandă îngustă de piele netedă roșiatică la capătul superior al tibiei goale, chiar sub marginea inferioară a penajului, vizibilă numai atunci când pasărea se îndoaie sau își ridică aripa.

Vârsta și sexele

Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj. Atunci când păsările stau împreună, sexele se pot distinge de obicei după mărime. Masculii sunt mai mari decât femelele și au ciocul mai lung și mai mare. La peste 50 de adulți măsurați în Uganda, s-a constatat că dacă suma lungimii aripii și lungimii cozii depășite 100 cm, pasărea este de sex masculin.Pomeroy, D.E. 1977. The biology of Marabou Storks in Uganda. I. Some characteristics of the species, and the population-structure. Ardea 65:1-24.

La începutul sezonului de reproducere părțile superioare devin mai deschise, cenușiu–albăstrui, cu o bandă de dungi albe, asemănătoare unei scări, pe fața superioară a aripii, formată de marginile albe ale tectricelor supraalare mari.Kahl, M.P. 1987. A portfolio of storks of the world. Colonial Waterbirds 10:135-150. Tectricele subcodale luxuriante, alungite și pufoase („puful marabu” din comerțul cu articole de modă de odinioară) sunt de culoare albă pură. Fața și fruntea devin roșu–negricioase, încrustate cu sânge uscat. Culorile pielii goale de pe cap, gât și sacul gular se intensifică, iar partea dorsală a gâtului devine albastru–deschis strălucitoare. Culoarea irisului, mai ales la unele femele, devine mai deschisă, cenușiu–brunie, pentru câteva zile, chiar înainte de depunerea ouălor.Kahl, M.P. 1966. Comparative ethology of the Ciconiidae. Part 1. The Marabou Stork, Leptoptilos crumeniferus (Lesson). Behaviour 27:76-106. Culoarea deschisă cenușiu–albăstruie a spatelui se datorează unei „colorații ceroase” a cheratinei de pe suprafața penelor; aceasta se roade treptat, iar adulții revin la culoarea spatelui mai întunecată, cenușiu–ardezie, de obicei cu mult înainte ca puii să poată zbura.Jacob, J., and D.E. Pomeroy. 1979. The feather lipids of the Marabou Stork (Leptoptilos crumeniferus). Comp. Biochem. Physiol. 64B:301-303.

Puii eclozați au pielea zbârcită, de culoare rozacee și sunt acoperiți cu pene răzlețe și puf cenușiu–deschis; puii eclozați recent au o greutate de aproximativ 70 g. Puii din cuib mai mari, de 8–35 de zile, sunt acoperiți cu un puf alb mai des, cu excepția pielii golașe de pe cap, partea anterioară a gâtului și față; ei se aseamănă cu puii marabuului asiatic (Leptoptilos dubius) și marabuului javanez (Leptoptilos javanicus). Penele de contur negricioase apar pe spate și pe aripi la 35–50 de zile. La 51–65 de zile, puii devin predominant negri pe partea dorsală și după 66 de zile au penajul complet dezvoltat și se schimbă puțin în aspect după aceea.

Juvenilii sunt asemănători cu adulții. Însă ei au părțile superioare întunecate, negru–ardezii, cu un luciu moderat albăstriu amestecat cu bruniu; marginile tectricelor supraalare mari sunt brune și nu albe. Pe cap și gât au pene filamentoase mai dese brun–deschise sau negre, amestecate cu pene lânoase cenușiu–deschise. Părțile golașe moi sunt mai puțin viu colorate, iar sacul gular este mai puțin dezvoltat (sau mai rar umflat complet). Lungimea ciocului se mărește încet cu vârsta, și necesită 1–2 ani pentru a ajunge la lungime obișnuită.

Specii asemănătoare

Spre deosebire de alte specii ale familiei ciconiidelor (Ciconiidae), berzele marabu din genul Leptoptilos zboară cu gâtul retras parțial între umeri, asemenea stârcilor (Ardeidae), dar ciocul și picioarele sunt ușor înclinate sub orizontală. Kahl a stabilit că rata bătăilor aripilor este de 143/min.Kahl, M.P. 1971b. Flapping rates of storks in level flight. Auk 88:428.

Pe pământ sau de aproape, marabuul african nu poate fi confundat cu nici o altă pasăre din arealul său.

Când planează la înălțime, poate fi distins de vulturi și pelicanii comuni (Pelecanus onocrotalus) prin picioarele lungi trase înapoia corpului, și de abumarkub (Balaeniceps rex), rar întâlnit, prin ciocul mai subțire.

Vocea

Marabuul este în general o pasăre tăcută în afara locurilor de cocoțat sau de reproducere, cu excepția clămpănitului ciocului, asociat de obicei cu comportamentul amenințător. La cuib sau când stă cocoțat pe o creangă emite diferite strigăte și mormăituri țipătoare, șuierătoare, scâncitoare sau mugitoare.