miniatura|376x376px| Ioan de Kronstadt. Ioan de Kronstadt (în ), pe numele real Ivan Ilici Serghiev, (în , ) a fost un protoiereu mitrofor ortodox rus și membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse (din 1906). Era cunoscut pentru spovedirea în masă a credincioșilor, pentru numeroasele minuni și acțiuni caritabile, precum și pentru vederile sale monarhiste, șovine, antisemite și anticomuniste.Иоанн Кронштадтский // БСЭ. — 1-е изд. — Т. 29. — 1935. — Стлб. 74.: «известный черносотенный русский церковный деятель… Проповеди Иоанна Кронштадтского носили явно черносотенный и антисемитский характер, особенно характерны его выступления против социализма»«<…> автор погромных проповедей и статей, активный поборник контрреволюции, участник церковной травли Л. Н. Толстого. Культ Иоанна Кронштадтского используется реакционными кругами рус. церк. эмиграции в антикоммунистической пропаганде.» — Иоанн Кронштадтский. // Атеистический словарь. / под ред. М. П. Новикова. — М.: Политиздат, 1985. — С. 177.«Именно контрреволюционностью, приверженностью монархизму, шовинизму и антисемитизму объясняется благословение Иоанном Кронштадтским "Союза русского народа" и других погромных, черносотенных промонархистских организаций. Вот что сказал на панихиде по И. Сергиеву известный московский черносотенец протоиерей И. Восторгов: "Он призывал Божие благословение на патриотические союзы и содружества и сам состоял даже их членом". Поэтому и нет ничего неожиданного в том. что в связи со смертью кронштадтского протоиерея Святейший Синод получил телеграмму соболезнования от председателя "Союза русского народа" Дубровина. А и некрологе сообщалось, что при продвижении погребальной процессии от Балтийского вокзала до Иоанновского монастыря "впереди его гроба несли освященное им знамя Союза русского народа"» (Гордиенко Н. С. Кто такой Иоанн Кронштадтский. СПб.: Ленингр. орг. о-ва «Знание» РСФСР, 1991/ С. 9; цитата по книге История государства Российского : Жизнеописания. XX век / Рос. нац. б-ка; Авт.-сост. С. Н. Синегубов и др. - М. : Кн. палата, Том 5. XIX век. М., 1998. /С. 170)Walter Laqueur, Black Hundreds: The Rise of the Extreme Right in Russia, New York : HarperCollins, 1993
Ioan este un sfânt al Bisericii Ortodoxe Răsăritene și, ca atare, este cunoscut sub epitetul „cel Drept”.
Biografie
Studiile teologice S-a născut în satul nordic Sura, de lângă Marea Albă, din regiunea Arhanghelsk a Rusiei. Provenea dintr-o familie săracă, dar cucernică, tatăl său fiind paracliser (diaciok) al bisericii locale. La naștere, copilul părea atât de slab și fragil încât părinții lui s-au grăbit să-l boteze, dându-i numele Ivan în cinstea Sfântului Ioan de Rila, care era sărbătorit în acea zi.
Se cunosc puține lucruri despre primii săi ani de viață, mai ales din amintirile târzii ale persoanelor care l-au cunoscut. În autobiografia sa, el afirmă că părinții lui l-au dat la școala parohială din Arhanghelsk, dar a fost la început un elev mediocru deoarece studiul i se părea prea dificil. Cu toate acestea, s-a rugat cu ardoare și a primit inspirație, așa că a devenit un elev bun la învățătură și, după ce a absolvit Seminarul Teologic de la Arhanghelsk (1851), a fost admis ca student bursier la Academia Teologică de la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus. Colegii lui de la Academie își aminteau că el vorbea permanent despre smerenie. În 1855 a absolvit Academia Teologică ca al 35-lea din cei 39 de studenți.Герой веры или "артист императорских церквей"
Preot la Kronstadt În timpul studiilor își dorea să devină misionar, dar după absolvire a întâlnit-o pe Elizaveta (1829-1909), fiica protoiereului Konstantin Nesvițki de la Catedrala „Sf. Andrei” din Kronstadt, și s-a căsătorit cu ea. A fost hirotonit diacon la 10 decembrie 1855 de către episcopul Hristofor Emmausski, vicar al mitropolitului de Sankt-Petersburg, în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg și apoi preot, la 12 decembrie 1855, în Catedrala „Sf. Andrei” din Kronstadt. A slujit timp de 53 de ani la această biserică, până la moartea sa. În 1875 a fost avansat protoiereu, în 1894 a fost numit rector al Catedralei „Sf. Andrei” și în 1899 a primit rangul de protoiereu mitrofor.
Ivan Serghiev a devenit un preot foarte pios, petrecându-și viața în rugăciune și penitență și vizitându-i pe săraci, pe care-i ajuta adesea cu haine și cu bani. După căsătorie, a refuzat în mod surprinzător să aibă relații sexuale cu soția sa, în ciuda plângerilor ei adresate autorităților bisericești.
Tânărul preot avea un comportament neobișnuit și a introdus unele practici inovatoare:
Mergea pe stradă rugându-se permanent și ținându-și brațele încrucișate pe piept; A început să slujească liturghia în fiecare zi; În timpul slujbelor religioase se comporta foarte expresiv, abătându-se de la textul obișnuit și întorcând spatele la altar; A introdus practica spovedirii și împărtășirii frecvente (în loc de 1-2 ori pe an așa cum era obiceiul până atunci); A relaxat unele cerințe pentru împărtășirea credincioșilor (în special, a permis împărtășirea femeilor aflate în timpul menstruației, ceea ce era de obicei interzis).
Autoritățile bisericești nu au perceput pozitiv aceste inovații. Biograful Kizenko notează că, în unele aspecte, comportamentul lui Ioan era o reminiscență a practicii protestanților, iar în aspecte era copia practică a membrilor sectei Hlîsti. Cu toate acestea, această practică a atras atenția asupra tânărului preot și i-a permis să-și arate carisma. Treptat, preotul Ioan a adunat un cerc de admiratori persistenți, care doreau să i se spovedească și să fie împărtășiți doar de el. Majoritatea covârșitoare a acestora erau femei. O parte dintre admiratorii lui Ioan au format o sectă a „ioaniților”, care era condusă de fiica spirituală a lui Ioan: Matriona Ivanovna Kiseleva. Kiseleva a primit în sectă numele Porfiriia sau „Theotokos”. Ioaniții credeau că lumea, așa cum o cunoșteau, urma să se sfârșească - probabil după revoluție - și că oamenii puteau să se mântuiască doar prin căutarea lui Dumnezeu, urmându-l pe preotul Ioan. Unii credeau că părintele Ioan era profetul Ilie, alții că era Isus Hristos, iar încă alții că era Domnul Savaot. Ioaniții răspândeau povești despre „minunile” lui Ioan și vindeau obiecte care îi aparțineau și agheasma, care fusese sfințită de el.
Preotul Ioan de Kronstadt a devenit cunoscut în întreaga Rusie după publicarea unui articol dedicat lui în ziarul Novoe Vremia (în traducere Vremea nouă) în 1883. Novoe Vremia era un ziar proguvernamental conservator, cu puternice idei antisemite (de exemplu, în afacerea Dreyfus de mai târziu a susținut poziția procurorului și l-a atacat pe Émile Zola). Într-un număr al ziarului a apărut un articol în care 16 persoane au spus că au fost vindecate prin rugăciunile preotului Ioan care le-a recomandat să trăiască după voia lui Dumnezeu și să se împărtășească cât mai des posibil. Acest articol a fost discutat în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, cel mai înalt for bisericesc, deoarece publicarea sa, fără cenzură religioasă, era o intervenție în treburile Bisericii. Ierarhii Sinodului erau dezorientați, iar mitropolitul Isidor Nikolski (superiorul ierarhic al preotului Ioan) era nemulțumit, dar nu au putut să ia nicio măsură.
Ioan a înființat o organizație specială de ajutorare denumită „Casa Industriei”, care a fost deschisă la Kronstadt în 1882. Această organizație avea o biserică proprie, o școală elementară pentru băieți și fete, un orfelinat, un spital pentru toți bolnavii care veneau acolo, o pensiune, o librărie publică cu acces gratuit, un adăpost pentru cei săraci care găzduia 40.000 de oameni în fiecare an, mai multe ateliere unde cei săraci munceau pentru a câștiga bani, o cantină publică ieftină care oferea aproximativ 800 de mese gratuite în timpul sărbătorilor și un motel pentru călători.
La începutul anilor 1890 preotul Ioan devenise atât de cunoscut că zilnic veneau la el mii de oameni din toată Rusia. El practica spovedanii în masă, în cursul cărora mii de oameni își mărturiseau păcatele și intrau într-o stare de frenezie, adesea însoțită de isterie și lacrimi.I. K. Surskiy. St. Father John of Kronstandt (in Russian) Chiar și țarul Alexandru al III-lea al Rusiei l-a chemat în 1894 pe preotul Ioan la Palatul Livadia din Crimeea, încercând să se vindece de o boală incurabilă.John Perry & Constantine Pleshakov The Flight of the Romanovs: a Family Saga (Basic Books, 1999) pg. 62 Ioan a pretins mai târziu că a înviat morții, dar că nu a reușit să-l vindece pe țar prin rugăciunile sale. Preotul a fost venerat încă din timpul vieții ca sfânt, datorită faimei sale de rugător, vindecător și vizionar. Membrii sectei „Ioanniții” au ajuns să afirme că părintele Ioan era chiar Dumnezeu.https://books.google.ru/books?hl=ru&id=UflnCwAAQBAJ&q=Родиной Булгаков С. В.: Хлысты-киселевцы // Расколы. Ереси. Секты. Противные христианству и православию учения. Западные христианские вероисповедания. Соборы Западной Церкви. — М., 1913