Psihopatologia animală este studiul tulburărilor mentale sau comportamentale la animale.
Din punct de vedere istoric, a existat o tendință antropocentrică de a insista pe studiul psihopatologiilor animale ca modele pentru bolile psihice umane. Owen, J. B., Treasure, J.L. & Collier, D.A. 2001. Animal Models- Disorders of Eating Behaviour and Body Composition. Kluwer Academic Publishers, Norwell; Massachusetts. Însă psihopatologiile animale pot fi mai bine considerate, din punct de vedere evolutiv, drept comportamente non-adaptive datorate unui anumit tip de handicap cognitiv, tulburări emoționale sau stres. Acest articol oferă o listă neexhaustivă de psihopatologii animale.
Tulburări de alimentație Animalele din sălbăticie par să nu prea sufere de tulburări de alimentație, deși alcătuirea lor corporală fluctuează în funcție de ciclurile sezoniere și de reproducere. Cu toate acestea, animalele domestice, din ferme, din laboratoare, inclusiv animalele de companie, sunt predispuse la tulburări. Adaptarea evolutivă conduce la un anumit comportament în hrănire a animalelor sălbatice. Se așteaptă ca animalele de fermă să afișeze aibă același comportament, dar apar întrebări dacă aceleași principii se aplică și animalelor de laborator sau de companie.
Anorexie de activitate Anorexia de activitate (AA) este o afecțiune în care șobolanii încep să exerseze excesiv în timp ce reduc simultan consumul de alimente, similar cu anorexia nervoasă umană sau hipergimnasia.
Când li se oferă acces liber la alimente și o roată de exerciții, șobolanii dezvoltă în mod normal o rutină echilibrată între exercițiul fizic și consumul de alimente, ceea ce în transformă în șobolani firești. Cu toate acestea, în cazul în care consumul de alimente este restricționat și accesul pe roți este nerestricționat, șobolanii încep să exerseze mai mult și mănâncă mai puțin, ducând la pierderea excesivă în greutate și, în cele din urmă, la moarte. Modelele de deplasare se schimbă astfel încât cea mai mare parte a funcționării să se efectueze cu ore înainte de programarea alimentării.
În alte condiții, AA nu se dezvoltă. Accesul nerestricționat la alimente și accesul limitat la roți nu vor determina nici o schimbare semnificativă în rutina de hrănire sau de exercițiu. De asemenea, dacă șobolanii sunt restricționați atât în ceea ce privește admisia alimentelor, cât și accesul pe roți, aceștia se vor adapta corespunzător. De fapt, dacă șobolanii sunt pregătiți mai întâi pentru programul de hrănire și apoi au acces nerestricționat la o roată care circulă, aceștia nu vor dezvolta comportamentul AA.
Rezultatele susțin ideea că rularea interferează cu adaptarea la noul program de hrănire și este asociată cu sistemul de recompense din creier.
O teorie este că alergarea simulează hrănirea, un comportament natural la șobolanii sălbatici. Șobolanii de laborator, prin urmare, alerg (se furajează) mai mult ca răspuns la lipsa de alimente. Efectul de semifoame asupra activității a fost, de asemenea, studiat la primate. Mamele din rasa de maimuțe <i>rhesus macac</i> devin hiperactive ca răspuns la restricționarea cronică a alimentelor pe termen lung.
Sindromul scroafei subțiri Sindromul Scroafei Subțiri (SSS) este un comportament observat la scroafe stagnante care este similar cu AA, unde unele scroafe, după o sarcină timpurie sunt extrem de active, mănâncă puțin și se pierd, rezultând foarte des în moarte. Ele suferă de emaciere, hipotermie, tulburări de apetit, agitație și hiperactivitate. Sindromul poate fi în principal legat de factorii de stres social și de mediu. Stresul la scroafele stagnante este adesea perceput ca fiind consecința reținerii animalelor, care se întâmplă în unitățile de producție intensive. Scroafele care suferă cel mai mult în condiții restrictive sunt cele care alăptează sau sunt gestante, deoarece au foarte puțin loc pentru a se deplasa, pentru că sunt ținute în cuști de gestațieRadostits, O.M. 2000. Veterinary Medicine: A Textbook of the Diseases of Cattle, Sheep, Pigs, Goats and Horses. Saunders Ltd.; 9th edition, pp. 1767.. Totuși, mișcarea și libertatea crescute sunt, de asemenea, stresante pentru scroafele adulte, ceea ce se întâmplă de obicei după înțărcare. Când sunt plasate în grupuri, ele se luptă viguros, cu scroafa dominantă care apare, care mănâncă vorace. De asemenea, este posibil ca două scroafe subordonate să facă parte din grup care evită în mod activ situațiile de hrană competitivă și sunt hărțuite de scroafa dominantă. Scroafele afectate au pofta de mâncare slabă, dar prezintă adesea pica, consumul excesiv de apă (polydipsia) și sunt anemice. Owen, J. B., Treasure, J.L. & Collier, D.A. 2001. Animal Models- Disorders of Eating Behaviour and Body Composition. Kluwer Academic Publishers, Norwell; Massachusetts.
Studiile privind efectele supraaglomerării au fost efectuate în anii 1940 prin plasarea femelelor de șobolani gestante din Norvegia într-o încăpere cu multă apă și alimente și observând creșterea populației. Populația a atins un număr de indivizi și nu a mai crescut ulterior; supraaglomerarea a generat stresul și psihopatologiile. Chiar dacă a fost multă apă și mâncare, șobolanii au încetat să mănânce și să se reproducă.
Efecte similare s-au observat, de asemenea, în populațiile dense de gândaci. Atunci când se produce supraaglomerarea, gândacii femele își distrug ouălele și se ajunge la canibalism, gândacii mănâncându-se reciproc. Gândacii masculi isi pierd interesul pentru femele și deși există multă apă și mâncare, nu există o creștere a populației. Efecte similare au fost observate în situații de supraaglomerare la iepuri și la căprioare.Time Magazine website in the Health and Science section. A Self-Corrective for The Population Explosion? Published Feb. 28, 1964. http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,873834-1,00.html
Pica la animale La șobolani
Pica este ingestia de substanțe non nutritive și este până acum slab documentată. La animalele de laborator s-a examinat ingestia de caolin (un mineral argilos) de către șobolani. Șobolanilor li s-a indus să ingereze caolin prin administrarea diverșilor stimuli emetici cum ar fi sulfatul de cupru, apomorfina, cisplatina și mișcarea. Șobolanii nu pot să vomite atunci când ingerează o substanță dăunătoare, astfel că pica la șobolani este analogă cu vărsăturile la alte specii; este o modalitate pentru șobolani de a calma distresul digestiv.
La puii de găină
La unele animale, pica pare a fi o trăsătură adaptivă, dar la altele pare să fie o adevărată psihopatologie, ca în cazul unor pui de găină. Puii pot afișa un tip de pică când sunt lipsiți de hrană (restricționarea hranei a fost adoptată de industria ouălor pentru a induce molotarea). Acestea cresc hrănirea lor non-nutritivă, cum ar fi trunchierea elementelor structurale ale mediului lor, cum ar fi lemnul sau sârmă, pe garduri sau pene de alte păsări. Este un răspuns tipic care apare atunci când alimentarea este restricționată sau este complet retrasă. Unele tipuri de hrănire non-nutritivă se pot datora unei redirecționări a comportamentului legat de hrană.
La vite
Un alt animal care a arătat un exemplu mai complex de pica sunt bovinele. Bovinele mănâncă oase atunci când au un deficit de fosfor. Cu toate acestea, în unele cazuri, persistă asupra consumului de oase chiar și după ce nivelul lor de fosfor s-a stabilizat și li se administrează doze adecvate de fosfor în dieta lor. În acest caz, dovezile susțin atât un răspuns adaptiv fizic cât și psihic. Bovinele care continuă să mănânce oase, după ce nivelul lor de fosfor s-a adecvat, o fac din cauza unui agent de întărire psihologică. Persistența pica în absența aparentă a unei cauze fiziologice s-ar putea datora achiziției fortuite a unei boli condiționate in perioada de insult fiziologic.
La pisici
Pisicile afișează, de asemenea, un comportament de pica în mediul lor natural și există dovezi care susțin că acest comportament are un aspect psihologic. Unele rase (cum ar fi pisica siameză) sunt mai predispuse să arate acest tip de comportament decât alte rase, dar mai multe tipuri de rase au fost documentate ca manifestând pica. S-a observat că pisicile încep prin a mesteca și a suge substanțe non-nutritive, cum ar fi lână, bumbac, cauciuc, plastic și chiar carton și apoi progresează în ingestia acestor substanțe.
Acest tip de comportament apare in primii patru ani de viață a unei pisici, dar este observat mai des in primele două luni de viață, de obicei, când pisicile sunt introduse in case noi.
Teoriile care explică de ce acest comportament devine activ în acest timp sugerează că vina o are timpuria înțărcare și stresul ca o consecință a separării de mamă și de ceilalți pui și expunerea la un nou mediu. Consumul de lână sau alte substanțe poate fi un mecanism liniștitor pe care pisicile îl dezvoltă pentru a face față schimbărilor.
Pica este observată, de asemenea, în primele 6-8 luni de viață ale pisicii, atunci când apar comportamente teritoriale și sexuale. Pica poate fi indusă de acești stresatori sociali.
Alte teorii avute în vedere includ pica drept o redirecționare a comportamentului de vânare / ingestie ca urmare a confruntării în interior, în special în rândul raselor orientale datorită riscului de furt.
La papagali
În mediul natural, pica a fost observată și la papagali (cum ar fi macawii) și la alte păsări și mamifere. Charles Munn a studiat macawii care ling lutul din albia Amazonului pentru a detoxifica semințele pe care le mănâncă. Macawii de Amazon petrec două-trei ore pe zi lingând lut.Alcock, J.2005. Animal Behavior: An Evolutionary Approach. Sinaur Associates, Inc; 8th Edition. Munn a constatat că argila ajută la contracararea taninului și a alcaloidului din semințele pe care le consumă macawii, o strategie care este folosită și de civilizațiile din munții Anzi din Peru .
La câini
Pica afectează și animalele domestice. În timp ce medicamente precum Prozac sunt adesea capabile să diminueze comportamentele supărătoare la câinii de companie, ele nu par să ajute cu această tulburare de alimentație. Următoarea poveste despre Bumbley, un Fox Terrier sârmos este luată dintr-o carte de Dr. Nicholas Dodman.
" Problema prezentată de acest câine a fost urmărirea ușoară (cunoscută și sub numele de urmărirea umbrelor). Urmărea umbrele timp de ore întregi, chiar excavând din pereți plăci de ipsos pentru a-și urma închipuirile... Bumbley mânca tot ce vedea și casa a trebuit să fie "protejată de Bumbley" împotriva ingerării sale neobosite a tot ceea ce proprietarii lăsau în jur. . . El a avut deja o intervenție chirurgicală pentru eliminarea obstrucțiilor intestinale care au rezultat din obiceiul său și, în fiecare zi, proprietarii săi se întorceau acasă cu frică după muncă, temându-se că Bumbley ar fi putut mânca iar ceva."Dodman, Nicholas. 1999. Dogs Behaving Badly: An A-to-Z Guide to Understanding & Curing Behavioral Problems in Dogs. Bantam Books: New York. pp. 54-55
Dodman vorbește despre noi cercetări referitoare la bulimia și mâncatul exagerat la pacienții umani. El sugerează că medicamentele anti-epileptice ar putea fi un posibil tratament pentru unele cazuri de pică la animale.
Tulburări de comportament Tulburările comportamentale sunt dificil de studiat pe modele animale deoarece este dificil să se știe ce gândesc animalele și deoarece modelele animale utilizate pentru evaluarea psihopatologiilor sunt preparate experimentale dezvoltate pentru a studia o afecțiune. Poate o maimuță să comunice efectiv că este tristă sau că se simte copleșită?
Lipsa abilității de a folosi limbajul pentru a studia tulburări comportamentale cum ar fi depresia și stresul pune sub semnul întrebării valabilitatea studiilor efectuate. Poate fi dificil să se atribuie afecțiuni umane animalelor care nu sunt umane.
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)