Lupta de pe valea Uzului a fost o acțiune militară de nivel tactic desfășurată pe Frontul român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial. Ea s-a desfășurat în perioada 1/14-14/27 octombrie 1916 și a avut ca rezultat victoria forțelor române ale Diviziei 7 Infanterie, aflate în defensivă, împotriva celor ale Diviziei 39 Infanterie Honvéd a Puterilor Centrale, aflate în ofensivă. Lupta a făcut parte din Operația de apărare a trecătorilor Carpaților.

Trupele austro-ungare ale Corpului VI Armată Austro-Ungar, conduse de Ludwig von Fabini, au încercat să forțeze valea Trotușului prin văile laterale superioare. Aflată în apărare, Divizia 7 Infanterie a Armatei Române a constituit două grupări, Uz și Ghimeș, cărora le-a încredințat defensiva văii Uzului și respectiv, accesul în valea superioară a Trotușului.

După ce atacul trupelor austro-ungare a început la 1/14 octombrie 1916, sub presiunea Diviziei 39 Infanterie Honvéd, la 7/20 octombrie trupele române au cedat teren și au pierdut satul Poiana Uzului, cheia dispozitivului Diviziei 7 Infanterie. În urma unor atacuri succesive, sprijinite indirect de Grupul Ghimeș, Grupul Uz a reușit în ziua de 14/27 octombrie recâștigarea poziției pierdute, ceea ce a dus la retragerea trupelor inamice pe linia de frontieră.

În paralel, în regiunea de confluență cu Trotușul a râurilor Sulța și Ciobănuș, Grupul Ghimeș a susținut lupte la Agăș și Goioasa împotriva Diviziei 61 Infanterie austro-ungară.

La 29 octombrie 1916, ca urmare a unor rapoarte de informații care precizau că trupele imperiale ruse trebuiau să execute o lovitură spre Miercurea Ciuc, ce ar fi avut ca efect spargerea Armatei 1 austro-ungare în două, precum și din cauza incapacității Corpul VI Armată austro-ungar de a-și atinge obiectivele de luptă și a hotărârii trupelor române de a rezista pe linia frontierei, comandantul Arthur Arz von Straussenburg a ordonat lui Ludwig von Fabini să ocupe poziții defensive. În intenție, operațiunile ofensive pe flancul de sud ar fi urmat să fie reluate doar după reorganizarea unităților din linia întâi, unități care urmau să primească întăriri.

Contextul Date geografice Munții Ciucului se învecinează la nord cu Munții Hășmaș și cu Munții Tarcău, ei fiind despărțiți de aceștia de râul Trotuș și legați de Munții Hășmaș prin Pasul Ghimeș, iar de cei ai Tarcăului prin Pasul Ghimeș-Palanca. La vest se află Depresiunea Ciucului, în sud-vest Depresiunea Cașinului Nou, iar în partea de sud Munții Bodoc, de care sunt legați prin Pasul Cașin. Tot la sud se află Munții Nemira, de care sunt legați prin Pasul Cărpineni, ei fiind despărțiți mai întâi de râul Bărzăuța cu obârșia sa Apa Lină și mai apoi de râul Uz.Rusu, Constantin & Talabă, I. & Lupașcu, Gh. Ciucului, Colecția Munții Noștri + Rusu Constantin & Stănescu, C. (cartograf); 1988; Harta; Ed. Abeona; 1992

Dintr-o lungă și sinuoasă culme principală care constituie cumpăna apelor dintre bazinele hidrografice ale Oltului și Trotușului, având o orientare generală pe direcția NV-SE, se desprind puternice culmi secundare în partea de nord a masivului: una spre nord: Petru – Comiat, din care se bifurcă două culmi distincte, anume Comiat – Popoiu și Comiat – Cotumba; două spre spre est: Viscolul – Cărunta (1517 m) și Agăș – Gura Muntelui (sau Șoiul Mare, 1553 m) – Lapoș, unde se află cele mai mari înălțimi ale întregului masiv; una spre sud-vest: Viscolul – Alexandru.

Culmile secundare estice din partea de nord a Munților Ciucului sunt interfluvii majore, între câțiva afluenți importanți ai Trotușului: Ciugheș – Sulța, Sulța – Ciobănuș, Ciobănuș – Uz. Afluenții prin văile lor, laterale în raport cu culmea principală, traversează munții și oferă acces spre valea Trotușului. În epocă, văile care oferă acces spre valea Trotușului (inclusiv cele aflate spre sud: Dofteana, Oituz, Slănic și Cașin) erau prevăzute cu șosele mai bune sau mai mediocre și unele chiar cu căi ferate particulare, pentru exploatarea pădurilor.Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 400

Valea Trotușului este o importantă cale de comunicație, fiind în epoca respectivă poarta de intrare cea mai uzitată pentru trecerea dintre Ardeal și Moldova. Valea avea un rol strategic și era străbătută pe tot parcursul ei de o șosea și o cale ferată, care lega căile ferate din Moldova prin pasul din regiunea Ghimeș cu cele din Transilvania. Pe o lungime de aproape 50 de km, șoseaua mergea pe atunci aproape paralel cu frontiera de stat a Regatului României, depărtându-se puțin de aceasta, ea aflându-se la o distanță de circa 5-15 km de graniță. Împreună cu drumul ce trece prin Pasul Tulgheș, aceste artere de transport reprezentau în trecut singurele căi de comunicație din regiunea Carpaților Orientali dintre Transilvania și Regat care, datorită înălțimii lor relativ reduse, puteau fi exploatate din punct de vedere militar cu mare randament pentru transportarea artileriei grele și pentru convoaie auto sau hipo. De asemenea, ele erau singurele care făceau legătura dintre Regatul României și Austro-Ungaria din această zonă muntoasă, prin intermediul cărora se puteau angaja efective armate mai mari, mai ales că de-a lungul acestora existau aglomerări umane și implicit resursele necesare pentru susținerea coloanelor militare. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 217

Din cauza climatului rece și umed, precum și a norilor aduși de vânt și a ceții care se ridica în văi, mai multe puncte de observație din zonă care se aflau la cote înalte nu puteau fi folosite în scop militar. O eventuală rețea de supraveghere s-ar fi putut realiza numai cu mare dificultate. În afara văii Trotușului, s-ar fi putut aventura doar detașamente mici, care să se deplaseze pe piste incerte, conduse doar de ghizi siguri. De asemenea, cu excepția văii Trotușului, la sud de pasul din regiunea Ghimeșului, numai văile Ciobănușului și Uzului sunt suficient de permeabile, pentru a putea fi folosite militar pentru câștigarea supremației în zona Comănești, asupra văii Trotușului. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 218 Din cele mai vechi timpuri valea râului Uz a constituit o cale de legătură cu Transilvania. Această cale, folosită mai puțin în vremuri de pace, a fost folosită foarte intens în timpul războaielor.Văcărașu, Iulia; Poiana Uzului, un sat dispărut de pe harta județului Bacău; Carpica, 3/1970; p.163; accesat la 15 iunie 2019

Date militare Ca urmare a bătăliilor de la Sibiu și de la Brașov de la sfârșitul lunii septembrie și respectiv începutul lunii octombrie, Armatele 1 și 2 române au fost obligate să se retragă din Transilvania în Vechiul Regat, presate de Armata a 9-a germană. În acest context, în aripa dreaptă a dispozitivului român Armata de Nord a trebuit să se plieze manevrelor făcute de vecinii săi, având misiunea de a întârzia Armata 1 austro-ungară printr-o retragere treptată. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 215 După ce s-a retras din Transilvania, Armata de Nord a ocupat crestele Munților Moldovei și trecătorile lor.Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 397 La 1/14 octombrie aproape toate unitățile armatei erau dispuse pe frontieră,Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 398 în pozițiile fortificate construite înainte de invazia Transilvaniei.Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 209

În acest context, Divizia 7 Infanterie (comandată de către generalul Ioan Istrate) a ocupat pozițiile vecine pasului Ghimeș-Palanca ce domină valea Trotușului până la valea Uzului, inclusiv.Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 397 Aici divizia a constituit două grupuri de acoperire, numite „Ghimeș” și „Uz”Regimentul 15 Războieni - File ..., Otu, 1996, p. 45 (vezi mai jos și Ordinea de bătaie a Diviziei 7 Infanterie).***; Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920; Editura Machiavelli; București; 1996; Ordinea de bătaie a armatei - 14 august 1916 Marea unitate era într-o formă bună, în pofida retragerii din bazinul transilvan. Unitățile sale nu avuseseră parte de luptele îndelungate duse de la începutul Marelui Război, erau bine înarmate și în același timp, bine echipate pentru operațiunile de munte. În plus, moralul trupei era la cote înalte, în pofida replierilor făcute după un marș care păruse victorios. Trupa avea încredere în comandanții săi și era sigură că inamicul, deși mușcase din teritoriul național, nu va depăși linia de fortificații. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 220

Misiunea Armatei 1 austro-ungare a fost aceea de a asigura spatele trupelor germane, în cazul unor atacuri venite dinspre nord-est. Cu acest scop, ea trebuia să ajungă să stăpânească în cel mai scurt timp posibil creasta principală a Carpaților, menținând legătura la dreapta cu trupele amice. În plus, similar Armatei 9 germane, trebuia să preia controlul asupra trecătorilor montane mai înainte de a debușa în România.Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 207

În cadrul acestei armate, Corpul XXI Armată austro-ungar a înaintat spre văile superioare ale Bicazului și Bistricioarei, iar Corpul VI Armată austro-Ungar s-a axat spre valea Trotușului. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 216 Aflat sub comanda lui Ludwig von Fabini, Corpul VI Austro-Ungar a primit misiunea de a ataca cu cele două divizii ale sale (Divizia 61 Infanterie austro-ungară și Divizia 39 Infanterie Honvéd) trecătorile Ghimeș și Uz, pentru a debușa spre valea Trotușului prin văile laterale superioare. Dat fiind că zona de delimitare dintre Armata 1 austro-ungară și Armata 9 germană era situată pe valea Uzului, trupele lui Fabini au fost responsabile și de păstrarea contactului cu cele mai apropiate unități ale germanilor (aflate sub comanda lui Schmettow pe valea Oituzului).Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 208

La 29 septembrie/12 octombrie 1916 a început în aripa stângă a Armatei de Nord bătălia pentru trecătorile Moldovei, care s-a propagat ulterior pe toată lungimea frontierei muntoase, până la valea Dornei.

Preludiul

Datorită faptului că pătrunderea directă prin pasul Ghimeș impunea dificultăți suplimentare (acesta fiind bine apărat) și lungea prea mult linia de pătrundere, generalul Fabini a ales să atace prin văile laterale. Cu acest scop, i-a dat aripii stângi formată din Divizia 61 Infanterie austro-ungară (aflată sub comanda generalului Konrad Grallert von Cebrów) misiunea de a ataca împărțită în două coloane, folosindu-se de valea Sulței spre Agăș și de valea Ciobănușului spre Goioasa. Aripii drepte, formată din Divizia 39 Infanterie Honvéd (aflată sub comanda generalului Blasius Dáni von Gyarmata)Ioanițiu, Alexandru; Războiul României: 1916-1918, vol. 1; Tipografia Geniului; București; 1929 i-a ordonat să înainteze pe valea Uzului.

La rândul său, Divizia 7 Infanterie a destinat Brigăzii 14 Infanterie apărarea directă a văii Trotușului, iar Brigăzii 13 Infanterie apărarea văilor Ciobănuș și Uz. Cu o parte din trupe trimise în Bucovina, marea unitate se baza pe plan local pe un total de 14 batalioane de infanterie. Acestora li se alăturau Regimentele 4 și 8 Artilerie, dispunând de tunuri ușoare de campanie și Regimentul 7 Roșiori, cu 4 escadroane. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 221

Profitând de faptul că văile erau despărțite de șiruri de munți și coloanele inamice nu aveau astfel legătură între ele, generalul Istrate a decis să apere terenul cu Divizia 7 Infanterie contraatacând, pentru a bate coloanele inamice pe rând.Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 400 Cu acest scop, a ordonat Grupului Uz să reziste pe poziții și să nu cedeze terenul decât pas cu pas, urmând ca acțiunea ofensivă să fie susținută de Grupul Trotuș.Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 402

Lupta

1/14-7/20 octombrie