Neagu Bunea Djuvara, cunoscut ca Neagu Djuvara (, „Giu-vára”; ), a fost un diplomat, ambasador, filosof, istoric, jurnalist și romancier român de origine aromână.
Biografie Familia Djuvara Neagu Bunea Djuvara s-a născut într-o familie avută, cu rudele din partea tatălui de origine aromână,Bogdan Nicolai, "«Regret că numele Djuvara va dispărea odată cu mine»" ("«I Regret that the Name of Djuvara Will Be Extinguished with Me»") , interviu cu Neagu Djuvara, în Evenimentul Zilei, 22 ianuarie 2006 (www.presa-zilei.ro), accesat la 13 iunie 2007Toma Roman Jr, "«Politicește, Ion Antonescu habar n-avea ce face»" ("«Politically, Ion Antonescu Had No Idea of What He Was Doing»"), legatura a fost arhivata (2005), interviu cu Neagu Djuvara, în Plai cu Boi, No.11, accesat la 13 iunie 2007 comercianți așezați în Țările Române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a dat mulți oameni politici, diplomați și profesori universitari de prestigiu societății românești.Neagu Djuvara a lansat "Amintiri și povești mai deocheate" la Gaudeamus, 28 noiembrie 2009, mediafax.ro, accesat la 19 august 2010
Tatăl său, Marcel Djuvara, frate cu ministrul de externe Alexandru Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg (1906) și căpitan de geniu în Armata Română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.
Familia sa, din partea tatălui, se ocupa, la 1820, cu comerțul vitelor și cerealelor „dela Brașov până la Brăila”, iar la un moment dat o parte a familiei s-a orientat către „profesiuni liberale”, și așa au apărut intelectualii și politicienii din familia Djuvara. După Primul Război Mondial, în urma exproprierilor efectuate de statul român și a marii crize economice, familia devine relativ săracă, iar mama, văduvă, hotărăște plecarea lor în străinătate.
Educație, studii Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Nisa (primii ani de liceu) și Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). În acei ani, Franța era plină de mișcări radical socialiste (guvernul fiind socialist moderat), multe violențe și greve. Impresionat negativ de aceste evenimente, tânărul Djuvara a devenit interesat de Mișcarea Legionară, ajungând un simpatizant al acesteia.
Dându-și seama că „soluțiile radicale” și mișcările totalitare sunt nocive, partidul unic și dictatura sunt idei groaznice ce duc la crime, a devenit adeptul economiilor de piață libere și a democrațiilor parlamentare de tip vest-european.
Campania din Basarabia și Transnistria, Stockholm A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca plutonierObservatorul militar, an XXVII, nr. 4, 2018. (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.
Prin decretul-lege nr. 568 din 3 martie 1943, a fost decorat cu Crucea Națională „Serviciul Credincios" cu spade, clasa a II-a.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943 (Departamentul Cifru), în dimineața zilei de 23 august 1944 a fost trimis drept curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna ambasador Aleksandra Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, a rămas în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii au preluat și acest minister.
Anticomunismul și exilul Anticomunist convins, a colaborat timp de 4 ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România aflată sub ocupație sovietică.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947 hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziaristică la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I”.
Anii în Niger și doctoratul În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Niger, fiind concomitent profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.
Între timp a reluat studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972 a obținut doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filosof Raymond Aron.Civilizații și tipare istorice | Humanitas Mai târziu a obținut și o diplomă a prestigiosului de la Paris (INALCO).
Întoarcerea în România Din 1984 până după decembrie 1989 a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, după care s-a întors în țară. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței, iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbocroată. Din 1991 și până în 1998 a fost profesor asociat la Universitatea din București. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.
A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de ofițer.Neagu Djuvara va fi decorat de Ambasadorul Franței cu ordinul Arts et Lettres în grad de Ofițer - Cultura - HotNews.ro
Titluri onorifice Neagu Djuvara a primit la 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.
La 15 martie 2017 președintele Klaus Iohannis l-a ridicat pe Neagu Djuvara la gradul de general de brigadă (cu o stea), în retragere.
Decesul Slujba sa de înmormântare a fost oficiată la Catedrala Sfântul Vasile din București, de către Mihai Frățilă, episcop român unit (greco-catolic) de București.Istoricul Neagu Djuvara, condus pe ultimul drum , tvr.ro. Accesat la 29 ianuarie 2018.
Activitate ca istoric Neagu Djuvara a publicat în principal lucrări despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004
Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică și perioada comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a servi scopuri politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse și sunt văzute ca subminând identitatea națională română, precum teoria sa că nobilimea din formațiunile statale medievale românești ar fi fost de origine cumană.Eugen Istodor, Revoluția lui Djuvara: „Românii erau numiți cumanii negri“, interviu cu Neagu Djuvara, în Cotidianul din 19 iunie 2007Robert Turcescu, "Neagu Djuvara invitat la emisiunea 100% cu Robert Turcescu la Realitatea TV"
Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic și cultural „între orient și occident”, Les pays roumains entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes au début du XIXe siècle , Publications Orientalistes de France, 1989Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995Cum s-a născut poporul român?, Humanitas, 2001 caracterizând-o ca fiind „ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European”, referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea Europeană din 2007, cât la orientarea politică a țării către un model politic și cultural de natură occidentală. Acesta și-a exprimat scepticismul față de politica multiculturalismului din Europa, pe care a considerat-o dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.Ovidiu Șimonca, "Neagu Djuvara: Sunt foarte îngrijorat de viitorul Europei unite", interviu cu Neagu Djuvara la LiterNet, 13 iunie 2007
De asemenea, a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în cadrul politicii românești, sugerând că societatea și cultura română nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credința ortodoxă, prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă, precum și istoria ultimelor veacuri.
A mai scris despre ceea ce el numește „hegemonia americană” și premisele acesteia, analizând influența Statelor Unite ale Americii asupra politicii globale și, mai restrâns, asupra Europei. Djuvara descrie eforturile SUA de a stabili ceea ce seamănă cu o hegemonie în Europa și în alte părți ale lumii ca un „război de șaptezeci și șapte de ani”, care a avut loc pe parcursul secolului XX.Războiul de șaptezeci și șapte de ani (1914–1991) și premisele hegemoniei americane, Humanitas, 2009
Neagu Djuvara a fost perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit, precum Dracula sau Negru Vodă. În memoriile sale, Neagu Djuvara își istorisește viața din exil la Paris și Niamey.Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil (1948–1990), L'Harmattan, 2004
Onoruri Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000) „pentru contribuția cu totul deosebită la afirmarea și apărarea democrației în România” cu prilejul zilei de 1 Decembrie, Ziua Naționala a României Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce (2006)Decretul nr. 1335 din 29 noiembrie 2006, Monitorul oficial nr. 973 din 5 decembrie 2006 titlul de cetățean de onoare al orașului Sinaia (2010)Cetățeni de onoare, Primăria Sinaia Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (2016) titlul de cetățean de onoare al municipiului București „în semn de recunoaștere a activității în domeniul culturii și istoriografiei românești” (25 august 2016), cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de aniIrinela Vișan, CGMB: Neagu Djuvara - cetățean de onoare al Capitalei , Agenția Națională de Presă AGERPRES, 25 august 2016 gradul de general de brigadă — cu o stea, în retragere (15 martie 2017)Decretul nr. 481 din 15 mai 2017, Monitorul oficial nr. 363 din 16 mai 2017
Critici Deși unele dintre teoriile sale nu sunt acceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea nejustificată a istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate drept „antiromânești”, și exercitând o influență nefavorabilă asupra percepției de sine a românilor de acasă precum și a românilor din afara granițelor țării.
Unii dintre istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmație, „amator”. Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenție sporită, datorată în mare parte popularității sale din România.
Lucrări publicate Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940 Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973 Civilisations et lois historiques, Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris - Haga, 1975 (premiată de Academia Franceză); carte tradusă în românește sub titlul „Civilizatii si tipare istorice”, Humanitas, 2012, 2013