Colonia Rhodesia de Sud (în ) a fost o colonie autonomă a Coroanei Britanice în sudul Africii, care se suprapune pe teritoriul actual al statului Zimbabwe.
Colonia s-a înființat în 1923, fiind administrată în trecut de Compania Britanică din Africa de Sud. În 1953 devine parte din Federația Rhodesia și Nyasaland, care se destramă în 1963, iar mai apoi rămâne o colonie britanică de jure până în 1980. Cu toate acestea, guvernul format din albi minoritari a emis Declarația Unilaterală de Independență în anul 1963, facând astfel din Rhodesia un stat nerecunoscut pe plan internațional. În 1979, s-a reconstituit sub numele de Zimbabwe-Rhodesia, care de asemenea nu a primit recunoașterea internațională. Însă după o scurta perioada de control britanic care a precedat Înțelegerea de la Casa de Lancaster (decembrie, 1979), țara și-a câștigat independența, recunoscută internațional, sub numele de Zimbabwe în 1980.
Istorie
Începuturile „Rhodesiei” Inițial, teritoriul a fost denumit „Zambezia de Sud”, grație râului Zambezi, până când numele „Rhodesia” a intrat în folosință în 1895 (după Cecil Rhodes, figură importanta în timpul expansiunii britanice in Africa de Sud). În 1888, Rhodes a obținut drepturi asupra resurselor minerale ale teritoriului de la cei mai influenți lideri locali, prin intermediul tratatelor precum Concesiunea Rudd și Tratatul de la Moffat, semnat de regele Lobengula al poporului Ndebele. Denumirea de Rhodesia „de Sud” a fost prima oară folosită în 1898 urmând ca mai apoi să iasă din uzul zilnic în 1964, odată cu destrămarea Federației Rhodesia și Nyasaland. " Rhodesia " a rămas apoi numele țării până la apariția statului Zimbabwe Rhodesia în 1979. Din punctul de vedere al Marii Britanii numele de ”Rhodesia de Sud” a fost folosit pe plan legal până în 1980, când a fost promulgată Republica Zimbabwe. stanga|miniatura| Cecil Rhodes (1853-1902), președinte fondator al consiliului de administrație al companiei miniere De Beers, finanțat de Nathaniel, primul Lord Rothschild
Guvernul Britanic a fost de acord ca compania lui Rhodes (Compania Britanică din Africa de Sud sau BSAC) să administreze teritoriul care se întindea de la Limpopo la Lacul Tanganyika în calitate de protectorat. Regina Victoria a semnat documentul în 1889. Rhodes a folosit acest document în 1890 pentru a justifica trimiterea Pionierilor Column, un grup de coloniști albi bine înarmați și protejați de Poliția britanică din Africa de Sud(BSAP), în frunte cu Frederick Selous, în Matebeleland și pe teritoriile poporului Shona pentru a înființa fortăreața Selous (astăzi Harare). În 1893-1894, cu ajutorul noilor mitraliere Maxim, BSAP a învins poporul Ndebele în primul război Matabele, război care a dus la moartea regelui Lobengula și la moartea majorității membrilor patrulei Shangani. La scurt timp după Raidul Jameson, care a avut loc in Republica Transvaal (teritoriu în actuala Republică Africa de Sud), poporul Ndebele a fost condus de liderul spiritual Mlimo împotriva coloniștilor albi, marcând izbucnirea celui de al doilea război Matabele (1896-97) care a dus la masacrarea a aproape jumătate din coloniștii britanici. După luni de vărsări de sânge, Mlimo a fost găsit și împușcat de iscoada americană Frederick Russell Burnham. În consecință, Rhodes intră neînarmat în fortăreața din Dealul Matobo și îi convinge pe soldații africani să capituleze, efectiv punând capăt revoltei.
În 1899 a fost creat un Consiliu legislativ pentru a gestiona afacerile civile ale companiei, cu un număr mic de locuri, prin care BSAC a trebuit să treacă măsuri guvernamentale. Întrucât compania era o instituție britanică înăuntrul căreia coloniștii și capitaliștii dețineau majoritatea acțiunilor, electoratul era format aproape în întregime din coloniști albi. De-a lungul timpului, pe măsură ce au sosit mai mulți coloniști și un număr tot mai mare dintre aceștia nu dețineau destul pământ pentru a deține acțiuni în companie sau pentru a deveni muncitori în comerțul cu compania. Acest lucru a dus la un activism succesiv care inițial a crescut numărul de scaune electorale iar mai apoi a dat dreptul de vot oamenilor nedeținători de acțiuni. Înainte de anul 1918, opinia alegătorilor era pro continuării regimului BSAC însă aceasta s-a schimbat odată cu dezvoltarea țării și colonialismului din ce în ce mai mare. Mai mult de atât, o decizie a curților britanice prin care pământul care nu se afla în proprietate privată aparținea Coroanei Britanice, și nu companiei britanice, a dat un impuls campaniei de auto-guvernare. În tratatul de autoguvernare rezultat, terenurile Coroanei care au fost vândute coloniștilor le-au permis acestora dreptul de vot în colonia autonomă.
Secolul de dinainte de independență Teritoriul de la nord de Zambezi a fost un subiect pentru semnarea unor tratate separate cu șefii de trib africani, astăzi teritoriul este cunoscut ca și Zambia. Primul administrator al BSAC a fost desemnat în Barotseland(teritoriu în vestul Zambiei) în 1897 iar mai apoi în toată Rhodesia de Nord-Vest în 1900. Primul administrator BSAC al părții de est (Rhodesia de Nord-Vest) a fost numit în 1895.P E N Tindall, (1967). A History of Central Africa, Praeger, pp. 133–4.E A Walter, (1963).The Cambridge History of the British Empire: South Africa, Rhodesia and the High Commission Territories, Cambridge Universiry Press, pp. 696–7. Aceste denumiri nu au avut importanță însă pentru albii de la sud de fluviu, care foloseau termenul general de ”Rhodesia” pentru a se referi la teritoriul lor. Denumirea de ”Rhodesia de Sud” a fost folosită pentru prima dată în Ordonanța Rhodesiei de Sud din cadrul Consiliului (20 octombrie 1898), care avea de-a face cu teritoriul de la sud de Zambezi, iar denumirea a devenit mai utilizată după unirea celor două teritorii nordice de către BSAC sub numele de ”Rhodesia de Nord”(1911). miniatura| Coloniști albi din Rhodesia de Sud, 1922 Ca urmare a diferitelor tratate dintre BSAC și triburile de negri, a Actelor din Parlament care delimitau teritoriile Coroanei și ale Companiei și a suprapunerii autorității comisiei britanice coloniale în ambele zone, drepturile numărului tot mai mare de coloniști britanici și ale urmașilor acestora au fost revizuite de către autorități. Acestea au dus la formarea de noi mișcări care aveau ca scop creșterea autonomiei poporului Rhodesian, care a văzut guvernarea BSAC ca un impediment pentru extinderea ulterioară.
Alegerile Consiliului legislativ din Rhodesia de Sud din 1920 au readus cu ele o mare majoritate a candidaților din Asociația Guvernului Responsabil și a devenit clar că conducerea BSAC nu mai era pragmatică. Opiniile în Regatul Unit și Africa de Sud au favorizat încorporarea Rhodesiei de Sud în Uniunea Africii de Sud, dar, datorită ritmului rapid și forțat a negocierilor, rhodesienii de sud au obținut condiții nefavorabile, ceea ce a determinat electoratul să susțină Guvernul Responsabil într-un referendum din 1922.
În ceea ce privește rezultatul referendumului, teritoriul a fost anexat de Regatul Unit la 12 septembrie 1923. Southern Rhodesia (Annexation) Order in Council, 30 iulie 1923 which provided by section 3 thereof: "From and after the coming into operation of this Order the said territories shall be annexed to and form part of His Majesty's Dominions, and shall be known as the Colony of Southern Rhodesia".Stella Madzibamuto v Desmond William Larder – Burke, Fredrick Phillip George (1969) A.C 645 - Authority for date of annexation having been 12 September 1923, being the date the Rhodesia (Annexation) Order in Council came into effectCollective Responses to Illegal Acts in International Law: United Nations Action in the Question of Southern Rhodesia by Vera Gowlland-DebbasStella Madzibamuto v Desmond William Larder – Burke, Fredrick Phillip George (1969) A.C 645 La scurt timp după anexare, la 1 octombrie 1923, prima constituție a noii colonii britanice ”Rhodesia de Sud” a intrat în vigoare.Southern Rhodesia Constitution Letters Patent 1923 În cadrul acestei Constituții, Sir Charles Coghlan a devenit primul premier al Rhodesiei de Sud iar după moartea sa, în 1927, a fost succedat de Howard Unwin Moffat .
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unitățile militare din Rhodesia de Sud au participat la război de partea Regatului Unit. Forțele Rhodesiene de Sud s-au implicat pe multe fronturi, inclusiv încampaniile din estul și nordul Africii, Italia, Madagascar și Birmania . Forțele Rhodesiene de Sud au suferit cel mai mare număr de pierderi comparativ cu orice alt element constitutiv, colonie, teritoriu dependent sau teritoriu stăpânit de Imperiul Britanic în acea perioadă. Mai mult, piloții rhodesieni au obținut cel mai mare număr de decorațiuni în comparație cu orice alt grup din Imperiu. Toate acestea au dus la o vizită neobișnuită a familiei regale pe teritoriul coloniei cu scopul de a mulțumi oamenilor rhodesieni. miniatura| Un timbru poștal care comemorează vizita regală din 1947 Din punct de vedere economic, Rhodesia de Sud și-a dezvoltat o economie bazată strict pe producția a câteva resurse primare, în special crom și tutun. Din această cauză a fost vulnerabilă în fața ciclului economic. Recesiunea gravă a anilor ’30 a facilitat o creștere postbelică. Această creștere a determinat imigrația a aproximativ 200.000 de coloniști albi între 1945 și 1970, mărind populația albă până la 307.000 de locuitori. O mare parte dintre imigranți erau la origine muncitori britanici. Un număr mai mare de coloniști venind din Congo Belgian, Kenya, Tanzania și mai apoi Angola și Mozambic laolaltă cu creșterea natalității au contribuit la creșterea populației de albi până la 600.000 în 1976. Populația de negrii era de aproximativ 6 milioane.
În anii 40, a fost propusă fondarea unei universități pentru țările din Africa Centrală. O astfel de universitate a fost în cele din urmă înființată la Salisbury, cu finanțare oferită de guvernele britanice și sud-rhodesiene și de unele surse private. O condiție a finanțării britanice a fost ca admiterea studenților să se bazeze pe „realizări academice și caracter bun”, fără distincții rasiale. Universitatea din Rhodesia (UCR) a primit primul aport de studenți în 1952. Până în 1971 a acordat diplome ale universităților din Londra și Birmingham. În 1971, UCR a devenit Universitatea din Rhodesia și a început să acorde propriile diplome. În 1980 a fost redenumită Universitatea din Zimbabwe.History of the University of Zimbabwe
1953-1965 miniatura| Repartizarea terenurilor în Rodesia în 1965 În 1953, datorita solicitărilor din ce în ce mai dese pentru independență printre un număr mare dintre teritoriile posedate în Africa, Regatul Unit a creat Federația Rhodesiei și Nyasalandului (sau Federația Central Africană, CAF) din care făceau parte Rhodesia de Sud, Rhodesia de Nord și Nyasaland (astăzi Zimbabwe, Zambia și respectiv Malawi). Scopul era de a încerca să se găsească o cale de mijloc pentru aspirațiile diferite a naționaliștilor negri, a Administrației Coloniale și a coloniștilor albi. CAF a fost o încercare de a imita situațiile din trecut ale Australiei, Canadei și a Africii de Sud, unde grupuri colonizate au fost unite sub o federație pentru a forma națiuni independente viabile. Proiectată inițial pentru a fi „o federație indisolubilă”, CAF a început rapid să se destrame datorită proporției mici de cetățeni britanici și de alți albi comparativ cu populațiile tribale de negri, considerabil mai mari. Mai mult de atât, prin încorporarea triburilor sub Dominația Britanică în calitate de potențiali cetățeni, Dominația a creat o situație paradoxală în care exista o elită de albi care dețineau majoritatea pământurilor și a capitalului, folosind negrii ca și forță de muncă ieftină.