Luptele din Pasul Tulgheș au reprezentat acțiuni militare de nivel tactic, desfășurate pe Frontul Român în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial. Ele s-a desfășurat în mai multe etape, prima dintre acestea fiind în perioada 30 septembrie/13 octombrie-16/29 octombrie 1916. Această primă etapă s-a finalizat cu victoria forțelor române ale Diviziei 14 Infanterie – aflate în defensivă, împotriva forțelor Puterilor Centrale – aflate în ofensivă, ale Diviziei 37 Infanterie Honvéd. Luptele în cauză au făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în timpul Operației de apărare a trecătorilor Carpaților.

După 28 octombrie 1916, apărarea regiunii a fost preluată de către trupele Armatei Imperiale Ruse. La 4 noiembrie 1916, Armata 9 rusă a lansat un atac în Carpații Orientali, cu scopul de a ajuta trupele române, aflate la sud. Beneficiind de suportul Diviziilor 8 și 10 Infanterie bavareze și al unor unități din Corpul de Cavalerie austro-ungar, soldații Corpului XXI Armată austro-ungar au reușit să respingă atacul Corpului 36 Armată rus, victoria defensivei Dublei Monarhii fiind consemnată la 11 noiembrie 1916.

O serie de acțiuni limitate au avut loc ulterior pe plan local în perioada următoare din partea ambelor tabere, cu scopul de îmbunătățirea a situației tactice pe teren, fără ca acestea să fie capabile să schimbe situația generală în zona Pasului Tulgheș. În condițiile dificile ale iernii 1916-1917, continuarea operațiunilor a devenit până în primăvara anului 1917 aproape imposibilă.

Până la încetarea războiului, în perioada 1917-1918, pe plan local nu au mai avut loc decât ajustări ale liniei frontului.

Contextul Geografic Drumul prin Pasul Tulgheș împreună cu șoseaua de pe valea Trotușului reprezentau în epocă, singurele căi de comunicație din regiunea Carpaților Orientali dintre Transilvania și Regat care, datorită înălțimii lor relativ reduse, puteau fi exploatate din punct de vedere militar cu mare randament pentru transportarea artileriei grele și pentru convoaie auto sau hipo. De asemenea, erau singurele dintre Regat și Austro-Ungaria din această regiune carpatică de-a lungul cărora, se puteau angaja efective mai mari, dat fiind că de-a lungul acestora existau aglomerări umane și, ca atare, resurse necesare pentru susținerea coloanelor militare. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 217

Militar

Ca urmare a bătăliilor de la Sibiu și de la Brașov de la sfârșitul lunii septembrie și respectiv începutul lunii octombrie, Armatele 1 și 2 române au fost obligate să se retragă din Transilvania în Vechiul Regat, presate de Armata a 9-a germană. În acest context, în aripa dreaptă a dispozitivului român Armata de Nord a trebuit să se plieze manevrelor făcute de vecinii săi, având misiunea de a întârzia printr-o retragere treptată, Armata 1 austro-ungară. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 215 Odată cu finalizarea retragerii din Transilvania, Armata de Nord a ocupat crestele Munților Moldovei și trecătorile lor,Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 397 la 1/14 octombrie aproape toate unitățile armatei fiind dispuse pe frontieră,Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 398 în pozițiile fortificate construite înainte de invazia Transilvaniei.Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 209 În aripa dreaptă se afla la nord Divizia 14 Infanterie (comandată de către generalul Paraschiv Vasilescu), care rămăsese însă dincolo de frontieră ocupând regiunile Bistricioarei și Bicazului, precum și valea inferioară a Tarcăului. Divizia realiza la dreapta legătura cu aripa stângă a Armatei 9 Ruse (comandant Platon Alexeevici Lecițchi) la BroșteniArmata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 523 și avea la stânga Divizia 7 Infanterie. La 6/18 octombrie 1916, întreaga Divizie a 14-a a fost atașată din punct de vedere operativ Armatei 9 Ruse.

Misiunea Armatei 1 austro-ungare a fost aceea de a asigura spatele trupelor germane, în ce privește posibilitatea unor atacuri venite dinspre nord-est. Cu acest scop, ea trebuia să ajungă să stăpânească în cel mai scurt timp posibil creasta principală a Carpaților, menținând legătura la dreapta cu trupele amice. În cadrul acestei armate, Corpul XXI Armată austro-ungar urma să înainteze spre văile superioare ale Bicazului și Bistricioarei, iar Corpul VI Armată austro-Ungar urma să se axeze spre valea Trotușului. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 216 Corpul XXI Armată austro-ungar (comandant Kasimir von Lütgendorf) a primit misiunea de a ataca cu cele două divizii ale sale (Divizia 37 Infanterie HonvédPreludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 208 și 72 Infanterie austro-ungară) pe văile Bistricioarei și respectiv pe cea a Bicazului. Este de menționat că până la sosirea lui Lütgendorf de pe Frontul italian, cele două divizii din extremitatea nordică a Armatei 1 austro-ungare au fost reunite sub comanda generalului Johann Háber, formând astfel Grupul Háber.Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 207 Deoarece comandamentul acestuia nu a dispus de ofițerii necesari pentru a controla în mod adecvat cele două divizii și acestea erau răsfirate pe un teritoriu întins, Corpul IX Armată austro-ungar (1916-1918) din Armata 7 austro-ungară (1916-1918) a preluat pentru un timp comanda unităților lui Háber, acesta fiind atașat temporar Armatei 1 austro-ungare.După ce comandamentul Corpului XXI Armată austro-ungar a preluat controlul în regiunea de nord, Corpul IX Armată austro-ungar s-a reîntors la Armata 7 austro-ungară.

La 29 septembrie/12 octombrie 1916 a început în aripa stângă a Armatei de Nord bătălia pentru trecătorile Moldovei, care s-a propagat ulterior pe toată lungimea frontierei muntoase, până la valea Dornei.

Preludiul La 23 septembrie/6 octombrieArmata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 306 Divizia 8 Infanterie a primit ordinul de a se retrage către Tulgheș,Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 307 sub acoperirea Diviziei 14 Infanterie. Cele două divizii s-au retras spre Pasul Bicaz și Pasul Tulgheș,Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 316 la 27 septembrie/10 octombrie, Divizia 14 Infanterie primind din partea comandantului Armatei de Nord misiunea de a acoperi sectorul cuprins între Păltiniș și cursul superior al Tarcăului. Pentru aceasta, i s-a ordonat să se retragă cu grosul în regiunea Bistricioara–Hangu–Bicaz, coordonându-se cu Divizia 8 Infanterie,Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 319 care urma în continuare să se retragă spre Piatra Neamț pe două coloane, una pe direcția Ditrău–Tulgheș–valea Jidanului–Bicazu Ardelean–Bicaz și alta pe direcția Ghergheni–Bicazu Ardelean–Bicaz.Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 320 De la Piatra Neamț, aceasta urma să fie trimisă cu trenul spre valea Oituzului. În data de 28 septembrie/11 octombrie Divizia 14 Infanterie se afla cantonată în lungul șoselei de pe valea Bistricioarei până la Tulgheș, în timp ce în seara aceleiași zile, prima dintre brigăzile Diviziei 8 Infanterie intra pe valea Putnei.Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 321

La 29 septembrie/12 octombrie, în timp ce coloanele și serviciile Diviziei 8 Infanterie se îndreptau spre Piatra Neamț, Divizia 14 Infanterie a continuat să se retragă și s-a regrupat în zona văilor Bistricioarei și Bicazului, astfel:Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 323 Regimentul 55 Infanterie călare pe valea Bistricioarei de la Comarnic (1512 m) la Higheș (1505 m). Regimentul 67 Infanterie, retras pe valea Jidanului, călare pe valea Jidanului și valea Bicazului, între Telec și Cipchieș (1359 m). Regimentul 86 Infanterie pe Grințieșul Mare și Grințieșul Mic. Regimentul 54 Infanterie la Neagra. Regimentul 24 Artilerie la Tulgheș și Regimentul 27 Artilerie la Răpciuni.

În data de 30 septembrie/13 octombrie, au rămas în zonă pe poziții pentru defensivă următoarele structuri ale Diviziei 14 Infanterie, în timp ce Grupul Bistrița al aceleiași mari unități se afla dispus la nord: Grupul Bistricioara, aflat sub comanda colonelului Constantin Neculcea, constituit din infanteria Regimentelor 56 și 55 Infanterie călare pe Bistricioara și a Batalioanelor 4/16 și 4/86 Infanterie la dreapta pe Grințieș și la sud-vest pe originea văii Grințieșului, precum și 2 divizioane de artilerie din Regimentele 24 și respectiv 27 Artilerie, alături de Bateria 3 din Regimentul 4 Obuziere.Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 325 O parte din trupe au fost dispuse pe comunicația Tulgheș-Ditrău.Focul cel Mare – Amintiri ..., Tătăruși, 1978, p. 42 Grupul Bicaz, aflat la sud sub comanda generalului Claudian Ionescu, comandant la Brigăzii 27 Infanterie, călare pe văile Jidanului și Bicazului. Acesta era constituit de Regimentele 54 și 67 Infanterie, împreună cu 2 divizioane de artilerie din Regimentele 24 și respectiv 27 Artilerie. Spre originea râului Ața se afla Batalionul 3 din Regimentul 54 Infanterie. în rezervă, la Hangu și Buhalnița, Regimentul 86 Infanterie.

Retrași pe partea lor de frontieră,Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 208 soldații români s-au instalat în fortificații construite înainte de invadarea Transilvaniei.

Urmărirea Diviziei 14 Infanterie de către trupele austro-ungare către valea Bistricioarei a fost foarte slabă. La data de 28 septembrie/11 octombrie trupele Diviziei 37 Infanterie Honvéd au ajuns la Toplița, Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 14 unde și-a stabilit comandamentul generalul Johann Háber. Trecerea Mureșului în urmărirea trupelor române a fost întârziată ca urmare a distrugerii preexistente a podurilor. Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 15 La rândul ei, Divizia 72 Infanterie austro-ungară, aflată sub comanda lui Alexander Emil Bandian a ajuns la Gheorgheni pe 29 septembrie/12 octombrie, de unde a avansat spre Bicaz-Chei la 30 septembrie/13 octombrie. La 1/14 octombrie, în timp ce centrul diviziei a ajuns la Cheile Bicazului, flancul său nordic a ajuns la valea Putnei. Bandian, stabilit mai întâi la Gheorgheni, și-a mutat comandamentul lângă Cheile Bicazului. Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 16

Tot la 1/14 octombrie, cele două divizii inamice au intrat în componența Corpului XXI Armată austro-ungar, sub comanda lui Kasimir von Lütgendorf, care și-a mutat cartierul general de la Joseni la Gheorgheni. Efectivul corpului de armată austro-ungar era de 8.000 de oameni, insuficient pentru obiectivul pe care Armata 1 austro-ungară i l-a stabilit la 29 septembrie/12 octombrie: ocuparea pasurilor Tulgheș și Bicaz și înaintarea în direcția Piatra-Neamț. Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 17 Acest efectiv a ajuns ulterior la 10.600 de oameni, corpul trebuind să acopere o linie de front de 74 de km lungime. Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 24

În seara de 1/14 octombrie, dispunerea forțelor inamice era următoarea: Divizia 72 Infanterie austro-ungară:Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 527 Grupul Colonel Baatz pe Ghilcoș. Grupul Colonel Szabo pe valea Putnei spre Tulgheș.Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 528 Divizia 37 Infanterie Honvéd, cu grosul efectivelor (aproximativ o jumătate) reunite în Grupul Colonel Adorjan, detașament dispus spre nord-vest pe liziera vestică a satului Corbu. Flancul vestic era asigurat de două batalioane aflate în și la vest de Bilbor.

Luptele