Ernst Schäfer () a fost un explorator, vânător și zoolog german din anii 1930, specializat în ornitologie. Expedițiile sale zoologice în Tibet au servit ca o acoperire pentru activitățile desfășurate pentru serviciile secrete germane. El a fost, de asemenea, membru al institutului de cercetare pluridisciplinară Ahnenerbe și a avut gradul de Sturmbannführer în cadrul SS.

Tinerețea Schäfer s-a născut în Köln și încă din copilărie obișnuia să-și petreacă timpul în aer liber, trăgând cu o pușcă cu aer comprimat și crescând păsări, insecte și reptile. După bacalaureat (Abitur obținut în 1928 la Mannheim), a lucrat la observatoarele ornitologice din Danemarca și Helgoland. A fost admis apoi la Universitatea din Göttingen și a studiat zoologia, botanica și geologia. A fost un fan al geografului suedez Sven Hedin. După ce l-a întâlnit pe Hugo Weigold într-o excursie de studiu în Helgoland, a decis să i se alăture lui Weigold și americanului Brooke Dolan II de la Academia de Științe din Philadelphia într-o expediție în Chinei în perioada 1930-1931. A publicat cartea Berge, Buddha und Bären (Munți, Buddha și urși) în 1933, care se baza pe expediția sa asiatică și a devenit foarte cunoscut. În 1934 Dolan l-a invitat pe Schäfer într-o a doua călătorie în Tibet, în același an, ceea ce i-a afectat studiile efectuate la Universitatea din Gottingen, sub îndrumarea profesorului Alfred Kühn. El s-a transferat apoi la Universitatea Friedrich Wilhelm din Berlin. El a stabilit că yeti era de fapt un urs tibetan (Ursus arctos pruinosus).

Schäfer s-a căsătorit în 1937, dar soția lui a murit într-un accident de vânătoare în luna noiembrie, ceea ce l-a afectat câteva luni de zile, dar el a reușit să-și termine studiile pentru teza de doctorat în 1938, bazată pe studierea păsărilor din Tibet. Schäfer s-a alăturat Schutzstaffel în 1933, dar, după cel de-al Doilea Război Mondial, a susținut că s-a înscris în acea organizație doar pentru a avansa mai ușor în carieră.

Expediția în Tibet stanga|miniatura|Ernst Schäfer în prizonieratul aliaților În 1936 a fost numit Untersturmführer în statul major al SS, iar în 1942 a fost promovat la gradul de Sturmbannführer. El a condus o expediție germană în Tibet în anii 1938-1939, sub patronajul lui Heinrich Himmler, al SS și al diferiților sponsori. Aproximativ 3.300 de exemplare de păsări au fost colectate în aceste expediții. A fost realizat în această expediție un film intitulat Geheimnis Tibet (Tibetul secret). Himmler era interesat personal de acest proiect ca urmare a diverselor teorii pseudoștiințifice pe care le împărtășea, teorii care încercau să elucideze originile omului și să confirme ipoteza cosmogoniei glaciare (Welteislehre) a lui Hanns Hörbiger.

În iulie 1934, în cea de-a doua sa expediție în Asia, l-a întâlnit pe exilatul Panchen Lama, Thubten Chökyi Nyima, la un templu montan din apropiere de Hangzhou, China. El l-a descris pe Panchen Lama ca fiind un bărbat plăcut și prietenos, care l-a întrebat cât de departe era Germania și dacă a fost acostat de tâlhari pe drum.

Expediția Ahnenerbe în Tibet din anii 1930 a avut succes pentru naturaliștii germani. „Între timp, Ernst Schäfer și Bruno Beger, Edmund Geer și Krause au împachetat cu atenție colecția voluminoasă de istorie naturală - piei de animale și păsări; fluturi, albine, furnici, viespi și alte exemplare de insecte; plante uscate pentru ierbar; pachete de semințe ce conțineau 1.600 de soiuri de orz, 700 de soiuri de grâu, 700 de soiuri de ovăz; fără a mai vorbi de sutele de semințe de la alte plante potențial utile.” Aceste semințe colectate în timpul expedițiilor tibetane erau importante, deoarece Heinrich Himmler plănuia să dezvolte noi soiuri de culturi cu scopul de a stimula producția agricolă în coloniile germane de pe teritoriile estice din Ucraina și Crimeea. Himmler a ordonat Ahnenerbe să înființeze un institut de cercetare în genetica plantelor, atribuindu-i această sarcină dr. Ernst Schäfer, pe care îl considera un tânăr zoolog german capabil să conducă, de asemenea, o expediție în Tibet. Schäfer a lucrat cu multă energie. A alcătuit o echipă de șapte cercetători științifici, din care făcea parte și un prizonier de război britanic, și a înființat stațiuni de cercetare experimentală în Lannach, în apropierea orașului Graz din Austria. Activitatea noului institut s-a desfășurat acolo. Au fost efectuate diverse experimente cu mostrele de semințe achiziționate de Schäfer din hambarele nobilimii tibetane.

O statuetă budistă dintr-o colecție particulară germană care a ajuns să fie numită „Omul de Fier” este presupusă a fi fost obținută de Ernst Schäfer în expediția sa în Tibet din 1938,McGrath, Matt. 2012. „Ancient statue discovered by Nazis is made from meteorite”. BBC News (27 septembrie). care a fost organizată de Himmler. Nu există nici o dovadă că aceasta ar fi fost într-adevăr obținută în timpul expediției, dar statueta a făcut obiectul mai multor speculații. Analiza a arătat că statueta a fost confecționată din ataxit, un tip extrem de rar de fier de origine meteorică, și a fost sculptată posibil dintr-o bucată de meteorit descoperit pe valea râului Chinge. Se crede că statueta îl înfățișează pe zeul Vaisravana. Speculații că ar aparține culturii prebudiste bon care a existat în Asia cu aproximativ 1.000 de ani mai înainte au fost aduse în discuție din cauza unor particularități vestimentare.Achim Bayer, The Lama Wearing Trousers: Notes on an Iron Statue in a German Private Collection, Zentrum für Buddhismuskunde, Hamburg, 2012.

În 1945 Schäfer a fost distins cu Crucea pentru merite de război, clasa a 2-a cu spade. El a fost ales membru de onoare al Federației Ornitologilor Germani (DO-G) la 7 decembrie 1939, în ziua nunții sale, ca un cadou din partea lui Erwin Stresemann.

Cariera postbelică După expediția din 1939 s-a întors în Germania și s-a căsătorit cu Ursula în luna decembrie. În 1945 Schäfer a fost internat de guvernul militar aliat într-un lagăr pentru prizonierii de război, dar în iunie 1949 a fost achitat pentru acuzația de crime de război și a fost eliberat. În 1950 s-a mutat împreună cu soția și cu fiica sa în Venezuela, unde a efectuat studii științifice și a predat ca profesor în orașele Maracay și Caracas. În anul 1954 s-a întors în Europa pentru a deveni consilier al regelui Leopold al III-lea al Belgiei. Împreună cu producătorul de filme documentare Heinz Sielmann, el a produs Herrscher des Urwalds (Conducătorii sălbăticiei) (1958) în pădurile din Congo. Schäfer a fost apoi curator al Departamentului de Istorie Naturală din cadrul Muzeului landului Saxonia Inferioară din 1960 până în 1970.

Note

Lectură suplimentară Engelhardt, Isrun (ed.). Tibet in 1938-1939: Photographs from the Ernst Schäfer Expedition to Tibet, Serinda Publications, 2007, Bayer, Achim. 2012. The Lama Wearing Trousers: Notes on an Iron Statue in a German Private Collection. Hamburg: Zentrum für Buddhismuskunde. National Archive of India documents relating to permissions for Tibet

Vezi și Expediția germană în Tibet din 1938-1939

Categorie:Nașteri în 1910 Categorie:Decese în 1992 Categorie:Oameni din Köln Categorie:Personal Waffen-SS Categorie:Exploratori germani Categorie:Ornitologi germani Categorie:Zoologi germani Categorie:Exploratori din secolul al XX-lea