Villa rustica de la Horia descoperită în 1971, este un sit arheologic situat la nord vest de Comuna Horia, județul Tulcea, la poalele dealului numit "Muchea lui Găzaru".
Săpăturile de la Horia, aveau ca scop reluarea lucrările de îmbunătățiri funciare în zona respectivă, ridicarea vechiului baraj cu înca trei metri înalțime și construirea unui nou canal deversor de aproximativ 250 m lungime și 12 m lățime. Eforturile au fost concentrate în zona canalului deversor care trebuia să coboare de la vest spre est, urmând pantele estice ale dealului, spintecând în două o limbă de pământ de forma unui promontoriu, de aproximativ 2000 m.p. pentru a se pierde în terasa Taiței printr-o uriașă pâlnie unită cu râul. În acest fel, sub un strat gros vegetal antic, a fost scoasă la iveala o construcție civilă de epocă romană ale cărei proporții și sistem de construcție, impresionează prin precizie, trăinicie și rafinament. Surprinsă pe o suprafață de aproximativ 900 m.p. construcția de pe promontoriu are aspectul unei "villa", cu formă regulată, ușor dreptunghiulară, orientată aprox. est-vest. Zidurile construite din piatră prinsă cu pământ galben, cu temelii care se adâncesc până la 1,70 m sub nivelul de calcare, sau din cărămida prinsă în mortar din var, au fost tencuite, iar, în unele încăperi, peste tencuiala obișnuită de gri, purpuriu și roșu pompeian, ultima culoare fiind dominantă. Unele ziduri interioare au păstrat urme de frescă. Un zid masiv de piatră, orientat nord-sud, împarțea în două construcția, delimitând partea locuibilă de colonada și grădină.
Descoperiri fortuite mai vechi, din stânga drumului spre satul Balabancea, constând în morminte plane de înhumație, cu țigle purtând ștampila legiunii a V-a Macedonica, ex votul închinat zeilor medicinei și farmacologiei (Asklepios și Ygiei) de către Amnaeus Pulcher, ca și cercetări de suprafață efectuate pe dealurile din dreapta Taiței, susțineau ideea existenței unui castru al legiunii respective în aceste locuri.
Din punct de vedere topografic, deversorul străbate două curbe de nivel principale, parcurgând la vest și est pante line, unite între ele printr-o bruscă denivelare. Promontoriul a fost investigat longitudinal, prin secțiuni paralele. Inițial a fost săpat un șanț de sondaj de 52/2m, și apoi, consecutiv, alte 5, dintre care utimele trei de 30/3m. Sistemul de săpătură fost impus, în condițiile executării canalului deversor, de către șantierul OIF-Horia, nepermițând depășirea limitelor, pentru a nu slăbi pereții care în unele porțiuni urmau să atingă cca. 5 m înălțime.
Ritmul alert impus de săparea canalului deversor, ca și iminența distrugere a vestigiilor, obligând o săpătură largă pe orizontală cu secțiuni adânci până la stâncă. Săpăturile de la Horia, din 1971 au făcut obiectul unei comunicări cu același titlu și în general asemănătoare, ținute de conf. arheologică din R.S.R. din dec.1971.
Istoric În nordul Dobrogei, în trapezul natural compus din râurile Telița la nord-nord-est și Taița la sud-sud-vest, izvorâte din dealurile Niculițelului și Măcinului pentru a se vărsa în lacul Babadag, sunt prezente o mulțime de vestigii istorice cuprinse într-un perimetru relativ restrâns.
Șiruri de movile, precis orientate și brusc întrerupte în dreptul unui loc sau al altuia, plasează diferite obiective istorice, necercetate încă, indicând totodată și drumurile care le uneau în antichitate. Un șir de movile apar la sud-vest de satul Cataloi îndreptându-se spre satele Turda și Mihai Bravu, altul, pornind aproximativ din același loc, orientat spre sud-vest, dispare în jurul satului Nalbant, pentru a reapare în apropiere de satul Izvoarele (Alibeichioi), la 12 km, spre vest, de unde, traversând valea Lozovei, pe la 2.5 km, nord-est de satul Horia, trece spre valea Taiței și se oprește la câteva sute de metri vest de dealul numit de localnici "Muchea lui Găzaru", situat la 3 km, nord-vest de Horia. Cele două șiruri de movile care unesc Valea Teliței cu Valea Taiței, făceau în vechime legătura cu principalele drumuri romane care porneau din cetățile dunărene: Aegyssus (Tulcea), Noviodunum (Isaccea), Troesmis (Turcoaia), pentru a se îndrepta spre sud.
Unul dintre punctele interesante ale acestei rețele rutiere se află la 2 km nord de comuna Horia, în colțul sud-vestic al teritoriului dintre ape și dealuri, unde la sfârșitul secolului trecut și începutul sec. XX, erau vizibile ruinele unui castru roman.
Prezentare generală. Partea locuibilă a Villa-ei romaneVictor-Henrich Baumann, Consideratii istorice in lumina sapaturilor arheologice de la Horia (jud. Tulcea) 1971;Buletinul Monumentelor Istorice, anul 1972, XLI, situată la est de zidul transversal, se compunea din 9 încăperi, folosite ca vestibul, sufragerie, dormitor (cubiculm), bucătărie și patru încăperi rezervate balneum-ului, format dintr-un vestiar (apodyerium) și patru bazine întrebuințate probabil ca "frigidarium, "laconicum" și "caldarium". Exceptând una din încăperi, pavala cu lespezi de calcar, pe care, după bazele de coloane găsite în apropiere a fost considerat un "ariolum" și alte două încăperi situate în colțul sud-estic al villa-ei a căror pardoseală, din plăci ceramice cu mortar, era distrusă, restul încăperilor aveau pardoseală realizată în "opus signinum" cu strat lustruit de "cocciopesto" deasupra.
Zona "baleum" ca și cea a unor camere, considerate vestibul (L), dormitor (C) și sufragerie (C1), despărțirile prin pereți realizați în "opus latericium", erau încălzite prin "hypocaustum". Sistemul de încălzire a fost surprins prin secționarea "suspensurii" acestor încăperi. De asemenea, numeroase fragmente de "tegulne mammatae", cu colțari sau în formă de șa, găsite în dărămături, evidențiau sistemul de încălzire al pereților. Sub bazinul vestic al baleum-ului, a fost surprins în secțiune "praefurnium"-ul hypocausului.
La vest de zidul transversal era situată colonada și o grădină. Cinci coloare, ale căror postamente din calcar cretacic au fost găsite" în situ", se întindeau în linie dreaptă, la intervale aproximativ egale, pe 17 m lungime. Colonada se compunea dintr-o terasă situată spre sud, în spațiul cel mai larg dintre două coloane, dintr-un bazin spre care se cobora dinspre nord pe trei platforme, în trepte foarte line, fiecare de mărimea unei încăperi. Bazinul și cele trei încăperi în trepte se aflau sub nivelul terasei și erau tencuite în întregime în roșu și roz. Terasa era situată cu 0.60 m deasupra nivelului camerelor de locuit. Sub încăperea de lângă bazin se afla un cuptor (furnus) construit din carămizi, al cărui rol era de a încălzi această încăpere situată chiar pe mijlocul colonadei. Un mare număr de cărămizi, folosite la construcția acestui cuptor purtau ștampila leg a V-a Macedonica. În fața colonadei se alfa o grădiniță de formă dreptunghiulară, surprinsă stratigrafic, prin nuanțarea spre negru-brun a solului și lipsa materialelor de construcție în limitele sale.
Existența colonadei în fața grădinii evidențiază un tip de "villa", italic, din perioada republicană, întâlnit și în sec. 1 e.n. la Pompei, la casa "chirurgului" și la cea a lui Sallustius.Dincolo de zidul sudic al clădirii, au fost surprinse în săpătură dărămături de ziduri și substrucții împreună cu fundul unui chiup și resturile a 3 vetre situate foarte aproape una de alta. Spre sud-Vest, la 6 m de zidul clădirii, pe pâlnia deversorului s-au găsit urmele unui cuptor ovoidal de mari proporții, iar spre sud-est resturile unei construcții a cărei utilitate nu a fost stabilită, în apropierea căreia exista o aglomerare de țigla, chirpic și pietre. Probabil erau anexe cu caracter gospodăresc, dependințe ale "villa"-ei de genul anexelor din partea de sud-est al clădirii; anexa P unde au fost găsite resturile unui vas de mari proporții cu fundul rotund și anexa P1 în care se găsea un puț cu ghizdul rotund construit din pietre de carieră. Câteva fragmente dintr-o conductă ceramică de aducțiune a apei găsite în apropiere, dovedește că puțul servea pentru depozitarea apei.
La nord, anexa P1 se învecina cu o pivniță dreptunghiulară cu pereții tencuiți și pardosită cu "coccipesto". Spre sud-est, pe o scară cu trepte lungi, din care au fost surprinse două, se cobora în valea Taiței. În partea de nord a grădinii, descoperirea unor fragmente de bulgări și zgură de fier, conducând la presupunerea existenței în acel loc a unei fierării. Materialul arheologic extras din zona "villa"- ei este relativ sărăcăcios dacă îl raportăm la dimensiunile și eleganța acesteia. Puternice urme de arsură în dependințele sudice ale "villa"-ei, pe terasă ca și în cubiculum, vestibul (L) și sufragerie, oseminte umane surprinse în dărămături ca și înclinarea zidurilor spre nord, stau dovadă devastării, distrugerii și incendierii acestei clădiri. Materialul cel mai numeros de altfel, constă într-un număr mare de țigle (tegulae), olane (imbrices) de diferite tipuri, cărămizi romane (lateres cocti) și plăci ceramice cu modele încizate folosite la paviment. Multe fragmente de țigle poartă ștampila leg. V-a Macedonica; trei a flotei dunărene (classis Flavia Moesica). Ceramica în mare parte este de factura romană, dar nu lipsește nici cea indigenă, de tradiție latene-getică, întâlnită surprinzător chiar pe nivelul terasei, ca în cazul unui vas-borcan, găsit, în stare fragmentată sprijinit de postamentul coloanei. Restul de materiale constă în cuie, scoabe și piroane de fier, fragmente de sticlă irizată și câteva obiecte de os și fier. În colțul sud- vestic al clădirii, la baza zidului, la 2.80 m adâncime, a fost descoperit un fragment dintr-o conductă din plumb, folosită la canalizare. Trei monede de bronz romane provin din secțiunile estice (S4 și S6) și au fost găsite în stratul vegetal. Două sunt constantiene; Constantin cel Mare și respectiv Caesarul Constans (335-337, emis Antiochia), cea de-a treia provine de la Valentinian I (364-375 e.n.). Ultimele doua monede au fost determinate de Oct. IliescuDepuse în pământul cărat de ploi de pe pantele vestice, monedele constituie un indiciu de încadrare cronologică a "villa"-ei, ajutând plasarea distrugerii acesteia într-o perioadă anterioară momentului Constantin cel Mare.
La 20 m de Villa sub o aglomerare de olană, țiglă și piatră, a fost descoperită o porțiune de podea din pământ bătut cu pigment de arsură, a unei încăperi, aparținând unei dependințe. Pe una din laturile încăperii se afla o vatră care mai păstra o parte din fatuială și pe care s-a găsit o unealta agricolă (fier de plug), iar pe latura sudică a încăperii, în dărămătura de pietre s-a găsit un prag din piatră cu o treaptă lucrată. Pe panta puternic înclinată spre promotoriu, la 14 m spre nord-vest și la aproximativ de 30 m de "villa" a fost descoperit nivelul incendiat al unei alte dependințe situate la aproximativ 1.40 m sub nivelul actual al solului. Deasupra acestei dependințe incendiate a fost ridicată mai târziu o construcție cu ziduri groase din piatră legată cu pământ. Prinse în proilul vestic al deversorului, cele două ziduri aveau aproximativ un metru grosime și erau situate la doi metri unul de celălalt, dând impresia unei întărituri. Nivelul lor ars corespunde în amonte unui nivel ars care se suprapune dependinței incendiate având între ele o lentilă de pământ galben murdar. În ultimul nivel incendiat, la 5 m. nord-est de cele două ziduri groase, a fost găsită, împreună cu multă sticlă topită o moneda de bronz de la împaratul Valens (364-378 e.n.).