Andra Matei () este o solistă de muzică populară din zona Bucovinei.
Biografie Andra Matei, născută la data de 22 iunie 1993 în orașul Suceava, județul Suceava, este o artistă de muzică populară din zona Bucovinei. Primul său cântec îl lansează în anul 2012, la vârsta de 18 ani, câștigând în mai puțin de un an 9 trofee și premii la cele mai importante concursuri de folclor din România.
Andra și-a început cariera muzicală la vârsta de 18 ani, urmând Școala Populară de Arte de la Suceava pe care a absolvit-o în anul 2012. A urmat cursurile Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava.
După licența susținută în anul 2015 la Facultatea de Litere, specializarea Română-Spaniolă din cadrul Universității din București, a absolvit în anul 2018 tot la Universitatea din București, Facultatea de Litere, un master în etnografie și folclor, iar în prezent este doctorandă în cadrul Școlii Doctorale „Alexandru Piru” din Craiova în domeniul etnologiei și folclorului.
Carieră muzicală și debut A început să participe la festivaluri din anul 2012, primul festival fiind „Din bătrâni, din oameni buni” de la Iași unde a câștigat Premiul Televiziunii Române, înmânat chiar de cunoscuta realizatore de emisiuni folclorice și etnomuzicolog, Elise Stan, care a fost și prima care a invitat-o la București la emisiunea „O dată-n viață”, iar mai apoi i-a devenit îndrumător.
De la început, a fost îndrumată pe drumul cântecului de maestrul Viorel Leancă, dirijor al Orchestrei Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
De la debut și până în prezent a câștigat 6 trofee și 3 premii foarte importante la marile festivaluri de folclor din România, astfel, atrăgând atenția și beneficiind de sprijinul specialiștilor din domeniu precum: Elise Stan, Eugenia Florea, Gabriela Rusu Păsărin, Marioara Murărescu, Gheorghița Nicolae, Silvia Macrea, Violeta Ianculescu, dar și a multor interpreți de folclor: Sofia Vicoveanca, Viorica Flintașu, Gheorghe Turda, Maria Ciobanu, Aurelian Preda, Viorica Macovei, Ștefania Rareș, Nicolae Furdui Iancu, Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Mioara Velicu.
Până în prezent a cântat cu cele mai cunoscute orchestre ale țării, dar și din Republica Moldova, dintre care amintim: Orchestra Națională „Lăutarii” de la Chișinău și maestrul Nicolae Botgros, Orchestra Ansamblului „Ciprian Porumbescu” și maestrul Viorel Leancă, Orchestra Națională „Jidvei România” și maestrul Stelian Stoica, Orchestra de Muzică Populară Radio și maestrul Adrian Grigoraș, Orchestra Națională „Valahia” și maestrul Marius Zorilă, Orchestra „Doina Gorjului” și maestrii dirijori Marcel Parnica și Aurel Blondea ș.a.m.d.
A urcat pe marile scene din România participând în cadrul marilor festivaluri de folclor, unde a obținut și premii: „Maria Tănase”, „Maria Lătărețu”, „Strugurele de Aur”, „Vară, vară, primăvară”, „Pe deal la Teleormănel”, „Cânt și joc pe Hârtibaci”, „Datini”, „Mureșule, apă lină”, „Ponoare, Ponoare”, „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, numeroase spectacole organizate de Televiziunea Română și Sala Radio.
Vocea ei s-a auzit și în cadrul celor mai importante emisiuni tv din țară: O dată-n viață, TVR 1; Cu drag de Dragobete, TVR 1; La masa de Paște, TVR 1; Seara bună, dragi români, Etno Tv; Ceasuri de folclor, Favorit Tv etc.
Despre Andra Matei…
Concursuri, festivaluri, trofee
Trofeul Festivalului Național ''Maria Lătărețu'' - Târgu-Jiu - 2012 Premiul I al Festivalului Național ''Maria Tănase'' - Craiova - 2013 Trofeul Festivalului ''Pe deal la Teleormănel'' - Alexandria - 2012 Trofeul Festivalului '' Vară, vară primăvară'' - Sibiu - 2013 Trofeul Festivalului ''Cânt și joc pe Hârtibaci'' - Agnita - 2012 Trofeul Festivalului ''Datini'' - Sighișoara - 2012 Trofeul Festivalului ''Mureșule, apă lină'' - Sighișoara - 2012 Premiul Cramei Jidvei - Strugurele de Aur - Alba Iulia – 2012 Premiul Televiziunii Române – Festivalul „Din bătrâni, din oameni buni”- Iași - 2012
Discografie Albumul “ Moldovioară,scump pământ “ (2017), acompaniamentul orchestrei “ Lăutarii” din Chișinău , dirijor Nicolae Botgros, aranjamentul orchestral al dirijorului Răzvan Mitoceanu
Moldovioară, scump pământ Jocu` ista-i de la munte Cărărușă prin păpușoi Bătuta de la Porbota M-o luat badea de băciță Măi bădita, mai Vasile Valeleu, mă râde satu` Tu, Frasina Astăzi joc la nunta mea I-auzi hora o-nceput Tot de ții, bade, de mine Cât îi țara-n lung și-n lat Joacă-așa, cum știi `neata Asta-i sârba fetelor Fusul ca la Sadova Hai scripcate zi-i pe strune Mi-o venit ordin și mie Țărănească din Dolhești La căsuța cea din vale (bocet) Când aud cucu cântând (doină)
Alte înregistrări:
Bucovină, dulce Bucovină, 2018 Hora gospodarilor, 2012 Bine te-am găsit voioasă, lume, 2012 Verde lămâiță, 2012 Nu fi gazdă supărată 2012 Sus, sus, sus, paharul sus 2012
Note
Legături externe Site oficial Andra Ioana Matei pe facebook
Interviuri Andra Matei: Relația cu publicul trebuie să fie curată și fără trucuri , revista „Femeia” - 22/06/2018 Lansare album. Andra matei și-a lansat albumul muzical de debut „Moldovioară, scump pământ”, site-ul „Fii Popular” - 31 martie 2017 Andra Matei: “Prin folclor ne cunoaștem identitatea, neamul și cultura mai bine decât prin oricare alt mod.” - Mihai Teodor Nasca, blog - 24 noiembrie 2017 Din dragoste de cânt și port popular , site-ul Casa si Grădina - 14 noiembrie 2017
Alte aparitii in presa online O tanara de 22 de ani calca pe urmele Sofiei Vicoveanca, Ziarul Suceava News „Bucovină, dulce Bucovină”, cel mai recent cântec și videoclip lansate de suceveanca Andra Matei, Monitorul de Suceava La 23 de ani, o suceveancă a câștigat deja șase trofee și premii importante la concursuri de folclor, Monitorul de Suceava Interpreta de muzica populara Andra Matei anunta aparitia primului sau album muzical , Ziarul Știri din Bucovina Andra Ioana Matei – Cosânzeana din Suceava, Radio Constanța Andra Matei – admirabila pasiune pentru cântecul moldovenesc, România Regional
Categorie:Nașteri în 1993 Categorie:Nașteri pe 22 iunie Categorie:Interpreți de muzică populară românească Categorie:Suceveni Categorie:Români bucovineni Categorie:Oameni în viață