alt=Delegates attending a committee|miniatura| Delegați care participă la o sesiune a unui comitet din MUN Jakarta (JMUN) din Jakarta, Indonezia alt=Conference assembly|miniatura| Adunarea generală a conferinței la Turkish International Model United pagal din Istanbul, Turcia Un Model al Organizației Națiunilor Unite, cunoscut și sub numele de Model ONU sau MUN (, pronunțat în engleză , în limba română ), este o simulare educațională și/sau o activitate academică în care elevii pot învăța despre diplomație, relații internaționale și Organizația Națiunilor Unite. Activitățile MUN îi implică în mod activ pe participanți și îi învață să vorbească, să dezbată și să scrie, dezvoltându-le gândirea critică, abilitățile de lucru în echipă și abilitățile de conducere. Deși elevii participă de obicei la activitățile MUN în afara programului școlar, există și școli care oferă modelele ONU ca materie. Programul dorește să implice elevii în activități educaționale și să le permită să își dezvolte o înțelegere mai profundă asupra problemelor actuale ale lumii.
Participanții la modelele Organizației Națiunilor Unite, denumiți delegați, sunt plasați în comitete și le sunt repartizate țări pe care să le reprezinte, sau ocazional, alte organizații sau figuri politice, caz în care aceștia vor reprezenta membri ai acestei entități. Elevilor li se comunică ce țară au de reprezentat, dar și subiectul despre care aceștia vor discuta în cadrul comitetului, anterior competiției. Delegații desfășoară activități de cercetare asupra țării și subiectului lor înainte de conferințele propriu-zise și își formulează poziții asupra subiectului pe care apoi le vor dezbate cu ceilalți delegați din comitet, rămânând pe toată durata ședinței în rolul țării pe care o reprezintă. De obicei, la sfârșitul unei conferințe, delegaților și delegațiilor care au avut cele mai bune interpretări din fiecare comitet le sunt acordate premii.
Participanții la modelele ONU sunt elevi și studenți, împărțiți pe niveluri: școală gimnazială, liceu și universitate, majoritatea conferințelor fiind dedicate doar unuia dintre aceste trei niveluri (cele mai frecvente fiind conferințele de liceu și universitate). Delegații participă de obicei la conferințe împreună într-o singură delegație trimisă de către cluburile modelelor ONU de la școlile sau universitățile lor, deși unii delegați participă la conferințe în mod independent.
Istorie Modelele ONU au început ca o serie de simulări ale conferințelor Ligii Națiunilor realizate de studenți. Se crede că primele conferințe după modelul Ligii Națiunilor au avut loc în anii 1920, înainte de a se face trecerea la modelele ONU, după formarea în 1945 a organizației succesoare a Ligii, Organizația Națiunilor Unite. Astăzi, unele conferințe modele ONU includ și simulări ale Ligii Națiunilor printre ofertele lor de comitete.
Prima conferință înregistrată după modelul Organizației Națiunilor Unite a fost la Colegiul Swarthmore pe 5 aprilie 1947. Peste 150 de elevi din peste 41 de colegii au participat. Delegații au simulat o Adunare Generală și au recomandat statelor membre „să stabilească un control internațional asupra dezvoltării energiei atomice”, „să încheie un tratat privind dezarmarea țărilor”, „să adopte un sistem uniform de oferire a cetățeniei pentru refugiați”, ca ONU să își modifice carta pentru a adopta o definiție a agresiunii și ca națiunile „să promoveze reconstrucția zonelor devastate prin asistență economică prin ONU”.
Un alt model istoric al Organizației Națiunilor Unite a avut loc la Universitatea St. Lawrence în perioada 11-13 februarie 1949."Ten Colleges Participate in Model Session of United Nations Held at S. L.U. Campus," Watertown Daily Times, 14 February 1949. Acesta a fost inițiat de Dr. Harry Reiff, șeful Departamentului de Istorie și Guvern, cu ajutorul colegului său Otto L. George."Ten Schools Form Synthetic UN Group," Hill News, 3 February 1949. Dr. Reiff a fost consultant tehnic în cadrul delegației Statelor Unite la Conferința de la San Francisco din 1945 (unde a fost scrisă Carta ONU) și la Conferința Organizației Națiunilor Unite de la Londra din 1945-1946 (unde a fost înființată ONU).Who's Who in America (Chicago: A. N. Marquis) vol. 31, 1960, p. 2394. Modelul ONU din 1949, de la Universitatea St. Lawrence, a avut și delegați din colegii și universități regionale, inclusiv de la colegiile Adelphi, Alfred, Champlain, Clarkson, McGill, Middlebury, Potsdam, St. Michael și Vermont."To Conduct Model Security / Ten Colleges to Follow United Nations Procedure / Sessions Will Take Place on St. Lawrence Campus February 11–13," St. Lawrence Plaindealer [Canton, N. Y.], 25 January 1949."SLU I. R. Sponsors Model UN Meeting," Commercial Advertiser [Canton, N. Y.], 1 February 1949."St. Lawrence IRC Host to 9 Colleges," Hill News [Canton, N.Y.] 9 February 1949. Conferința a continuat anual timp de mulți ani la St. LawrencePink, Louis H. and Rutherford E. Delmage, Candle in the Wilderness: A Centennial History of the St. Lawrence University, 1856-1956 (New York: Appleton-Century-Crofts, Inc., 1957). p. 157. Edward H. Blankman and Thurlow O. Cannon, ed. by Neal S. Burdick, The Scarlet and the Brown: A History of St .Lawrence University 1856-1981 (Canton, New York: St Lawrence University, 1987), p. 56. și a fost reinițiată recent în cadrul universității.Duell, Ryan, "Rise Fall Rise Again," St. Lawrence University Magazine, LXIV, 4 (2015), pp. 18-19. Alte modele ale Conferinței Națiunilor Unite au fost dezvoltate mai târziu la Berkeley și Harvard, precum și în multe alte colegii și universități.
În 1987, câțiva studenți americani au fondat TEIMUN la Haga. În ultimele decenii, modelele ONU s-au extins în Asia de Est și de Sud, Orientul Mijlociu, Europa, Africa de Nord și Africa sub-sahariană. Alți organizatori principali ai conferințelor, cum ar fi Indian International Model United Nations, Harvard și THIMUN realizează conferințe suplimentare în aceste regiuni pentru a răspunde cererii în creștere. Modelul Organizației Națiunilor Unite al Ivy League, de la Universitatea din Pennsylvania, găzduiește conferințe pentru delegații de liceu din India și China.
Proceduri miniatura| Delegați care negociază în timpul unei întruniri nemoderate În scopul de a menține decența, majoritatea modelelor de comitete ale ONU utilizează procedura parlamentară derivată din regulile de ordine ale lui Robert. Cu toate acestea, majoritatea comitetelor de criză renunță la formalitatea procedurii parlamentare, pentru a asigura o funcționare mai ușoară. În plus, recent, Organizația Națiunilor Unite a realizat eforturi pentru a introduce noi reguli de procedură ale modelelor ONU, care sunt mai strâns aliniate cu cele ale ONU. Deoarece nu există un organism de conducere pentru MUN, fiecare conferință diferă în regulament și manieră de procedură. Următoarele reguli de procedură se aplică în general pentru MUN, dar nu se aplică fiecăruia în mod necesar:
Modelele ONU sunt gestionate de un grup de administratori cunoscut sub numele de secretariat. Un secretariat este condus de un secretar general. Fiecare comitet are, de obicei, un președinte (cunoscut și ca moderator sau director), un membru al departamentului academic al secretariatului, care aplică regulamentul de procedură și supraveghează progresul dezbaterii în cadrul comitetului. Un delegat poate solicita comitetului în ansamblu să efectueze o anumită acțiune; aceasta este cunoscută ca o moțiune. Documentele care vizează abordarea problemei cu care se confruntă comitetul sunt cunoscute sub denumirea de rezoluții și sunt votate, în cazul în care sunt considerate acceptabile de către președinția comitetului.
Comitetele modelelor ONU pot fi împărțite în trei tipuri de sesiuni generale: dezbaterea formală, întrunirea prezidată și întrunirea neprezidată. Într-o dezbatere formală, personalul menține o listă a celor care doresc să vorbească, iar delegații vorbesc pe rând, respectând ordinea scrisă pe acea listă. Delegații pot cere să fie adăugați la listă prin ridicarea pancartelor sau prin trimiterea unei note către președinte. În timpul dezbaterii formale, delegații vorbesc către întreaga comisie. Ei vorbesc, răspund la întrebări și dezbat cu privire la rezoluții și amendamente. Dacă nu există alte propuneri, comisia revine în mod implicit la o dezbatere formală. Există de obicei o limită de timp. Atunci când se intră într-o întrunire prezidată, comisia intră în pauză și regulile de procedură sunt suspendate. Oricine poate vorbi atâta timp cât este recunoscut de către președinte. Pentru a începe o întrunire prezidată este necesar votul asupra unei moțiuni. Există o limită de timp relativ mai scurtă pentru fiecare discurs decât în dezbaterea formală. Într-o întrunire neprezidată, delegații se întâlnesc neoficial cu alți delegați și cu personalul pentru discuții.
Rezoluțiile stau la baza tuturor dezbaterilor. Acestea sunt considerate rezultatele finale ale conversațiilor, scrierilor și negocierilor. Rezoluțiile trebuie să treacă printr-un proiect inițial, aprobarea de către președinție și dezbaterea și modificarea ulterioară.
Aspecte academice Participarea la modelele ONU este menită să promoveze abilitățile de negociere, vorbire și comunicare. În plus, comitetele de criză, care se ocupă de scenariile de criză care pot fi contemporane sau istorice, pot dezvolta abilități de conducere și abilitatea de a se adapta și de a face față unor situații neașteptate. Chestiunile materiale ale diplomației și politicii sunt abordate, de asemenea, printr-un proces cvasi-academic. În pregătirea pentru o conferință, subiectele sunt alese pentru fiecare comitet și, de regulă, ghidurile de cercetare și de cadru (numite Ghiduri de studiu) sunt puse la dispoziție de organizatorii unei conferințe pentru fiecare comitet. Delegații din fiecare comitet ar trebui, în general, să pre-formuleze poziția țării sau a grupului pe care îl reprezintă pe baza acestor ghiduri de cadru și să prezinte rezultatul acestei pregătiri comitetului lor ca fiind așa-numitul Document de poziție (). Scopul acestei proceduri este de a familiariza delegații cu subiectele de bază ale dezbaterii, de a încuraja cercetarea și scrierea academică și de a permite pregătirea substanțială a conferințelor.
Deși există mai multe ghiduri privind tehnicile de scriere a documentelor de poziție, inclusiv șabloane și exemple, niciuna dintre conferințe nu își publică Ghidurile de studiu, documentele de poziție sau rezoluțiile. În prezent, este disponibilă numai o singură bază de date care conține documente de poziție, cu acces pe bază de abonament. MUN nu dorește să dezbată natura unei întrebări, să dovedească fapte cercetate științific ori să susțină o agendă de politică externă, ci să oferă soluții pe care fiecare națiune și om le pot încerca și urma pentru a rezolva crize și a își uni forțele pentru a menține pacea și securitatea internațională. Aceasta este diferența dintre parlament și ONU, distingând lupta de putere de către diplomație.
Limbile miniatura| Pancartă pentru Regatul Unit în limba spaniolă la modelul internațional Organizația Națiunilor Unite din Buenos Aires (MINUBA), în Argentina În mod tradițional, engleza a fost limba oficială și de conversație a majorității conferințelor, dar, întrucât modelele ONU au devenit populare în întreaga lume, iar conferințele din țări precum Statele Unite au căutat să se adreseze minorităților sub-reprezentate (cum ar fi cele spaniole), au devenit comune comitetele care folosesc alte limbi decât limba engleză sau care sunt bilingve. Trebuie remarcat însă că acest fenomen încă nu este încă de amploare, mai ales în Statele Unite, unde majoritatea comitetelor bilingve sau spaniole se găsesc la conferințe găzduite în Puerto Rico sau în sud, în afară de Spania.
Ținută