Henry Garnet (), uneori Henry Garnett, a fost un preot iezuit englez executat pentru complicitate la complotul prafului de pușcă din 1605. Născut în Heanor, Derbyshire, a fost educat la Nottingham și apoi la Winchester College înainte de a se muta la Londra în 1571 ca să lucreze la o editură. Acolo și-a declarat interesul pentru studiile de drept, iar în 1575, a călătorit pe continent și a intrat în Societatea lui Isus. A fost hirotonit la Roma în preajma lui 1582.
În 1586 Garnet s-a întors în Anglia ca parte a misiunii iezuite, succedându-i curând părintelui ca iezuit, în urma capturării acestuia de către autoritățile engleze. Garnet a înființat o tiparniță secretă, care a ținut până la sfârșitul anului 1588, iar în 1594 a intervenit în , o dispută între clerul diecezan și clerul mănăstiresc. El prefera o abordare pasivă a problemelor cu care se confruntau catolicii în Anglia, aprobând dezvăluirea de către preoții catolici a existenței din 1603 și îndemnându-i pe catolicii englezi să nu intre în rebeliune violentă.
În vara lui 1605 Garnet s-a întâlnit cu Robert Catesby, un zelot religios care, fără știrea lui, plănuia să-l omoare pe regele protestant Iacob I. Existența complotului prafului de pușcă al lui Catesby i-a fost dezvăluită de părintele la , dar, întrucât informațiile au fost primite sub taina spovezii, el a considerat că dreptul canonic îl împiedică să vorbească. În schimb, fără să spună nimănui despre ce punea la cale Catesby, el le-a scris superiorilor săi din Roma, îndemnându-i să-i avertizeze pe catolicii englezi împotriva utilizării forței.
Atunci când complotul a eșuat, Garnet s-a ascuns, dar a fost în cele din urmă arestat la . El a fost dus la Londra și interogat de Consiliul de Coroană, printre ai cărui membri se numărau John Popham, Edward Coke și . Încarcerat în Turnul Londrei, conversațiile lui cu deținutul au fost ascultate, iar scrisorile sale către prieteni precum au fost interceptate. Vinovăția sa, anunțată la sfârșitul procesului său în , era dinainte stabilită. Criticat pentru folosirea , pe care Coke a numit-o „minciună sfruntată și jurământ strâmb” și atacat pentru că nu a avertizat autoritățile despre ceea ce plănuia Catesby, a fost condamnat să fie spânzurat, tăiat și sfârtecat. A fost executat la .
Tinerețea Henry Garnet (sau Garnett) s-a născut în preajma lunii iulie 1555 la Heanor în Derbyshire, fiul lui Brian Garnet (sau Garnett) și Alice (născută Jay). El a avut cel puțin cinci frați: doi frați, Richard și John și trei surori, Margaret, Eleanor și Anne, toate devenind călugărițe la . Henry a studiat la unde, din 1565, tatăl său era director. După alegerea sa ca bursier la , în 1568 a intrat la , unde se pare că a excelat. Dragostea lui pentru muzică și vocea „rară și încântătoare” erau completate de o abilitate de a cânta melodii fără pregătire, și ar fi fost priceput și cu lăuta. Părintele Thomas Stanney scria că Garnet a fost „principalul savant al Winchester College, foarte priceput în muzică și în joc la instrumente, foarte modest în înfățișarea sa și în toate acțiunile sale, atât de mult încât profesorii și pedagogii i-au oferit o prietenie foarte mare, să fie pus prin strădaniilel or în New College, Oxford."
Roma thumb|upright| Superiorul lui Garnet la Roma, Garnet nu a intrat la ; în schimb, spre sfârșitul lui 1571, a plecat din Winchester la Londra. Acolo a lucrat pentru un publicist de drept, , ca corector și cap limpede. De multe ori a luat masa cu Sir , care, în calitate de , avea să prezideze procesul complotiștilor prafului de pușcă, oameni a căror asociere cu Garnet avea să se dovedească în cele din urmă atât de fatidică. Deși Garnet i-a mărturisit lui Popham interesul pentru studiile juridice, în 1575 a plecat pe mare în Portugalia cu Giles Gallop, pentru a intra în Societatea lui Isus.
Cei doi au călătorit la Roma, și la au fost primiți în biserică la . Garnet a studiat cu părintele teolog Robert Bellarmine. Doi dintre profesorii săi, Cristofor Clavius și Robert Bellarmine, i-au lăudat aptitudinile. A fost hirotonit cândva în jurul anului 1582 și a rămas la Roma ca profesor de ebraică, ținând prelegeri și despre metafizică și matematică. El a fost și confesor englez la Sf. Petru, dar în mai 1584, cariera sa academică a fost redusă după ce, poate ca urmare a unei petiții a iezuit pentru Anglia , părintele Robert Persons a cerut ca el să fie trimis în Anglia. , care îl considera pe Garnet succesorul său, a refuzat această solicitare. El credea că Garnet este mai potrivit pentru „viața liniștită” decât pentru cea care îl aștepta în Anglia, dar la a acceptat și i-a permis să plece. Numit superior pe durata călătoriei, Garnet a călătorit cu , plecând spre Calais la . El a debarcat lângă Folkestone la începutul lunii iulie 1586.
Anglia După ce l-au întâlnit pe superiorul iezuit pentru Anglia la un han londonez, Garnet, Southwell și Weston au călătorit la Harlesford, în apropiere de Marlow, Buckinghamshire. Petrecând puțin peste o săptămână la casa lui Richard Bold, eu au ținut rugăciuni și liturghii și au primit spovedanii. Ei au discutat despre misiunea lor în Anglia, hotărând să se întâlnească în fiecare an în februarie și august (date schimbate ulterior în Paște și toamnă). Weston le-a oferit celor doi și detalii despre casele catolice care i-ar putea adăposti.
Acquaviva dăduse instrucțiuni ca, dacă i s-ar întâmpla ceva lui Weston, Garnet să-i urmeze în funcția de în Anglia, ceea ce a și făcut la doar câteva zile după ce a plecat din Harlesford, când Weston a fost capturat pe drum spre Londra. Acquaviva îi dăduse lui Garnet și permisiunea să tipărească literatură pro-catolică, astfel că la începutul anului următor el s-a întâlnit cu Southwell la Londra să discute despre înființarea unei tiparnițe secrete, care se afla probabil undeva pe lângă un fost spital de lângă . Ea a funcționat până spre sfârșitul lui 1588 și a tipărit A Consolatory Letter to All the Afflicted Catholikes in England, cu autor necunoscut, și An Epistle of Comfort, de Southwell. De la fereastra unui prieten din , Garnet a observat în noiembrie 1588 procesiunea unei slujbe de mulțumire la , celebrând eșecul invaziei spaniole. Acțiunile Spaniei i-au dat lui Garnet motive de îngrijorare, „căci când credeam că luaseră sfârșit toate nenorocirile de pe urma cărora suntem aproape dărâmați de tot, nădejdile ni s-au prefăcut deodată în necaz, și acum cu efort îndoit stăpânitorii ne pun poveri în spate”. Oamenii aveau dreptul să privească de la fereastră doar dacă loialitatea față de regina Elisabeta I era garantată de proprietarul casei. Într-o scrisoare adresată lui Acquaviva, Garnet scria că mulți dintre susținătorii săi credeau că era mai îngrijorat pentru regină decât erau pastorii ei calvini. În lumina distrugerii Armadei, el a scris și generalului să-i ceară sfaturi pe marginea conținutului unei propuneri de jurământ care să permită romano-catolicilor să jure credință reginei. Versiunea guvernului îi oblica pe catolici să denunțe autoritatea Papei asupra Elisabetei, în vreme ce versiunea catolică propunea ca ei să recunoască autoritatea reginei și să „dorească cu orice efort să împiedice și să lupte până la moarte cu toți cei care în orice fel vor pune în pericol viața Înălțimii Sale”. Consiliul de Coroană a respins-o pe aceasta din urmă.stanga|miniatura| În 1591, Garnet a fost aproape prins la Primii ani ai lui Garnet în Anglia au fost petrecuți în întâlniri cu preoții noi din Londra, inclusiv și . Iezuiții fuseseră izgoniți din Anglia din 1585, și dacă erau descoperiți riscau să fie acuzați de înaltă trădare. Evitarea urmăritorilor era deci o problemă recurentă, iar Garnet era să fie prins de câteva ori. Ca urmare a unei întâlniri aproape dezastruoase la în 1591, când el și mulți alții era să fie prinși împreună în timp ce își reînnoiau jurămintele, a reorganizat misiunea în unsprezece grupuri mai mici, fiecare primind două săptămâni pe an. După capturarea lui Southwell în iunie 1592, și percheziționarea casei închiriate de și din Warwickshire, el i-a scris lui Acquaviva să-i ceară un asistent care să-i poată urma în funcția de superior. I-a fost trimis , dar a fost capturat la sosire în decembrie 1593, și executat la York în aprilie 1595. Garnet credea că este de datoria lui să observe (deghizat) execuțiile preoților săi, pentru a le da în secret maslul, și ar fi putut fi prezent și la execuția lui Southwell la Tyburn în 1595. Moartea acestuia din urmă a fost o mare lovitură pentru Garnet, care avea să scrie despre „intolerabila povară a singurătății” pe care o purta în Anglia.
În noiembrie 1593 Garnet a călătorit la , ruinat și deteriorat, rechiziționat de guvern în 1579 pentru încarcerarea preoților catolici. William Weston era deținut acolo. Locuitorii castelului erau susținuți de pomeni de la catolici și trăiau o viață relativ comodă; Garnet a complimentat castelul Wisbech, numindu-l „colegiu de venerabili confesori”. În anul următor a mediat o dispută între și (ultimul reprezentat de iezuiți), cunoscută sub numele de . Disputa a fost rezolvată până la sfârșitul anului, dar Garnet a rămas îngrijorat că relatări despre discordiile din , administrat de iezuiți, tensiunile între unii exilați catolici englezi din Bruxelles ar putea submina eforturile lui de stabilizare a situației.
Complotul prafului de pușcă
Relația cu Catesby Garnet a petrecut o mare parte din 1604 în mișcare, deși există puține detalii despre călătoriile sale. De Paște, el ar fi ținut o liturghie la Twigmoor Hall, casa lui . În noiembrie era cu (cu a cărei familie a făcut cunoștință în vara anului 1586) la White Webbs lângă Enfield, reînnoind jurămintele date de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. La , urma să fie găsit într-o cameră de pe strada Thames din Londra, cu Robert Catesby. În mijlocul a ceea ce Garnet avea să spună mai târziu că era o conversație aparent întâmplătoare, Catesby l-a întrebat pe preot despre moralitatea „uciderii nevinovaților”. Garnet a răspuns conform teologiei catolice, că de multe ori, în timpul războiului, și nevinovații au fost uciși alături de inamic. Potrivit , este posibil ca Garnet să fi crezut că întrebarea lui Catesby avea de a face cu faptul că acesta, probabil, dorea să strângă un regiment în Flandra.
Garnet nu semăna deloc la fire cu Catesby, despre care Fraser spunea că are mentalitatea „cruciatului care nu ezită să folosească sabia pentru cauza valorilor pe care le consideră spirituale”. Catesby a fost descris ca „mult prea înglodat în datorii și abia putând să subziste”. Dimpotrivă, Garnet credea că „lucrurile se lămuresc cel mai bine prin supunerea la voința Domnului”. S-a bucurat de accederea regelui Iacob la tronul Angliei, și spera că nu va fi niciun amestec străin. Despre , din 1603, dezvăluit (cu binecuvântarea lui) Consiliului de Coroană de către doi preoți catolici, el scria că a fost „o nebunie nerușinată, căci știm că pe căi pașnice Sfinția Sa și ceilalți prinți sunt gata să ne ajute.” L-a îndemnat pe papa Clement al VIII-lea să-i instruiască pe toți catolicii englezi să nu intre în rebeliune violentă, „”. Mesajul a fost repetat de George Blackwell, care le-a cerut preoților lui să nu încerce niciodată așa ceva, dar s-a dovedit controversat; la începutul verii lui 1605 Garnet a transmis Romei că catolicii englezi ajunseseră la „un nivel de disperare”.