Index Translationum este baza de date cu traduceri de carte a UNESCO. Cărțile au fost traduse de mii de ani, fără a exista o evidență centrală a traducerilor. Liga Națiunilor a înființat o bază de date a traducerilor în 1932. În 1946 Organizația Națiunilor Unite a înlocuit Liga Națiunilor, iar UNESCO (agenție specializată a ONU) a preluat sarcina de administrare și completare ale bazei de date. În anul 1979 înregistrările realizate în această bază de date au fost computerizate.
Întrucât Indexul conține traduceri ale cărților individuale, autorii cu multe cărți publicate, dar cu puține traduceri, pot figura pe un loc mai înalt în clasament decât autorii cu puține cărți scrise, dar cu mai multe traduceri. Așadar, de exemplu, în timp ce Biblia este cea mai tradusă carte din lume, ea nu se situează în topul 10 al indexului. Indexul consideră Walt Disney Company, care a folosit mai mulți autori, ca un singur scriitor. Autorii cu nume similare sunt uneori incluși ca unul singur; astfel, de exemplu, înregistrările pentru „Hergé” include nu numai creațiile autorului serialului de benzi desenate Aventurile lui Tintin (Hergé), ci și cele ale lui B.R. Hergehahn, Elisabeth Herget și Douglas Hergert. Prin urmare, autorii de top, așa cum îi prezintă Indexul, provin dintr-o interogare a bazei de date, ale cărei rezultate necesită o interpretare.
Conform indexului, Agatha Christie rămâne autorul individual cel mai tradus.
Statistici Sursa: UNESCO
Top 10 autori + Nr. Autor Număr de traduceri 1 Agatha Christie 7.236 2 Jules Verne 4.751 3 William Shakespeare 4.296 4 Enid Blyton 3.924 5 Barbara Cartland 3.652 6 Danielle Steel 3.628 7 Vladimir Lenin 3.593 8 Hans Christian Andersen 3.520 9 Stephen King 3.357 10 Jacob Grimm 2.977
Top 10 țări + Nr. Țară Număr de traduceri 1 Germania 269.724 2 Spania 232.853 3 Franța 198.574 4 Japonia 130.496 5 URSS (până în 1991) 92.734 6 Țările de Jos 90.560 7 Polonia 77.716 8 Suedia 73.230 9 Danemarca 70.607 10 China 67.304
Top 10 limbi + Nr. Limbă Număr de traduceri 1 Germană 301.935 2 Franceză 240.045 3 Spaniolă 228.559 4 Engleză 164.509 5 Japoneză 130.649 6 Neerlandeză 111.270 7 Rusă 100.806 8 Portugheză 78.904 9 Poloneză 76.706 10 Suedeză 71.209
Top 10 limbi originale + Nr. Limbă Număr de traduceri 1 Engleză 1.266.110 2 Franceză 226.123 3 Germană 208.240 4 Rusă 103.624 5 Italiană 69.555 6 Spaniolă 54.588 7 Suedeză 39.984 8 Japoneză 29.246 9 Daneză 21.252 10 Latină 19.972
Note
Vezi și Colecția de lucrări reprezentative ale UNESCO, programul UNESCO pentru finanțarea traducerii operelor literare semnificative ale literaturii mondiale într-o limbă internațională
Legături externe Index Translationum Index Translationum: Statistici - Formulare de căutare
Categorie:Baze de date online Categorie:Fondări în 1932