Contele Mihail Andreevici Miloradovici (în ; )Andreeva, p. 247, stabilește ora decesului 2:45 a.m., 27 decembrie (stil vechi: 15 decembrie); Korf, p. 270 ca fiind „aproximativ ora trei a dimineții următoare” (după ce a fost împușcat). a fost un general rus de origine sârbă, figură proeminentă în timpul Războaielor Napoleoniene. A intrat în serviciul militar în ajunul Războiului Ruso-Suedez din 1788-1790 și cariera sa a avansat rapid în timpul domniei lui Pavel I al Rusiei. A activat sub comanda lui Aleksandr Suvorov în timpul campaniilor italiene și elvețiene din 1799.
Miloradovici a luptat în războaiele împotriva Franței și Turciei, obținând victorii în bătălia de la Amstetten, la capturarea Bucureștiului, bătălia de la Borodino, bătălia de la Tarutino și bătălia de la Vyazma. A condus rezervele în bătăliile de la Kulm, Leipzig și Paris (1814). Miloradovici a obținut gradul de general de infanterie în 1809 și titlul de conte în 1813. Reputația sa de îndrăzneț comandant pe câmpului de luptă („Muratul Rusiei” și „Bayardul Rusiei”)Schnitzler, pp. 422-423, atribuie „Murat” lui Philippe Paul, conte de Ségur, și „Bayard” lui Mihail Kutuzov. a rivalizat cu cea a vajnicului său dușman personal Piotr Ivanovici Bagration; în plus, Miloradovici avea reputația de a fi norocos. S-a lăudat că a luptat în cincizeci de bătălii, dar nu a fost niciodată rănit, nici măcar zgâriat de către inamic.Korf, p. 204, a scris despre acest fapt: „pieptul său acoperit de stele rămăsese fără nicio rană după cincizeci de bătălii”.
Până în 1818, când Miloradovici a fost numit guvernator general de Sankt Petersburg, pensionarea sau moartea altor generali superiori l-au făcut cel mai decorat ofițer activ al armatei ruse, deținând Ordinul Sfântului Gheorghe clasa a II-a, Ordinul Sfântului Andrei, Ordinul Sfântului Vladimir clasa I, Ordinul „Sfânta Ana” clasa I, Ordinul Sfântului Ioan din Ierusalim și Ordinul Sfântului Alexandru Nevsky cu diamante.În afară de familia Romanov. Michael Andreas Barclay de Tolly și Levin August (conte von Bennigsen) au primit ordinul Sfântului Gheorghe clasa I, dar în 1818 Barclay a murit, iar Bennigsen s-a retras la casa sa din Hanovra. Vladimir Nabokov l-a numit „un soldat galant, bon viveur și un administrator oarecum bizar”;Nabokov, p. 427. Alexaner Herzen a scris că a fost „unul dintre acei militari care au ocupat cele mai înalte funcții în viața civilă, fără a avea nici cea mai mică idee despre treburile publice”.Kelly, p. 109.
Când vestea morții lui Alexandru I a ajuns la Sankt Petersburg, Miloradovici l-a împiedicat pe moștenitor, viitorul țar Nicolae I, să urce pe tron. Din 9 până pe 25 decembrie 1825 (stil vechi: 27 noiembrie – 23 decembrie), Miloradovici a exercitat autoritatea dictatorială de facto, dar l-a recunoscut în cele din urmă pe Nicolae drept suveran, după ce Romanovii au rezolvat criza succesorală. Miloradovici a avut suficiente dovezi cu privire la revolta Decembriștilor, dar nu a luat nicio măsură până pe 26 decembrie (stil vechi: 14 decembrie) 1825, când rebelii au preluat Piața Senatului din Sankt Petersburg. A călărit printre trupele rebele și a încercat să le facă să-l asculte, dar a fost împușcat fatal de Piotr Kahovski și înjunghiat de Evgheni Obolenski.
Primii ani dreapta|miniatura| Stema familiei Miloradovici Mihail Miloradovici a fost fiul generalului maior Andrei Miloradovici (1726-1798). Ramura rusă a familiei sârbe Miloradovici a fost înființată în 1715, când Mihail Miloradovici (întâiul) (în alfabetul chirilic sârb: Михаило Милорадовић), unul dintre cei trei frați recrutați de Petru I al Rusiei pentru a incita la revolta împotriva turcilor cu patru ani mai devreme, a fugit din Herțegovina câtre Rusia și s-a alăturat armatei lui Petru în calitate de colonel.Schultz, p. 70.Treasure, pp. 611-618, explică evenimentele războiului ruso-turc (1710-1711) care l-au determinat pe Daniel Petrovici din Muntenegru și Mihail Miloradovici din Herțegovina să accepte oferta lui Petru. Spre sfârșitul domniei lui Petru a fost întemnițat în legătură cu cazul trădării lui Pavlo Polubotok, dar a fost eliberat după moartea lui Petru. Nepotul său Andrei a servit treizeci de ani în armata rusă și s-a mutat ulterior în administrația civilă ca guvernator al Rusiei Mici.Bezotnosny et al., p. 465 (credit: A. A. Smirnov). Mihail a moștenit aproximativ 1500 de iobagi.Leskov, p. 452.
Tatăl lui Mihail l-a „înscris” în armată încă din copilărie, iar ulterior l-a trimis pe adolescentul Mihail să studieze științele militare în universitățile din Königsberg și Göttingen, precum și la Strasbourg și Metz. Potrivit lui Nikolai Leskov, educația a fost superficială: Leskov l-a descris pe Mihail ca pe un băiat de o „ignoranță fermecătoare”, care nici măcar nu stăpânea corect limba franceză, declarând că franceza lui era plină de „greșelile cele mai grave și mai curioase”Leskov, p. 449: „Образование Милорадовича было самое поверхностное, несмотря на то, что юные годы свои он провел за границею и учился сначала в Кенигсбергском университете, а потом в Геттингене, в Страсбурге и в Метце ... Проведя несколько лет за границею, Милорадович даже не усвоил себе там основательного знания иностранных языков и по-французски во всю жизнь говорил с самыми грубыми и забавными ошибками ... милое невежество молодого графа нисколько не помешало ему в свете.” A se observa că Leskov îl numește pe Miloradovici, în mod eronat, „tânărul conte”, cu toate că acesta a obținut titlul abia în 1813. (o anecdotă l-a creditat cu amestecarea cuvintelor pittoresque și synagogue în „pittagogue”).Freet, p. 379 (notă de subsol). Mihail, în vârstă de șaisprezece ani, s-a întors în Rusia în 1787, alăturându-se armatei ca praporgic (grad de ofițer subordonat) în Regimentul Izmailovski și a fost trimis în curând în acțiune în Războiul Ruso-Suedez din 1788-1790.
Cariera militară
Campanii italiene și elvețiene Miloradovici nu a obținut nicio distincție în războiul din 1788-1790, dar a avansat rapid pe timp de pace. Căpitan al Gărzilor în 1796, Pavel I l-a evaluat favorabil și a fost promovat la gradul de colonel în 1797, apoi general principal și șef al Regimentului de Artilerie Apsheron în 1798. În același an, a plecat pentru a se alătura trupelor lui Alexandr Suvorov în Italia. El a câștigat încrederea necondiționată a lui Suvorov pentru că a ocupat Lecco în ajunul bătăliei de la Cassano și pentru că a comandat ariengarda la traversarea pasului Saint-Gotthard.Leskov, p. 450. La Bassignana a schimbat trei cai uciși de inamic, dar nu a fost nici măcar zgâriat; la Altdorf a condus infanteria de asalt peste un pod în flăcări.Schnitzler, p. 423, atribuie cazul celor trei cai morți Bătăliei de la Lecco. Aceste episoade și altele similare, adevărate sau anecdotice, l-au adus în opinia publică pe Miloradovici ca fiind un îndrăzneț și norocos comandant de teren, o părere pe care el însuși a cultivat-o tot restul vieții. Miloradovici era adorat acasă, dar francezii au avut o părere diferită: Adolphe Thiers l-a descris pe Miloradovici drept „de o strălucită valoare dar absolut lipsit de cunoștințe militare [...] însumând toate viciile civilizației și toate viciile barbarismului”.Thiers, v.2 p. 69 (descriind campania din 1805).
Pavel l-a răsplătit Miloradovici cu Ordinul „Sfânta Ana” clasa I, Ordinul Sfântului Ioan din Ierusalim și Ordinul Sfântului Alexandru Nevski. Suvorov, încălcând codurile militare, l-a transferat pe Miloradovici de la trupele de teren la personalul său ca „general în așteptare”; Pavel a invocat mai târziu acest fapt ca un pretext pentru a-l demite pe Suvorov.Safonov 2001. Prietenia dintre Miloradovici și Marele Duce Constantin, cel de-al doilea fiu al lui Pavel, a datat din campania elvețiană. Constantin i-a acordat lui Miloradovici o sabie aurită cu inscripția Prietenului meu Miloradovici, pe care Miloradovici a avut-o cu el în ziua morții sale.Korf, p. 204.
Amstetten și Austerlitz Miloradovici a jucat un rol cheie în bătălia de la Amstetten, unde Mihail Kutuzov a ordonat celor trei regimente ale sale să ia poziție și să ofere ajutor trupelor lui Piotr Ivanovici Bagration.Kagan, p. 458. „Mai presus de toate, manevrarea iscusită a forței ruse, inclusiv sosirea la timp a lui Miloradovici și amplasarea inteligentă a forțelor de rezervă aflate la dispoziția sa, au împiedicat prăbușirea ariergărzii”. Acțiunea de la Amstetten i-a permis lui Kutuzov să rupă contactul cu francezii și a împiedicat o luptă totală care ar fi fost dezastruoasă pentru ruși.Kagan, pp. 458-459. Rapoartele despre luptă ale lui Miloradovici însuși contrazic afirmațiile franceze și nu sunt coroborate de raportul laconic al lui Bagration: fiecare parte și-a prezentat propria perspectivă iar Miloradovici a avut o anumită înclinare pentru glorificarea propriilor acțiuni. Acțiunea sa de la Amstetten a fost răsplătită cu Ordinul Sfântului Gheorghe clasa a III-a și promovarea ca general locotenent.Schultz, p. 72. La 11 noiembrie 1805, Miloradovici i-a atacat pe francezi în bătălia de la Dürenstein (denumită bătălia de la Krems în surse rusești), dar francezii s-au retras înainte ca trupele sale să poată provoca pagube semnificative.Kagan, p. 479.
Bătălia de la Austerlitz l-a avut pe Miloradovici la conducerea părții ruse a unei coloane de infanterie ruso-austriece (2.875 din 11.795 de soldați),Castle and Hook, p. 44. una dintre cele patru coloane plasate pe Înălțimile Pratzen, care fuseseră abandonate de francezi.Kagan, p. 574. O parte mai mare a coloanei se afla sub comanda austriacă; prezența în vecinătate a lui Kutuzov a atenuat oarecum pericolele rezultate din comandamentul divizat. Țarul Alexandru a ordonat ca această coloană să fie mutată înainte de a fi dislocate altele; Kutuzov, incapabil să se opună țarului,Castle și Hook, p. 51. i-a ordonat lui Miloradovici să avanseze peste pârâul Goldbach spre Kobylnice, fără a ține cont de acțiunea inamică și de terenul dificil.Kagan, pp. 574-575. Dealurile și ceața au redus vizibilitatea, iar coloana a mers direct în zona în care se afla cea mai mare parte a armatelor franceze.Kagan, p. 594. Trupele lui Soult au hăcuit coloana mixtă și Miloradovici s-a retras. Alexandru l-a chemat pe fratele său Constantin în ajutor (deși un raport alternativ al lui Scott Bowden și Christopher Duffy afirmă că Miloradovici l-a contactat el însuși pe Constantin).Kagan, p. 611. Contrar opiniei publice că „a fost aproape singurul general rus care a obținut un avantaj față de francezi” la Austerlitz,Schnitzler, p. 423. Generalul Karl Wilhelm von Toll a contestat acțiunile lui Miloradovici, afirmând că coloana sa a fost prima care s-a retras și că Bagration, nu Miloradovici, a fost cel care a salvat trupele aliate de la dezastru.Sapoznikov marchează remarcile lui Toll pe marginea manuscrisului lui Alexander Mihailovski-Danilevski (în original în limba germană): "На отступлении Кутузова ретираду его прикрывал всегда кн. Багратион, а не Милорадович. При Шпремберге и Голлабрине именно командовал Багратион. При Аустерлице колонна Милорадовича первая бежала назад. Я был свидетелем сражения. Ретираду армии прикрывал Багратион, а отнюдь не Милорадович.".
Războiul ruso-turc Războiul din 1806-1812 a început cu ocuparea rusească a Moldovei și Țării Românești. După ce turcii au răspuns luând Bucureștiul, comandantul șef rus Ivan Ivanovici Michelson l-a trimis pe Miloradovici să intervină. Acesta a capturat Bucureștiul pe 13 decembrie, fără a întâmpina o rezistență semnificativă din partea turcilor, fiind răsplătit cu o sabie de aur cu diamante „pentru preluarea Bucureștiului”. Turcii, manipulați de trimisul francez Sébastiani, nu au declarat război decât după cinci zile. Nu a urmat nicio acțiune la scară largă. În mai 1807, Miloradovici a încercat să ocupe Giurgiu, dar a eșuat, retrăgându-se înapoi la București. La 2 iunie 1807, el s-a revanșat, respingând asaltul turcesc de la Obilești.