este un film epic japonez din 1954, regizat și montat de Akira Kurosawa, după un scenariu scris de cineast în colaborare cu Shinobu Hashimoto și Hideo Oguni. Acțiunea filmului are loc în anul 1586, în perioada Azuchi-Momoyama a istoriei Japoniei, când țara era devastată de un îndelungat război civil între diferitele clanuri feudale. Philipp Bühler, „Les Sept Samouraïs”, în Jürgen Müller (coord.), Films des années 50, Taschen, Köln, col. „Midi”, 2005 (), p. 184.
Acest film aparține celei mai înfloritoare epoci a cinematografiei japoneze, care a început după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cinematografia japoneză începuse să fie cunoscută lumii occidentale cu puțin timp înaintea apariției filmului Cei șapte samurai, iar filme ca Rashomon (1951) al lui Akira Kurosawa, Viața curtezanei Oharu (1952), Povestirile lunii palide după ploaie (1953) și Guvernatorul Sansho (1954) ale lui Kenji Mizoguchi și Poarta infernului (1953) al lui Teinosuke Kinugasa obținuseră premii internaționale prestigioase. Cinci companii cinematografice majore activau în Japonia în acei ani: Toho, Shochiku, Daiei, Shintoho și Toei. Alături de Kenji Mizoguchi și Yasujirō Ozu, Kurosawa reprezintă unul dintre stâlpii cinematografiei japoneze din anii 1950, care și-au pus amprenta asupra dezvoltării acestei arte în Japonia.
Cei șapte samurai prezintă povestea unui sat de fermieri care angajează șapte ronini (samurai fără stăpâni) pentru a-i proteja de bandiții care reveneau periodic pentru a le fura recolta. Rolurile principale sunt interpretate de Takashi Shimura, Toshiro Mifune, Yoshio Inaba, Seiji Miyaguchi, Minoru Chiaki, Daisuke Katō și Isao Kimura.
Filmul a fost realizat pe parcursul unui an și a devenit subiectul unor discuții ample cu mult timp înainte de a fi lansat. După trei luni de preproducție, a urmat o lună de repetiții în costume de epocă și apoi 148 de zile de filmare întinse pe parcursul a 10 luni (27 mai 1953 - 18 martie 1954) - de patru ori durata prevăzută în bugetul inițial. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 210 milioane de yeni (aproximativ 560.000 de dolari), fiind de cinci până la opt ori mai mari decât cheltuielile medii pentru un film din acea vreme. Filmările au fost oprite de cel puțin două ori, deoarece Toho Studios mai producea în același timp încă două filme scumpe: Musashi Miyamoto și Godzilla. Robert A Jacobs, Filling the hole in the nuclear future : art and popular culture respond to the bomb, Lexington Books, Lanham, Maryland, 2010, p. 160.
Cei șapte samurai a fost difuzat în mod repetat și a dobândit o popularitate consistentă atât în Japonia, cât și în Occident, contribuind în mare măsură la creșterea interesului publicului occidental față de cinematografia japoneză și la consolidarea reputației internaționale a regizorului său, chiar mai mult decât filmul Rashōmon, care fusese lansat cu patru ani mai devreme. Tadao Satō, Le Cinéma japonais [„Nihon Eiga Shi”], vol. II, éd. du Centre Pompidou, Paris, col. «Cinéma/Pluriel», 1997, pp. 44-45. Deși versiunea completă a fost mult timp necunoscută în afara țării de origine, filmul a obținut trofeul Leul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Veneția din 1954 și apoi s-a bucurat de un mare succes comercial în lume, datorită mai ales caracterului universal al poveștii sale și interpretării actorilor. Roland Schneider, Cinéma et spiritualité de l'Orient extrême : Japon et Corée, L'Harmattan, Paris, col. «Champs Visuels», 2003, p. 138.
Încă de la lansarea sa, Cei șapte samurai a avut parte de recenzii elogioase și a fost considerat unul dintre cele mai bune filme ale regizorului Kurosawa, Donald Richie, Japanese Cinema: Film Style and National Character, Doubleday, Garden City - New York, 1971, pp. 231-232. precum și unul dintre cele mai importante filme din istoria cinematografiei mondiale. Criticii și istoricii de film l-au inclus constant pe primele locuri în listele celor mai bune filme, cum ar fi sondajele organizate de revista Sight & Sound a BFI și site-ul Rotten Tomatoes. Cei șapte samurai a fost votat, de asemenea, drept cel mai bun film într-o limbă străină în sondajul criticilor internaționali de film organizat în 2018 de compania media britanică BBC. Această capodoperă i-a influențat pe mulți cineaști și este considerată adesea unul dintre cele mai „refăcute, prelucrate și menționate” filme din cinematografia universală.
Rezumat
Partea I thumb|200 px|right|Ōgimachi, împăratul Japoniei în perioada reprezentată în film. Un grup de bandiți trece prin apropierea unui sat de munte, dar nu-l atacă, deoarece șeful lor afirmă că-l jefuiseră recent și decide să aștepte strângerea următoarei recolte de orez. Planul bandiților este auzit din întâmplare de un fermier, iar sătenii îi cer sfatul bătrânului morar Gisaku. Bătrânul afirmă că a văzut demult un sat care a fost ocolit de bandiți, deoarece erau acolo samurai, și susține că localnicii ar trebui să angajeze samurai pentru a-și apăra satul. Din moment ce sătenii nu au bani, Gisaku îi sfătuiește să găsească samurai flămânzi. Un grup de patru săteni merge în orașul din apropiere pentru a căuta samurai.
După ce inițial nu au avut parte de succes în găsirea unor samurai dispuși să-i apere, sătenii observă un rōnin îmbătrânit, dar experimentat, pe nume Kambei, care salvează un copil ce fusese luat ostatic de un hoț. Impresionați de curajul și de generozitatea sa, țăranii îl roagă pe Kambei să-i ajute să-și apere satul de bandiți, iar, după ce inițial îi refuză, roninul acceptă și, cu ajutorul tânărului samurai Katsushirō, încearcă să strângă un mic grup. Kambei îl recrutează pe vechiul său prieten Shichirōji și pe alți trei samurai: șiretul Gorōbei, binevoitorul Heihachi și taciturnul Kyūzō, un maestru spadasin. Deși lipsit de experiență, Katsushirō este acceptat ca membru al grupului, deoarece nu mai era timp pentru găsirea altor samurai. Kikuchiyo, un derbedeu care poartă la el un document genealogic care dovedește că ar fi samurai (deși ar trebui să fie doar un copil potrivit datei nașterii din document), urmează grupul, în ciuda încercărilor de a-l alunga.
Atunci când samuraii sosesc în sat, sătenii nu le ies în întâmpinare și se ascund în case. Simțindu-se insultat de o primire atât de rece, Kikuchiyo sună clopotul de alarmă al satului, determinându-i pe săteni să iasă din case și să le ceară samurailor să-i apere. Samuraii sunt bucuroși și amuzați de acest lucru și îl acceptă pe derbedeu ca membru al grupului. În zilele următoare este conceput un plan de apărare a satului, iar unii dintre samurai îi învață pe fermieri să lupte. Katsushirō se îndrăgostește de Shino, fiica unui fermier, care fusese deghizată de tatăl ei ca băiat pentru a o proteja de un presupus viol. Cu toate acestea, cei șase samurai se înfurie atunci când Kikuchiyo le aduce armele și armurile obținute de săteni cel mai probabil prin uciderea unor samurai răniți sau muribunzi. Constantine Santas, James M. Wilson, Maria Maddalena Colavito, Djoymi Baker, The encyclopedia of epic films, Rowman & Littlefield, Lanham, Maryland, Plymouth, 2014, p. 655. Furios, Kikuchiyo susține că samuraii sunt responsabili pentru devastarea satelor prin bătăliile purtate, prin raiduri și prin obligarea sătenilor să presteze muncă forțată, dezvăluindu-și astfel originea sa umilă de fiu orfan al unui fermier. D.P. Martinez, „Seven Samurai and Six Women: Kurosawa Akira's Seven Samurai (1954)”, în vol. Alastair Phillips, Julian Stringer (ed.), Japanese cinema : texts and contexts, Routledge, Londra-New York, 2007, p. 118. Furia samurailor se transformă în rușine.
Partea a II-a thumb|200 px|left|Samurai în Bătălia de la Nagashino (1575), purtând o armură asemănătoare cu cea găsită de Kikuchiyo. După strângerea recoltei sunt observate în zonă trei iscoade ale bandiților. Două iscoade sunt ucise, în timp ce a treia dezvăluie locul unde se află tabăra lor. În ciuda obiecțiilor lui Kambei, sătenii îl ucid pe prizonier. Samuraii efectuează un raid și incendiază tabăra bandiților. Rikichi, săteanul ce servea pe post de călăuză, își observă acolo propria soție, care fusese răpită de bandiți și făcută concubină în urma unui raid anterior. D.P. Martinez, „Seven Samurai and Six Women: Kurosawa Akira's Seven Samurai (1954)”, în vol. Alastair Phillips, Julian Stringer (ed.), Japanese cinema : texts and contexts, Routledge, Londra-New York, 2007, p. 119. Văzându-l pe Rikichi, femeia se întoarce în coliba aflată în flăcări. Heihachi este ucis atunci când încearcă să-l salveze pe Rikichi, care, cuprins de durere, voia să intre după soția sa în colibă.
Când bandiții atacă în sfârșit, ei sunt încurcați de noile fortificații care protejează satul, printre care un șanț cu apă și un gard din lemn. Constantine Santas, James M. Wilson, Maria Maddalena Colavito, Djoymi Baker, The encyclopedia of epic films, Rowman & Littlefield, Lanham, Maryland, Plymouth, 2014, p. 653. Câțiva bandiți sunt uciși după planul lui Kambei: bandiții sunt lăsați să intre în sat unul câte unul, apoi sunt vânați și uciși de grupuri de fermieri înarmați cu sulițe de bambus. Gisaku refuză să-și abandoneze moara de la marginea satului și moare împreună cu membrii familiei sale, care au încercat să-l salveze. D.P. Martinez, „Seven Samurai and Six Women: Kurosawa Akira's Seven Samurai (1954)”, în vol. Alastair Phillips, Julian Stringer (ed.), Japanese cinema : texts and contexts, Routledge, Londra-New York, 2007, p. 116. Un singur bebeluș este salvat de Kikuchiyo, care începe să plângă, deoarece își amintește de propria sa copilărie.
Bandiții posedă trei archebuze japoneze, iar Kyūzō se aventurează singur în tabăra lor și reușește să captureze una dintre ele. Invidios, Kikuchiyo își abandonează postul și contingentul său de fermieri și se întoarce cu o a doua archebuză. În lipsa lui, bandiții făcuseră însă o incursiune și îi uciseră pe unii dintre fermieri. Are loc un nou atac al bandiților, iar Gorōbei este ucis. În acea noapte, Kambei prezice că, din cauza numărului lor în scădere, bandiții vor fi nevoiți a doua zi să efectueze un atac decisiv. Între timp, relația de iubire între Katsushirō și Shino este descoperită de tatăl ei, care o bate până când Kambei și sătenii intervin. Shichirōji îl liniștește pe tatăl mânios spunându-i că cei doi tineri ar trebui iertați pentru că se iubesc și că orice om simte nevoia unui moment de tandrețe în fața posibilei morți. D.P. Martinez, „Seven Samurai and Six Women: Kurosawa Akira's Seven Samurai (1954)”, în vol. Alastair Phillips, Julian Stringer (ed.), Japanese cinema : texts and contexts, Routledge, Londra-New York, 2007, pp. 119-120.
A doua zi dimineață, pe o ploaie torențială, Kambei ordonă ca ultimii treisprezece bandiți să fie lăsați să intre în sat. Pe măsură ce bătălia se apropie de sfârșit, conducătorul bandiților intră, înarmat cu o archebuză, în coliba femeilor, de unde îl împușcă pe Kyūzō. Furios, Kikuchiyo pornește în goană spre colibă și este împușcat, dar, înainte de a muri, reușește să-l ucidă pe bandit. În ziua de după luptă cei trei samurai supraviețuitori îi urmăresc pe săteni cum cântă veseli în timp ce își plantează semințele pentru viitoarea recoltă. Kambei - aflat la poalele movilelor funerare ale celor patru tovarăși ai lor - afirmă trist că samuraii au obținut o altă victorie à la Pirus: „Încă o dată am fost învinși. Țăranii sunt cei care au câștigat și nu noi”.
Distribuție thumb|right|200 px|Afiș japonez al filmului Cei șapte samurai, în care Kikuchiyo (Toshiro Mifune) este reprezentat în prim-plan, iar ceilalți șase samurai se află în partea de jos. Cei șapte samurai Takashi Shimura — , un rōnin plin de virtuți și priceput în domeniul strategiei militare, dar sătul de război, și conducătorul celor șapte samurai. Yoshio Inaba — , un arcaș priceput, care contribuie la întocmirea planului principal pentru apărarea satului și îl secondează pe Kambei la conducerea grupului de samurai. Daisuke Katō — , vechiul prieten și fostul locotenent al lui Kambei.