Fata care vine flori (în , romanizat Kkot P'anŭn Ch'ŏnyŏ) este un film muzical nord-coreean din 1972, regizat de Pak Hak și Choe Ik-gyu. Călin Căliman, „Zilele filmului din R.P.D. Coreeană: Fata care vinde flori”, în Cinema, anul X, nr. 9 (117), septembrie 1972, p. 18.***, „Fata care vine flori”, în Centrala Româniafilm, Filme noi, buletin informativ pentru întreprinderile cinematografice județene, nr. 12, decembrie 1972, p. 22.***, „Fata care vine flori”, în Centrala Româniafilm, Filme noi, buletin informativ pentru întreprinderile cinematografice județene, nr. 3, martie 1983, p. 21. El a fost inspirat de o operă reprezentată în Republica Populară Democrată Coreeană în anii 1970, după un libret scris în perioada interbelică, potrivit unor surse oficiale din Coreea de Nord, chiar de viitorul lider comunist Kim Ir-sen. Opera Fata care vinde flori este considerată una dintre „Cele cinci mari opere revoluționare” (în ), un repertoriu de opere muzicale clasice, cu tematică revoluționară, foarte populare în Coreea de Nord, Jeon Yeong-seon (전영선) (5 mai 2004). (제7부 북한의 가극 – 제1장 피바다식 혁명가극의 개념,《북한의 문학과 예술》(Literatura și arta din Coreea de Nord, partea a 7-a „Opera nord-coreeană”, capitolul 1 „Conceptul operei revoluționare «Marea de sânge»”). Yeokrak (역락), Seul (서울). și a fost adaptată, de asemenea, într-un roman. Kim Ir-sen (金日成), 与世纪同行, traducere de Zheng Wanxing (北京), Editura Chineză de Științe Sociale (中国社会科学出版社), Beijing (郑万兴译), 1994. Rolul principal (al fetei care vinde flori) a fost interpretat de actrița Hong Yong-hui. Al. Racoviceanu, „Carnet cinematografic: «Fata care vinde flori»”, în Scînteia, anul XLII, nr. 9291, vineri 6 octombrie 1972, p. 4.

Acțiunea filmului are loc în Coreea în anii 1930, în timpul ocupației japoneze, ***, „Cinema”, în Ceahlăul, Piatra Neamț, anul VI, nr. 1594, joi 12 aprilie 1973, p. 2.***, „Filmele săptămînii viitoare”, în Flacăra Iașului, Iași, anul XXIX, nr. 8263, duminică 15 aprilie 1973, p. 2. și este inspirată de mișcarea de gherilă antijaponeză. Kotpun, o fată care vinde flori pe stradă pentru a aduna bani cu care să cumpere medicamente pentru mama ei bolnavă, se confruntă în acest film cu exploatarea socială și națională, dobândește o conștiință revoluționară și se alătură mișcării de eliberare a Coreei.Călin Căliman, „În direct din Phenian: Munții de diamant”, în Cinema, anul X, nr. 10 (118), octombrie 1972, p. 42.

Fata care vinde flori a fost distins cu medalia juriului la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary din 1972, fiind primul film nord-coreean (și, până în anii 1980, singurul film nord-coreean) care a câștigat un premiu internațional de film. A devenit extrem de popular atât pe plan intern, cât și în străinătate, în special în China (aflată atunci în perioada Revoluției Culturale) și în celelalte țări din Blocul răsăritean, și a dobândit o semnificație deosebită în istoria culturală a Coreei de Nord. Actrița Hong Yong-hui a ajuns o vedetă a filmului nord-coreean și a fost reprezentată pe bancnota de 1 won nord-coreean, în rolul fetei care vinde flori, iar regizorul Choe Ik-gyu a devenit un consilier apropiat al viitorului lider comunist Kim Jong-il, fiul lui Kim Ir-sen.

Autoritățile din Coreea de Sud au interzis difuzarea acestui film, pe care l-au considerat propagandă comunistă, iar persoanele care l-au vizionat clandestin au fost acuzate de simpatie față de regimul comunist din Coreea de Nord și trimise uneori în judecată, până când, în anul 1998, Curtea Supremă de Justiție a Coreei de Sud a decis că Fata care vinde flori și alte șase filme din Coreea de Nord „nu favorizau inamicul” și nu încălcau legile privind securitatea națională.

Rezumat

Kotpun, o fată sărmană dintr-o zonă rurală a Coreei, culege flori de pe munte în fiecare zi pentru a le vinde pe străzile unui oraș învecinatNicolae Cabel, „Cronica filmului: «Fata care vinde flori»”, în Viața Buzăului, Buzău, anul VI, nr. 1516, miercuri 10 ianuarie 1973, p. 2.Virgil Țigănuș, „Ecran: «Fata care vinde flori»”, în Viața nouă, Galați, anul XXIX, nr. 8849, miercuri 30 mai 1973, p. 3. și a strânge astfel bani cu care să cumpere medicamente pentru mama ei bolnavă.P. Necula, „«Fata care vinde flori»”, în Vremea nouă, Vaslui, anul VI, nr. 1622, miercuri 16 mai 1973, p. 3. Tatăl ei murise mai demult, iar cei trei copii fuseseră crescuți de mama văduvă. La fel ca mulți alți localnici săraci, mama lui Kotpun împrumutase apoi orez de la moșierul Pae pentru a-și hrăni cele două fete, dar, din cauza greutăților, nu reușise să ramburseze datoria. Din acest motiv, femeia și cei doi copii mai mari (fiul Chol Ryong și fiica mai mare, Kotpun) au fost nevoiți să lucreze ca slujitori ai moșierului. După ce fiica mai mică, Sun Hui, și-a pierdut vederea în urma unui gest violent făcut de soția moșierului, fratele ei mai mare, Chol Ryong, a dat foc casei moșierului într-un gest de furie și a fost arestat de invadatorii japonezi și trimis la o închisoare dintr-un oraș îndepărtat.

Situația materială a familiei s-a înrăutățit după arestarea lui Chol Ryong. În urma acelor evenimente, văduva a refuzat să o mai lase pe Kotpun să lucreze în gospodăria moșierului și a continuat să muncească singură ca servitoare pentru a-și plăti datoria, îndurând foamea și oboseala, dar munca epuizantă i-a deteriorat sănătatea tot mai mult. Kotpun are grijă de gospodărie și de sora ei mai mică, iar, după îmbolnăvirea mamei sale, începe să urce zi de zi pe munte pentru a culege flori sălbatice și a le vinde pe străzile orașului vecin.F. Mureșan, „Film: Fata care vinde flori”, în Pentru socialism, Baia Mare, anul XXIII, nr. 5998, duminică 13 mai 1973, p. 2. Membrii familiei speră că situația lor se va îmbunătăți după eliberarea din închisoare a lui Chol Ryong, dar acest eveniment întârzie să se producă. În cele din urmă, Kotpun reușește să strângă suficienți bani cu care să cumpere medicamente, dar află că, între timp, mama ei a murit.

Rămasă fără niciun sprijin și, temându-se că va fi obligată să muncească din greu pentru a achita datoria familiei, Kotpun pleacă în orașul unde se afla închis fratele ei, dar află de la temnicerii japonezi că Chol Ryong a murit. Fata se îmbolnăvește și rămâne un timp internată într-un spital. În lipsa ei, Sun Hui urcă zilnic pe munte și își strigă sora, iar soția moșierului, care se îmbolnăvise grav, bănuiește că fetița orbă este posedată de spiritul mamei sale decedate și îi cere servitorului Paek Man să o ducă în pădure și să o abandoneze acolo pentru a muri înghețată în zăpadă.

După câteva luni, Kotpun ajunge în sat și află de dispariția surorii ei, apoi merge să le ceară socoteală moșierilor și răstoarnă un vas cu plante medicinale puse la infuzat, dar este pusă în lanțuri și urmează să fie omorâtă.D.P., „«Fata care vinde flori» (La cinematograful «Muncitorul»)”, în Steagul roșu, Bacău, anul XXVIII, nr. 6.282 (8.061), miercuri 25 aprilie 1973, p. 2. Fratele ei, Chol Ryong, însă nu murise, ci evadase din închisoare după patru ani și se alăturase apoi acum doi ani Armatei Revoluționare Coreene. În peregrinările sale prin țară el trece prin satul natal pentru a-și vizita rudele și o găsește pe Sun Hui în cabana unui pustnic bătrân, care o salvase de la moarte. Între timp, aflând cele întâmplate, sătenii organizează o revoltă împotriva moșierului și a militarilor japonezi și o eliberează din lanțuri pe Kotpun, iar cei trei frați sunt astfel reuniți. După reunirea familiei, fratele mai mare al lui Kotpun explică sătenilor că starea materială proastă a poporului coreean se datorează invadatorilor japonezi și moșierilor colaboraționiști și îi îndeamnă să se alăture Armatei Revoluționare pentru a-și elibera patria și a construi o societate comunistă. Revoluția antijaponeză și anticapitalistă începea în Coreea, deschizând țării un nou viitor.

Distribuție Hong Yong-hui — Kotpun, „fata care vinde flori” (menționată în unele surse românești ca Ggot Bun sau Kot Bun) Pak Hwa-son — Sun Hui, sora mai mică a lui Kotpun Kim Ryong-rin — Kim Chol Ryong, fratele lui Kotpun Ryu Hu-nam — mama lui Kotpun Ko So-am — dl Pae, moșierul satului Kim Son-yong — soția moșierului Nam Gung-ryon — sora mamei lui Kotpun, mama lui Gan Nan Choe Gye-sik — țăranul bătrân Hwang Han Chon-sob — bătrânul pustnic care o salvează pe Sun Hui

Producție Cinematografia nord-coreeană

Conducătorii Republicii Populare Democrate Coreene (stat comunist înființat în anul 1948 în partea de nord a Peninsulei Coreene) au înțeles rolul cinematografului ca mijloc de promovare a ideologiei politice și l-au considerat, prin urmare, „arta cea mai importantă din toate”.Cr.C. [Cristina Corciovescu], „Phenian ’79. Tradiții și succese coreene”, în Cinema, anul XVII, nr. 9 (201), septembrie 1979, p. 22. Cinematografia din R.P.D. Coreeană a avut încă de la început un rol preponderent propagandistic, concentrându-se asupra istoriei contemporane a Coreei și urmărind să promoveze ideologia Partidului Muncii din Coreea:Eugen Atanasiu, „Săptămîna filmului din R P.D. Coreeană”, în Scînteia, anul XLV, nr. 10314, sâmbătă 18 octombrie 1975, p. 2. lupta poporului coreean din nordul Peninsulei împotriva „agresiunii” statelor capitaliste, progresul social-economic obținut prin implementarea politicii comunisteIoan Lazăr, „«Săptămîna filmului coreean»”, în România literară, anul XI, nr. 37, joi 14 septembrie 1978, p. 23.Romulus Căplescu, „În direct din Phenian: O lumină cu transparențe de diamant”, în Cinema, anul XXVI, nr. 1 (299), ianuarie 1988, p. 18. și eforturile depuse pentru reunificarea patriei. Caracteristica principală a filmelor nord-coreene a reprezentat-o îmbinarea artistică a unei povești dramatice și profund sentimentale cu propaganda comunistă, în scopul influențării conștiinței publicului spectator prin transmiterea unui angajament ferm de susținere a partidului conducător.

Bazele Studioului Cinematografic din Phenian au fost puse în februarie 1947 de un grup de cinci cineaști, după eliberarea Coreei de sub ocupația japoneză și instaurarea în partea de nord a peninsulei a unui regim comunist. Primul film de ficțiune nord-coreeanCălin Căliman, „Filme, în țara dimineților liniștite”, în Contemporanul, nr. 33 (1344), vineri 11 august 1972, p. 5.Eugen Atanasiu, „În vizită la cineaștii coreeni”, în Cronica, Iași, anul X, nr. 33 (498), vineri 15 august 1975, p. 8.Cezar Dogaru, „Filme din țara dimineților liniștite”, în Contemporanul, nr. 8 (1841), vineri 19 februarie 1982, p. 12. – Ținutul meu natal al lui Kang Hong-sik – a fost realizat în anul 1949 și evocă evenimentele istorice care au condus la eliberarea Coreei de sub ocupația colonială japoneză, iar începând de atunci producția cinematografică nord-coreeană a crescut și s-a diversificat, inspirându-se din suferințele îndurate de poporul coreean în timpul ocupației japoneze, din luptele revoluționare ale militanților comuniști conduși de Kim Ir-sen pentru eliberarea țării, din conflictul militar cu Coreea de Sud (1950–1953) și din transformările social-politice ce au avut loc în perioada regimului comunist. Filmele nord-coreene erau impregnate cu „patos revoluționar” și conțineau numeroase cântece melodioase,M.R., „Premieră cinematografică”, în Steagul roșu, Bacău, anul XXVIII, nr. 6.278 (8.057), vineri 20 aprilie 1973, p. 2. care au stârnit interesul publicului de pe diverse meridiane. Prezența cântecelor, element tradițional al artei coreene, avea un dublu rol: introducerea unui laitmotiv poetic și, în același timp, condensarea poveștii.B.I., „«Fata care vinde flori»”, în Informația Bucureștiului, anul XX, nr. 5925, vineri 15 septembrie 1972, p. 2. Cea mai mare popularitate au obținut-o adaptările cinematografice ale unor opere revoluționare ca Marea de sânge (1968) și Fata care vinde flori (1972), care au umplut ani de zile sălile de spectacole din Coreea de Nord, ca urmare a vibrației patriotice pe care încercau să o insufle poporului nord-coreean.