Un actuar este un profesionist al aplicării calculului probabilităților și statisticii în probleme financiareAcademia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016. din domeniul afacerilor în scopul măsurării și gestionării riscului și a incertitudinii . Termenul actuariat reprezintă totalitatea operațiilor și normelor pe baza cărora, folosind teoria probabilităților și statistica matematică, se efectuează calcule financiare și privitoare la asigurări (cf. Dicționarul explicativ al limbii române, ed. 2016). Un actuar analizează impactul financiar al riscului asupra ambelor părți ale bilanțului și necesită abilități de gestionare a activelor, de gestionare a datoriilor și de evaluare . Actuarii efectuează evaluări ale sistemelor de securitate financiară, cu accent pe complexitatea, pe matematica și pe mecanismele lor .
În timp ce noțiunea de asigurare datează din Antichitate ( , , ), conceptele necesare pentru măsurarea și diminuarea științifică a riscurilor își au originea în studiile din secolul al XVII-lea cu privire la probabilitate și anuități . Actuarii secolului XXI necesită aptitudini analitice, cunoștințe de afaceri și o înțelegere a comportamentului uman și a sistemelor informaționale pentru a proiecta și gestiona programe care controlează riscul . Pașii necesari pentru a deveni un actuar sunt de obicei specifici țării unde își desfășoară activitatea; cu toate acestea, aproape toate procesele au o structură riguroasă de școlarizare sau de examinare și durează mulți ani până la finalizare ( , ).
Profesia a fost considerată constant una dintre cele mai dorite . Conform diferitelor studii, profesia de actuar a fost clasificată pe prima sau pe a doua poziție de mai multe ori începând din 2010 ( , , ).
Responsabilități Actuarii folosesc abilități specifice matematicii, respectiv probabilitatea bazată pe calcul infinitezimal și statistici matematice, dar și abilități din economie, informatică, finanțe, etc. Din acest motiv, actuarii sunt esențiali pentru industria de asigurări și reasigurare, fie ca angajați ai personalului, fie ca și consultanți; pentru alte întreprinderi, inclusiv pentru sponsori ai planurilor de pensii; și pentru agențiile guvernamentale, cum ar fi Departamentul de Actuariat al Guvernului din Regatul Unit sau Administrația de Securitate Socială din Statele Unite ale Americii.
Actuarii reunesc și analizează date pentru a estima probabilitatea și costul probabil al apariției unui eveniment precum decesul, boala, vătămarea, handicapul sau pierderea proprietății. Actuarii abordează, de asemenea, probleme financiare, inclusiv cele care implică nivelul contribuțiilor la pensii necesare pentru a produce un anumit venit de pensionare și modul în care o companie ar trebui să investească resurse pentru a-și maximiza randamentul investițiilor în lumina riscului potențial. Folosind cunoștințele lor specifice, actuarii ajută la stabilirea prețurilor polițelor de asigurare, a planurilor de pensii și a altor strategii financiare într-o manieră care va contribui la menținerea planurilor pe o bază financiară sănătoasă ( , ).
Discipline Majoritatea disciplinelor actuariale tradiționale se încadrează în două categorii principale: viața și non-viața.
Actuarii de asigurări de viață, care includ actuarii de asigurări de sănătate și de pensii, se ocupă în principal de riscul de mortalitate, de morbiditate și de investiții. Produsele principale în acest domeniu includ asigurări de viață, renta, pensii, asigurare de invaliditate pe termen scurt și lung, asigurări de sănătate, conturi de economii de sănătate și asigurări de îngrijire pe termen lung . În plus față de aceste riscuri, programele de asigurări sociale sunt influențate de opinia publică, politică, constrângerile bugetare, schimbarea demografiei și alți factori precum tehnologia medicală, inflația și costurile vieții ( , ).
Actuarii non-viață, cunoscuți și sub denumirea de actuari de bunuri și accidente sau actuari de asigurări generale, se ocupă atât de riscurile fizice, cât și de cele juridice care afectează oamenii sau proprietatea lor. Produsele principale în acest domeniu includ asigurarea auto, asigurarea proprietarilor de case, asigurarea de proprietate comercială, compensația angajaților, asigurarea de malpraxis, asigurarea de răspundere civilă a produselor, asigurarea maritimă, asigurarea împotriva terorismului și alte tipuri de asigurări de răspundere civilă .
Actuarii sunt, de asemenea, solicitați pentru expertiza lor în gestionarea riscurilor întreprinderii . Aceasta poate implica analiza financiară dinamică, simulările de criză, formularea politicii de risc corporativ și crearea și funcționarea departamentelor de risc corporativ . Actuarii sunt, de asemenea, implicați în alte domenii ale industriei serviciilor financiare, cum ar fi analizarea ofertelor de valori mobiliare sau cercetarea de piață .
Cerințele obișnuite ale locului de muncă Atât pe partea de viață, cât și pe partea de accident, funcția clasică a actuarilor este de a calcula primele și rezervele pentru polițele de asigurare care acoperă diverse riscuri . În ceea ce privește accidentul, această analiză implică adesea cuantificarea probabilității unui eveniment de pierdere, numit frecvență și mărimea acelui eveniment de pierdere, numit gravitate. Perioada de timp care apare înainte de evenimentul de pierdere este importantă, deoarece asigurătorul nu va trebui să plătească nimic decât după ce a avut loc evenimentul. În ceea ce privește viața, analiza implică adesea cuantificarea cât de mult va valora o sumă potențială de bani sau o datorie financiară în diferite puncte în viitor. Întrucât niciunul dintre aceste tipuri de analiză nu este proces pur determinativ, modelele stocastice sunt adesea folosite pentru a determina distribuțiile de frecvență și severitate și parametrii acestor distribuții. Prognozarea randamentelor dobânzilor și a mișcărilor valutare joacă, de asemenea, un rol în determinarea costurilor viitoare, în special pe partea de viață .
Actuarii nu încearcă întotdeauna să prezică evenimente viitoare agregate. Adesea, activitatea lor se poate referi la determinarea costului datoriilor financiare care au apărut deja, numite reasigurare retrospectivă sau la dezvoltarea sau reestimarea prețului noilor produse.
De asemenea, actuarii proiectează și întrețin produse și sisteme. Sunt implicați în raportarea financiară a activelor și datoriilor companiilor. Aceștia trebuie să comunice concepte complexe clienților care nu pot împărtăși limba sau profunzimea cunoștințelor lor. Actuarii funcționează sub un cod de etică care acoperă produsele de comunicații și de lucru .
Cerințele noi ale locului de muncă Ca o depășire a rolurilor lor mai tradiționale, actuarii lucrează, de asemenea, în domeniile gestionării riscurilor și a managementului riscului pentru întreprinderi, atât pentru corporațiile financiare, cât și pentru cele nefinanciare . Actuarii în rolurile tradiționale studiază și folosesc instrumentele și datele anterioare din domeniul finanțelor . Acordul Basel II pentru instituțiile financiare (2004) și analogul său, acordul Solvency II pentru companiile de asigurări (care va intra în vigoare în 2016), impun instituțiilor să țină cont de riscul operațional separat și, în plus, de credit, de rezervă, activ și riscul de insolvență . Aptitudinile actuariale sunt bine adaptate acestui mediu, datorită formării lor în analizarea diferitelor forme de risc, a evaluării potențialului de câștig invers și a recuperării dezavantajului asociat cu aceste forme de risc .
Actuarii sunt, de asemenea, implicați în consultanța investițiilor și în administrarea activelor și pot fi manageri de afaceri generali și agenți financiari șefi ( , ). Ei analizează perspectivele de afaceri cu abilitățile lor financiare în evaluarea sau reducerea fluxurilor viitoare de numerar riscante și își aplică expertiza în stabilirea prețurilor de la asigurări la alte linii de activitate. De exemplu, securitizarea asigurărilor necesită atât abilități actuariale, cât și finanțiste . Actuarii acționează, de asemenea, ca martori experți, aplicându-și analiza în procesele instanțelor de judecată pentru a estima valoarea economică a pierderilor, cum ar fi profiturile pierdute sau salariile pierdute .
Istorie alt=A black and white picture of Nathaniel Bowditch, an eighteenth century American actuary|dreapta|miniatura| Matematicianul Nathaniel Bowditch a fost unul dintre primii actuari ai asigurărilor din America.
Nevoia de asigurare Cerințele de bază ale intereselor comunității au dat naștere la împărțirea riscurilor încă din zorii civilizației. De exemplu, persoanele care și-au trăit întreaga viață într-o tabără aveau riscul de incendiu, care ar lăsa grupul sau familia lor fără adăpost. După ce a apărut barterul, au apărut riscuri mai complexe și s-au manifestat noi forme de risc. Comercianții care se angajează în călătorii comerciale aveau riscul de a pierde mărfurile încredințate lor, a bunurilor proprii sau chiar a vieții lor. Categoria intermediarilor s-a dezvoltat pentru depozitarea și comercializarea mărfurilor, de asemenea expuși riscului financiar . Furnizorii primari din familii extinse sau gospodării au prezentat riscul de deces prematur, de invaliditate sau de infirmitate, ceea ce ar putea lăsa persoanele dependente să moară de foame. Achiziția de credit a fost dificilă dacă creditorul s-a îngrijorat de rambursare în cazul decesului sau a infirmității împrumutatului. În mod alternativ, uneori oamenii trăiau prea mult dintr-o perspectivă financiară, epuizându-și economiile, dacă existau, sau devenind o povară pentru alții din familia extinsă sau din societate .
Încercări timpurii În lumea antică nu a existat întotdeauna prea mult loc pentru bolnavi, suferinzi, persoane cu dizabilități, bătrâni sau săraci - acestea nu făceau adesea parte din conștiința culturală a societăților . Metodele de protecție timpurie, în afară de sprijinul normal al familiei extinse, se bazau pe caritate; organizațiile religioase sau vecinii strângeau pentru cei săraci și nevoiași. Până la mijlocul secolului al III-lea, 1.500 de oameni suferinzi erau susținuți prin operațiuni caritabile la Roma . Protecția caritabilă rămâne o formă activă de sprijin în era modernă , însă oferta caritabilă este incertă și este adesea însoțită de stigmat social . Acordurile și pensiile elementare de ajutor reciproc au apărut în antichitate . La începutul imperiului roman, s-au format asociații pentru a face față cheltuielilor cu înmormântarea, incinerarea și monumentele funerare - precursori ai asigurărilor de înmormântare și asociații prietene. O sumă mică era plătită săptămânal într-un fond comunal, iar la moartea unui membru, fondul acoperea cheltuielile cu riturile și înmormântarea. Aceste societăți vindeau uneori acțiuni în capelele sau în criptele deținute de fond . Alte exemple timpurii de pachete reciproce de garanție și asigurare pot fi identificate în diverse forme de punere în comun din cadrul clanurilor săsești din Anglia, la strămoșii lor germanici și la societatea celtică .
Asigurarea de bunuri a început ca o acoperire împotriva pierderii de marfă în timpul călătoriilor pe mare. Rapoartele anecdotice despre astfel de garanții apar în scrierile lui Demosthenes, din secolul al IV-lea î.Hr. . Cele mai vechi înregistrări ale unei polițe oficiale de asigurare de bunuri provine din Sicilia, unde există o înregistrare a unui contract din secolul al XIV-lea pentru asigurarea unei expedieri de grâu . În 1350, Lenardo Cattaneo și-a asumat „toate riscurile cauzate de actul lui Dumnezeu sau al omului și din pericolele mării” care pot apărea la o livrare de grâu din Sicilia la Tunis până la maximum 300 de florini . Pentru aceasta i s-a plătit o primă de 18% .
Dezvoltarea teoriei