Ali Hosseini Khamenei (, ; ) a fost un politician și cleric imamist șiit , al doilea conducător suprem al Iranului din 1989 până la asasinarea sa în 2026. El a fost anterior din 1981 până în 1989. Khamenei a fost al doilea președinte ca lungime a mandatului de șef al statului din Orientul Mijlociu (după sultanul Oman Qaboos), precum și al doilea ca lungime a mandatului ca lider iranian în secolul al XX-lea, după Șahul Mohammad Reza Pahlavi.
Potrivit site-ului său oficial, Khamenei a fost arestat de șase ori înainte de a fi trimis în exil timp de trei ani în timpul domniei lui Mohammad Reza Pahlavi. El a fost ținta unei în iunie 1981, care i-a paralizat brațul drept.Khamenei has kept a low profile Agence France Presse, 20 June 2009. Retrieved 24 September 2009.
Khamenei a fost unul dintre liderii Iranului în timpul războiului Iran-Irak din anii 1980 și a dezvoltat legături strânse cu acum puternicile Gărzi Revoluționare, pe care le controlează și ai căror comandanți sunt aleși și demiși de el. Gărzile Revoluționare au fost folosite pentru a suprima opoziția lui. Khamenei a ocupat funcția de al treilea din 1981 până în 1989, devenind în același timp un aliat strâns al primului lider suprem, Ruhollah Khomeini. În cele din urmă, după ce Khomeini a avut un dezacord cu aparentul moștenitor al lui , a susținut că Khomeini l-a ales pe Khamenei ca succesor al său, în timp ce a deliberat să-l aleagă pe următorul lider suprem. După moartea lui Khomeini, Khamenei a fost ales de Adunarea Experților ca noul lider suprem în 4 iunie 1989, la vârsta de 49 de ani. El a fost șeful slujitorilor .
Acesta a fost ucis în timpul atacurilor israeliano-americane din 2026.
Biografie stanga|miniatura|Khamenei în adolescență Ali Khamenei s-a născut la 19 aprilie 1939 în familia lui , un alim și născut în Najaf, Irak, și al lui Khadijeh Mirdamadi (fiica lui Hashem Mirdamadi) în Mashhad. Khamenei a fost al doilea dintre cei opt copii.Eternal Iran, in 1721; Patrick Clawson, 2005, , p. 5. Doi dintre frații săi sunt, de asemenea, clerici; fratele său mai mic, , este editor de ziar și cleric.Robin Wright, The Last Great Revolution - Turmoil and Transformation in Iran, Alfred A. Knopf, 2000 Sora sa mai mare, Fatemeh Hosseini Khamenei, a murit în 2015, la vârsta de 89 de ani. Tatăl său era etnic azer din , în timp ce mama sa era etnică persană din Yazd.Encyclopedia of the Peoples of Africa and the Middle East – Facts on File, Incorporated, 2009, p. 79 Another ethnic Azeri is Rahim Safavi, the overall commander of the Islamic Revolutionary Guards Corps (IRGC) and the most important military-security official in the country. Unii dintre strămoșii săi provin din Tafresh din actuala Provincie Markazi și au migrat din casa lor originală din Tafresh către Khamaneh lângă Tabriz.
Educația lui Khamenei a început la vârsta de patru ani, el învățând Coranul la ; și-a urmat studiile de bază și avansate la din Mashhad, sub mentori precum Sheikh Hashem Qazvini și . Ulterior, în 1957, a mers la Najaf, dar s-a întors curând la Mashhad din cauza dorinței tatălui său de a nu-l lăsa să rămână acolo. În 1958, s-a stabilit în Qom, unde a participat la cursurile lui și ale lui Ruhollah Khomeini. La fel ca mulți alți clerici activi politic din acea vreme, Khamenei a fost mult mai implicat în politică decât în studiile religioase.
Cariera politică timpurie (anii 1960–1981) stanga|miniatura|Khamenei într-o manifestație în 1970 în Mashhad stanga|miniatura|Khamenei în uniformă militară în timpul Războiului Iran-Irak Conform site-ului său oficial, Khamenei a fost arestat de șase ori înainte de a fi exilat timp de trei ani în timpul domniei lui Mohammad Reza Pahlavi. Khamenei a fost o figură-cheie în Revoluția Iraniană și un confident apropiat al lui Ruhollah Khomeini. De la înființarea Republicii Islamice, Khamenei a deținut numeroase funcții guvernamentale. Khamenei a fost șeful slujitorilor . Muhammad Sahimi a afirmat că cariera sa politică a început după Revoluția Iraniană, când fostul președinte al Iranului, , pe atunci confident al lui Khomeini, l-a introdus pe Khamenei în cercul interior al lui Khomeini. Mai târziu, Hassan Rouhani, pe atunci membru al Parlamentului, a aranjat ca Khamenei să obțină prima sa funcție majoră în guvernul revoluționar provizoriu, ca viceministru al apărării.
În 1980, după demisia lui din funcție, Ruhollah Khomeini l-a numit pe Ali Khamenei în poziția de imam al rugăciunilor de vineri din Teheran. Khamenei a fost pentru scurt timp viceministru al Apărării Naționale de la sfârșitul lunii iulie până la 6 noiembrie 1979 și ca supraveghetor al Gărzilor Revoluționare Islamice. De asemenea, a servit pe câmpul de luptă ca reprezentant al Comisiei de Apărare a Parlamentului iranian.
Atentatul stanga|miniatura|Khamenei în spital după atentatul de asasinare Khamenei a scăpat cu greu de un atentat al când o bombă ascunsă într-un magnetofon a explodat lângă el. La 27 iunie 1981, în timp ce Khamenei se întorsese de pe front, s-a dus la moscheea Aboozar conform programului său de sâmbătă. După prima rugăciune, a ținut o prelegere pentru enoriașii care își scriseseră întrebările pe hârtie. Între timp, un tânăr care a apăsat un buton a pus un magnetofon însoțit de hârtii pe biroul din fața lui Khamenei. După un minut, magnetofonul a început să fluiere, apoi a explodat brusc. „Un cadou al grupului Furqan pentru Republica Islamică” era scris pe peretele interior al magnetofonului. Tratamentul lui Khamenei a durat câteva luni, iar brațul, corzile vocale și plămânii i-au fost grav afectați. A rămas cu o rană permanentă, pierzând folosirea brațului drept.Khamenei has kept a low profile Agence France-Presse, 20 June 2009, retrieved 24 September 2009.
Președinția (1981–1989) stanga|miniatura|Khamenei strânge mâna cu stânga de la atentatul nereușit. În 1981, după asasinarea lui Mohammad-Ali Rajai, Khamenei a fost ales Președintele Iranului printr-un vot cu o victorie zdrobitoare (97%) în cadrul alegerilor prezidențiale din octombrie 1981 din Iran, la care au fost aprobați doar patru candidați de către Consiliul Tuturor. Khamenei a devenit primul cleric care a ocupat această funcție. Ruhollah Khomeini inițial dorea să țină clericii departe de președinție, dar ulterior și-a schimbat opinia. În alegerile prezidențiale din 1985 din Iran, unde au fost aprobați doar trei candidați de către Consiliul Tutelor, Ali Khamenei a fost reales Președinte al Iranului, obținând 87% din voturi.
În discursul său inaugural prezidențial, Khamenei a promis să elimine „deviația, liberalismul și pe stângiștii influențați de America”. Potrivit Iran Chamber, opoziția viguroasă față de guvern, inclusiv proteste nonviolente și violente, asasinate, activități de gherilă și insurecții, a fost contracarată prin represiune și teroare de stat la începutul anilor 1980, atât înaintea, cât și în timpul președinției lui Khamenei. Mii de membri de rând ai grupurilor insurgente au fost uciși, adesea de tribunale revoluționare. Până în 1982, guvernul a anunțat că tribunalele vor fi restrânse, deși diverse grupuri politice au continuat să fie reprimate de guvern în prima jumătate a anilor 1980.
În timpul războiului Iran-Irak miniatura|Khamenei în calitate de imam al rugăciunilor de vineri din Teheran în 1980 Khamenei a fost unul dintre liderii Iranului în timpul Războiului Iran-Irak din anii 1980 și a dezvoltat legături strânse cu acum puternicul Corp al Gardienilor Revoluției Islamice. Gardienii Revoluționari au fost desfășurați militar pentru a suprima opoziția față de Republica Islamică Iran. Ca președinte, avea reputația de a fi profund interesat de detalii militare, bugetare și administrative. După ce a fost expulzată din Iran în 1982, Khamenei a devenit unul dintre principalii oponenți ai propriei decizii de a invada Irakul, opinie pe care Khamenei o împărtășea cu prim-ministrul , cu care mai târziu avea să intre în conflict în timpul protestelor alegerilor prezidențiale iraniene din 2009.
După război stanga|miniatura|200x200px|Khamenei în timpul războiului Iran-Irak În hotărârea sa din 10 aprilie 1997 privind asasinatele de la restaurantul Mykonos, instanța germană a emis un mandat internațional de arestare pentru ministrul iranian al informațiilor, , după ce a declarat că asasinatul fusese ordonat de el cu cunoștința lui Khamenei și a lui Rafsanjani.Eternal Iran, in 1721; Patrick Clawson, 2005, , p. 5. Oficialii iranieni au negat categoric implicarea lor. Președintele de atunci al Parlamentului iranian, , a respins hotărârea ca fiind politică, neadevărată și neîntemeiată. Hotărârea a dus la o criză diplomatică între guvernul Iranului și mai multe țări europene, care a durat până în noiembrie 1997. Asasinii acuzați, Darabi și Rhayel, au fost în cele din urmă eliberați din închisoare la 10 decembrie 2007 și deportați înapoi în țările lor de origine.Robin Wright, The Last Great Revolution - Turmoil and Transformation in Iran, Alfred A. Knopf, 2000
Lider Suprem (1989–2026)
Alegerea ca Lider Suprem În 1989, Ayatollahul Khomeini l-a demis pe Ayatollahul Montazeri ca succesor politic, oferindu-i poziția lui Khamenei în schimb. Deoarece Khamenei nu era nici , nici , Adunarea Experților a trebuit să modifice constituția pentru a-i acorda poziția de nou Lider Suprem al Iranului (o decizie opusă de mai mulți mari ayatollahi). Khamenei l-a succedat oficial pe Ruhollah Khomeini după moartea acestuia, fiind ales Lider Suprem interimar de către Adunarea Experților la 4 iunie 1989."Ali Khamenei", (2024) , Encyclopædia Britannica.
Propunerea Consiliului de Conducere miniatura|Khamenei citind testamentul lui Ruhollah Khomeini în Adunarea Experților Inițial, unii membri ai Adunării Experților au propus ideea unui consiliu de conducere. Au fost propuse diverse liste, iar Khamenei a fost numit în toate. De exemplu, a fost propus un consiliu de trei membri format din , și Khamenei pentru a conduce Iranul. Potrivit lui Rafsanjani, el și Khamenei s-au opus propunerii, în timp ce Ayatollahul și Ayatollahul au fost în favoarea ei. Susținătorii propunerii consiliului credeau că un consiliu ar produce un grad mai mare de unitate în societate și că ar exista caracteristici mai benefice într-un consiliu. În contrast, oponenții credeau că un lider individual era mai eficient, conform experiențelor anterioare în cazul Consiliului Judiciar.
Ebrahim Amini a enumerat rezumatul motivelor prezentate de cele două părți. Potrivit lui, oponenții au respins propunerea deoarece: I) Dovada pentru era valabilă doar pentru tutela unui individ și nu era clar cine deținea tutela în cazul unui consiliu. Tutela unui consiliu nu avea rădăcini în hadithuri și jurisprudență islamică. II) Organizațiile anterioare de tip consiliu, cum ar fi consiliul de radiodifuziune și consiliul judiciar suprem, nu au avut succes în practică, iar consiliul de conducere nu ar funcționa bine din motive similare. III) Oamenii erau obișnuiți cu conducerea unui individ, iar un consiliu de lideri era ceva necunoscut pentru ei. IV) Un lider individual putea acționa mai decisiv în tratarea deciziilor critice și esențiale și în rezolvarea problemelor și a crizelor.
Pe de altă parte, susținătorii propunerii credeau că: I) În acea vreme, nu existau egali cu Khomeini sau chiar cu două sau trei niveluri mai jos decât el, astfel încât să poată îndeplini așteptările oamenilor. II) În cazul unui consiliu de lideri, membrii se puteau compensa reciproc dacă vreunul dintre ei avea lipsuri într-un anumit domeniu.