Mitologia este componenta principală a religiei . Aceasta se referă la sisteme de concepte care sunt de mare importanță pentru o anumită comunitate, implicând supranaturalul sau sacrul. Religia este termenul mai general, pe lângă sistemul mitologic, care include ritualul. Fiecare mitologie este aproape întotdeauna asociată cu o anumită religie, cum ar fi mitologia greacă cu religia Greciei Antice. Separat de sistemul său religios, un mit își poate pierde importanța imediată pentru comunitate și poate evolua - departe de semnificația sacră - într-o legendă sau într-o poveste populară.
Există o relație complexă între relatarea miturilor și punerea în scenă a ritualurilor.
Introducere Relația dintre religie și mit depinde de ce definiție a „mitului” este folosită. Conform definiției lui Robert Graves, poveștile tradiționale ale unei religii sunt „mituri” dacă și numai dacă o persoană nu aparține religiei în cauză. După definiția lui Segal, toate poveștile religioase sunt mituri, doar pentru că aproape toate poveștile sunt mituri. Prin definiția folcloristilor, toate miturile sunt povești religioase (sau „sacre”), dar nu toate poveștile religioase sunt mituri: poveștile religioase care implică crearea lumii (de exemplu, poveștile din Cartea Genezei) sunt mituri; cu toate acestea, unele povești religioase care nu explică cum au ajuns lucrurile în forma lor actuală (de exemplu, hagiografii ale celor mai importanți sfinți) nu sunt mituri. În general, mitologia este principala componentă a religiei alături de ritual. De exemplu, în epoca modernă timpurie, renumiți teologi creștini au elaborat mitologii complexe cu vrăjitoare care au contribuit la intensificarea proceselor vrăjitoarelor. Oxford Companion to World Mitology oferă următorul rezumat și următoarele exemple: Pentru credincioși, poveștile religioase reprezintă „Biblia” — relatări folosite pentru a susține, explica sau motiva ritualele unui anumit sistem, teologia și etica — iar pentru oamenii ce aparțin altor culturi sau altor sisteme de credință, acestea sunt doar mituri. […] Este greu de crezut că Buddha a fost conceput într-un vis de către un elefant alb, deci numim și acea poveste un mit. Dar, desigur, povești precum despărțirea Mării Roșii pentru evreii fugari, Călătoria de noapte a lui Mohamed, Învierea lui Iisus Hristos sunt în mod clar relatări iraționale pentru care, un hindus sau un budist ar putea folosi cuvântul „mit”. Toate aceste povești pot fi definite ca fiind mituri deoarece conțin evenimente ce contrazic atât experiența intelectuală cât și cea fizică asupra realității. Majoritatea definițiilor „mitului” limitează miturile la povești.Segal 2004, p. 5. See Buxton, p. 18: "There are three elements in [my] definition [of mythology]. The least problematic is the notion of story: a 'myth' is a narrative, a set of events structured into a sequence". (Bolding added) Astfel, elementele non-narative ale religiei, precum ritualul, nu sunt mituri.
Teologie și mit Termenul de teologie apare pentru prima dată în scrierile filosofilor greci Platon și Aristotel. Inițial, teologia și mitologia erau sinonime. Cu timpul, ambii termeni au căpătat caracteristici diferite: În primul rând, teologia este o încercare spirituală sau religioasă a „credincioșilor” de a-și explica credința. În acest sens, aceasta nu este neutră și nu este tratată din perspectiva observației obiective — spre deosebire de o istorie generală a religiilor. Din abordarea religioasă nu reiese o schemă formală și neutră, lipsită de presupuneri în cadrul căreia toate religiile ar putea fi incluse. În al doilea rând, teologia este influențată de originile sale în tradițiile grecești și creștine, în sensul în care chiar circumstanțele de origine sunt cele care pun în pericol transferul acestui concept către alte religii. Potrivit lui Hege, atât teologia primitivă, cât și cea modernă sunt inevitabil constrânse de fundamentul lor mitic: Din punct de vedere hermeneutic, teologii trebuie să recunoască faptul că gândirea mitică pătrunde în textele biblice. Din punct de vedere dogmatic, teologii trebuie să fie conștienți de elementele mitologice ale teologiei și de cât de mult se bazează teologia pe forme și funcții mitice, mai ales prin prisma conștientizării noastre despre ubicuitatea mitului.
Religie Religia este credința ce include supranaturalul, sacrul sau divinul, dar și codurile morale, practicile, valorile și instituțiile asociate cu o astfel de credință, deși unii savanți, cum ar fi Durkheim, ar susține că supranaturalul și divinul nu sunt aspecte ale tuturor religiilor."Religion", Encyclopædia Britannica 2007. Credințele și practicile religioase pot include următoarele: o divinitate sau o ființă superioară, escatologie, practici de cult, practici de etică și politică. Unele religii nu includ toate aceste caracteristici.
Mitologie Termenul mitologie se referă de obicei fie la un sistem de mituri, fie la studiul miturilor."Mythology", OED, 2007. Cu toate acestea, cuvântul „mit” în sine are mai multe definiții (și unele contradictorii):
2007: Conform Dicționarului Merriam-Webster, „Mitul”: 1 a: o poveste de obicei tradițională a unor evenimente în aparență istorice, care servește la dezvăluirea unei părți din viziunea asupra lumii a unui popor sau la explicarea unei practici, credințe sau a unui fenomen natural. b: Pildă, alegorie . 2 a: o credință populară sau tradiție care s-a dezvoltat în jurul a ceva sau cuiva; în special: una care întruchipează idealurile și instituțiile unei societăți sau al unui segment al societății . 2b: o noțiune nefondată sau falsă. 3: o persoană sau un lucru care are o existență imaginară sau imposibil de verificat. 4: întregul sistem de mituri."Myth", Merriam-Webster Online Dictionary, 2007.
În ceea ce privește studiul culturii și al religiei, acestea sunt unele dintre definițiile folosite de experți:
1968: Clasicistul Robert Graves definește miturile drept „orice legende religioase sau eroice care sunt atât de străine experienței unui student încât acesta nu le poate considera adevărate”.Graves 1968, p. v. 1973: Un alt clasicist, GS Kirk, respinge ideea că toate miturile sunt religioase sau sacre. În categoria „mit”, el include multe relatări legendare care sunt „laice” în practică.Kirk 1973, p. 11. 1997: Folcloriștii definesc un mit ca „o narațiune sacră care explică modul în care lumea și omenirea au ajuns la forma lor actuală”.Dundes 1997, p. 45. 2004: În studiile religioase, cuvântul „mit” este de obicei rezervat poveștilor ale căror personaje principale sunt zei sau semizei.Segal 2004, p. 5. 2004: Clasicistul Richard Buxton definește un mit ca „o poveste tradițională cu un impact puternic asupra societății”.Buxton, p. 18 2004: Robert A. Segal, profesor de teorii ale religiei la Universitatea Lancaster, definește în linii mari „mitul” ca orice poveste ale cărei „figuri principale [sunt] personalități - divine, umane sau chiar animale. Excluse ar fi forțele impersonale precum Binele lui Platon.”
Asemănările diferitelor mitologii religioase Având în vedere oricare dintre definițiile de mai sus ale „mitului”, miturile multor religii, atât antice cât și moderne, au elemente comune. Câteva asemănări dominante între mitologiile religioase:
Un paradis inițial precedent timpului istoric obișnuit Eliade, Myths, Dreams and Mysteries, 1967 p. 59. Povestea unui zeu care înfruntă moartea și învie ( zeitate de tip viață-moarte-înviere ). Geografia mitică a multor religii implică un axis mundi, sau un centru cosmic. Eliade, Myths, Rites, Symbols: A Mircea Eliade Reader, 1976, pp. 372-75. Miturile creației Zeitate supremă Călătoria eroului
Asemănările dintre culturi și diferite epoci pot fi utile, dar de obicei nu este ușor să combini credințele și istoria diferitelor grupuri. Simplificarea culturilor și a diferitelor epoci prin eliminarea datelor amănunțite rămân vulnerabile sau nefondate în acest domeniu de cercetare.
Contrastele diferitelor mitologii religioase Deși există asemănări între majoritatea mitologiilor religioase, există și diferențe. Multe mitologii se concentrează pe explicarea universului, a fenomenelor naturale sau a altor teme ale existenței umane, atribuind adesea liberul arbitru uneia sau mai multor zeități sau altor forțe supranaturale. Cu toate acestea, unele religii au foarte puține povești de acest tip pentru a explica crearea universului. De exemplu, parabola budistă a săgeții otrăvite avertizează în legătură cu unele speculații precum „Este oare lumea veșnică sau nu? Este sufletul separat de trup? Există sau nu iluminare după moarte?”; considerându-le ca fiind irelevante pentru scopul final, acela de a scăpa de suferință. "The Parable of the Arrow"
Opinii academice În domeniul academic, termenul „mit” se referă adesea la poveștile considerate adevărate (și nu fictive) de către culturile în cauză. Eliade, Myth and Reality, p. 1, 8-10; The Sacred and the Profane, p. 95 Astfel, mulți experți vor numi o colecție de povești „mitologie”, lăsând fără răspuns întrebarea dacă poveștile sunt adevărate sau false. De exemplu, în Arborele sufletelor: Mitologia iudaismului, profesorul englez Howard Schwartz scrie, „definiția 'mitologiei' oferită aici nu încearcă să stabilească dacă narațiunile biblice sau ulterioare sunt adevărate sau false, adică exacte sau nu din punct de vedere istoric”.Schwartz, p. lxxviii