alt=|miniatura| Cultură intensivă de grâu în Lund, Suedia Agricultura bazată pe exploatare intensivă, cunoscută și sub denumirea de agricultură intensivă (spre deosebire de agricultura extensivă), reprezintă o formă a agriculturii ce cuprinde atât cultura plantelor, cât și creșterea animalelor și se bazează pe consum și producție ridicate pe unitatea cubică de suprafață de teren agricol. Se caracterizează prin: proporție scăzută de teren necultivat, nivel ridicat de folosire a unor elemente externe precum aportul de capital și forța de muncă și un randament crescut de producție a culturii pe volumul de teren agricol.

Cea mai mare parte a agriculturii comerciale este, într-un fel sau altul, intensivă. Tipurile de agricultură care se bazează preponderent pe metode industriale compun adesea agricultura industrială, caracterizată prin inovații menite să crească producția. Printre tehnicile folosite se numără cultivarea mai multor tipuri de culturi de-a lungul unui an, reducerea frecvenței anilor neproductivi, precum și îmbunătățirea soiurilor. De asemenea, implică utilizarea sporită a îngrășămintelor, a regulatorilor de creștere pentru plante, a pesticidelor și a agriculturii mecanizate, controlate printr-o analiză sporită și detaliată a condițiilor de creștere, precum clima, solul, apa, vegetația parazitară și dăunătorii. Acest sistem este susținut de inovația continuă a utilajelor și metodelor agricole, a tehnologiei genetice, a tehnicilor pentru realizarea economiilor de scară, a logisticii, a tehnologiilor de colectare și interpretare a datelor. Fermele cu producție intensivă sunt răspândite la scară largă în țările dezvoltate și sunt din ce în ce mai des întâlnite la nivel mondial. Majoritatea produselor din carne, a lactatelor, a ouălor, a fructelor și legumelor, ce se găsesc în supermarketuri, sunt produse de astfel de ferme.

Unele ferme de acest tip pot utiliza metode durabile, cu toate că acest lucru ar necesita un volum mai mare de muncă sau producții mai scăzute.

În ceea ce privește creșterea animalelor în mod intensiv, aceasta implică creșterea unui număr mare de animale pe o suprafață limitată de teren, ca de exemplu prin rotația pășunatului sau prin administrarea de hrană concentrată, metodă utilizată în Occident. Aceste metode cresc producția de alimente și fibre pe hectar, spre deosebire de creșterea extensivă a animalelor; concentratele sunt aduse animalelor care nu-și schimbă arealul sau animalelor care sunt mutate în mod repetat către zone noi de pășunat, prin rotație.

Istoric stanga|miniatura| Începutul secolului 20, imagine a unui tractor ce ară un câmp de lucernă Cultivarea orezului pe terenuri inundate a fost practicată în Coreea încă din cele mai vechi timpuri. Într-o casă parțial construită în pământ, întâlnită în situl arheologic Daecheon-ni, din Coreea, s-a descoperit orez carbonizat, care indică faptul că începuturile cultivării orezului ar putea data încă de la jumătatea perioadei ceramicii Jeulmun (cca. 3500-200 î.Hr.) în peninsula Coreeană. Conform presupunerilor, cea mai veche cultură de orez din acel loc ar fi fost situată pe terenuri uscate, nu inundate.

Evoluția agriculturii în Marea Britanie între secolul XVI și mijlocul secolului XIX a înregistrat o creștere masivă a productivității agricole și a producției nete. Acest lucru a contribuit, la rândul său, la o creștere demografică fără precedent, creând un procent semnificativ de oportunități de muncă și, astfel, facilitând declanșarea revoluției industriale. Istoricii au menționat îngrădirea pământurilor, mecanizarea, rotația culturilor pe patru câmpuri și reproducerea selectivă ca fiind cele mai importante inovații.

Overton, Mark. Agricultural Revolution in England 1500 - 1850 (September 19, 2002), BBC.

Agricultura industrială a luat amploare în timpul revoluției industriale. La începutul secolului XIX, tehnicile agricole, echipamentele, stocurile de semințe și soiurile au evoluat atât de mult, încât recoltele pe unitatea de teren depășeau cantitativ cu mult pe cele din Evul Mediu .  

Perioada industrializării a însemnat un proces continuu de mecanizare. Vehiculele trase de cai, precum cositoarea McCormick, au revoluționat secerișul, în timp ce invenții precum mașina de egrenat bumbac, au redus costul prelucrării. Tot în timpul acestei perioade, agricultorii au început să utilizeze combine și tractoare ce funcționau pe bază de aburi. În anul 1892, a fost construit cu succes primul tractor alimentat cu benzină, iar în 1923, compania International Harvester a conceput modelul de tractor Farmall, primul tractor universal, fapt ce a marcat o etapă semnificativă în înlocuirea animalelor de tracțiune cu utilaje. Au fost apoi concepute secerătoarele mecanice (combinele), mașinile de plantat, mașinile de repicat și alte echipamente care au revoluționat agricultura. Aceste invenții au crescut producția și au permis agricultorilor să gestioneze ferme mult mai mari.

Identificarea azotului, fosforului și potasiului (NPK) drept factori critici în creșterea plantelor, a dus la obținerea îngrășămintelor de sinteză, care au crescut și mai mult producția . În 1909, a fost demonstrată pentru prima dată metoda Haber-Bosch de sintetizare a azotatului de amoniu. Îngrășămintele NPK au creat primele semne de întrebare cu privire la agricultura industrială, din cauza presupunerii că acestea ar putea avea efecte adverse precum compactarea și eroziunea solului, dar și deteriorarea fertilității solului, alături de posibile probleme de sănătate cauzate de substanțe chimice toxice pătrunse în lanțul trofic . (ebook }

Descoperirea vitaminelor și a rolului acestora în nutriție, în primele două decenii ale secolului XX, a dus la apariția suplimentelor de vitamine. Astfel, în anii '20, fermierilor li s-a permis creșterea unui număr limitat de animale în spații închise, reducând expunerea lor la factorii naturali nevaforabili.  

După încheierea celui de-al doilea război mondial, utilizarea îngrășămintelor de sinteză a crescut rapid.

Descoperirea antibioticelor și a vaccinurilor a facilitat creșterea animalelor prin reducerea numărului de boli. Inovațiile în logistică, în refrigerarea alimentelor, dar și în ceea ce privește tehnologiile de procesare, au făcut posibilă distribuirea produselor pe distanțe mari. Combaterea integrată a dăunătorilor reprezintă metoda modernă de a minimiza folosirea pesticidelor până la nivele mai sustenabile.  

Existența unor motive de îngrijorare cu privire la dezvoltarea durabilă a agriculturii industriale și a efectelor îngrășămintelor și pesticidelor, a dus la apariția agriculturii organice, la construirea unei piețe destinate agriculturii intensive durabile și la finanțarea dezvoltării unor tehnologii adecvate.

Tehnici și tehnologii

Animale

Intensificarea pășunatului miniatura| Vacă într-o pășune închisă mâncând iarbă printr-un gard de sârmă Intensificarea pășunatului reprezintă procesul de ameliorare a solurilor și ierbii pășunilor, având ca scop creșterea potențialului producției de hrană din sistemele de producție animală. Este folosit în general pentru a inversa procesul de degradare al pășunilor, proces caracterizat prin pierderea furajelor și printr-o capacitate redusă de transport a animalelor, aceasta fiind un rezultat al pășunatului intensiv, al gestionării defectuase a nutrienților și al lipsei conservării solului. Această degradare duce la existența unor soluri de pășune sărace, cu fertilitate și aport de apă scăzute și cu valori ridicate de eroziune, compactare și acidificare. Pășunile degradate au o productivitate semnificativ mai scăzută și amprente de carbon ridicate, prin comparație cu pășunile intensive.

Practicile de gestionare ce au ca scop îmbunătățirea sănătății solului și, în consecință, productivitatea pășunilor, includ irigația, scarificarea solului și aplicarea de var, îngrășăminte și pesticide . În funcție de obiectivele finale de productivitate, setate de sistemul agricol, pot fi inițiate proiecte de refacere cu un grad mai mare de implicare, ce își propun înlocuirea ierburilor invadatoare și neproductive cu specii de iarbă mai adecvate solului și condițiilor climatice din regiunea respectivă. Aceste sisteme intensive de ierburi permit rate de stocare mai mari asociate cu o creștere accelerată în greutate a animalelor și sacrificarea mai rapidă a acestora, fapt ce duce la existența unor sisteme de producție animală cu un grad mai mare de productivitate și eficiente în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon.

O altă tehnică de optimizare a producției, care menține în același timp și bilanțul de carbon, reprezintă utilizarea sistemelor integrate de recoltă-animale (ICL) și cultură-animale-pădure (ICLF), care combină mai multe ecosisteme într-un singur cadru agricol optimizat. Aceste sinergii între sisteme asigură beneficii pășunilor prin: utilizarea optimă a plantelor, îmbunătățirea hranei și a ratei de îngrășare, sporirea fertilității și calității solului, intensificarea circuitului de substanțe nutritive, combaterea integrată a dăunătorilor și îmbunătățirea biodiversității . Introducerea în pășuni a anumitor culturi de legume crește acumularea de carbon și fixarea azotului în soluri, în timp ce digestibilitatea acestora ajută la îngrășarea animalelor și reduce emisiile de metan de la fermentarea intestinală. Sistemele ICLF măresc productivitatea bovinelor de carne până la de zece ori mai mult, prin comparație cu pășunile degradate, care se adaugă la producția agricolă de porumb, sorg și soia și chiar reduc considerabil efectul de seră datorită sechestrării carbonului forestier.

În cadrul programului de pășunat Twelve Aprils pentru producerea lactatelor, program dezvoltat de USDA-SARE, pe o pășune perenă sunt plantate culturi furajere pentru cirezi de lapte.

Pășunatul rotativ alt=|miniatura|Pășunatul rotativ al bovinelor și al oilor în Missouri, cu locuri de pășunat împărțite în padocuri, fiecare păscute pe rând pentru o perioadă scurtă de timp. Pășunatul rotativ este o modalitate de căutare a hranei prin care cârdurile de păsări sau turmele de animale sunt mutate în mod regulat și sistematic în zonele de pășunat proaspete (uneori numite padocuri) pentru a maximiza calitatea și cantitatea de creștere a furajelor. Această modalitate poate fi folosită cu bovine, oi, capre, porci, găini, curcani, rațe și alte animale. Turmele pasc pe o porțiune de pășune sau padoc, timp în care celelalte porțiuni se regenerează. Porțiunile care se regenerează permit vegetației să își reînnoiască rezervele de energie, să înmugurească și să își adâncească sistemul de rădăcini. Acest lucru rezultă într-o producție maximă și de lungă durată de biomasă . Sistemele de pășunat pot oferi animalelor erbivore necesarul de energie, însă pășunatul rotativ este îndeosebi eficient, deoarece erbivorele cresc viguros datorită tulpinilor plantelor mai tinere și mai fragede. De asemenea, paraziții sunt și ei lăsați în urmă să moară, și astfel se minimizează sau chiar se elimină nevoia de deparazitare. Odată cu creșterea productivității sistemelor rotative, este posibil ca animalele să aibă nevoie de mai puțin nutreț ca în sistemele de pășunat continuu. Din acest motiv, fermierii pot crește numărul de animale.

Operațiuni de hrănire concentrată a animalelor alt=|stanga|miniatura|O fermă de găini pentru creșterea puilor de carne Creșterea intensivă este procesul de creștere al animalelor în captivitate la o densitate mare a efectivelor. Sources discussing "intensive farming", "intensive agriculture" or "factory farming": Sources discussing "industrial farming", "industrial agriculture" and "factory farming": Kaufmann, Mark. "Largest Pork Processor to Phase Out Crates", The Washington Post, January 26, 2007. "EU tackles BSE crisis", BBC News, November 29, 2000. "Is factory farming really cheaper?" in New Scientist, Institution of