Bătălia de la Arnhem a fost o luptă faimoasă din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale care a avut loc în regiunea orașelor olandeze Arnhem, Oosterbeek, Wolfheze și Driel în perioada 17–26 septembrie 1944. După ce au reușit să elibereze teritoriile Franței și Belgiei în vara anului 1944, aliații occidentali se aflau în fața sarcini eliberării Olandei. Feldmareșalul britanic Bernard Montgomery susținea executarea unui singur atac major peste brațele cursului inferior al Rinului. Această acțiunea ar fi permis Armatei a 2-a britanice să ocolească Linia Siegfried și să atace zona industrială Ruhr. Pentru atingerea acestui obiectiv, aliații au lansat pe 17 septembrie Operațiunea Market Garden. Au fost parașutate în Olanda trupe aeropurtate, care trebuiau să asigure cucerirea și păstrarea controlului asupra podurilor de importanță strategică și a orașelor aflate pe direcția principală de atac a aliaților. În zona cea mai de nord a operațiunii, Divizia I aeropurtată britanică, sprijinită de Regimentul de planoare și Brigada I independentă poloneză de parașutiști a aterizat la Arnhem. Obiectivul parașutiștilor l-a reprezentat cucerirea și apărarea podurilor de peste Nederrijn. Planul lui Montgomery se baza pe supoziția că înaintarea forțelor terestre britanice din Corpul XXX spre podurile cucerite de trupele aeropurtate nu va întâmpina o rezistență puternică, iar joncțiunea lor se putea face în două-trei zile. Trupele aeropurtate britanice au aterizat ceva distanță de obiectivele lor și au trebuit imediat să facă față rezistenței puternice a germanilor, în special a celor din 9. SS-Panzer-Division „Hohenstaufen” și 10.SS-Panzer-Division „Frundsberg”. Doar grupuri mici de parașutiști au reușit să ajungă în fața podului rutier din Arnhem, în timp ce restul militarilor aliați au fost opriți din înaintare în lupte din periferia orașului. În același timp, Corpul XXX nu a reușit să înainteze spre nord în ritmul anticipat datorită distrugerii podului de la Son (Brabantul de Nord). Ca urmare, trupele terestre nu au asigurat înlocuirea în luptă a trupelor aeropurtate așa cum fusese planificat. După patru zile de lupte, parașutiștii britanici au fost copleșiți de atacurile germanilor, iar restul diviziei a fost încercuit într-o pungă mică la nord de râu. Aceștia din urmă nu au putut fi sprijiniți nici de polonezii din Corpul XXX, când aceștia au ajuns pe malul sudic al râului, și nu au putut fi reaprovizionați de avioanele RAF. După nouă zile de lupte grele, supraviețuitorii din trupele aeropurtate au fost evacuați în cadrul Operațiunii Berlin. Dat fiind că nu au reușit să cucerească și să păstreze controlul asupra podurilor de peste Nederrijn, aliații nu au mai putut să își continue înaintarea, iar linia frontului s-a stabilizat la sud de Arnhem. Divizia I aeropurtată a pierdut aproape trei sferturi din efectivul de luptă și nu a mai putut fi refăcută pentru ca să reintre în luptă. Contextul general
În septembrie 1944, aliații occidentali au reușit să iasă din capetele de pod din Normandia și au declanșat urmărirea forțelor germane în retragere prin nordul Franței și Belgia. Deși comandanții aliaților erau în favoarea unei ofensive pe front larg pentru continuarea înaintării în Olanda și Germania, feldmareșalul britanic Bernard Montgomery considera că mai nimerită este executarea unei lovituri îndrăznețe spre nord prin provincia olandeză Gelderland, pentru ocolirea liniei fortificate „Siegfried”. Un asemenea atac ar fi deschis drumul aliaților spre inima industrială a Germaniei din regiunea Ruhr. Dacă inițial a existat o propunere care prevedea acțiunea forțelor britanice și poloneze cunoscută ca „Operațiunea Comet”, planul a fost dezvoltat rapid pentru implicarea aproape a întregii Armate I aeropurtate. Atacul avea să fie dat pe de-o parte de trupele aeropurtate în Olanda, iar pe de alta de trupele terestre care urmau să înainteze dinspre sud, forma finală a planului primind numele de cod „Market Garden”.Middlebrook, p.9 Planul lui Montgomery prevedea lansarea Diviziei a 101 aeropurtată SUA pentru capturarea podurilor din zona orașului Eindhoven, a Diviziei a 82-a aeropurtate SUA pentru cucerirea podurilor din zona orașului Nijmegen și a Diviziei I aeropurtate britanice (din care făcea parte și Brigada I independentă de parașutiști polonezi) pentru capturarea celor trei poduri peste Rin de la Arnhem. În ciuda faptului că generalul american Lewis H. Brereton se afla la comanda Armatei I aeropurtate, locțiitorul lui, generalul britanic Frederick Browning a fost numit la comanda operațiunii de parașutare. Armata a 2-a britanică, în frunte cu unitățile Corpului XXX britanic trebuia să înainteze rapid, timp de două zile, spre culoarul cucerit de parașutiști, preluând pozițiile cucerite de aceștia și să traverseze Rinul. Dacă planul ar fi funcționat, ar fi deschis drumul aliaților spre inima Germaniei și, sperau comandanții, i-ar fi forțat liderii naziști să capituleze până la sfârșitul anului.Frost, p.198 Planul britanic
Dat fiind faptul că Divizia a 6-a aeropurtată britanică era în perioada de refacere după încheierea operațiunii Tonga și a luptelor din Normandia, sarcina asigurării controlului asupra capului de pod peste Rin i-a revenit Diviziei I aeropurtate comandate de generalul Roy Urquhart. Divizia era formată din trei brigăzi de infanteriei (două de parașutiști și una infanterie transportată cu planoare). De asemenea, divizia dispunea de baterii de artilerie de câmp și antitanc și unități de geniști aeropurtate, intendență și sanitare.Middlebrook, pp.20–58 Cei mai mulți dintre militarii diviziei participaseră la operațiunile aeropurtate britanice din Africa de nord și Sicilia,Middlebrook, p.20, printre acești remarcându-se cei din Brigada I de parașutiști și Brigada I aeropurtată. În ciuda tuturor acțiunilor de pe diferite teatre de luptă, Market Garden a fost prima operațiune la care au participat întregul efectiv al diviziei.Middlebrook, p.39 Pentru această operațiune, divizia a fost întărită cu 1.200 de piloți de planoare, echivalentul a două batalioane de infanterie.Middlebrook, p.41 În plus, diviziei i-a mai fost repartizat un comando olandez și o subunitate americană de telecomunicațiiMiddlebrook, p.68 Urquhart a primit de asemenea comanda Brigăzii I independente de parașutiști polonezi, unitate care avea să participe și ea la operațiunile de cucerire a podurilor.Middlebrook, p.42 Obiectivul diviziei era asigurarea securității drumului, a podurilor de cale ferată și de pontoane de peste cursul Rinului inferior la Arnhem pentru o perioadă de două-trei zile, până când sarcinile lor urmau să fie preluate de Corpul XXX.Waddy, p.26 Încă de la început, Urquhart a fost foarte limitat în ceea ce privește pregătirea și transportul trupelor pentru bătălia ce avea să vină. Comandamentul IX al avioanelor de transport SUA avea disponibilă pentru acțiune doar o capacitate limitată. În același timp cu operațiunea de la Arnhem trebuia să se desfășoare alte două parașutări de amploare. Din acest motiv, americanii nu aveau suficiente avioane pentru transportarea și parașutarea diviziei într-un singur val în Olanda. În plus, generalul Williams— comandatul avioanelor de transport – a hotărât că piloții săi pot să execute o singură misiune de parașutare pe zi,Ryan, p.113 ceea ce însemna că întreaga divizi, inclusiv brigada independentă poloneză, puteau fi transportați în zona ordonată într-o perioadă de trei zile. În zona de parașutare existau doar puține suprafețe care să poată fi folosite pentru aterizarea planoarelor, iar piloții se fereau să zboare prea aproape de Arnhem, unde puteau fi doborâți de artileria antiaeriană de la aeroportul Deelen,Middlebrook, p.55. Din aceste motive, Urquhart a fost obligat să aleagă zone de parașutare sau de aterizare aflate la o distanța de până la 12,5 km de orașul Arnhem, pe malul nordic al râului.Waddy, p.42 Sarcina cuceririi și păstrării controlului asupra podurilor și zonelor de parașutare a proviziilor de care avea să fie nevoie în timpul luptelor făcea ca Divizia I aeropurtată să fie obligată să apere o arie cu un perimetru de 30 km, cel puțin până la sosirea in zonă a trupelor terestre ale Corpului XXX.
Urquhart a hotărât să lanseze Brigada I de parașutiști (comandată de generalul Gerald Lathbury) și Brigada I aeropurtată (comandată de generalul Philip Hugh Hicks) în prima zi a operațiunii. Brigada aeropurtată, Regimentul I de infanterie ușoară aeropurtată, artileria, geniștii, unitățile medicale și cartierul general aveau să aterizeze în zonele de aterizare „S” și „Z” și să se deplaseze pentru asigurarea siguranței zonelor de parașutare și aterizare pentru zilele următoare, dat fiind faptul că cel puțin trei batalioane de parașutiști aveau să ajungă în zona de parașutare „X”, de unde trebuiau să se deplaseze pe trei drumuri diferite spre Arnhem, pentru asigurarea controlului asupra podurilor.Waddy, p.47 Batalionul al 2-lea comandat de locotenent-colonelul John Frost urma să se deplaseze pe drumul de pe malul râului până în centrul orașului Arnhem – rută care a primit numele de cod „Lion” – și să asigure apărarea podurilor principale de cale ferată și rutier ca și a unui pod de pontoane aflat între cele două de mai înainte. Batalionul al 3-lea de parașutiști comandat de locotenent colonelul Fitch trebuia să se deplaseze spre Arnhem prin Oosterbeek pe așa numita rută „Tiger” și să sprijine cucerirea podului rutier și să ocupe poziții defensive în estul orașului. Batalionul 1 comandat de locotenent-colonelul Dobie trebuia să deplaseze pe ruta „Leopard” la nord de linia de cale ferată și să ocupe înălțimile de la nord și nord-est de Arnhem. Vârful de lance al atacului trebuia să fie o subunitate de recunoaștere dotată cu Jeep-uri din cadrul Escadrilei I aeropurtate de recunoaștere comandată de maiorul Frederick Gough care, deplasându-se pe ruta „Leopard”, trebuia să se folosească de elementul surpriză și să cucerească podul rutier.Waddy, pp.46–47 A doua zi, Brigada a 4-a de parașutiști comandată de generalul John (Shan) Hackett trebuia să aterizeze în zona de parașutare „Y” împreună cu unități suplimentare de artilerie, iar restul elementelor Brigăzii aeropurtate trebuiau să ajungă în aceeași zi în zona de aterizare „X”. Cele trei batalioane ale lui Hackett trebuiau să asigure sprijinul pozițiilor deja cucerite de parașutiști în nordul și nord-vestul Arnhemului. În a treia zi, Brigada I de parașutiști polonezi urma să fie lansată la sud de râu în zona de parașutare „K”. După traversarea podului, polonezii trebuiau să se alăture camarazilor din zona de est a orașului, făcând joncțiunea cu subunitățile de artilerie aduse cu planoarele în zona de aterizare „L”. Brigada I aeropurtată avea să aibă ca sarcină apărarea localității Oosterbeek în zona de vest a perimetrului, iar Brigada I de parașutiști avea ca sarcină zona de sud a podurilor. Odată ce Corpul XXX ar ajuns în apropierea capului de pod, Divizia de infanterie a 52-a trebuia să fie debarcate pe aeroportul Deelen, de unde să sprijine forțele terestre de la nord de Rin.Middlebrook, pp.53–54 Restul unităților ale diviziei trebuiau să se deplaseze terestru urmând Corpul XXX. Toate unitățile aliate trebuiau să fie reaprovizionate pe calea aerului de Grupurile RA 38 și 46Middlebrook, p.386, prima parașutare de provizii urmând să fie făcută în zona „L” în a doua zi a operațiunii, următoarele parașutării urmând să fie făcute în zona „V”.Middlebrook, p.246 Informațiile militare