Corolarul Roosevelt a fost o completarea adusă la Doctrina Monroe de către președintele Theodore Roosevelt enunțată în timpul Discursului privind Starea Uniunii din 1904, după Criza venezueleană din 1902–1903. Corolarul stabilea că Statele Unite urmau să intervină în conflictele dintre țările europene și cele din America Latină pentru a pune în aplicare revendicări legitime ale puterilor europene, în loc să-i lase pe europeni să-și prezinte revendicările în mod direct.
Roosevelt și-a legat politica de Doctrina Monroe și a fost, de asemenea, în concordanță cu politica sa externă cunoscută ca Diplomația ciomagului. Roosevelt a afirmat că, în conformitate cu Doctrina Monroe, Statele Unite erau îndreptățite să exercite acțiuni de poliție internațională pentru a pune capăt tulburărilor sau infracțiunilor cronice din emisfera occidentală. În timp ce Doctrina Monroe a fost concepută să prevină intervenția europeană în America, Corolarul Roosevelt a fost folosit pentru a justifica intervenția SUA în întreaga emisferă vestică. În 1934, președintele Franklin D. Roosevelt a renunțat la politica intervenționismului și a adoptat politica de bună de vecinătate pentru emisfera occidentală.
Contextul general
Corolarul Roosevelt a apărut după încheierea crizei venezuelene din 1902–1903. La sfârșitul anului 1902, Regatul Unit, Germania și Italia au impus o blocadă navală de câteva luni a porturilor venezuelene după ce președintele Cipriano Castro a refuzat să plătească datoria externă și pierderile suferite de cetățenii europeni în ultimul război civil din Venezuela.Maass, Matthias (2009), Catalyst for the Roosevelt Corollary: Arbitrating the 1902–1903 Venezuela Crisis and Its Impact on the Development of the Roosevelt Corollary to the Monroe Doctrine, Diplomacy & Statecraft, Volume 20, Issue 3, p383-402 Disputa a fost adusă în fața unei curți internaționale de arbitraj, care a luat decizia pe 22 februarie 1904 că puterile care au iniția blocada Venezuelei erau îndreptățite să primească un tratament preferențial în proceaul de plată a datoriilor. Această hotărâre a lăsat mai multe țări, care nu participaseră la acțiunea militară, inclusiv Statele Unite, fără posibilitate de acțiune. SUA nu au fost de acord cu rezultatul în principiu și s-au temut că acesta ar încuraja viitoarea intervenție europeană pentru obținerea de asemenea avantaje. Corolarul Roosevelt a afirmat în decembrie dreptul Statelor Unite să intervină pentru „stabilizarea” economiilor statelor mici din Caraibe și America Centrală dacă erau incapabile să își plătească datoriile externe cu scopul declarat de a împiedica o intervenție europeană.
Conținutul Corolarului Roosevelt a declarat în mesajul anual adresat națiunii din 6 decembrie 1904:
În timp ce Doctrina Monroe avertizase puterile europene să nu se atingă de țările din America, președintele Roosevelt spunea acum că „din moment ce Statele Unite nu vor permite puterilor europene să se amestece, el însuși aveau obligația să facă acest lucru. Pe scurt, el va interveni pentru ca să nu le permită să intervină.”Bailey, Thomas Andrew. "Roosevelt Launches a Corollary." The American Spirit: Since 1865. Boston: Houghton Mifflin, 1998. 198. Print.
Utilizare Deși Corolarul Roosevelt a fost o completare la Doctrina Monroe, poate fi văzut și ca o tendință de îndepărtare de aceasta. În timp ce Doctrina Monroe a declarat că țările europene ar trebui să nu se amestece în treburile Americii Latine, Corolarul Roosevelt a dus acest lucru mai departe și a afirmat că Statele Unite au dreptul să exercite forța militară în țările din America Latină pentru a nu permite puterilor europene să se amestece. Istoricul Walter LaFeber a scris:
Roosevelt a folosit pentru prima dată Corolarul pentru a acționa în Republica Dominicană în 1904, care la acea vreme era sever îndatorată și devenea un stat eșuat. Statele Unite au trimis două nave de război și au cerut ca vama să fie predată negociatorilor americani, care au folosit apoi un procent din încasări pentru a plăti creditorii străini. Acest model - în care consilierii Statelor Unite au lucrat pentru stabilizarea națiunilor latino-americane prin protectoratele temporare, prevenind acțiunile europene - a devenit cunoscut drept „diplomația dolarului”. Experimentul dominican, la fel ca majoritatea celorlalte aranjamente ale „diplomației dolarului”, s-a dovedit provizoriu și nesustenabil, iar Statele Unite au lansat o intervenție militară mai amplă în 1916 care a durat până în 1924.
Președinții SUA s-au folosit de Corolarul Roosevelt ca justificare pentru intervenția americană în Cuba (1906–1909),Brinkley, Alan. The Unfinished Nation: a Concise History of the American People. Boston: McGraw-Hill, 2008. 596. Print. Nicaragua (1909–1910, 1912–1925 și 1926–1933),Bailey, Thomas Andrew. "A Latin American Protests (1943)." The American Spirit: Since 1865. Boston: Houghton Mifflin, 1998. 199. Print. Haiti (1915–1934), și Republica Dominicană (1916–1924).
Transferul către politica „de bună vecinătate” În 1928, președintele Calvin Coolidge a emis Memorandumul Clark, considerat adesea ca o repudiere parțială a Corolarului Roosevelt, care declara că SUA nu avea dreptul să intervină atunci când apărea o amenințare a puterilor europene. Herbert Hoover a ajutat, de asemenea, să îndepărteze SUA de tendințele imperialiste ale Corolarului Roosevelt, întreprinzând turnee de bune-intenții, retrăgând trupele din Nicaragua și Haiti și abținându-se să intervină în afacerile interne ale țărilor vecine.Brinkley, Alan. The Unfinished Nation: a Concise History of the American People. Boston: McGraw-Hill, 2008. 706. Print.
Mai mult, în 1934, președintele Franklin D. Roosevelt a renunțat la intervenționism și a stabilit „politica de bună vecinătate”, care a dus la anularea amendamentului Platt prin Tratatul de relații cu Cuba din 1934, și negocierea în 1938 a compensațiilor pentru naționalizarea de către guvernul mexican a activelor petroliere deținute de străini.
Într-adevăr, neintervenind împotriva apariției unor dictaturi precum cea a Fulgencio Batista în Cuba,American foreign relations: a history. Since 1895, Volume 2, 7th Edition, Wadsworth, pg. 162-168, 2010 Rafael Leonidas Trujillo în Republica Dominicană, Anastasio Somoza în Nicaragua și François Duvalier în Haiti, americanii au permis ascensiunea pe scena politica a unor „dictatori Frankenstein”.
Epoca Politicii bunei vecinătăți s-a sfârșit odată cu începutul Războiului Rece în 1945, Statele Unite erijându-se în protectorul emisferei vestice împotriva influenței Uniunii Sovietice.
În 1954, secretarul de stat John Foster Dulles a invocat Doctrina Monroe și Corolarul Roosevelt în cadrul celei de-a zecea Conferințe Panamericane din Caracas, denunțând intervenția comunismului sovietic în Guatemala. Acest lucru a fost folosit pentru a justifica Operațiunea PBSUCCESS, prin care a fost răsturnat de la putere președintele ales democratic Jacobo Árbenz și a instalat regimul militar al Carlos Castillo Armas, primul dintr-o serie de dictatori militari din această țară.
Aprecieri critice Demonstrația făcută de Michener și Weidenmier în 2006Kris James Mitchener & Marc D. Weidenmier, 2005. "Supersanctions and Sovereign Debt Repayment", NBER Working Papers 11472, National Bureau of Economic Research, Inc. în sprijinul Corolarului Roosevelt la Doctrina Monroe a fost criticat pe motiv că „reprezintă abordarea unilaterală pe care unii cercetători o aduc la studiul intervențiilor imperialiste și hegemonice și, de asemenea, evidențiază modul în care argumentele pentru utilitatea generală a imperialismului sunt din ce în ce mai mult făcute și acceptate”. Christopher Coyne și Stephen Davies susțin că o politică externă modelată de Corolarul Roosevelt duce la consecințe negative atât în termeni de securitate națională, cât și în ceea ce privește efectul acesteia asupra politicii interne.
Criticii Corolarului Roosevelt, precum Noam Chomsky, au susținut că acesta a fost doar o amenințare imperialistă mai explicită bazată pe Doctrina Monroe, indicând că SUA nu vor interveni doar în apărarea Americii de Sud în fața imperialismului european, dar urmează să folosească forța pentru ca să obțină concesii și privilegii pentru corporațiile americane.Chomsky, Noam. Hegemony or Survival: America's Quest for Global Dominance. New York: Metropolitan Books, 2004 Serge Ricard de la Universitatea din Paris merge chiar mai departe și a afirmat că Corolarul Roosevelt nu a fost doar un addendum la mai vechea Doctrină Monroe prin care SUA s-au angajat să protejeze Americile împotriva intervențiilor imperialiste europene; mai degrabă, Corolarul Roosevelt a fost „un principiu diplomatic cu totul nou, care a rezumat abordarea sa a «ciomagului» în politica externă”.Ricard, Serge. "The Roosevelt Corollary". Presidential Studies Quarterly 36 (2006) 17-26 Cu alte cuvinte, în timp ce Doctrina Monroe a încercat să blocheze intrarea în imperiile europene, Corolarul Roosevelt a anunțat intenția Statelor Unite de a le lua locul.
Vedeți și:
Expansiunea Statelor Unite ale Americii Expansiunea teritorială a Statelor Unite ale Americii Neoimperialism Doctrina Drago Doctrina Bush
Note
Bibliografie Coyne, C. J., Davies, S. (2007). "Empire: public Goods and Bads." Econ Journal Watch, 4(1), 3–45. Glickman, Robert Jay. Norteamérica vis-à-vis Hispanoamérica: ¿opposición o asociación? Toronto: Canadian Academy of the Arts, 2005. . Meiertöns, Heiko (2010). The Doctrines of US Security Policy - An Evaluation under International Law, Cambridge University Press, . Mitchell, Nancy. The Danger of Dreams: German and American Imperialism in Latin America (1999). Mitchener, Kris James, and Marc Weidenmier. "Empire, public goods, and the Roosevelt Corollary", Journal of Economic History (2005) 64#5 pp. 658+ Rabe, Stephen G. "Theodore Roosevelt, the Panama Canal and the Roosevelt Corollary: Sphere of Influence Diplomacy", ch. 16 in Serge Ricard, ed., A Companion to Theodore Roosevelt (2011) Ricard, Serge. "The Roosevelt Corollary". Presidential Studies 2006 36(1): 17–26. Fulltext: in Swetswise and Ingenta Ricard, Serge. "Theodore Roosevelt: Imperialist or Global Strategist in the New Expansionist Age?" Diplomacy & Statecraft (2008) 19#3 pp. 639–657. Sexton, Jay. The Monroe Doctrine: Empire and Nation in Nineteenth-Century America (Macmillan, 2011.)
Resurse internet
Categorie:Războaiele bananiere Categorie:Theodore Roosevelt Categorie:Istoria Statelor Unite ale Americii (1865-1918) Categorie:Istoria expansionismului Statelor Unite ale Americii Categorie:1904 Categorie:1904 în Statele Unite ale Americii