Juan Jacobo Árbenz Guzmán () a fost un militar și un om politic guatemalez de origine elvețiană, ministru al apărării naționale (1944-1951) și președinte al Guatemalei (1951 1954).
A aparținut grupului de soldați care au condus Revoluția Guatemaleză din 1944. El era cunoscut ca „soldatul poporului”. A fost ales președinte al Guatemalei la alegerile prezidențiale din 1950 și a preluat funcția la 15 martie 1951. Árbenz, în discursul său inaugural, a explicat că planul său de guvernare se bazează pe trei obiective fundamentale, primul fiind transformarea Guatemalei din o țară economică dependentă și semi-colonială într-o țară autosuficientă din punct de vedere economic, apoi transformarea Guatemalei, dintr-o țară înapoiată cu o economie predominant feudală, într-o țară modernă, cu economie de piață. La 27 iunie 1954 a fost răsturnat de o lovitură de stat condusă de guvernul Statelor Unite, la presiunea Companiei United Fruit și executată de CIA prin operațiunea PBSUCCESS, care l-a înlocuit cu o juntă militară; aceasta a livrat, în cele din urmă, puterea colonelului Carlos Castillo Armas. A fost acuzat că este comunist și că atacă interesele monopolurilor americane a fructelor și a oligopolurilor agricole naționale, în principal prin reforma agrară, și că avea în cercul său intim de consilieri membri ai Partidului Guatemalez al Muncii. După lovitura de stat a trebuit să plece într-un exil chinuitor în Mexic unde s-a despărțit de soția și copiii săi, fiind supus la o campanie aprigă de defăimare orchestrată de CIA, urmarea fiind că fiica sa Arabella s-a sinucis la Bogotá, Columbia, în octombrie 1965.
În cele din urmă, Jacobo Árbenz a murit în exil în Ciudad de México în 1971.
Biografie stanga|miniatura| Jacobo Árbenz împreună cu soția sa, în 1955. .Părinții săi au fost: Hans Jakob Arbenz Gröbli, un imigrant elvețian german și Octavia Guzmán Caballeros, o guatemaleză din comunitatea quetzaltecă. Tatăl său a ajuns în Guatemala în 1901 și avea o afacere de farmacie în orașul Quetzaltenango. Familia lui aparținea clasei superioare și era relativ bogată; Juan Jacobo a avut o soră mai mare, Anna Arabella și una mai mică, Octavia Silvia; copilăria sa a fost descrisă drept „satisfăcătoare”, dar afacerea familiei s-a prăbușit din cauza dependenței tatălui său de morfină. Acesta a trebuit să lucreze ca administrator al unei ferme mici, deținută de un imigrant german care locuia în zonă.
Árbenz a studiat la liceul din Quetzaltenango, la școala María Bennett de Rölz. Își dorea să fie economist sau inginer, dar din moment ce familia nu mai avea bani, nu și-a mai putut permite să studieze la universitate. Existența unei burse pentru cadeții militari i-a deschis posibilitatea studierii la Școala Politehnică, unde a intrat cadet în 1932, după ce a trecut examenele de admitere.
Árbenz a ieșit în evidență în academia militară și a fost considerat „un student de excepție”. El a deținut funcția de „prim sergent” al Companiei Cavalerilor Cadet, ceea era considerată o mare onoare întrucât, între 1924 și 1944, doar șase cadeți au obținut-o. Abilitățile sale i-au câștigat un nivel neobișnuit de respect în rândul oficialilor școlii, inclusiv maiorul John Considine, directorul american de atunci al Școlii Politehnice. Árbenz a absolvit în 1935.
În 1937, după absolvire, a fost chemat să funcționeze la Școala Politehnică ca instructor. În ceea ce privește oficiile sale de ofițer al armatei guatemaleze, a lucrat mai ales în Fortul San José Buena Vista, în Ciudad de Guatemala și în San Juan Sacatepéquez. Acolo a întâlnit condițiile dure de viață ale populației autohtone și modalitățile în care operațiunea forțată opera, cu indigenii fiind supuși. Nu numai că a trebuit să aibă grijă de echipajele indigenilor destinate muncii forțate în unele ferme, dar și de îngrijirea deținuților politici dedicate și acestui tip de muncă. În 1938 a cunoscut-o pe María Cristina Vilanova, o femeie aparținând înaltei societăți din El Salvador. Un an mai târziu, când avea 26 de ani și ea avea 24 de ani, s-au căsătorit, deși părinții miresei s-au opus, pentru că au crezut că tânărul ofițer nu-i poate oferi aceeași calitate a vieții ca alți pretendenți. Au avut trei copii, Arabella, Leonora și Jacobo. În 1943, Árbenz ajunge căpitan și comandă compania de cavaleri cadeți. Era un oficial distins, descris ca un lider înnăscut.
Árbenz a fost triumvir în Junta de Gobierno (Consiliul guvernamental), apoi a fost ministru al apărării în timpul guvernării lui Juan José Arévalo și, în cele din urmă, a fost președinte al Guatemalei din 1951 până în 1954.
Membru al Juntei
miniatura|200x200px| Membri ai Juntei în 1944. După Revoluția din octombrie a anului 1944, odată cu răsturnarea lui Federico Ponce Vaides, succesorul lui Jorge Ubico Castañeda, căpitanul Jacobo Árbenz Guzmán, Jorge Toriello Garrido și maiorul Francisco Javier Arana au format Junta de Gobierno (Consiliul guvernamental).
Consiliul a legiferat prin decrete care urmăreau o modernizare a statului. Una dintre cele mai importante măsuri pe care le-au luat în sfera juridică și politică a fost apelul la o Adunare constituantă pentru a pregăti o nouă Constituție, pentru care s-a organizat scrutin liber. Noua Constituție politică din 1945 includea:
Separația puterilor în stat Autonomia Universității din San Carlos de Guatemala Abolirea muncii forțate și a închisorii pentru datornici Recunoașterea statutului de cetățeană a femeii Acordarea dreptului de vot femeilor. Femeia analfabetă nu putea vota. Recunoașterea garanțiilor constituționale.
Aceste schimbări au fost direct împotriva politicilor guvernelor liberale. Triumviratul a convocat alegeri pentru desemnarea președintelui Republicii. Alegerile au avut loc în decembrie 1944, iar dr. Juan José Arévalo a câștigat. Guvernul Arévalo a fost consolidat și a condus destinele națiunii cu tovarăși insurgență.
Guvernul lui Juan José Arévalo
Puterea judiciară Guvernul Arévalo a încercat să schimbe structurile judiciare arhaice, consolidate prin menținerea vechilor practici de manipulare, supunere și formalism. Incorporarea rapidă a noilor drepturi, apariția unui Parlament legitim și dinamica revoluționară au generat tensiuni într-un sistem judiciar, probabil dispus să facă progrese, dar prins în viciile structurii sale coloniale. Crearea Codului Muncii a fost o realizare majoră, dar a arătat, în același timp, că sistemul judiciar avea probleme cu adaptarea la viteza schimbării.
Armata Printre reformele care au fost puse în aplicare după căderea guvernului lui Ponce Vaides și care au încercat să consolideze Constituția din 1945, restructurarea armatei a avut o importanță deosebită: suspendarea generalatului, decretată încă din primele momente ale triumfului mișcării. revoluționare, a simbolizat această transformare, care a fost completată cu o preocupare pentru modernizarea, profesionalizarea și instituționalizarea Armatei. Pentru prima dată în istoria țării, o Constituție a acordat un capitol întreg și treisprezece articole despre subiectul armatei, stabilind un model care va fi reluat în constituțiile ulterioare. Norma constituțională a stabilit o reorganizare a armatei care era complexă și nu întotdeauna operativă: căuta să confirme autonomia funcțională care a fost conferită pentru prima dată. El a creat Consiliul Superior al Apărării Naționale, un organism de consultare și colegiu, format din 15 membri, unii prin alegeri și în cadrul cărora președintele Republicii nu a fost inclus, deși a fost considerat comandant șef al armatei.
Pozițiile superioare și operaționale ale armatei au fost:
Șeful Statului Major General al Armatei: numit de Congresul Republicii la propunerea Consiliului Superior al Apărării Naționale Ministrul Apărării Naționale: Árbenz a fost ministru al Apărării în timpul guvernării Arévalo. El a fost primul ministru al acestui portofoliu, deoarece a fost numit anterior „Minister of War”.
Între cei doi lideri, nu au fost generate puține rivalități pe parcursul celor zece ani ai Constituției din 1945, precum cele opuse de maiorul Francisco Javier Arana, șeful armatei și conducătorul de dreapta până la asasinarea sa în 1949 și colonelul Jacobo Árbenz Guzmán, Ministru al Apărării la acea vreme și lider de stânga. Pe de altă parte, conform unor interpretări, statutul juridic și structura organizatorică pe care Constituția din 1945 a recunoscut-o armatei au fost tocmai factorii care au determinat ca funcționarul să intre pe deplin în jocul politic. În acest sens, voturile pentru integrarea Consiliului Superior al Apărării Naționale și caracterul propriu al acestui organism, au promovat discuțiile pentru luarea deciziilor cu privire la politica militară pe care ar trebui să o adopte Armata din Guatemala și au transformat-o într-o instituție deliberativă. În orice caz, potrivit Comisiei pentru clarificarea istorică care a evaluat situația din Guatemala la sfârșitul anilor 1990, „chiar dacă noul regulament ar fi putut contribui la creșterea ponderii politice a armatei din țară, schimbările care au avut loc în societatea din Guatemala și în contextul internațional în acei ani au generat printre mulți ofițeri sentimentul de greutatea lor politică în fața slăbiciunii statului și a restului organizațiilor partizane și sociale ».
Întâlnire inițială cu José Manuel Fortuny În toamna anului 1947, opoziția lui Árbenz în calitate de ministru al Apărării la deportarea mai multor muncitori acuzați de comunism l-a intrigat pe fostul membru al Frontului Liberator Popular, José Manuel Fortuny, pentru neașteptatul acestui comportament și a decis să-l viziteze, descoperind în acel interviu „unui om altul decât stereotipul militarului din America Centrală”. Alții au urmat acea primă întâlnire până când Árbenz însuși l-a invitat pe Fortuny la el acasă, unde discuțiile și conversațiile au devenit obișnuite, de obicei durează ore întregi. La fel ca Árbenz, Fortuny s-a inspirat dintr-un naționalism acerb și o dorință arzătoare de a îmbunătăți soarta poporului guatemalean; ca Árbenz, el a căutat răspunsuri în teoria marxistă. A fost o relație comparabilă doar cu cea pe care aș fi avut-o cu María Vilanova; José Manuel Fortuny ar fi cel mai apropiat prieten al său.
Moartea colonelului Arana miniatura|200x200px| Așa arătau Parcul Central și Palatul Național din Guatemala în timpul guvernării colonelului Árbenz.
Situația anterioară Prerogativele și beneficiile economice pe care le-au primit comandanții militari de la guvernele revoluționare, precum și măgulirea și interesul anumitor lideri politici de a-i apropia de pozițiile lor, au sporit ambițiile unora de a aborda puterea politică sau puterea economică, ceea ce a produs dezbinări și conflicte în cadrul armatei.
În 1947, dr. Arévalo, în compania unui prieten și a doi dansatori ruși care vizitau Guatemala, a avut un accident de mașină pe drumul către Panajachel: a căzut în râpă și a fost rănit grav, în timp ce toți însoțitorii lui au murit. . Liderii partidului oficial au semnat un pact cu locotenent-colonelul Arana, în care a promis să nu încerce nici o lovitură de stat împotriva președintelui convalescent în schimbul partidelor revoluționare care susțin Arana ca candidat oficial la alegerile următoare; Acesta a fost celebrul „Pact Barranco”. Cu toate acestea, recuperarea președintelui robust a fost aproape miraculoasă și el ar putea în curând să preia din nou guvernul. Arana a acceptat acest pact pentru că voia să fie cunoscut ca „erou democratic” al răscoalei împotriva lui Ponce și credea că „Pactul Ravinei” îi va garanta poziția când va veni momentul alegerilor pentru președinte .
Arana era o persoană foarte influentă în guvernul Arévalo și reușise să fie nominalizat drept următorul candidat la președinție, înaintea căpitanului Árbenz, căruia i s-a spus că din cauza vârstei sale - doar 36 de ani la acel moment - nu ar avea probleme să-și aștepte rândul la următoarele alegeri.
Realizări