Frontul Sandinist de Eliberare Națională (, FSLN) este un partid politic socialist din Nicaragua. Membrii săi se numesc sandinistas (sandiniști). Numele partidului vine de la Augusto César Sandino, cel care a condus rezistența nicaraguană împotriva ocupației Statelor Unite în anii '30History Matters "To Abolish the Monroe Doctrine": Proclamation from Augusto César Sandino Retrieved 29/09/12.
Frontul Sandinist l-a răsturnat pe Anastasio Somoza DeBayle în 1979, punând capăt dinastiei Somoza, instituind un guvern revoluționarThe Cuban Revolution and Its Extension: Resolution of the Socialist Workers Party. Page 74States, Ideologies, and Social Revolutions: A Comparative Analysis of Iran, Nicaragua, and the Philippines by Misargh Parsa for Cambridge University Press. Page 224.. Preluând puterea, sandiniștii au condus Nicaragua din 1979 până în 1990, mai întâi ca parte a unei Junte a Reconstrucției Naționale. În urma demisiei membrilor centriști din această Juntă, Frontul Sandinist a preluat puterea exclusivă în martie 1981. Acesta a instituit o politică de alfabetizare în masă, a dedicat resurse semnificative pentru îngrijirea sănătății și a promovat egalitatea de gen"In pictures: Sandinista revolution remembered", BBC, Juny 20, 2010, dar a făcut obiectul unor critici internaționale pentru încălcarea drepturilor omului, executările în masă și oprimarea popoarelor indigeneStéphane Courtois et al. The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression; Chapter 25: "Communism in Latin America"; Harvard University Press, . Un grup susținut de SUA, cunoscut sub numele de Contras, a fost format în 1981 pentru a răsturna guvernul sandinist, fiind finanțat și instruit de Agenția Centrală de Informații (CIA)ICJ (NICARAGUA v. UNITED STATES OF AMERICA) 27 June 1986, Retrieved 26/09/12. În 1984 au avut loc alegeri1984: Sandinistas claim election victory, BBC – On This Day, dar au fost boicotați de unele partide de opoziție. Frontul Sandinist a câștigat majoritatea voturilor, iar cei care s-au opus sandiniștilor au câștigat aproximativ o treime din locuri. Războiul civil dintre Contras și guvern a continuat până în 1989. După revizuirea constituției din 1987 și după ani de luptă împotriva Contras, Frontul Sandinist a pierdut alegerile din 1990 în fața Violetei Barrios de Chamorro, dar a păstrat o mulțime de locuri în legislatură.
Frontul Sandinist este acum singurul partid de conducere al Nicaragua. Frontul Sandinist deseori concurează în alegeri cu Partidul Liberal Constituționalist, mult mai mic. La alegerile generale din 2006, fostul președinte al Frontul Sandinist, Daniel Ortega, a fost reales președinte al Nicaragua, cu 38,7% din voturi, comparativ cu 29% pentru principalul său rival, aducând al doilea guvern sandinist al țării după 17 ani de opoziție. Ortega și Frontul Sandinist au fost realeși atât la alegerile prezidențiale din noiembrie 2011, cât și la cele din noiembrie 2016.
Istorie
Originea termenului de sandinist Sandiniștii și-au luat numele de la Augusto César Sandino (1895-1934), liderul rebeliunii naționaliste din Nicaragua împotriva ocupației americane a țării la începutul secolului XX (cca. 1922-1934).
Sandino a fost asasinat în 1934 de Garda Națională din Nicaragua ( ), forța de poliție, echipată de SUA, a lui Anastasio Somoza, a cărui familie a condus țara din 1936 până când a fost răsturnată de sandiniști în 1979.
Înființare (1961–1970) Frontul Sandinist își are originea în mediul diferitelor organizații opoziționale, grupuri de tineret și studenți la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960. Universitatea din Léon și Universitatea Națională Autonomă din Nicaragua (UNAN) din Managua au fost două dintre principalele centre de activitateLibrary of Congress, Country Study, Chapter 1 >> "Rise of the FSLN"; and Ignatiev, Chapter 4, "Sandinista Revival".. Inspirat de Revoluția și Frontul de Eliberare Națională din Algeria, Frontul Sandinist în sine a fost înființat în 1961 de Carlos Fonseca, Tomás Borge, Casimiro Sotelo și alții ca Front de Eliberare Națională (FLN)The FSLN official website may once have named the following as founders: Santos López (former Sandino fighter), Carlos Fonseca, Silvio Mayorga, Tomás Borge, Germán Pomares Ordonez, Jorge Navarro, Julio Buitrago, Faustino Ruiz, Rigoberto Cruz,Casimiro Sotelo,José Benito Escobar Pérez. The original citation, dated March 30, 2009, was to http://www.fsln-nicaragua.com "History of Nicaragua's FSLN." The page no longer lists the names shown above, and appears to be a commercial site, not the FSLN's site (November 2009).. Doar Tomás Borge a trăit destul de mult pentru a vedea victoria sandinistă în 1979.
Termenul de "sandinist" a fost adăugat doi ani mai târziu, stabilind continuitatea cu mișcarea lui Sandino și folosind moștenirea sa pentru a dezvolta ideologia și strategia mișcării mai noi : Resurrection and Reappropriation: Political Uses of Historical Figures in Comparative Perspective. La începutul anilor '70, Frontul Sandinist lansa inițiative militare limitate.
Rebeliunea (1970–1976) Pe 23 decembrie 1972, un cutremur cu magnitudinea de 6,2 a pus la pământ capitala, Managua. Seismul a ucis 10.000 din cei 400.000 de locuitori ai orașului și a lăsat alte 50.000 de persoane fără adăpost. Aproximativ 80% din clădirile comerciale ale Managua au fost distruseBBC News: 1972: Earthquake wreaks devastation in Nicaragua. Garda Națională a președintelui Anastasio Somoza Debayle a delapidat o mare parte din ajutorul internațional care a curs în țară pentru a ajuta la reconstrucție, și mai multe părți din centrul Managuăi nu au fost niciodată reconstruite. Președintele a acordat contracte de reconstrucție în mod preferențial familiei și prietenilor, profitând astfel de cutremur și sporind controlul asupra economiei orașului. După unele estimări, averea sa personală a crescut la 400 de milioane de dolari în 1974.
În decembrie 1974, un grup de gherilă afiliat cu Frontul Sandinist, condus de Eduardo Contreras și Germán Pomares, a făcut ostatici membri ai guvernului, aflați la o petrecere în casa ministrului agriculturii din suburbia Managua, Los Robles, printre care mai mulți oficiali de frunte din Nicaragua și rude cu Somoza. Asediul a fost atent programat să aibă loc după plecarea ambasadorului SUA de la adunare. La 10:50 pm, un grup de 15 tineri gherileri și comandanții lor, Pomares și Contreras, au intrat în casă. L-au omorât pe ministru, care a încercat să-i împuște, în timpul preluării. Grupul de gherilă a primit răscumpărare 2 milioane de dolari SUA și li s-a citit comunicatul oficial la radio și tipărit în ziarul La Prensa.
În următorul an, gherilele au reușit, de asemenea, să elibereze 14 închisori sandiniste din închisoare și, odată cu aceștia, au fost transportați în Cuba. Unul dintre prizonierii eliberați a fost Daniel Ortega, care va deveni mai târziu președintele Nicaragua. Encyclopedia of World Biography on Daniel Ortega, 2005–2006 De asemenea, grupul a făcut lobby pentru o creștere a salariilor pentru soldații Gărzii Naționale la 500 de cordobas (71 USD la acea vreme). Guvernul Somoza a răspuns cu cenzură, intimidare, tortură și crimă.
În 1975, Somoza a impus o stare de asediu, cenzurând presa și amenințând toți adversarii cu internare și tortură. Garda Națională a lui Somoza și-a mărit violența împotriva indivizilor și comunităților suspectate de colaborare cu sandiniștii. Multe dintre gherilele Frontul Sandinist au fost ucise, inclusiv liderul și fondatorul său Carlos Fonseca în 1976. Fonseca se întorsese în Nicaragua în 1975, din exilul său în Cuba, pentru a încerca să reunească facțiuni care existau în Frontul Sandinist. El și grupul său au fost trădați de un țăran care a informat Garda Națională că se aflau în zonă. Grupul de gherilă a fost ambuscat, iar Fonseca a fost rănit. În dimineața următoare, Fonseca a fost executat de Garda Națională.
Split (1977–1978) După înfrângerea Frontului Sandinist în bătălia de la Pancasán în 1967, organizația a adoptat teoria „Războiului Popular prelungit” ( Guerra Popular Prolongada, GPP) ca doctrină strategică. GPP s-a bazat pe „acumularea de forțe în tăcere”: în timp ce organizația urbană a recrutat în campusurile universitare și a jefuit bani de la bănci, cadrele principale urmau să se stabilească definitiv în zona de nord a muntelui central. Acolo, ei vor construi o bază de sprijin țărănesc de bază pentru pregătirea războiului de gherilă ruralUnited States Air Force – Maxwell-Gunter AFB – Air & Space Power Journal : From FOCO to Insurrection: Sandinista Strategies of Revolution.
Ca urmare a campaniei represive a Gărzii Naționale, în 1975, un grup din cadrul brațului de mobilizare urbană a Frontului Sandinist a început să pună la îndoială viabilitatea GPP. În viziunea tinerilor intelectuali marxiști ortodocși, precum Jaime Wheelock, dezvoltarea economică a transformat Nicaragua într-o națiune de muncitori din fabrici și muncitori agricoli care câștigă salarii. Facțiunea lui Wheelock a fost cunoscută sub numele de „tendința proletară”.
La scurt timp, o a treia facțiune a apărut în cadrul Frontului Sandinist. „Tendința insurecțională”, cunoscută și sub numele de „A Treia Cale” sau Terceristas, condusă de Daniel Ortega, fratele său Humberto Ortega și de mexicanul Victor Tirado Lopez, a fost mai pragmatică și a solicitat alianțe tactice, temporare cu non-comuniști, inclusiv opoziția de dreapta, într-un front popular împotriva regimului Somoza. Atacând direct Garda, Terceristas ar demonstra slăbiciunea regimului și i-ar încuraja pe ceilalți să ia armele.
În octombrie 1977, un grup de proeminenți profesioniști din Nicaragua, lideri de afaceri și clerici s-au aliat cu Terceristas pentru a forma „ El Grupo de los Doce ” (Grupul celor doisprezece) din Costa Rica. Ideea principală a grupului a fost organizarea unui guvern provizoriu în Costa RicaNational Directorate of the FSLN: General Political-Military Platform of Struggle, 1977. Noua strategie a Terceristas a inclus, de asemenea, greve neînarmate și revolte ale grupurilor de muncă și studenți, coordonate de „Mișcarea Populară Unită” a Frontului Sandinist (Movimiento Pueblo Unido - MPU).
Insurecție (1978) La 10 ianuarie 1978, Pedro Joaquín Chamorro, redactorul ziarului de opoziție La Prensa și lider al „Uniunii Democratice de Eliberare” (Unión Democrática de Liberație - UDEL), a fost asasinat. Deși asasinii săi nu au fost identificați la vremea respectivă, probele au implicat fiul președintelui Somoza și alți membri ai Gărzii NaționaleLibrary of Congress Country Studies: The End of the Anastasio Somoza Debayle Era. Revoltele spontane au urmat în mai multe orașe, în timp ce comunitatea de afaceri a organizat o grevă generală cerând demisia lui Somoza.
Terceriștii au efectuat atacuri la începutul lunii februarie în mai multe orașe din Nicaragua. Garda Națională a răspuns prin continuarea creșterii represiunii și folosind forța pentru a stăvili și intimida orice opoziție față de guvern. Greva la nivel național care a paralizat țara timp de zece zile a slăbit întreprinderile private și majoritatea au decis să își suspende participarea în mai puțin de două săptămâni. Între timp, Somoza și-a afirmat intenția de a rămâne la putere până la sfârșitul mandatului său prezidențial în 1981. Guvernul Statelor Unite și-a manifestat nemulțumirea față de Somoza prin suspendarea oricărei asistențe militare acordate regimului, dar a continuat să aprobe asistența economică țării din rațiuni umanitareSanta Clara University: An Observer Case Study: Economic Sanctions and Ethics.