Ludovic Dauș ()Naghiu, pp. 527, 528 a fost un romancier, dramaturg, poet și traducător român, cunoscut, de asemenea, ca politician și director de teatru. S-a născut într-o familie cosmopolită, cu un tată ceh și o mamă dintr-o familie boierească, dar formarea sa profesională și culturală a fost influențată de traiul în orașele mici ale Moldovei Occidentale. Licențiat în drept, pregătit ca avocat și angajat o perioadă ca editor, Dauș a devenit funcționar în Ministerul Domeniilor și a avansat apoi în ierarhia birocratică. În paralel, a urmat o cariera literară: a fost un poet obscur și un dramaturg cunoscut înainte de Primul Război Mondial, apoi a publicat câteva romane. Opera sa de traducere acoperă mai multe limbi străine și cuprinde versiuni românești ale romanelor Sonata Kreutzer, Doamna Bovary și Eugénie Grandet.
După ce a fost primit în salonul literar condus de Bogdan Petriceicu Hasdeu, Dauș a frecventat mai multe cenacluri literare. Prin 1918 el adoptase un discurs naționalist român în poezia sa și, din ce în ce mai mult, în cariera sa politică. A îndeplinit mai multe funcții administrative în România Mare și în special în Basarabia, unde este amintit ca primul director al Teatrului Național din Chișinău. Dauș a fost membru al Camerei Deputaților și al Senatului, unde a promovat interesele țăranilor basarabeni și a pledat pentru o reformă funciară radicală. A fost inițial membru al Partidului Independent din Basarabia și a trecut apoi la Partidul Național Liberal.
În perioada interbelică Dauș a fost vag afiliat cenaclului literar modernist Sburătorul. El s-a maturizat ca scriitor, obținând laude și provocând controverse cu lucrările sale de ficțiune politică, care combinau subiecte neoromantice cu elemente ale romanului psihologic; de asemenea, el i-a șocat pe spectatorii de teatru cu piesa sa explicită despre Vlad Țepeș. A continuat să scrie piese de teatru în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost pentru scurt timp codirector al Teatrului Municipal „I.L. Caragiale” din București, murind la scurt timp după instaurarea regimului comunist.
Biografie Tinerețea și debutul literar Ludovic Dauș s-a născut la Botoșani ca fiu al lui Alfred Dauș (nume ortografiat, de asemenea, Dousa, Dușa sau Bouschek).Călinescu, p. 920; Gancevici, p. 364 Tatăl său era un inginer de origine cehă,Gancevici, p. 364; Naghiu, p. 527Ion Simuț, „Dauș Ludovic”, în Aurel Sasu (ed.), Dicționarul biografic al literaturii române, vol. I, pp. 457–458. Pitești: Editura Paralela 45, 2004. care s-a stabilit în Principatele Unite și a desfășurat diferite activități în domeniul său de pregătire. Conform unor înregistrări, el a participat la Insurecția poloneză din ianuarie 1863, sprijinind guvernul național polonez;Gancevici, p. 364. Vezi și Naghiu, p. 527 alte surse consemnează că a locuit o perioadă în Bosnia otomană.Călinescu, p. 920 Mama lui Ludovic a fost Maria Negri, o nepoată a scriitorului moldovean Costache Negri, care ar fi făcut studii, potrivit unor surse, la München și la Institutul Sacré-Coeur din Lemberg. Prin intermediul ei, Dauș a fost un membru al clasei boierești.Gancevici, p. 364
Viitorul scriitor, care a obținut cetățenia română abia în 1899,Călinescu, p. 920; Naghiu, p. 528 a învățat la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani. S-a înscris la Școala Militară din Iași pentru a urma o carieră în Forțele Terestre Române, dar nu i-au plăcut condițiile de acolo și s-a mutat la Fălticeni. Acolo a studiat o vreme cu profesorul Eugen Lovinescu, înainte de a se întoarce în orașul său natal, iar în final la București, unde a urmat cursurile Liceului „Sfântul Gheorghe” - o școală particulară condusă de Anghel Demetriescu și George Ionescu-Gion. În această perioadă a publicat primele sale poezii în ziarul botoșănean Curierul Român al lui Ioniță Scipione Bădescu.Gancevici, pp. 364, 365; Naghiu, pp. 527, 528 Conform propriilor sale amintiri, el a fost inspirat de poeziile elegiace ale lui Vasile Alecsandri și Heinrich Heine. După asemenea începuturi a trecut la scrierea unor lucrări „naive, stupide”, inclusiv a unui poem dramatic „în care protagonistul era capul unui bărbat decapitat”.Naghiu, p. 528 Orașele Botoșani și Fălticeni, ca prototipuri ale târgului moldovenesc occidental, au format mai târziu fondul prozei sale, care include aluzii specifice la perioada anilor săi de școală.Gancevici, pp. 364, 365–366
După ce a promovat examenul de bacalaureat în iunie 1892, Dauș a intrat în serviciul public pe post de copist în Ministerul Domeniilor.Călinescu, p. 920; Colesnic, p. 210 A obținut ulterior o diplomă de licențiat în drept la Universitatea București (1897)Călinescu, p. 920; Naghiu, p. 527 și a exercitat profesia de avocat. În timp ce și-a continuat cariera profesională în serviciul public, Dauș a intrat în activitatea editorială ca director al Editurii Alcalay, coordonând colecția Biblioteca pentru toți; proprietarul nominal al editurii, Leon B.Alcalay, era „analfabet”.Călinescu, p. 920. Vezi și Colesnic, p. 210
Dauș s-a căsătorit cu Margot Soutzo, din familia Suțu, apoi a divorțat și, în iunie 1910, s-a recăsătorit cu franțuzoaica Ecaterina Thiéry, originară din Bârlad.Călinescu, p. 920. Vezi și Naghiu, p. 528 El a continuat să publice poezii, unele dintre ele în Revista nouă a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu - o activitate „obscură”, caracterizată prin „lipsă de orice personalitate”, potrivit istoricului literar George Călinescu.Călinescu, pp. 592, 919. Vezi și Colesnic, p. 211 A debutat ca traducător în 1896, cu Manon Lescaut al lui Antoine François Prévost, publicând ulterior versiuni în limba română ale operelor lui Molière (Bolnavul închipuit, 1906), Ivan Turgheniev (Duelistul, 1907), Jonathan Swift (Călătoriile lui Gulliver, 1908), E.T.A. Hoffmann (Povestiri, 1909), Lev Tolstoi (Sonata Kreutzer, 1909) și Arthur Conan Doyle (1909).Naghiu, p. 531 În acei ani a frecventat, în calitate de protejat al lui Ionescu-Gion, salonul literar al lui Hasdeu de la Editura Socec, unde l-a cunoscut și s-a împrietenit cu poetul și dramaturgul Haralamb Lecca.Ludovic Dauș, „Amintiri despre Haralamb Lecca”, în Universul Literar, nr. 36/1929, p. 363
Dauș a scris apoi poeme dramatice, care au fost reprezentate de obicei pe scena Teatrului Național din București. Seria dramatică a lui Dauș a început cu piese inspirate din istoria Lituaniei: Akmiutis, în 1898, și poemul în cinci acte Eglè, în 1903.Călinescu, pp. 919, 1026; Gancevici, p. 366. Vezi și Colesnic, p. 211; Crohmălniceanu, p. 340 Această lucrare dramatică a fost distinsă cu un premiu al Academiei Române.Gancevici, p. 366 În 1902 a scris piesa Patru săbii, care a fost urmată în 1904 de Blestemul, în 1906 de Doamna Oltea, care dramatizează viețile domnilor moldoveni Bogdan al II-lea și Ștefan cel Mare, și în 1912 de Cumpăna. Scrierea acestor opere a fost alternată cu romane și nuvele: Străbunii (1900), Dușmani ai Neamului (1904), Iluzii (1908) și Satana (1912).Călinescu, p. 1026; Crohmălniceanu, p. 340; Gancevici, pp. 365–367 Toate aceste creații au fost desființate de criticul Ovid Crohmălniceanu, care considera că sunt urmarea unei cariere timpurii „foarte fecunde, dar din care rezultaseră doar nenumărate scrieri ilizibile”.Crohmălniceanu, p. 340 Majoritatea acestor creații literare erau concentrate asupra perioadei istorice legendare de dinaintea și din timpul întemeierii Moldovei.Gancevici, p. 365
Dauș a devenit vag afiliat revistei Literatorul, care îi reunea pe scriitorii simboliști români cu poeții care părăsiseră cercul Hasdeu. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, în acea perioadă Dauș era încă un „diletant de literatură”.Iorga, p. 13 Creațiile sale literare au apărut apoi în publicații cu tendințe diverse precum Familia, Luceafărul, Vatra și Literatură și Știință.Colesnic, p. 211; Naghiu, p. 529 El a publicat în cotidianul Adevărul mai multe traduceri populare în foileton, folosind pseudonimul „Adrian Daria”;Naghiu, pp. 529, 531 alte pseudonime pe care le-a folosit pentru acest gen de lucrări au fost „Adina G.” și „Ludovic D.” (acesta din urmă a fost folosit în revista satirică Zeflemeaua a lui George Ranetti).Colesnic, p. 211 În 1894 și din nou în 1897 el și poetul Radu D. Rosetti au publicat săptămânalul literar Doina, numit după specia lirică omonimă. În 1903, pentru o perioadă, el a lansat împreună cu Emil Conduratu o altă revistă, intitulată Ilustrațiunea română.Naghiu, p. 529
Primul Război Mondial și Basarabia Secretar al Societății Scriitorilor Români la primele sale reuniuni din 1908,Victor Durnea, „Societatea scriitorilor români”, în Dacia Literară, nr. 2/2008 Dauș a rupt relațiile cu cercul Literatorul. În 1912 el scria pentru publicația Floare albastră, revista antisimbolistă publicată la Iași de A.L. Zissu.Iorga, p. 243 Începând din 1914 a lucrat ca expert juridic în departamentul de fond funciar sătesc al Ministerului Domeniilor. Dauș a revenit în domeniul literar cu volumul de poezie În zări de foc, apărut în 1915, și cu traduceri ale romanelor lui Gustave Flaubert - Salammbô în 1913, Doamna Bovary în 1915. El a fost considerat de unii cercetători drept cel mai bun traducător al operei flaubertiene în limba română.Gancevici, p. 367
La sfârșitul anului 1916 România a intrat în Primul Război Mondial, dar a fost invadată de Puterile Centrale. În octombrie 1916 poemul său de onorare a soldaților morți la Turtucaia a fost publicat în ziarul Viitorul și apoi în Albina lui George Coșbuc.Ludovic Dauș, „Turtucaia”, în Albina. Revistă Enciclopedică Populară, nr. 1–2/1916, p. 6 După ocuparea Bucureștiului de către germani, Dauș s-a refugiat la Iași, unde se mutaseră instituțiile administrative ale României. În acea perioadă, el a tradus povești ale contesei de Ségur. Pe la sfârșitul războiului a fost detașat în Basarabia, care se unise recent cu România, și a ocupat funcția de director fondator (din 1918) al Teatrului Național din Chișinău.Colesnic, pp. 210–211; Gancevici, pp. 364–365 El s-a declarat impresionat în special de religiozitatea „superstițioasă” și de demnitatea aristocratică a țăranilor basarabeni, devenind un susținător al cauzei lor.Colesnic, p. 213 O parte a poeziilor scrise în această perioadă au fost publicate în 1920 în ziarul local, Vulturul Basarabean.
În timpul șederii sale la București, Dauș a început să frecventeze salonul literar modernist Sburătorul de la înființarea sa în 1919 și a publicat, de asemenea, cu regularitate în paginile revistei omonime.Eugen Lovinescu, „Sburătorul Literar” (manifest), în Sburătorul Literar, nr. 1/1921, p. 1 Cu toate acestea, potrivit colegului său I. Peltz, el a fost primit acolo doar cu „un fel de condescendență” de criticul cenaclului Sburătorul, Eugen Lovinescu.Peltz, p. 89 Dauș a fost asociat în cadrul acestui cenaclu în special cu autori mai în vârstă precum Alexandru Văitoianu și Hortensia Papadat-Bengescu.Peltz, pp. 85–86, 89, 108 Această poziționare reflecta verdictele lui Lovinescu: el îl descrie pe Dauș ca un neoromantic aflat în apropierea tradiționalismului sămănătorist.Lovinescu, p. 195
miniatura|330x330 px|Dauș, Iustin Frățiman și Iosif Sanielevici înscriși pe lista de candidați a Partidului Independent din Basarabia la alegerile din noiembrie 1919