miniatura|Copie a diamantului înainte de tăierea din 1852 miniatura|Copie a diamantului după tăierea din 1852 Koh-i-Noor (; lit. „Muntele luminii”) , ortografiat și Kohinoor sau Koh-i-Nur, este unul dintre cele mai mari diamante tăiate din lume, cu o greutate de . Face parte din Bijuteriile Coroanei Britanice.
Probabil extras în Mina Kollur, India, în perioada Sultanatului din Delhi, nu există nicio înregistrare a greutății sale inițiale, dar prima greutate bine atestată este de 186 carate vechi (191 carate metrice sau 38,2 g). Diamantul făcea parte din Tronul Păunului Mogul. A avut diverși proprietari printre multele facțiuni din sudul și vestul Asiei, până când a fost cedat reginei Victoria după anexarea britanică a Punjabului în 1849.
Inițial, piatra avea o tăietură similară altor diamante din epoca Mogul, precum Darya-i-Noor, care se află acum în Bijuteriile Coroanei Iraniene. În 1851, a fost expusă la Expoziția Universală din Londra, dar tăietura neplăcută nu a reușit să impresioneze spectatorii. Prințul Albert, soțul reginei Victoria, a ordonat ca aceasta să fie tăiată din nou ca un oval briliant de Coster Diamonds. Conform standardelor moderne, culetul este neobișnuit de larg, dând impresia unei găuri negre atunci când piatra este privită direct. Bijuteria este, totuși, considerată de gemologi drept „plină de viață”Howie, p. 293..
Deoarece istoria sa implică un număr mare de lupte între bărbați, Koh-i-Noor a dobândit o reputație în cadrul familiei regale britanice ca aducător de ghinion oricărui bărbat care îl poartă. De la sosirea în Marea Britanie, a fost purtat doar de membrii de sex feminin ai familieiMears, et al., p. 27.. Victoria a purtat piatra într-o broșă și o diademă. După ce a murit în 1901, piatra a fost așezată în Coroana Reginei Alexandra, soția lui Eduard al VII-lea. A fost transferată în 1911 în Coroana Reginei Mary, iar în final în coroana reginei Elisabeta în 1937, pentru încoronarea ei în calitate de regină consoartă.
Astăzi, diamantul este expus public în Jewel House la Turnul Londrei, unde este văzut de milioane de vizitatori în fiecare an. Fiecare din guvernele Indiei, Pakistanului, Iranului și Afganistanului au revendicat drepturile de proprietate asupra Koh-i-Noor și au cerut returnarea acestuia de când India a obținut independența față de Marea Britanie în 1947. Guvernul britanic insistă că bijuteria a fost obținută legal în condițiile Ultimului Tratat de la Lahore și a respins afirmațiile.
Istoric Origine Este posibil ca diamantul să fi fost extras din mina KollurFanthorpe, p. 202. Mears (1988), p. 100., o serie de balastiere adânci de 4 metri de pe malurile râului Krishna în Golconda (actualul Andhra Pradesh), IndiaKurien, p. 112.. Este imposibil de știut exact când sau unde a fost găsit și există multe teorii care nu pot fi verificate cu privire la proprietarul său inițialRose, p. 32..
Istoria timpurie Babur, fondatorul turco-mongol al Imperiului Mogul, a scris despre un „celebru” diamant care cântărește puțin peste 187 de carate vechi – aproximativ dimensiunea de 186 de carate a Koh-i-NoorStreeter, pp. 116–117, 130.. Unii istorici cred că diamantul lui Babur este cea mai veche referință de încredere pentru Koh-i-NoorLafont, p. 48.. Conform jurnalului său, a fost achiziționat de către Alauddin Khalji, al doilea conducător al dinastiei Khalji a Sultanatului din Delhi, atunci când a invadat regatele din India de Sud la începutul secolului al XIV-lea și a fost, probabil, în posesia dinastiei Kakatiya. Mai târziu a trecut prin dinastiile sultanatului, iar Babur a primit diamantul în 1526, drept tribut pentru cucerirea Delhi și Agra în Bătălia de la PanipatRose, p. 32..
Shah Jahan, cel de-al cincilea împărat mogul, a avut bijuteria în ornatul tron al păunului. În 1658, fiul și succesorul său, Aurangzeb, l-a închis pe împăratul aflat în dificultate la Fortul Agra. În timp ce se afla în posesia lui Aurangzeb, diamantul ar fi fost tăiat de Hortenso Borgia, un lapidar venețian, reducându-i greutatea până la . Pentru această greșeală, Borgia a fost prins și amendat cu 10.000 de rupiiYounghusband and Davenport, pp. 53–57.. Conform unor cercetări recente, povestea cu Borgia tăind diamantul nu este corectă și piatra este cel mai probabil confundată cu Orlov, parte a sceptrului imperial rus al Ecaterinei cea Mare de la Kremlin. miniatura|Unul dintre caii preferați ai lui Ranjit Singh cu șeful grajdurilor. Bijuteriile acesutia sunt desenate la scară, inclusiv Koh-i-Noor (sus centru)Eden, p. 14.. După invazia din 1739 a Delhi de către Nadir Shah, Șahul Afsharid al Persiei, armata a jefuit bogățiile Imperiului Mogul în mod organizat, prin achiziția averilor nobilimii moguleDavenport, pp. 57–59.. Alături de milioane de rupii și o colecție de bijuterii istorice, Șahul a luat și Koh-i-NoorKim Siebenhüner in Hofmeester and Grewe, pp. 27–28.. Când a obținut faimoasa piatră, el a exclamat Koh-i-Noor!, în persană însemnând „Munte de Lumină”Argenzio, p. 42.. Una dintre consoarte a spus: „dacă un om puternic ar arunca patru pietre – una spre nord, alta spre sud, una la est și alta la vest și o a cincea piatră în sus, în aer – și dacă spațiul dintre ele ar fi umplut cu aur, tot nu ar egala valoarea Koh-i-Noor”.
După ce Nadir Shah a fost ucis și imperiul său s-a prăbușit în 1747, Koh-i-Noor a ajuns la nepotul său, care în 1751 l-a dat lui Ahmad Șah Durrani, fondator al Imperiului Afgan, în schimbul sprijinului săuKim Siebenhüner in Hofmeester and Grewe, pp. 27–28.. Unul dintre urmașii lui Ahmed, Shah Shuja Durrani, a purtat o brățară care conținea Koh-i-Noor la momentul vizitei lui Mountstuart Elphinstone la Peshawar în 1808. Un an mai târziu, Shuja a format o alianță cu Marea Britanie pentru a se apăra împotriva unei posibile invazii a Afganistanului din Rusia. A fost răsturnat de la putere, dar a fugit cu diamantul la Lahore, unde Ranjit Singh, fondator al Imperiului Sikh, a cerut diamantul în schimbul ospitalității, devenind proprietar în 1813Davenport, pp. 57–59..
În posesia lui Ranjit Singh Ranjit Singh a cerut examinarea diamantului de către bijutieri din Lahore pentru două zile pentru a se asigura că Shuja nu l-a păcălit. După ce bijutierii confirmat autenticitatea acestuia, el a donat 125.000 de rupii lui Shuja. Ranjit Singh apoi a cerut marilor bijutieri din Amritsar să estimeze valoarea diamantului. Bijutierii au declarat că valoarea diamantului este „dincolo de orice calcul”. Ranjit Singh l-a fixat pe turban și a defilat pe un elefant pentru a le oferi șansa supușilor săi să vadă diamantul. El obișnuia să îl poarte ca brățară la festivaluri importante, precum Diwali și Dusserah, și îl lua cu el în călătorii. De asemenea, îl expunea vizitatorilor importanți, în special ofițerilor britanici.
Într-o zi, Ranjit Singh le-a cerut foștilor proprietari - Shuja și soția sa Wafa Begum - să estimeze valoarea. Wafa Begum a răspuns că, dacă un om puternic ar arunca câte o piatră în fiecare din cele patru direcții cardinale și una pe verticală, Koh-i-Noor ar valora mai mult decât aurul și bijuteriile care ar umple spațiul dintre pietre. Ranjit Singh devenea din ce în ce mai paranoic la gândul furtului Koh-i-Noor pentru că, în trecut, o altă bijuterie valoroasă îi fusese furată în timp ce era beat. El ținea diamantul sub securitate mare la Fortul Gobindgarh atunci când nu era utilizat. Când diamantul trebuia să fie transportat, acesta era amplasat într-un coș pe o cămilă păzită. Alte 39 cămile având coșuri identice erau în convoi. Deși la acel moment care cămilă căra diamantul era secret, piatra era întotdeauna pe prima cămilă imediat în spatele gărzilor. Doar trezorierul lui Ranjit Singh, Misr Beli Ram, știa care cămilă purta diamantul.
În iunie 1839, Ranjit Singh a suferit al treilea accident vascular cerebral și devenise clar că va muri în curând. Pe patul de moarte, a început să ofere bunurile sale de valoare organizațiilor religioase caritabile și și-a numit fiul cel mare, Kharak Singh, drept succesor. Cu o zi înainte de moartea sa, pe 26 iunie 1839, o ceartă a izbucnit între curteni cu privire la soarta pe care o va avea Koh-i-Noor. Ranjit Singh era prea slab pentru a vorbi și comunica folosind gesturi. Bhai Gobind Ram, brahman șef al lui Ranjit Singh, a insistat că regele a dorit ca bijuteria să fie oferită Templului Jagannath din Puri. Se pare că regele a sprijinit această afirmație prin gesturi, înregistrate în cronica curții Umdat ul-Tawarikh. Cu toate acestea, trezorierul Beli Ram a insistat că piatra era proprietate de stat și nu proprietate personală și, prin urmare, trebuia să îi revină lui Kharak Singh.
După moartea lui Ranjit Singh, Beli Ram a refuzat să trimită diamantul la templu și l-a ascuns în seif. Între timp, Kharak Singh și prim-ministrul Dhian Singh au emis ordine conform cărora diamantul nu putea să fie scos din Lahore.
În posesia lui Gulab Singh Pe 8 octombrie 1839, noul împărat Kharak Singh a fost detronat într-o lovitură de stat de către prim-ministrul Dhian Singh. Raja din Jammu, Gulab Singh, fratele prim-ministrului, a intrat în posesia Koh-i-Noor. Kharak Singh a murit ulterior în închisoare, iar curând după aceea a urmat moartea misterioasă a fiului și succesorului său, Nau Nihal Singh, pe 5 noiembrie 1840. Gulab Singh a deținut piatra până în ianuarie 1841, când a prezentat-o împăratului Sher Singh, cu scopul de a-i câștiga favoarea, după ce fratele său, Dhian Singh, a negociat o încetare a focului între Sher Singh și împărăteasa detronată Chand Kaur. Gulab Singh a încercat să o apere pe împărăteasa văduvă la fortul ei din Lahore pe parcursul a două zile de conflict cu Sher Singh și trupele sale. În ciuda predării Koh-i-noor, Gulab Singh, ca urmare a armistițiului, s-a întors în siguranță la Jammu cu mult aur și alte bijuterii luate din trezorerie.
Purtat de împăratul-copil Duleep Singh Pe 15 septembrie 1843, atât Sher Singh, cât și prim-ministrul Dhian Singh, au fost asasinați într-o lovitură de stat condusă de Ajit Singh Sandhawalia. Cu toate acestea, a doua zi, într-o contra-lovitură de stat condusă de fiul lui Dhian, Hira Singh, asasinii au fost uciși. În vârstă de 24 de ani, Hira Singh a succedat tatălui său ca prim-ministru și l-a instalat pe copilul de cinci ani Duleep Singh ca împărat. Koh-i-noor era acum așezat pe brațul copilului împărat în curtea de la Lahore. Duleep Singh și mama lui, împărăteasa Jind Kaur, locuiseră până atunci în Jammu, regatul lui Gulab Singh.
După asasinarea nepotului său, prim-ministrul Hira Singh, pe 27 martie 1844 și, ulterior, izbucnirea primului război anglo-sikh, Gulab Singh a condus imperiul Sikh ca prim-ministru și, în ciuda înfrângerii în război, el a devenit primul Maharaja din Jammu și Kashmir pe 16 martie 1846, sub Tratatul de la Amritsar.
Achiziția de către regina Victoria Pe 29 martie 1849, în urma încheierii celui de-al doilea război anglo-sikh, Regatul Punjab a fost în mod oficial anexat Companiei și a fost semnat ultimul tratat de la Lahore, cedând oficial Koh-i-Noor reginei Victoria și celelalte active ale Maharajahului către companie. Articolul III din tratat scrie: „Piatra prețioasă numită Koh-i-Noor, care a fost preluată de la Shah Sooja-ool-moolk de Maharajah Ranjeet Singh, va fi predată de Maharajahul de Lahore Reginei Angliei (sic)”Login, p. 126..
Semnatarul principal al tratatului pentru Maharaja Duleep Singh, în vârstă de unsprezece ani, a fost comandantul-șef Tej Singh, un loialist al Maharajahului Gulab Singh, care fusese anterior în posesia Koh-i-noor și care câștigase Cașmirul de la imperiul Sikh, prin tratatul cu Marea Britanie, după Primul Război Anglo-Sikh.