E un pod pe Drina… (în , în , ) este un roman istoric al scriitorului iugoslav Ivo Andrić publicat în martie 1945 de editura de stat Prosveta din Belgrad.. Acțiunea cărții are loc în jurul Podului Mehmed Paša Sokolović din Višegrad, care traversează râul Drina și rămâne un martor tăcut al istoriei începând de la construcția sa de către otomani la mijlocul secolului al XVI-lea până la distrugerea parțială a acestuia în timpul Primului Război Mondial. Povestea se întinde pe parcursul a aproximativ patru secole și acoperă perioada ocupației regiunii de către otomani și austro-ungari, punând un accent deosebit pe viețile, destinele și relațiile locuitorilor orașului Višegrad, în principal sârbi ortodocși și bosniaci musulmani.
Andrić a fost ambasadorul Iugoslaviei în Germania din 1939 până în 1941, în primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, și a fost arestat de germani în aprilie 1941, după Invadarea Iugoslaviei de către Puterile Axei conduse de Germania Nazistă. În iunie 1941 i s-a permis să se întoarcă în Belgradul ocupat de germani, dar a fost ținut închis de autoritățile de ocupație în apartamentul unui prieten, trăind, potrivit unor biografi, în condiții asemănătoare cu arestul la domiciliu. E un pod pe Drina... a fost unul dintre cele trei romane pe care Andrić le-a scris în următorii ani. Toate cele trei romane au apărut succesiv, la scurt timp unul după altul, în anul 1945, după eliberarea Belgradului de sub ocupația germană. E un pod pe Drina... a fost publicat în martie 1945, fiind bine primit de critici și de cititori.
În 1961 Andrić a primit Premiul Nobel pentru literatură, iar operele sale literare au obținut o recunoaștere internațională. E un pod pe Drina... rămâne cel mai cunoscut roman al lui Andrić și a trezit cel mai mare interes științific dintre toate operele autorului.
Podul Mehmed Paša Sokolović a fost reconstruit după Primul Război Mondial și a fost inclus de UNESCO în Lista locurilor din patrimoniul mondial la începutul secolului al XXI-lea. Cineastul sârb Emir Kusturica plănuiește să realizeze o adaptare cinematografică a romanului, pentru care a construit un oraș turistic numit Andrićgrad, în vecinătatea podului.
Rezumat
stanga|miniatura|274x274px|Mehmed-paša Sokolović Un băiețel sârb din apropierea orașului Višegrad este luat cu forța de la mama sa de către ienicerii otomani ca parte a tributului devșirme, fiind unul dintre numeroșii băieți creștini care a avut parte de o astfel de soartă în cursul celor 500 de ani de ocupație a Peninsulei Balcanice de către Imperiul Otoman. Mama băiatului îl urmează plângând pe fiul ei până pe malul râului Drina, unde el este îmbarcat pe un bac și ea nu-l mai poate urma. Băiețelul este convertit la Islam și primește numele turcesc Mehmed, ajungând ulterior să fie cunoscut ca Mehmed-paša Sokolović. El avansează în ierarhia militară otomană, se căsătorește cu prințesa Esmehan (nepoata sultanului Soliman Magnificul) și în jurul vârstei de 60 de ani devine mare vizir, dregătorie pe care o îndeplinește în următorii cincisprezece ani. În perioada cât a fost Mare Vizir, el a slujit sub trei sultani și a coordonat expansiunea Imperiului Otoman în Europa Centrală. Mehmed continuă, cu toate acestea, să fie bântuit de amintirea că a fost luat cu forța de la mama sa și comandă construirea unui pod pe malul râului Drina, unde cei doi s-au despărțit.
Construcția podului începe în 1566 și este încheiată cinci ani, împreună cu un caravanserai (sau han). Podul este construit de țăranii șerbi, care se răzvrătesc adesea și sabotează lucrările de construcție pentru a protesta împotriva condițiilor grele de muncă. Represaliile otomanilor sunt aspre: răzvrătitul sârb prins ca sabotor este tras în țeapă. Noul pod înlocuiește vechiul bac care a fost odată singurul mijloc de traversare a râului și ajunge să reprezinte o legătură importantă între Eyaletul Bosnia și restul Imperiului Otoman. El este mai lat în porțiunea de mijloc, cunoscută sub numele de poartă (sau kapija), iar această secțiune a podului devine un loc popular de întâlnire. Fiecare moment important din viața locuitorilor din zonă se desfășoară în jurul podului, iar copiii de toate religiile îl folosesc ca loc de joacă, traversându-l în lung și în lat. Pe măsură ce timpul trece sunt scornite o serie de legende cu privire la istoria podului. Localnicii povestesc că doi prunci creștini (Stoia și Ostoia) au fost îngropați de vii în zidăria podului pentru a le îmblânzi pe zânele (vile) care împiedicau construcția sa, provocând tot felul de accidente și dezastre naturale. Generațiile următoare de localnici ajung să creadă că cele două deschizături din pilonii podului sunt locurile pe unde nefericita mamă îi alăpta pe cei doi micuți. Aproximativ un secol mai târziu, Monarhia Habsburgică recuperează o mare parte a Europei Centrale și a nordului Balcanilor de la otomani, declanșând o criză în cadrul imperiului. Din cauza lipsei fondurilor, caravanseraiul este abandonat și începe să se ruineze. Podul, pe de altă parte, rezistă timp de câteva secole fără a fi întreținut datorită faptului că a fost construit durabil. Locuitorii din Višegrad - turci, sârbi, evrei sefarzi și romi - cooperează solidari unii cu alții în timpul inundațiilor periodice ale Drinei.
Scriere și publicare thumb|right|Andrić în cabinetul său de lucru Ivo Andrić a fost cea mai cunoscută și mai de succes personalitate literară a Iugoslaviei și a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1961. S-a născut în familia lui Antun Andrić și Katarina Pejić în apropiere de Travnik la 9 octombrie 1892, dar și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în orașul Višegrad. Activitatea sa din timpul anilor de școală s-a desfășurat în vecinătatea principalului reper al orașului, Podul Mehmed Paša Sokolović. În copilărie, Andrić s-a jucat adesea în apropierea podului și a auzit legendele referitoare la trecutul acestei căi de comunicații și la ctitorul său, Mehmed-paša Sokolović. Născut într-o familie de sârbi bosniaci de la periferia orașului, Sokolović fusese răpit de otomani atunci când era doar un copil, ca parte a obligației devșirme impusă supușilor creștini, dus la Istanbul și înrolat în corpul ienicerilor. În ciuda acestui fapt, el a păstrat relații cu familia sa creștină și în 1557 a convins Poarta Otomană să acorde autonomie Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Cariera literară a lui Andrić a început în 1911 și, până la izbucnirea Primului Război Mondial, el a publicat mai multe poezii, eseuri și recenzii și, de asemenea, a tradus operele unor scriitori străini. În anii premergători războiului, Andrić s-a alăturat mai multor organizații studențești ale slavilor sudici, care solicitau încheierea ocupației austro-ungare a Bosniei și Herțegovinei. El a fost, de asemenea, un prieten apropiat al lui Princip. La sfârșitul lunii iulie sau la începutul lunii august 1914, Andrić a fost arestat de austro-ungari pentru că avea legături cu asasinii prințului moștenitor Franz Ferdinand. A petrecut o mare parte a Primului Război Mondial în captivitate și a fost eliberat abia în iulie 1917, după ce împăratul Carol a proclamat o amnistie generală pentru prizonierii politici. În anul 1920 Andrić a intrat în serviciul diplomatic al nou-creatului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor (redenumit mai apoi Iugoslavia). El a publicat în 1925 o povestire intitulată „Podul de pe Žepa”, care urma să servească ca punct de plecare pentru romanul E un pod pe Drina.... În anul 1939 a fost numit ambasador al Iugoslaviei în Germania, care a declanșat invadarea țării sale în aprilie 1941, în contextul mai larg al celui de-al Doilea Război Mondial. Andrić și personalul ambasadei au fost arestați de germani după declanșarea invaziei, iar în iunie 1941 i s-a permis să se întoarcă la Belgrad. După ce s-a întors în Iugoslavia, a fost scos din serviciul diplomatic și ținut închis de către germani în apartamentul unui prieten, trăind, potrivit unor biografi, în condiții asemănătoare cu arestul la domiciliu. În următorii trei ani Andrić s-a concentrat pe scrierea romanului și a cugetat cu privire la dezintegrarea Iugoslaviei, care a devenit, după invazie, scena unui război civil interetnic brutal.
Romanul E un pod pe Drina... a fost scris între iulie 1942 și decembrie 1943. S-a păstrat o ciornă de cincizeci de pagini a romanului, precum și notițele de documentare ale lui Andrić. În martie 1945 acest roman a devenit primul titlu lansat de editura de stat nou înființată Prosveta din Belgrad, ca parte a unei serii intitulate Južnoslovenski pisci (Scriitori slavi sudici). Prima ediție, cu un tiraj de aproximativ 5.000 de exemplare, a fost epuizată până la sfârșitul acelui an. E un pod pe Drina... a fost unul dintre cele trei romane pe care Andrić le-a publicat în 1945, celelalte fiind Cronica din Travnik (în ) și Domnișoara (în ), publicate în septembrie și, respectiv, în noiembrie 1945. Alte cinci ediții ale cărții E un pod pe Drina... au fost publicate în următorii patru ani. Operele literare ale lui Andrić au obținut o recunoaștere internațională numai după ce scriitorului iugoslav i s-a acordat premiul Nobel și au fost traduse după aceea în zeci de limbi. Romanul a fost tradus în limba engleză cu câțiva ani mai devreme, în 1959, de Lovett F. Edwards.
Stil literar Apariția romanului a coincis cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și cu intensificarea eforturilor partizanilor de a promova stilul realist socialist, exemplificat prin reprezentarea unei „fericiri superficiale” care glorifica valorile comunismului. În contrast, profesorul de studii slave David A. Norris de la Universitatea din Nottingham a scris: „Bosnia lui Andrić este adesea o lume sumbră redată prin structuri narative profunde și complexe”. Andrić nu și-a exprimat niciodată public simpatia pentru comunism, iar operele sale au tratat în mod deschis chestiunea controversată a identității naționale într-un moment în care comuniștii propagau ideea de frăție și unitate între diferitele popoare iugoslave. În opinia istoricului literar Andrew B. Wachtel (profesor de limbi și literaturi slave la Northwestern University), concentrarea romanului E un pod pe Drina... pe trecutul îndepărtat al țării i-a permis lui Andrić să abordeze problemele sociale, politice și religioase contemporane, fără a submina fățiș sensibilul sistem de toleranță interetnică pe care comuniștii îl instituiseră în perioada postbelică.
La fel ca aproape toate operele literare ale lui Andrić, E un pod pe Drina... are textul original scris în alfabetul chirilic sârb. Personajele folosesc dialectul ijekavian al limbii sârbocroate vorbit în principal la vest de Drina, în timp ce naratorul folosește dialectul ekavian vorbit în principal în Serbia. Aceasta este o reflecție a propriilor înclinații lingvistice ale lui Andrić, care abandonase dialectul ijekavian atât scris, cât și vorbit și trecuse la folosirea dialectului ekavian atunci când s-a mutat la Belgrad la începutul anilor 1920. Atât dialogurile, cât și pasajele narative sunt impregnate cu turcisme (în ), cuvinte de origine turcă, arabă sau persană care au pătruns în limbile slavilor sudici în timpul stăpânirii otomane. Turcismele sunt atât de răspândite încât până și titlul romanului conține unul: cuvântul ćuprija, derivat din cuvântul turcesc köprü, care înseamnă pod. Sunt prezente, de asemenea, multe cuvinte de origine germană și ladină, care reflectă circumstanțele istorice și politice ale perioadei de timp descrise în roman.