Stepan „Stepa” Stepanović (în , ; ) a fost un comandant militar sârb care a luptat în Războiul Sârbo-Otoman, Războiul Sârbo-Bulgar, Primul Război Balcanic, Al Doilea Război Balcanic și Primul Război Mondial. După ce s-a înrolat în Armata Sârbă în 1874, a luptat împotriva forțelor Imperiului Otoman în 1876. În anii următori a avansat în ierarhia Armatei Sârbe și a luptat împotriva forțelor militare bulgare în 1885. În cele din urmă a devenit ministru de război în aprilie 1908 și a fost responsabil pentru promovarea unor schimbări în Armata Sârbă.
Stepanović a comandat forțele militare sârbe în timpul celor două războaie balcanice și a condus Armata a 2-a Sârbă în timpul Primului Război Mondial. După Bătălia de pe Muntele Cer a fost avansat la gradul de mareșal, devenind al doilea militar sârb ce a primit acest grad, după Radomir Putnik. A murit la Čačak în 29 aprilie 1929.
Copilăria și educația timpurie stanga|miniatura| Casa din Kumodraž, unde a copilărit Stepanović. Stepan „Stepa” Stepanović s-a născut la 28 februarie 1856 în satul Kumodraž din apropiere de Belgrad. A fost al patrulea copil și al treilea fiu al lui Ivan Stepanović și al soției sale, Radojka (născută Nikolić). Copilul a fost numit după bunicul său patern, Stepan, de la care provine numele familiei sale. Există două teorii despre originile familiei sale. O primă teorie susține că strămoșii lui Stepanovic, care erau cunoscuți ca Živanović, proveneau din regiunile Bosnia și Lika. A doua teorie este că strămoșii lui au venit din vecinătatea orașelor Leskovac și Pirot în timpul Marilor Migrații Sârbe din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Din cauza muncii casnice, mama lui Stepanović avea puțin timp pentru el și îl lăsa adesea în grija soacrei sale. Înainte de a urma școala primară, băiatul a avut grijă de vite și a fost cândva rănit de un taur. Stepan a absolvit școala primară trienală din Kumodraž și a urmat studiile secundare la gimnaziul adăpostit în Conacul căpitanului Miša din Belgrad. Deoarece studiile erau costisitoare, a lucrat deseori ca servitor în casa familiilor bogate din Belgrad. A încheiat primul an de școală cu note bune și a continuat să obțină note bune în tot restul anilor de școală. În septembrie 1874 Stepanović s-a înscris în clasa a XI-a la Școala de Artilerie din Belgrad, renunțând să urmeze al șaselea an de gimnaziu. Nu a trebuit să participe la un examen de admitere deoarece absolvise deja cinci ani de gimnaziu. Clasa lui avea douăzeci și nouă de cadeți.
La vremea respectivă, Școala de Artilerie din Belgrad avea un caracter tehnic și acorda multă atenție cunoștințelor de matematică, domeniu de studii la care Stepa Stepanović a obținut mereu note mici. În plus, Stepanović nu excela nici la studiul limbilor străine, deși citea literatură rusă și franceză. După izbucnirea Răscoalei din Herțegovina, Principatul Serbiei a început pregătirea pentru un război cu Imperiul Otoman, iar Școala de Artilerie din Belgrad a inițiat un program de pregătire militară practică. În septembrie 1875 Stepanović și colegii de clasă au primit cu toții gradul de caporal. După ce a trecut un examen, Stepanović a devenit subsergent în mai 1876. În iunie 1876 a fost declanșat războiul dintre Serbia și forțele turce otomane din Balcani, care erau formate în majoritate din albanezi din Kosovo. Stepanović și întreaga sa clasă au fost avansați rapid la gradul de sergent și au fost trimiși în prima linie.
Războaiele sârbo-otomane Stepanović a sosit la Kragujevac la 14 mai 1876. Aici, el a fost repartizat să îndeplinească sarcini funcționărești la cartierul Diviziei Šumadija, comandate de colonelul Ljubomir Uzun-Mirković, ale cărui ordine erau transmise unităților subordonate de Stepanović. Divizia Šumadija era unitatea principală a Armatei Moravei, dar după o schimbare a planurilor de luptă a fost divizată în mai multe escadroane. Stepanović a fost repartizat în escadronul lui Uzun-Mirković, care avea ordinul să ajute Armata Knjaževac să ocupe orașele Babina Glava și Bela Palanka pentru a împiedica sosirea întăririlor otomane la Niš. În cele din urmă, orașul Babina Glava a fost capturat, iar Stepanović a fost remarcat de Uzun-Mirković pentru că era „foarte agil și un bun călăreț”. La scurt timp, otomanii au lansat o contraofensivă împotriva escadronului lui Uzun-Mirković, care s-a retras la Pandrilo. Otomanii au atacat localitatea Pandrilo pe 19 iulie, iar Stepanović a participat în mod activ la acea luptă. Participarea lui Stepanović alături de soldații sârbi a contribuit la creșterea moralului trupei și a întors soarta luptei. Această experiență l-a impresionat mult pe Stepanović, care a intrat adesea în lupte alături de soldații sârbi pentru a le ridica moralul.
După căderea orașului Knjaževac, Stepanović și escadrinul său s-au deplasat de la Deligrad la Sokobanja pentru a-i împiedica pe otomani să ajungă pe Valea Moravei. Forțele sârbe s-au regrupat în Sokobanja și au format Corpul IV Armată, sub comanda colonelului Đura Horvatović. Stepanović s-a alăturat ulterior acestei unități.
Corpul IV Armată a mărșăluit prin Kurilovo și a ajuns la Vinik, unde a atacat pozițiile otomane. El s-a deplasat apoi către Deligrad, unde a ajuns pe 7 septembrie. Ulterior, la 11 septembrie, Corpul IV Armată s-a confruntat cu turcii în apropiere de Krevet, într-o luptă care s-a încheiat indecis.
La 1 noiembrie 1876 a fost încheiat un armistițiu între forțele militare sârbe și turco-otomane. O lună mai târziu, la 1 decembrie, Stepanović a obținut Medalia de aur pentru vitejie și a fost avansat la gradul de sublocotenent. El a fost numit la 13 februarie 1877 în postul de comandant al companiei a 3-a a Batalionului 3 al Armatei Sârbe. Mai târziu, Stepanović a participat la capturarea orașului Pirot. Acționând sub comanda generalului Jovan Belimarković, Stepanović și cei 300 de militari subordonați au atacat zona fortificată din stânga satului Nišor, una dintre cele două zone fortificate ale otomanilor în acea localitate. Între 26 și 27 septembrie unitatea lui Stepanović a ocolit neobservată satul Nišor și a capturat localitatea Mali vrh. În dimineața zilei de 27 septembrie, când a fost declanșat atacul sârb principal, unitatea sa a deschis focul asupra satului Nišor, provocând confuzie în rândul forțelor otomane staționate acolo. Mai târziu, orașul Pirot a fost capturat. Un soldat din unitatea lui Stepanović a spus: „Consider că, dacă nu greșesc, acțiunea noastră a reprezentat lovitura deisivă asupra poziției turcești de la Nišor și a decis soarta orașului Pirot”. Stepanović a fost decorat ulterior cu Ordinul Sf. Svetislav, clasa a III-a cu spade și panglică, decorația sa favorită dintre toate decorațiile pe care le-a primit în cursul carierei sale militare, deoarece a considerat că a fost „[primul] care a pătruns în tranșeea turcească”.
miniatura|Portretul lui Stepa Stepanović în primul său an de studii la Școala de Artilerie. La 3 decembrie 1877 Corpul Šumadija și-a început marșul de la Pirot la Niš, împărțit în două eșaloane. În timpul acestui marș, Stepanović a comandat o unitate formată din jumătate de batalion de infanterie și câteva unități mici de cavalerie care a străbătut terenul accidentat din zona muntelui Suva Planina. Cu toate acestea, toți oamenii săi au supraviețuit călătoriei și au fost pregătiți de luptă. Stepanović a declarat mai târziu că marșul peste munte a fost misiunea sa cea mai grea misiune în timpul războiului.
La 23 ianuarie 1878 Înaltul Comandament Sârb a ordonat Diviziei Šumadija să captureze orașul Vranje. Divizia Šumadija i-a alungat apoi pe otomani din Poljanica și i-a învins la Grdelička klisura. La 25 ianuarie Stepa Stepanović a devenit comandantul unei unități de voluntari care i-a înarmat pe locuitorii sârbi din Poljanica. În Bătălia de la Vranje, care a avut loc câteva zile mai târziu, Stepanović a atacat din nordul orașului poziția otomană de la Devotin.
Perioada de pace Odată ce războiul s-a încheiat, Stepanović a urmat cursuri suplimentare la Academia Militară de la Belgrad pentru a-și încheia pregătirea militară, absolvind în 1880. În septembrie 1880 el a solicitat un transfer la Kragujevac. Acolo a primit comanda Companiei a 2-a din Batalionul 3 al Armatei Sârbe. În octombrie a devenit comandantul Companiei 1-a din cadrul aceluiași batalion.
La Kragujevac Stepanović a întâlnit-o pe viitoarea sa soție Jelena (1861-1943), fiica prefectului (načelnik) districtului Kragujevac, Velislav Milanović. Cei doi s-au căsătorit la 25 iulie 1881. Primul lor copil, Milica, s-a născut la 21 aprilie 1882. În anul următor Jelena a născut-o pe a doua fiică a cuplului, Danica. Ambele fiice ale lui Stepanović s-au căsătorit cu ofițeri: Milica cu sublocotenentul Krsta Dragomirović (1874-1928), iar Danica cu căpitanul de rangul I Jovica Jovičić, care ulterior a devenit general de divizie în Armata Sârbă.
În prima sa evaluare oficială din ultimul trimestru al anului 1880, o comisie militară specială l-a descris pe Stepanović astfel:
La 1 septembrie 1882 Stepanović a fost avansat la gradul de locotenent de infanterie și a devenit comandantul unei unități militare din Užice, unde a rămas până la 13 februarie 1883, când s-a întors la Kragujevac. La sosirea sa la Kragujevac, a fost numit adjutant militar în Regimentul de Infanterie Šumadija. În același an, Serbia a introdus exerciții militare obligatorii în programele de studii gimnaziale. Stepanović a devenit ulterior profesor de exerciții militare la Gimnaziul nr. 1 din Kragujevac. El a rămas în această funcție până în 1886.
Războiul Sârbo-Bulgar (1885) În timpul Bătăliei de la Slivnița, Stepanović a comandat compania 1 din Batalionul 2 al Diviziei Šumadija. Unitatea sa a atacat satul Vrapče și a forțat forțele militare bulgare să se retragă. Într-un raport trimis comandantului Regimentului 12 Stepanović a evidențiat lipsa de coordonare între diviziile, regimentele și batalioanele Armatei Sârbe.
Câteva zile mai târziu, Stepanović a devenit comandantul Batalionului 1 din Regimentul 12 și împreună cu trupele altei unități a atacat cartierul militar bulgăresc de la Slivnița. Bulgarii au început să se retragă, permițând forțelor sârbe să preia controlul asupra regiunii din jurul satului Aldomirovți. În raportul său, Stepanović a scris următoarele despre militarii aflați în subordinea sa: „Comportamentul soldaților în aceste bătălii a fost excelent, deoarece au dat dovadă de un mare spirit de refacere, în ciuda deplasării pe câmp deschis sub foc încrucișat. Comportamentul ofițerilor a fost satisfăcător în ceea ce privește curajul și buna comandă a trupelor”.
După ce forțele militare sârbe au fost alungate din Bulgaria, regele Milan a ordonat o retragere generală a Armatei Sârbe către Pirot la 19 noiembrie. Trei zile mai târziu, forțele bulgare au mărșăluit către oraș și au lansat un atac asupra localității Neškov vis. Regimentul 12 a fost nevoit să se retragă. Stepa Stepanović a relatat mai târziu: „... M-am deplasat dincolo de spital spre locul în care grosul trupelor noastre s-a retras. Nicio strădanie a militarilor mai bătrâni nu i-a putut aduce înapoi. Mai mulți soldați i-au urmărit și apoi acea gloată ridicolă i-a alungat pe ofițerii care au încercat să-i oprească.”
Ascensiunea militară Odată cu sfârșitul Războiului Sârbo-Bulgar, Stepanović s-a întors la Kragujevac, unde a rămas până în noiembrie 1886. El a comandat la Kragujevac o companie a Regimentului 10. La sfârșitul anului 1886 a fost avansat la gradul de căpitan de rangul II. A servit ca ofițer aspirant în Marele Stat Major al Armatei Sârbe din 22 noiembrie 1886 până la 22 octombrie 1888. La sfârșitul anului 1888 comisia Marelui Stat Major, însărcinată cu evaluarea performanței sale, a raportat următoarele: „căpitanul de rangul II domnul Stepanović a dovedit suficientă pregătire și pricepere pentru a lucra în Marele Stat Major”, concluzionând că „ar trebui să i se aprobe prezentarea în această iarnă la examenul pentru gradul de căpitan de rangul I”.