Mihai Tănăsescu (n. 11 ianuarie 1956, București) este un politician român, membru al Partidul Social Democrat. În legislatura 2004-2008, Mihai Tănăsescu a demisionat pe data de 29 mai 2007 și a fost înlocuit de deputatul Alexandru-Octavi Stănescu. În cadrul activității sale parlamentare, Mihai Tănăsescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Irlanda, Regatul Norvegiei și Republica Arabă Siriană.

Mihai Tănăsescu este căsătorit și are doi copii; a absolvit în 1978 Facultatea de Finante și Contabilitate a Academiei de Studii Economice din București. În perioada 1983 - 1990, Mihai Tănăsescu a lucrat la Ministerul de Finanțe, iar în 1998 a urmat un curs la Harvard Business School. Mihai Tănăsescu a fost minisru de finanțe în perioada 2000-2004 în guvernul Adrian Năstase.

În perioada crizei politice din România din toamna anului 2009, Mihai Tănăsescu a fost unul din numele vehiculate pentru postul de prim-ministru, în special după ce guvernul propus de Lucian Croitoru nu a obținut votul de învestitură în Parlament.

De asemenea, Mihai Tănăsescu este un membru al Consiliului European al Comisiei Trilaterale, alături de Mugur Isărescu.

Legături externe Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI: „Renunțarea la euro este imposibilă“, 3 noiembrie 2011, Ion M. Ioniță, Ovidiu Nahoi, Adevărul

Categorie:Nașteri în 1956 Categorie:Deputați români 2004-2008 Categorie:Membri ai Partidului Social Democrat Categorie:Absolvenți ai Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori Categorie:Politicieni români din secolul al XXI-lea Categorie:Miniștri români