Limba aromână

thumb|290px|Răspândirea limbilor romanice de est:

Limba aromână (în aromână: Limba armãneascã, limba armãnã), vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de dacoromână, meglenoromână și istroromână.

Statut și denumiri

Există discuții între lingviști asupra statutului de limbă (dintre cele patru ale diasistemului romanic de estGeorge Giuglea, Alexandru Graur, Ion Coteanu ș.a.) sau de dialect (dacă diasistemul romanic de est este socotit o singură limbă, denumită „română”, în care caz limba română este denumită „dialectul dacoromân”).Gustav Weigand, Ovid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan ș.a. Toți însă împărtășesc, precum Matilda Caragiu MarioțeanuMatilda Caragiu Marioțeanu era o academiciană de origine aromână, specialistă în acest domeniu., opinia generală potrivit căreia aromâna provine din protoromână (limba est-romanică comună veche).

Există, de asemenea, discuții printre intelectualii aromâni asupra denumirii limbii, legate de discuțiile politice asupra statutului vorbitorilor, între „integraționiști” și „naționaliști”. Primii se vor, în țările unde trăiesc, membri ai națiunilor respective, dar de limbă aromână, definindu-se ca aromâni albanezi, aromâni bulgari, aromâni greci, aromâni macedoneni sau aromâni români; ceilalți vor să fie recunoscuți oficial ca minoritate etnică, definindu-se ca macedoromâni, macedoni sau machedoni de limbă macedoromână. Aceștia din urmă folosesc ca stindard „Soarele de la Vergina” (un simbol al regalității Macedoniei antice din care se trage Alexandru cel Mare)Iuliana Gatej, Aromânii vor statut minoritar, Cotidianul, 9 decembrie 2006 (accesat la 31 august 2018).. Controversa continuă în prezent, principalele dificultăți fiind legate nu de statut (care poate fi obținut fără riscuri fizice în cadrul democrației parlamentare și al politicii pentru minorități a Uniunii Europene), ci de denumiri. Pe de-o parte, denumirea de „Macedonia”, variantele ei, istoria țării și „Soarele de la Vergina” sunt revendicate atât de greci, cât și de macedoneni (un popor slav de sud vorbind limba macedoneană), iar, pe de altă parte, aromânii trăiesc numeroși și în afara Macedoniei: în Albania, în regiunea Olimpului, în regiunea Pindului ș.a. Din aceste motive, majoritatea autorilor folosesc denumirile de aromâni și de limbă aromână care sunt oficial înregistrate în codurile internaționale.

La înșiși vorbitorii ei, denumirea limbii aromâne nu este unitară: în funcție de graiuri, aromânii vorbesc limba armãneascã, armãneashti, armãneashte, armãneashci, armãneashce, rrãmãneshti (fărșeroții) sau vlăheaște (cei din Olimp).

Vorbitori

Despre numărul total de vorbitori ai aromânei există numai estimări. Un document al Consiliului Europei dă numărul de circa 250.000 de vorbitori din aproximativ 500.000 de etnici aromâni. Singura dată exactă se găsește printre cele ale recensământului populației din 2011 din Albania, unde 3.848 de persoane se declară de limbă maternă aromână, din 8.266 care se declară de etnie aromână Population and Housing Census 2011. Main Results (Recensământul populației și locuințelor 2011. Principalele rezultate), partea I, INSTAT, 2012, pp. 71–72 (accesat la 31 august 2018)..

În urma emigrărilor din regiunile natale, aromâna se mai vorbește și în Europa Occidentală (Franța, Germania), S.U.A., Canada, America Latină și Australia.

Istorie externă

180px|left|thumb|Lexiconul lui Daniil Moscopoleanul

Istoria externă a aromânei cuprinde trei perioadeSecțiune după Sala 1989, pp. 36–37 și Caragiu Marioțeanu 1968, pp. 4–5..

Prima perioadă, cea preliterară, de la formarea idiomului până la începutul secolului al XVI-lea, este practic necunoscută, cu numeroase aspecte controversate.

În general, se admite că aromâna s-a format la sud de Dunăre, fiind prima care s-a desprins din protoromână, cel mai târziu în secolul al X-lea, însă teritoriul său de formare este controversat. Majoritatea lingviștilor (Gustav Weigand, Ovid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti) consideră că acesta este partea de est a regiunii dintre Dunăre și Munții Balcani, de unde s-a produs ulterior migrația aromânilor la sud de linia Jireček. Alții (Theodor Capidan, Tache Papahagi) susțin ideea formării parțial și în regiunea Munților Pindului și în sudul Albaniei. Prima atestare documentară a aromânilor în Macedonia, este legată de anul 976 și îi aparține cronicarului bizantin Kedrenos. În secolul al XI-lea, istoricul bizantin Kekaumenos afirmă că locuitorii aromâni din Pind provin din vecinătatea Dunării.

Singurele atestări ale idiomului din această perioadă sunt cuvinte (nume proprii, unele provenite din apelative) inserate în texte grecești, slave sau turcești, cea mai veche considerându-se a fi numele propriu de persoană Tsintsilukis, citat de istoricul bizantin Niketas Chiates la 1156 și interpretat de către Alexandru Philippide și Theodor Capidan ca provenind de la tsintsi luchi „cinci lupi”.

În secolul al XV-lea, cronicarul Laonic Chalcocondil remarcă înrudirea aromânei cu româna.

right|thumb|200px|Gramatica lui Mihail G. Boiagi (1813)

A doua perioadă, cea veche, cuprinde secolul al XVI-lea. Aromâna devine singurul idiom romanic de est sud-dunărean care are o cultură scrisă. Din acest secol provin primele texte păstrate, cu alfabetul grecesc. Acestea sunt scurte: un scurt glosar greco-aromân de aproximativ 40 de cuvinte, din secolele XVI-XVII, în manuscrisul „Christ Church MS 49” din OxfordEdion Petriti, Christ Church MS 49: Monumenti mâ i lashtë i gjuhës arumune, në nji dorëshkrim të Bibliotekës Bodleiane në Oksford (Christ Church MS 49: Cea mai veche înregistrare a limbii aromâne, într-un manuscris din Biblioteca Bodleiană, Oxford) ; o inscripție pe o icoană, atribuită unui ieromonah, Nectarie Tărpu, tradusă în greacă, albaneză și latină (1731)Găsită în 1952, într-o mănăstire din Albania., și o inscripție nedatată de pe așa-numitul „vas Simota”Vas de faianță găsit prin 1900 de Pericle Papahagi la un membru al familiei Simota din Kleisoura..

În această perioadă, clerici din Moscopole, centru cultural aromânesc de seamă, creează o literatură cu caracter religios, dar și lucrări lexicografice și pedagogice: un liturghier nedatat și nelocalizat; un vocabular grecesc–aromânesc–albanezÎn Theodor Anastas Cavallioti, Protopeiria (Prima învățătură), Veneția, 1770.; un ghid de conversație grecesc–albanez–aromânesc–bulgarDaniil Moscopoleanul, Lexikon Tetragloson (Lexicon în patru limbi), în Eisagogiki didaskalia (Învățătură introducătoare), Veneția, 1794 (ediția I), 1802 (ediția a II-a).; un abecedarConstantin Ucuta, Nea paidagogia (Noua pedagogie), Viena, 1797.; o culegere manuscrisă de traduceri religioase nedatată (Codex Dimonie).

La începutul acestui secol, Dimitrie Cantemir scrie în Descriptio Moldaviae (1714–1716) despre limba aromână următoarele:

După distrugerea Moscopolei în 1788, mulți cărturari aromâni trec în Imperiul Habsburgic și vin în contact cu ideile iluministe, fiind influențați de Școala Ardeleană.

left|thumb|Zone cu școli românești pentru aromâni și meglenoromâni în Imperiul Otoman (cu cenușiu) (1886).

A treia perioadă, cea modernă, a aromânei începe odată cu secolul al XIX-lea. Atunci se trece la alfabetul latin și apar lucrări filologiceGheorghe Constantin Roja, Măestria ghiovăsirii românești cu litere latinești, care sînt literele Românilor ceale vechi, Buda, 1809; Mihail G. Boiagi, Grammatiki romaniki itoi makedonovlachiki (Gramatică românească sau machedonovlahă), Viena, 1813. influențate de limba română și latinizante. De aceea, limba acestor lucrări este artificială.

În a doua jumătate a secolului, odată cu înființarea unor școli românești în Macedonia, ia ființă și o literatură artistică în aromână. Începând cu 1864 apar și lucrări didactice și publicistice, originale și traduse. Autorii mai importanți sunt Mihail Nicolescu, Tașcu Iliescu, Constantin Belimace, Nuși Tulliu, Zicu A. Araia, Nicolae Batzaria, George Murnu.

Au fost publicate și culegeri de folclor, cele mai importante după 1890, alcătuite de Gustav WeigandDie Aromunen. Ethnographisch-philologisch-historische Untersuchungen über das Volk der sogenannten Makedo-Romanen oder Zinzaren (Aromânii. Cercetări etnografice, filologice și istorice despre poporul așa-numitor macedoromâni sau țințari). vol. II., Leipzig, Johann Ambrosius Barth (Arthur Meiner), 1894. și Pericle PapahagiDe exemplu Din literatura poporană a aromânilor, București, 1900.

În perioada 1864-1945, au existat forme de învățământ pentru aromâni, dar mai ales în română, în special în Grecia. Tot în a doua jumătate a acestui secol, și până în 1945, au fost perioade în care slujbele religioase s-au ținut parțial în aromână.

Situația actuală

În toate țările în care trăiesc aromânii, tendințele de asimilare și, prin urmare, de pierdere a limbii și culturii au fost puternice. Cu toate acestea, limba aromână a continuat să existe, ba chiar, începând cu anii 1990, situația ei s-a îmbunătățit.

Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a adoptat în 1997 recomandarea nr. 1.333 privitoare la cultura și limba aromână, care subliniază caracterul amenințat al acestei limbi. Ea face apel la guvernele țărilor în care trăiesc aromâni să faciliteze folosirea limbii acestora în învățământ, biserică și mediile de informare Langue et culture aroumaines (Limbă și cultură aromână).. Deși recomandarea nu este urmată întru totul, se constată unele progrese în promovarea limbii aromâne.

Republica Macedonia de Nord este prima țară în care aromânii au fost recunoscuți ca minoritate națională. Începând cu anul 2001, limba aromână este oficială în localitatea Kruševo (în aromână Crushuva). În 2001, lingvistul american Victor A. Friedman constata că limba aromână era predată în școli din localitățile Skopje, Štip, Bitolia, Kruševo, Kumanovo, Struga și Ohrid, și că existau emisiuni de radio și de televiziune în această limbăFriedman 2001, p. 10..

În această țară, viața literară aromână este relativ activă. Alături de opere literare originale, este interesant de menționat că scriitorul Dina Cuvata a tradus în aromână Cântarea Cântărilor, Iliada, Odiseea, Eneida, Cântecul Nibelungilor, Divina comedie etc.Bardu și Grădinaru 2006, pp. 22–25., și că a publicat un lexicon al scriitorilor aromâni Scriitori armãneshtsã, Skopje, Unia ti Culturã-a Armãnjlor dit Machidunii. Biblioteca natsionalã armãneascã, 2001 (accesat la 31 august 2018)..

În Albania, aromânii au primit statutul de minoritate națională la 13 octombrie 2017Cf. Legea nr. 96/2017 privitoare la protecția minorităților naționale în Republica Albania (accesat la 14 noiembrie 2022).. Cercetătorul din Republica Moldova Dorin Lozovanu scria, în 2012, că în localitățile Korçë, Divjaka, Selenica și Vlorë erau școli în care se preda opțional aromâna, și menționa folosirea ei ca limbă de cult preponderentă în două biserici din Albania, la Korçë și la Divjaka. Constata, de asemenea, și existența unei prese aromâneLozovanu 2012, p. 100..

În România, deși aromânii nu au vreun statut juridic, interesul pentru limba lor a luat avânt. În învățământul de stat, școlile pot introduce opțional predarea disciplinei „Cultură și tradiții aromâne” care include și lecții de limbăCf. Ordin privind aprobarea planurilor-cadru de învățământ pentru învățământul gimnazial, 2016 (accesat la 31 august 2018).. Există și programe aprobate de Ministerul Educației, care prevăd o oră de predare pe săptămână pentru această disciplinăCf. programe pentru gimnaziu și pentru liceu (accesat la 31 august 2018).. Limba este predată și în afara învățământului de statDe exemplu în cadrul proiectului Anveatsã armãneashti! (Învață aromânește) al organizației Fara Armãneascã dit Romãnia (Comunitatea Aromână din România) (accesat la 31 august 2018)..