Dinastia Tang () a fost o dinastie care a condus China între 618 și 907. Imperiul Tang a reprezentat perioada de apogeu a civilizației chineze. Toleranța religioasă de care a dat dovadă această dinastie, a cărei ilustru reprezentant a fost Taizong, a permis răspândirea doctrinelor budiste, precum și a zoroastrismului, a maniheismului și a misionarilor creștini nestorieni. În această perioadă viața culturală asumă un puternic impuls, impuls pe care China îl transmite și Japoniei. A fost epoca de aur a poeziei, epoca în care au trăit cei mai mari poeți ai Chinei: Li Taibo, Du Fu și în care au apărut marile școli de pictură.
Stăpânirea stabilă a dinastiei Tang a luat locul dinastiei Sui în 618. În anii care au urmat au avut loc multe invenții. Tipărirea pe hârtie, folosind un tipar mobil din lemn, datează din această perioadă în care au apărut și foarte multe cărți. Înfloresc literatura și artele, îndeosebi ceramica, porțelanul și sculptura. De aici numele de "Perioada de aur" a Chinei. Răspândirea culturii chineze în Japonia, Coreea, sud-estul Asiei și Tibet a avut loc o dată cu creșterea puterii și bogăției Chinei.
Tang Categorie:State medievale