thumb|250px|Senatorul Joseph McCarthy Mccarthy-ismul este un termen care descrie o perioadă de suspiciune intensă anticomunistă în Statele Unite ale Americii, care a durat, cu aproximație, de la sfârșitul deceniului al patrulea până pe la mijlocul celui de-al șaselea. Termenul derivă din numele senatorului american Joseph McCarthy, un reprezentant republican al statului Wisconsin. Perioada mccarthy-ismului mai este cunoscută și ca a doua panică roșie și a fost caracterizată prin creșterea temerilor față de încercările de penetrare a instituțiilor americane de către spionii sovietici, ascuțirea tensiunilor americano-sovietice datorită hegemoniei URSS-ului în Europa Răsăriteană, succesul revoluției comuniste chineze (1949) și izbucnirea războiului din Coreea (1950-1953).

În aceste timpuri, persoane din diferite sfere de activitate, la început funcționari guvernamentali, apoi cei din industria divertismentului, continuând cu cei din sistemul învățământului public, au fost acuzați că sunt membri ai partidului comunist sau simpatizanți ai comuniștilor și au devenit subiectele unor investigații agresive și a unor audieri publice în fața diverselor comisii sau agenții. S-a dat de mult prea multe ori crezare bănuielilor nesusținute de dovezi, sau susținute de dovezi incomplete sau discutabile, iar atitudinile unei persoane de orientare politică dovedită sau bănuită a fi de stânga, făcând parte sau despre care se bănuia că face parte din organizații de stânga, erau taxate în mod disproporționat. Multe astfel de persoane și-au pierdut locurile de muncă, și-au văzut ruinate carierele, sau au ajuns să ispășească pedepse cu închisoarea. Multe astfel de pedepse au fost date la sfârșitul unor procese ale căror verdicte aveau să fie mai târziu anulate, iar legile care au permis aceste abuzuri aveau să fie declarate mai târziu neconstituționale, (așa cum a fost cazul Legii jurământului de credință, declarată neconstituțională în 1967), concedierile celor cu orientări politice de stânga aveau să fie, de asemenea, declarate ilegale, iar procedurile extrajudiciare aveau să fie, mai târziu, blamate.

Originile mccarthy-ismului

Perioada istorică cunoscută ca mccarthy-ism a început cu ceva timp mai înainte ca senatorul care a i-a dat numele să fie în vreun fel implicat în lupta anticomunistă. Au fost mai mulți factori care au contribuit la apariția mccarthy-ismului, unii dintre ei existând încă în perioada primei panici roșii (1917-1920), sau chiar mai înainte de transformarea organizațiilor comuniste într-o forță politică de luat în seamă. Mulțumită, în parte, succesului avut în organizarea sindicatelor și a luptei antifasciste, Partidul Comunist American a devenit din ce în ce mai puternic de-a lungul celui de-al patrulea deceniu, ajungând în 1942 la 50.000 de membri. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite erau aliate cu Uniunea Sovietică, problema anticomunismului a fost trecută sub tăcere. Odată cu încheierea conflagrației mondiale, Războiul Rece s-a declanșat aproape imediat, ca urmare a instalării de regimuri marionetă prosovietice în întreaga Europă Centrală și Răsăriteană. Tensiunile au ajuns la o cotă nemaiîntâlnită în 1948, odată cu izbucnirea Blocadei Berlinului – blocarea căilor terestre de acces către Berlinul Apusean.

Evenimentele din anii 1949 și 1950 au condus la creșterea în continuare a sentimentului american de teamă față de comunism. Uniunea Sovietică a experimentat cu succes prima sa bombă atomică în 1949, devansând toate estimările planificatorilor militari americani. Tot în 1949, armata comuniștilor conduși de Mao Zedong a reușit să cucerească întreaga Chină continentală, în ciuda ajutorului financiar și logistic obținut de la americani de oponenții comuniștilor din Kuomintang. În 1950 s-a declanșat războiul din Coreea, opunând forțele ONU, SUA și sud-coreene armatelor comuniștilor nord-coreeni și chinezi. În același an, au avut loc mai multe scandaluri legate de acte sovietice de spionaj în SUA. În ianuarie, Alger Hiss, un oficial de rang înalt din Departamentul de Stat, a fost condamnat pentru sperjur. El fusese găsit vinovat pentru spionaj, fapta sa se prescrisese, dar a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă în cazul declarațiilor făcute în fața Comisiei pentru Cercetarea Activităților Antiamericane. În Marea Britanie, Klaus Fuchs a mărturisit că a făcut spionaj în folosul Uniunii Sovietice în timpul cât a lucrat la Proiectul Manhattan, în Laboratorul Național Los Alamos, în timpul războiului. Soții Julius și Ethel Rosenberg au fost arestați pe 17 iulie pentru că ar fi furat secrete nucleare și le-ar fi oferit sovieticilor.

Au fost și alte fapte mai puțin evidente, mai subtile, care au dus la apariția mccarthy-ismului. Exista un obicei al politicienilor conservatori de a denumi reformele liberale, așa cum erau legea cu privire la munca minorilor sau cea a dreptului de vot al femeilor, ca fiind "comuniste" sau "comploturi roșii". Acest lucru a devenit mai evident în timpul aplicării politicilor New Deal a președintelui american Franklin D. Roosevelt. Mulți conservatori au pus semnul de egalitate între New Deal și socialism sau comunism. New Deal a fost considerat o dovadă a influenței comuniste în structurile guvernamentale. În general, pericolul vag definit ca fiind al "influenței comuniste" era o temă mai comună în retorica anticomunistă decât erau cele legate de spionaj și alte activități specifice.

Implicarea lui Joseph McCarthy în fenomenul cultural care avea să-i poarte numele a început cu discursul ținut de Ziua lui Lincoln, 9 februarie 1950, la Clubul de ciclism al femeilor republicane din West Virginia. El a arătat auditorilor o foaie de hârtie pe care ar fi fost scrisă o listă a unor comuniști cunoscuți, lucrători ai Departamentului de Stat. McCarthy a spus: "Am aici în mâna mea o listă de 205 de persoane care sunt cunoscuți de Secretarul de Stat ca fiind membri ai Partidului Comunist și care, cu toate acestea, lucrează în continuare și modelează politica Departamentului de Stat." Acest discurs a atras atenția presei asupra lui McCarthy și i-au determinat calea pe care avea să se îndrepte restul vieții și carierei sale politice.

Prima înregistrare a folosirii termenului "mccarthy-ism" (în engleză "McCarthyism") datează din 29 martie 1950, într-o caricatură politică din ziarul Washington Post a caricaturistul Herbert Block. Desenul îi înfățișa pe fruntașii republicani încercând să împingă un elefant (simbolul tradițional al Partidului Democrat) într-o grămadă instabilă a zece găleți cu catran, cea mai de sus având o etichetă pe care era scris cuvântul "McCarthyism".

Instituțiile mccarthy-ismului

Au existat mai multe comitete, comisii și organisme anticomuniste de "apreciere a loialității", atât la nivel federal, cât și la nivel local, dar și multe agenții particulare care se ocupau de investigarea personalului diverselor companii private, care se temeau de orientarea politică de extrema stângă a angajaților.

În Congresul Statelor Unite, cele mai importante agenții de investigare a activităților comuniste a fost Comisia pentru Cercetarea Activităților Antiamericane (House Committee on Un-American Activities - HUAC), Subcomisia Senatorială pentru Securitate Internă și Subcomisia Senatorială pentru Investigații. Între 1949 și 1954, au fost începute și duse la sfârșit 109 investigații de către una dintre aceste comisii ale Congresului.

Ramura executivă și verificările loialității

În guvernul federal, președintele Truman a inițiat un program de verificare a loialității angajaților în 1947. Ordinul executiv al lui Truman dădea putere comisiilor de verificare ca, acolo unde sunt găsite "motive întemeiate pentru supoziția că persoana implicată este neloială guvernului Statelor Unite", angajatul guvernului federal să fie concediat. Truman, un democrat, reacționa în acest fel la victoria republicanilor în alegerile din 1946 pentru Congresul SUA, simțind nevoia să răspundă la criticile tot mai ascuțite din partea conservatorilor și anticomuniștilor.

Acest program pentru verificarea loialității a fost conceput de directorul FBI-ului, J. Edgar Hoover, iar investigațiile propriu-zise au fost duse la îndeplinire de agenții FBI. Criteriile dure ale lui Hoover de apreciere a pericolului comunist și standardele politice conservatoare au dus la concedierea a mii de angajați federali.

Influența lui Hoover s-a întins dincolo de limitele cercetării angajaților guvernului federal și dincolo de limitele programelor de securitate ale programelor de loialitate. El oferea, de obicei, dovezi din dosare FBI (care ar fi trebuit să fie strict secrete) comisiilor congresului, așa cum a fost HUAC. În plus, din 1951 până în 1955, FBI-ul s-a ocupat de o acțiune de manipulare prin așa numita acțiune secretă "Responsabilities Program", prin care se distribuiau documente anonime din sursele sale secrete, cu dovezi ale simpatiilor comuniste ale profesorilor, avocaților și a altor categorii profesionale. Numeroase persoane acuzate pe baza acestor documente "anonime" au fost concediate fără vreun proces, prin încălcarea drepturilor constituționale ale respectivilor.

Când președintele Eisenhower și-a început mandatul, în 1953, el a întărit și extins programul de verificare a loialității al predecesorului său, limitând și mai mult căile de apel ale angajaților concediați. Hiram Bingham, președintele al Comisiei de Investigație a Loialității Administrației Civile, a numit noile reguli "exact opusul modului american de-a face lucrurile". Reguli asemănătoare de apreciere a loialității au fost stabilite în numeroase state de oficialii guvernelor locale, dar și de conducerile întreprinderilor private. În 1958, s-a estimat, în mare, că unul din cinci angajați americani a fost obligat să suporte verificările de loialitate. Procurorul General al Statelor Unite a început să țină o listă a organizațiilor pe care le considera subversive, începând cu anul 1942. Această listă a fost făcută publică în 1948, și cuprindea 78 de nume de organizații. La un moment dat, această listă ajunsese la 154 de organizații, din care 110 erau identificate ca fiind comuniste. Calitatea de membru în oricare din organizațiile listei atrăgea atenția investigatorilor, fără a fi considerată o dovadă de lipsă de loialitate. Una dintre motivele cele mai obișnuite de suspiciune era calitatea de membru al Washington Bookshop Association, o organizație cu tendințe de stânga, care oferea bilete la concerte de muzică clasică, împrumuturi de carte sau reduceri la cumpărarea de literatură beletristică.

HUAC

Comisia pentru Cercetarea Activităților Antiamericane (HUAC) a fost cea mai cunoscută și activă organizație guvernamentală implicată în investigațiile anticomuniste. Înființată în 1938 și cunoscută și cu numele de Comisia Dies, după numele președintelui ei de până în 1941, Martin Dies, HUAC a condus investigații asupra unui mare număr de "activități", inclusiv ale naziștilor americani de origine germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Comisia și-a îndreptat repede atenția asupra comuniștilor în așa-numitul Proiect al Teatrului Federal. Un pas înainte al HUAC în lupta anticomunistă a fost investigarea lui Alger Hiss pentru învinuirile de spionaj, în 1948. Această investigație a dus la judecarea și condamnarea lui Hiss pentru mărturie mincinoasă, și a convins pe mulți de utilitatea comisiilor congresului în lupta pentru descoperirea subversiunii comuniste. HUAC și-a câștigat faima și notorietatea cu ocazia investigării industriei cinematografice Hollywoodiene. În octombrie 1947, Comisia a început citarea actorilor, regizorilor și scenariștilor, chemându-i să dea declarații în legătură cu presupusele lor credințe, declarații sau participări la acțiuni comuniste, cât și în legătură cu tovarășii lor de convingeri. Aceste investigații au devenit cunoscute ca "interpelarea de 64 $" și începea cu: "Ești sau ai fost vreodată membru al Partidului Comunist American?"