Vranje (în , ) este un oraș și centrul administrativ al districtului Pčinja din sudul Serbiei. Conform rezultatelor recensământului din 1991, orașul a avut o populație de 55.138 de locuitori; conform rezultatelor recensământului din 2011, orașul a avut o populație de 83.524 de locuitori, în timp ce zona urbană a orașului a avut 60.485 de locuitori.
Vranje este centrul economic, politic și cultural al districtului Pčinja din Serbia de Sud. Este primul oraș din Peninsula Balcanică care a fost declarat orașul UNESCO al muzicii. Este situat pe coridorul X Pan-European, aproape de granițele cu Macedonia de Nord și Bulgaria. Eparhia de Vranje se află în oraș și aici este staționată a 4-a Brigadă de Infanterie a armatei sârbe.
Istorie Romanii au cucerit regiunea în secolul al II-lea î.Hr. sau în secolul I î.Hr. Vranje a făcut parte din Moesia Superior și Dardania în timpul stăpânirii romane. Cetățile romane din regiunea Vranje au fost abandonate în timpul atacurilor hunilor în anii 539–544 d.Hr.; acestea includ localitățile Kale din Vranjska Banja, Gradište în Korbevac și Gradište în Prvonek.
Prima mențiune scrisă despre Vranje provine din cronica bizantină Alexiada (Ἀλεξιάς) scrisă de prințesa bizantină Ana Comnena (1083–1153), în care este menționat că domnitorul sârb Vukan în 1093, într-o campanie de cuceriri, a ajuns la Vranje și l-a ocupat, însă pentru scurt timp, deoarece a fost obligat să se retragă din fața bizantinilor care erau mai puternici. Numele orașului provine din cuvântul în limba sârbă veche Vran („negru”). A doua mențiune este din 1193, când Vranje a fost cucerit temporar de Marele Prinț Sârb Ștefan Nemanja din mâinile bizantinilor. Vranje a intrat definitiv în statul sârb în 1207, când a fost cucerit de Marele Prinț Ștefan Nemanjić.
Cu ceva timp înainte de 1306, tepčijaTepčija (sârbă chirilică: тепчија) a fost titlul unui funcționar de la tribunal, în Croația, Serbia și Bosnia în Evul Mediu. Funcțiile și poziția unui tepčija în instanță nu sunt clare. A fost menționat pentru prima oară în Croația în a doua jumătate a secolului al XI-lea, iar mai târziu în Serbia în prima jumătate a secolului al XIII-lea și în Bosnia în secolele XIII și XIV. Un tepčija a avut grijă de moșiile feudale ale țării. Există două sau trei niveluri, veliki tepčija (mare), "tepčija" și mali tepčija (mic). Сима Ћирковић, Раде Михальчић. Лексикон српског средњег века (în sârbă). Knowledge, 1999. p. 738. Kuzma a primit guvernarea zonei Vranje (care era organizată ca župa, „județ”, inclusiv orașul și satele învecinate), în timpul și în slujba regelui Ștefan Milutin. În același timp, kaznac-ulKaznac (sârbă chirilică: казнац) a fost titlul angajatului de stat dintr-un tribunal din Bosnia medievală și Serbia care era responsabil pentru tezaurul de pe teritoriul de sub jurisdicția sa - kaznačina (казначина). În hrisovul de la Dečani, regele Ștefan Dečanski (domnie 1321–1331) a menționat că demnitarii curții prezenți la adunarea din Dečani erau kaznacul, tepčija, vojvoda, sluga și stavilacul. Titlul de veliki kaznac (велики казнац, "mare kaznac") a fost ulterior transformat în protovestijar. Miroslav a deținut împrejurimile din Vranje. În continuare, kaznac-ul Baldovin (1325–45) a primit provincia din jurul Vranje, în timpul și în slujba regelui Ștefan Dečanski.Starinar 1936, p. 72: "... сродника и наследника кнеза Балдовина. Кнез Балдовин je из времена краља Стефана Уроша III Дечанског (1321 — 1331). Пре њега je, изгледа, био y Врањи тепчија Кузма, a пре овога казнац Мирослав (свакако онај исти који ce помиње y ..." În continuare, župan-ul Maljušat, fiul lui Baldovin, a primit župa Vranje. În momentul proclamării Țaratului Sârb, orașele, printre care și Vranje, erau deținute de kefalija.Termenul de kefalija provine din bizantinul kephalē. În Imperiul Bizantin târziu, termenul kephale (greacă: κεφαλή, kephalē, „cap”) a fost folosit pentru a denumi guvernanții locali și provinciali. În timpul căderii Țaratului Sârb, Vranje a făcut parte din posesia lui Uglješa Vlatković, care a inclus și Preševo și Kumanovo. Uglješa a devenit vasal al despotului sârb Ștefan Lazarević după Bătălia de la Tripolje (din 1403); iar Vranje a devenit parte a Despotatului Serbiei. stanga|miniatura| Markovo Kale, ruinele unei cetăți medievale. Župa medievală a fost o mică unitate de teren, al cărei teritoriu s-a extins odată cu crearea de noi așezări. Bunele relații de comerț cu orașul minier în curs de dezvoltare Novo Brdo au dus la crearea a numeroase așezări noi. În 1455, Vranje a fost cucerit de Imperiul Otoman, pe fondul căderii statului sârb medieval. A fost organizat ca centrul administrativ al unui kaza (județ), numit Vranje, după orașul și župa medievală. La mijlocul secolului al XIX-lea, diplomatul austriac, Johann Georg von Hahn, a declarat că populația din kaza Vranje era de 6/7 bulgari și 1/7 albanezi, în timp ce populația orașului era formată din 1000 de familii creștine-bulgare, 600 de albanezi-turci și 50 de rromi.Reise von Belgrad nach Salonik. Von J. G. v. Hahn, K. K. Consul für östliche Griechenland. Wien 1861von Hahn, Johann. Bulgarians in Southwest Morava, Illuminated by A. Teodoroff-Balan Populația urbană musulmană din Vranje era formată din albanezi și turci, dintre care o parte erau ei înșiși de origine albaneză. para. 6. "According to the information about the language spoken among the Muslims in the cities, we can see of which nationality they were. So, the Muslim population of Niš and Pirot consisted mostly of Turks; in Vranje and Leskovac they were Turks and Albanians"; para. 11. "The Turks have been mostly city dwellers. It is certain, however, that part of them was of Albanian origin, because of the well-known fact that the Albanians have been very easily assimilated with Turks in the cities."; para. 26, 48.
Raportul diplomatului austriac trebuie să fie analizat cu cea mai mare rezervă. Diplomatul austriac, în afară de tendința de a satisface ambițiile bulgărești de a stăpâni aceste regiuni (cele două războaie mondiale sunt martori ai acestor tendințe), a fost ghidat probabil de faptul că regiunea din Vranje era o „kaza” otomană, iar părțile estice mari erau într-adevăr populate de bulgari. Kyustendil a fost numele turcificat al sârbului feudal local din secolul al XIV-lea, Constantin Dragaš; la acea vreme, regiunea însă era sârbă. Într-adevăr, numeroase surse arată clar că regiunea a fost locuită de sârbi de mai bine de 10 secole. Astfel de surse sunt Carta lui Stefan Uroš IV Dušan, 1308 - 1355,;in “Vranje through centuries” (“Vranje kroz vekove”, Vranje 1993) sau o monografie despre „recensămintele” turcești din 1487, 1519, 1570, 1861, care au confirmat că populația din Vranje era sârbă.see Aleksandar Trajkovic : INOGOSTE - Zupa u Juznoj Srbiji, Dom Kulture Radoje Domanovic, Surdulica, 2ooo) Există, de asemenea, 4 liste cu locuitorii din Vranje în secolul al XIX-lea (din anii 1858, 1869, 1883 și 1890) în care bulgarii nu sunt menționați niciodată. Cu toate acestea, nu este ușor să deosebim sârbii de bulgari doar după numele lor până în 1878, dar după această dată aproape toate numele sunt în mod clar nume sârbești.I. Jovanovic: Tefters and lists, population of Vranje in the 19th century; in Serbian: Ivan Jovanovic, Tefteri I spiskovi, stanovnistvo Vranja u devetnaestom veku, Istorijski arhiv “31. Januar3, 2009, Vranje)
Vranje a făcut parte din Imperiul Otoman până în 1878, când orașul a fost cucerit de armata sârbă comandată de Jovan Belimarković. În timpul războiului sârbo-otoman (1876-1878), cea mai mare parte a populației musulmane din Vranje s-a refugiat în vilaietul otoman Kosovo, în timp ce un număr mai mic a rămas pe loc după conflict. Orașul a intrat în Principatul Serbiei, având puțin peste 8.000 de locuitori în acea vreme. Singura populație musulmană căreia i s-a a permis să rămână după război în oraș a fost cea de rromi musulmani vorbitori de sârbă; aceștia numărau 6.089 de persoane în Vranje în anul 1910."Vranje itself became a major Gypsy centre, with a large population of Serbian-speaking Muslim Gypsies. After the nineteenth- century expulsions of Muslim Slavs and Muslim Albanians from the Serbian state, these Gypsies were virtually the only Muslims permitted to remain on Serbian soil: in 1910 there were 14,335 Muslims in the whole kingdom of Serbia (6,089 of them in Vranje), and roughly 90 per cent of the urban Muslims were Gypsies." Până la sfârșitul războaielor balcanice, Vranje a avut o poziție și un rol special, ca loc de transmisie a influenței politice și culturale a statului sârb asupra regiunii Macedonia.
La începutul secolului al XX-lea, Vranje a avut în jur de 12.000 de locuitori. Ca oraș de frontieră al Regatului Serbiei, a fost folosit ca punct de plecare pentru guerila sârbă (de cetnici) care au trecut pe teritoriul otoman și au luptat în Kosovo și Macedonia. În Primul Război Mondial, principalul sediu al armatei sârbe a fost în acest oraș. Regele Petru I Karađorđević, prim-ministrul Nikola Pašić și șeful Statului Major al Apărării, generalul Radomir Putnik au rămas la Vranje. Vranje a fost ocupat de Regatul Bulgariei în 16-17 octombrie 1915, când au fost comise crime de război și când s-a încercat o bulgarizare a orașului și a regiunii. miniatura| Memorial pentru al doilea război mondial După război, Vranje a făcut parte din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor ca una dintre cele 33 de oblasti (regiuni); în 1929, a devenit parte a Banovinei Vardar. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane naziste au intrat în oraș la 9 aprilie 1941 și apoi l-au transferat administrației bulgare la 22 aprilie 1941. În timpul ocupației bulgare, 400 de sârbi au fost împușcați și aproximativ 4.000 trimiși în lagăre de concentrare. Vranje a fost eliberat de partizani iugoslavi la 7 septembrie 1944.
În timpul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, Vranje a fost reorganizat ca districtul Pčinja. În anii 1960 -1970 a avut loc o industrializare. În decursul anilor 1990, economia din Vranje a fost puternic afectată de sancțiunile împotriva Serbiei și de bombardarea din 1999 de către NATO a Iugoslaviei (Operațiunea Forțele Aliate).
Geografie Vranje este situat în partea de nord-vest a bazinului Vranje, pe litoralul stâng al Moravei de Sud.
Vranje se află la baza munților Pljačkovica (1.231 metri), Krstilovice (1.154 metri) și Pržar (731 metri). Râul Vranje și orașul sunt împărțite de șoseaua principală și linia de cale ferată, care merg în nord spre Leskovac (aflat la 70 de kilometri), Niš (110 kilometri) și Belgrad (347 kilometri) și la sud spre Kumanovo (56 kilometri), Skopje (91 kilometri) și Salonic (354 kilometri). Se află la 70 kilometri de granița cu Bulgaria, 40 kilometri de granița cu Macedonia de Nord.
Vranje este centrul economic, politic și cultural al districtului Pčinja din sudul Serbiei. Districtul Pčinja include, de asemenea, comunele Bosilegrad, Bujanovac, Vladičin Han, Preševo, Surdulica și Trgovište. Este amplasat pe coridorul X pan-european. Climat
Date demografice
Populația orașului a fost mărită de coloniștii din perioada iugoslavă și prin urbanizarea împrejurimilor sale. Refugiații sârbi ai războaielor iugoslave (1991–95) și ai războiului din Kosovo (1998–99), în special în timpul și după bombardarea NATO a Iugoslaviei din 1999, precum și emigranții din Kosovo în urma acestui ultim conflict au mărit și mai mult populația din Vranje.
Conform rezultatelor recensământului din 2011, în orașul Vranje au fost 83.524 de locuitori.
Grupuri etnice Compoziția etnică a zonei administrative a orașului (conform recensământului din 2011) a fost următoarea: Grup etnic Populație sârbi 76569 rromi 4654 bulgari 589 macedoneni 255 muntenegreni 48 gorani 43 croați 33 iugoslavi 22 musulmani 17 albanezi 13 ruși 10 Alții 1271 Total 83524
Comune și așezări dreapta|miniatura| Orașul Vranje din districtul Pčinja