Clonazepamul este un medicament din clasa 1,4-benzodiazepinelor, fiind utilizat în tratamentul unor forme de epilepsie și al tulburărilor de panică. Calea de administrare disponibilă este cea orală.
Substanța patentată în 1960 a fost disponibilă comercial în Statele Unite începând cu anul 1975. Este disponibil sub formă de medicament generic.
Utilizări medicale Clonazepamul este indicat în tratamentul epilepsiei și al tulburărilor de panică, cu sau fără agorafobie. În epilepsie, indicațiile sunt: toate formele clinice de epilepsie și convulsii, convulsii tonico-clonice generalizate (grand mal), primare sau secundare, parțiale (focale) sau mioclonice.
Farmacologie Ca toate benzodiazepinele, clonazepamul acționează ca modulator alosteric pozitiv al receptorului de tip A pentru acidul gama-aminobutiric (R GABAA), reducând excitabilitatea neuronilor.
Note
Vezi și Alprazolam Bromazepam Clorazepat Diazepam Lorazepam
Categorie:Benzodiazepine Categorie:Lactame Categorie:Organocloruri Categorie:Nitrobenzeni