Dmitri Dmitrievici Șostakovici (în ; ) a fost un compozitor, pianist și profesor rus, considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea.
Șostakovici a devenit celebru în Uniunea Sovietică, unde s-a aflat inițial sub protecția mareșalului sovietelor Mihail Tuhacevski, dar mai târziu a avut o relație dificilă și complexă cu guvernul. Totuși a primit numeroase distincții și premii de stat și a servit în Sovietul Suprem al Rusiei (1947-1962) și al Uniunii Sovietice (din 1962 până la moartea sa). În 1960 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
După ce o perioadă a fost influențat de Serghei Prokofiev și Igor Stravinski, Șostakovici și-a dezvoltat un stil hibrid, care poate fi observat în Lady Macbeth din Districtul Mtsensk (1934). Această lucrare prezintă o varietate de stiluri, inclusiv stilul neoclasic al lui Stravinski și postromantismul lui Gustav Mahler. Contrastele ascuțite și elemente ale grotescului caracterizează mare parte din muzica sa.Sheinberg (2000) pp.207–309
Șostakovici a compus lucrări în numeroase genuri. Cele mai importante lucrări ale sale sunt cele 15 simfonii, 15 cvartete de coarde, 6 concerte, lucrări de cameră și lucrări pentru pian solo. În afară de lucrările clasice, Șostakovici a compus și muzica pentru numeroase filme sovietice.
Biografie Tinerețea thumb|200px|right|Dmitri Șostakovici la vârsta de 13 ani (desen de Boris Kustodiev) Șostakovici s-a născut în Sankt Petersburg (Rusia), ca al doilea din cei trei copii ai lui Dmitri Șostakovici și a Sofiya Vasilievna Kokoulina. Bunicul patern al lui Șostakovici, având inițial numele de familie Szostakowicz, se trăgea din polonezi romano-catolici de loc din Wilejka, azi în Belarus, dar strămoșii săi direcți erau din Siberia.Laurel Fay (2000), Shostakovich: A Life, p. 7 Un revoluționar polonez al Insurecției poloneze din 1863-1864, Bolesław Szostakowicz a fost exilat în Narym (în apropiere de Tomsk) în 1866 în represiunea ce a urmat tentativei lui Dmitri Karakozov de a-l asasina pe țarul Alexandru al II-lea.Elizabeth Wilson, Shostakovich: A Life Remembered (2006), p. 4 Când termenul său de exil a expirat Szostakowicz a decis să rămână în Siberia. A ajuns un bancher de succes în Irkutsk și a avut o familie numeroasă. Fiul său, Dmitri Boleslavovici Shostakovici, s-a născut în exil la Narym în 1875 și a studiat la Universitatea din Sankt Petersburg, absolvind Facultatea de Fizică și Matematică în 1899. După absolvire Dmitri a lucrat ca inginerul lui Dimitri Mendeleev. În 1903 s-a căsătorit cu Sofiya Vasilievna Kokoulina.
Dmitri Dmitrievici Șostakovici a fost un copil-minune ca pianist și compozitor, talentul său devenind evident după ce a început să ia lecții de pian de la mama sa la vârsta de nouă ani. În câteva ocazii a demonstrat o abilitate remarcabilă de a ține minte tot ceea ce mama sa a interpretat la lecția precedentă și interpreta altă muzică decât cea aflată pe partitura din fața sa.Laurel Fay (2000), p. 9 În 1918 a compus un marș funebru în memoria a doi lideri ai Partidului Constituțional Democratic, uciși de marinari bolșevici.Laurel Fay (2000), p. 12
În 1919, la vârsta de doar 13 ani, a fost admis la Conservatorul din Petrograd, la acea vreme condus de Aleksandr Glazunov. Glazunov a urmărit cu atenție progresul lui Șostakovici și l-a promovat.Laurel Fay (2000), p. 17 Șostakovici a studiat pianul cu Leonid Nikolaiev, compoziție cu Maximilian Steinberg și contrapunct și fugă cu Nikolai Sokolov, cu care a devenit prieten.Laurel Fay (2000), p. 18 Șostakovici a participat și la cursurile de istoria muzicii ale lui Alexandr Ossovski.The Cambridge Companion to Shostakovich, Cambridge Companions to Music by Pauline Fairclough (Editor), David Fanning (Editor). Cambridge University Press; 1 edition (17 November 2008) p.73 Steinberg a încercat să îl ghideze pe Șostakovici pe drumul marilor compozitori ruși dar a fost dezamăgit de el când își irosea talentul și îi imita pe Serghei Prokofiev și Igor Stravinski. A suferit și de lipsă de zel politic când a picat examenul de metodologie marxistă în 1926. Primul său succes muzical a fost Simfonia nr. 1, Op. 10, care a fost compusă la vârsta de 19 ani ca lucrare de absolvire.
Începutul carierei thumb|200px|left|Dmitri Șostakovici în 1925 După absolvire Șostakovici a început o carieră de compozitor și interpret dar stilul său de interpretare era adesea neapreciat. Totuși a obținut o „mențiune onorabilă” la prima Competiție Internațională de Pian Chopin organizată la Varșovia. După competiție Șostakovici l-a întâlnit pe dirijorul Bruno Walter care a fost atât de impresionat de prima simfonie încât a decis să interpreteze premiera berlineză în acel an. Leopold Stokovski a fost și el foarte impresionat de lucrare și a dirijat premiera americană la Philadelphia în anul următor și a realizat prima înregistrare a simfoniei.
După aceea Șostakovici s-a ocupat predominant de compoziție și a început să interpreteze doar propriile lucrări. În 1927 a compus a doua simfonie (intitulată Octombrie), o lucrare patriotică cu un final coral pro-sovietic. Datorită naturii experimentale a lucrării, ca și în cazul Simfoniei nr. 3, lucrarea nu a avut parte de același entuziasm critic de care s-a bucurat prima simfonie.
În 1927 a început și relația lui Șostakovici cu Ivan Sollertinski, care îi va fi cel mai apropiat prieten al său până la moartea acestuia în 1944. Sollertinski i-a prezentat lui Șostakovici muzica lui Gustav Mahler, care a avut o puternică influență asupra sa începând cu Simfonia nr. 4.
În timp ce lucra la Simfonia nr. 2 Șostakovici a început să lucreze și la opera satirică Nasul, bazată pe o poveste de Nikolai Gogol. În iunie 1929 a avut parte de premiera concertistică împotriva dorințelor lui Șostakovici și a fost puternic atacată de Asociația Rusă a Muzicienilor Proletari.Wilson (2006): p. 84 Premiera scenică a avut loc pe 18 ianuarie 1930 dar a avut parte de recenzii negative.Wilson (2006): p. 85
În 1929 Șostakovici a compus prima sa muzică de film, pentru filmul mut Noul Babilon.
De la sfârșitul anilor 1920 până la începutul anilor 1930 Șostakovici a lucrat la TRAM, un teatru pentru tineretul proletar. Deși a lucrat puțin, acest post l-a apărat de atacurile ideologice. Mare parte din această perioadă a fost petrecută lucrând la opera Lady Macbeth din Districtul Mtsensk, care a avut parte de premieră în 1934. A avut parte de un succes instant atât pe plan popular cât și pe plan oficial. A fost descrisă ca fiind „rezultatul succesului general al construcției Socialiste și al politicii corecte a Partidului” și ca o operă care „ar fi putut fi compusă doar de un compozitor sovietic crescut în cea mai bună tradiție a culturii sovietice”.Dmitrii Shostakovich. Shostakovich: About Himself and His Times, compiled by L. Grigoryev and Y.. Platek, trans. Angus and Neilian Roxburgh (Moscow: Progress Publishers, 1981), p. 33
Șostakovici s-a căsătorit cu prima sa soție, Nina Varzar, în 1932. Dificultățile inițiale au dus la un divorț dar cei doi s-au recăsătorit când Nina a devenit însărcinată cu primul lor copil.Laurel Fay (2000), p. 80
Prima denunțare
În 1936 Șostakovici a pierdut sprijinul oficial. Anul a început cu numeroase atacuri asupra sa în revista Pravda, în special în articolul intitulat „Talmeș-Balmeș în loc de muzică”. Șostakovici se afla într-un turneu în Arhangelsk când a primit vestea articolului din Pravda. Cu două zile înainte de publicarea articolului, în seara de 28 ianuarie, un prieten l-a sfătuit pe Șostakovici să asiste la producția de la Teatrul Bolșoi a operei. Când a sosit a observat că Iosif Stalin și biroul său politic se aflau acolo. În scrisorile adresate lui Ivan Sollertinski, Șostakovici a declarat spaima pe care o simțea când vedea că Stalin se sperie de fiecare dată când alămurile și percuția interpretau prea tare. La fel de înfricoșător era modul în care Stalin și însoțitorii săi râdeau la scena de dragoste dintre Serghei și Katerina. Martorii au declarat că Șostakovici era „alb ca hârtia” când a mers pe scenă la sfârșitul actului trei pentru a face plecăciunea.Elizabeth Wilson, Shostakovich: A Life Remembered (Princeton, NJ: Princeton UP, 2006), 128–129
Articolul, care condamna opera ca fiind „aspră, vulgară și primitivă”, se crede că a fost scris de însuși Stalin.McBurney, p. 287. Prin urmare, numărul comenzilor a scăzut iar veniturile sale au scăzut cu aproape trei sferturi. Chiar și criticii de muzică sovietici care inițial au lăudat opera au fost nevoiți să își schimbe opinia.Downes, Olin. "Shostakovich Affair shows shift in point of view in the U.S.S.R.", The New York Times. 12 April 1936. p. X5. La puțin timp după publicarea articolului „Talmeș-Balmeș”, Pravda a publicat un nou articol, „Balet mincinos”, care critica baletul Pârâul limpede. Șostakovici nu se aștepta la acest al doilea articol deoarece publicul general și presa deja a acceptat această muzică ca fiind „democratică” - adică melodioasă și accesibilă. Totuși, Pravda a condamnat baletul pentru înfățișarea greșită a vieții țăranilor dintr-o fermă colectivizată.Wilson, Shostakovich: A Life Remembered, 130
Mai mult, în 1936 a început Marea Teroare, în care mulți prieteni și membri ai familiei lui Șostakovici au fost uciși sau întemnițați. Printre aceștia s-au numărat Mareșalul Tuhacevski (împușcat la câteva luni după arestare), cumnatul său Vsevolod Frederiks (un medic celebru care a fost eliberat dar a murit înainte de a ajunge acasă), prietenul său Nikolai Jileaev (un muzicolog împușcat la puțin timp după arestarea sa), soacra sa Sofia Mihailovna Varzar (astronom, trimisă într-un lagăr din Karaganda), prietena sa, scriitoarea marxistă Galina Serebryakova (20 de ani în lagăr) și colegii săi Boris Kornilov și Adrian Piotrovski (executați).Wilson (2006): pp. 145-46 Singura consolare a lui Șostakovici din această perioadă a fost nașterea fiicei sale Galina în 1936. Fiul său, Maxim, s-a născut doi ani mai târziu.
Retragerea Simfoniei nr. 4
Publicarea articolelor din Pravda au coincis cu compunerea Simfoniei nr. 4. Lucrarea a marcat o schimbare stilistică pentru Șostakovici deoarece a asimilat stilul lui Gustav Mahler și al altor compozitori europeni. Simfonia a fost o problemă compozițională pentru Șostakovici deoarece încerca să își schimbe stilul. Compunerea simfoniei era într-un stadiu foarte avansat când au apărut articolele fatale din Pravda. În ciuda acestui fapt Șostakovici a continuat să lucreze la simfonie și chiar a planificat o premieră la sfârșitul anului 1936. Repetițiile au început în decembrie dar după câteva sesiuni Șostakovici, din motive aflate încă în dezbatere, a retras simfonia de la interpretare publică. Un număr de prieteni și colegi, cum ar fi Isaak Glikman, au sugerat că a fost un act de retragere voluntară ca urmare a interzicerii.Wilson (2006): pp. 143-44 Oricare ar fi motivul, este posibil că această decizie i-a salvat viața: în această perioadă Șostakovici era îngrijorat pentru familia sa și pentru el însuși. Totuși, Șostakovici nu a abandonat lucrarea și a numerotat-o 4. Lucrarea a fost adaptată într-o variantă scurtată pentru pian în 1946 și a avut premiera abia în 1961, la opt ani după moartea lui Stalin.
„Răspunsul creativ al unui artist la critica justă”