Iapetus (/i.a'pe.tus/) este un satelit al lui Saturn. Este al 24-lea dintre cei 83 de sateliți cunoscuți ai lui Saturn. Cu un diametru estimat la 1.469 km, este al treilea satelit ca mărime al lui Saturn și al unsprezecelea ca mărime din Sistemul Solar. Numit după Titanul Iapetus, satelitul a fost descoperit în 1671 de Giovanni Domenico Cassini.
Un corp de densitate relativ scăzută format în mare parte din gheață, Iapetus găzduiește mai multe caracteristici distinctive și neobișnuite, cum ar fi o diferență izbitoare de colorare între emisfera sa anterioară, care este întunecată, și emisfera posterioară, care este strălucitoare, precum și o creastă ecuatorială masivă care se întinde pe trei sferturi în jurul satelitului.
Descoperire legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/44/Iapetus_Earth_Moon_Comparison.png/250px-Iapetus_Earth_Moon_Comparison.png|stanga|miniatura|250x250px|Compararea dimensiunilor Pământului, Lunii și a lui Iapetus (stânga jos). Iapetus a fost descoperit de Giovanni Domenico Cassini, un astronom francez de origine italiană, în octombrie 1671. Îl descoperise pe partea de vest a lui Saturn și a încercat să îl vadă pe partea de est câteva luni mai târziu, dar nu a reușit. Așa a fost și în anul următor, când a reușit să-l observe pe partea de vest, dar nu și pe cea de est. În cele din urmă, Cassini l-a observat pe Iapetus pe partea de est în 1705, cu ajutorul unui telescop îmbunătățit, găsind că acesta este cu două magnitudini mai slab pe acea parte. Van Helden, A., "Saturn through the telescope: A brief historical survey", Saturn, Tucson: University of Arizona Press, pp. 23–43 (1984). Harland, David M., Mission to Saturn: Cassini and the Huygens Probe, Chichester: Praxis Publishing (2002).
Cassini a presupus în mod corect că Iapetus are o emisferă strălucitoare și o emisferă întunecată și că este în rotație sincronă, păstrând întotdeauna aceeași față către Saturn. Aceasta înseamnă că emisfera strălucitoare este vizibilă de pe Pământ atunci când Iapetus se află pe partea de vest a lui Saturn și că emisfera întunecată este vizibilă când Iapetus este pe partea de est. Emisfera întunecată a fost numită mai târziu Cassini Regio în onoarea sa.
Nume Iapetus este numit după Titanul Iapetus din mitologia greacă. Numele a fost sugerat de John Herschel (fiul lui William Herschel, descoperitorul lui Mimas și Enceladus ) în publicația sa din 1847 Results of Astronomical Observations made at the Cape of Good Hope, în care a susținut denumirea sateliților lui Saturn după Titanii, frații și surorile Titanului Cronos (pe care romanii l-au echivalat cu zeul lor Saturn).
Numele are o variantă în mare parte învechită, Japetus George William Hill (1952) The Radiant Universe, p. 280 /ˈdʒa.pe.tus/, cu o formă adjectivală Japetian. Acestea apar pentru că nu a existat nicio distincție între literele ⟨i⟩ și ⟨j⟩ în latină, iar autorii le-au redat diferit.
Când a fost descoperit pentru prima dată, Iapetus a fost printre cei patru sateliți saturnieni etichetați Sidera Lodoicea de către descoperitorul lor Giovanni Cassini după regele Ludovic al XIV-lea (ceilalți trei erau Tethys, Dione și Rhea). Cu toate acestea, astronomii au căzut în obiceiul de a se referi la ei folosind numere romane, Iapetus fiind Saturn V. Odată ce Mimas și Enceladus au fost descoperiți în 1789, schema de numerotare a fost extinsă și Iapetus a devenit Saturn VII. Și odată cu descoperirea lui Hyperion în 1848, Iapetus a devenit Saturn VIII, după care este cunoscut și astăzi (vezi denumirea sateliților).
Formele de relief de pe Iapetus sunt numite după personaje și locuri din poemul epic francez Cântecul lui Roland. Exemple de nume folosite includ craterele Charlemagne și Baligant și regiunea luminoasă nordică, Roncevaux Terra. Singura excepție este Cassini Regio, regiunea întunecată a lui Iapetus, numită după descoperitorul regiunii și al satelitului, Giovanni Cassini.
Orbită Orbita lui Iapetus este oarecum neobișnuită. Deși este al treilea satelit ca mărime al lui Saturn, orbitează mult mai departe de Saturn decât următorul cel mai apropiat satelit important, Titan. Are, de asemenea, cel mai înclinat plan orbital dintre sateliții obișnuiți; doar sateliții exteriori neregulați precum Phoebe au orbite mai înclinate. Din cauza acestei orbite îndepărtate, înclinate, Iapetus este singurul satelit mare de pe care inelele lui Saturn ar fi clar vizibile; de pe ceilalți sateliți interiori, inelele ar fi coplanare cu satelitul și greu de văzut. Cauza acestei orbite foarte înclinate a lui Iapetus este necunoscută; cu toate acestea, nu este probabil să fi fost capturat. O sugestie pentru cauza înclinării orbitale a lui Iapetus este o apropiere între Saturn și o altă planetă.
Caracteristici fizice Densitatea scăzută a lui Iapetus indică faptul că este compus în mare parte din gheață, cu doar o cantitate mică (~20%) de materiale de rocă.
Spre deosebire de majoritatea sateliților mari, forma sa generală nu este nici sferică, nici elipsoidă, ci are o talie bombată și polii aplatizați. Cowen, R. (2007). Creasta sa ecuatorială unică (vezi mai jos) este atât de înaltă încât distorsionează vizibil forma lui Iapetus chiar și atunci când este privit de la distanță. Aceste forme de relief îl fac adesea să fie caracterizat ca având formă de nucă.
Iapetus este puternic craterizat, iar imaginile Cassini au scos la iveală bazine mari de impact, dintre care cel puțin cinci au peste lățime. Cel mai mare, Turgis, are un diametru de ; marginea sa este extrem de abruptă și include un scarp de aproximativ înălțime. Se știe că Iapetus are alunecări de teren lungi sau sturzstrom, posibil susținute de alunecarea gheții. centru|miniatura|600x600px| centru|miniatura|600x600px| centru|miniatura|600x600px|
Colorarea în două tonuri legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9f/PIA19062-SaturnMoon-Iapetus-20150327.jpg/200px-PIA19062-SaturnMoon-Iapetus-20150327.jpg|miniatura|200x200px|Imagine în culori naturale a lui Iapetus În secolul al XVII-lea, Giovanni Cassini a observat că îl putea vedea pe Iapetus doar pe partea de vest a lui Saturn și niciodată pe cea de est. El a dedus corect că Iapetus este blocat într-o rotație sincronă în jurul lui Saturn și că o parte a lui Iapetus este mai întunecată decât cealaltă, concluzii confirmate ulterior de telescoape mai mari. legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/56/Iapetus_Spins_and_Tilts.jpg/200px-Iapetus_Spins_and_Tilts.jpg|stanga|miniatura|200x200px|Vedere a lui Cassini Regio. Cratere mari vizibile includ Falsaron (stânga sus), Turgis (peste și în dreapta centrului) și Ganelon (dreapta jos) legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/18/Color hemispheres map of Iapetus PIA18436 Nov. 2014 (Cropped).png/200px-Color hemispheres map of Iapetus PIA18436 Nov. 2014 (Cropped).png|stanga|miniatura|202x202px|Regiunile luminoase ale lui Iapetus. Roncevaux Terra este sus (nord); Saragossa Terra cu bazinul său proeminent Engelier, al doilea ca mărime al lui Iapetus, se află în partea de jos. Diferența de colorare dintre cele două emisfere iapetiene este izbitoare. Emisfera anterioară și părțile laterale sunt întunecate ( albedo 0,03–0,05) cu o culoare ușor roșiatică -maro, în timp ce cea mai mare parte a emisferei posterioare și a polilor sunt strălucitoare (albedo 0,5–0,6, aproape la fel de strălucitoare ca Europa ). Astfel, magnitudinea aparentă a emisferei posterioare este de aproximativ 10,2, în timp ce cea a emisferei anterioare este de aproximativ 11,9 - dincolo de capacitatea celor mai bune telescoape din secolul al XVII-lea. Modelul de colorare este analog cu un simbol yin-yang sferic sau cu cele două secțiuni ale unei mingi de tenis. Regiunea întunecată se numește Cassini Regio, iar regiunea luminoasă este împărțită în Roncevaux Terra la nord de ecuator și Saragossa Terra la sud de acesta. Înainte ca observațiile optice să poată fi făcute de către sondele spațiale, teoriile despre motivul acestei dihotomii au inclus un asteroid care tuns o parte din scoarța satelitului. Se crede că materialul întunecat inițial a venit din afara lui Iapetus, dar acum constă în principal din întârzierea de la sublimarea gheții din zonele mai calde ale suprafeței lui Iapetus. Conține compuși organici similari cu substanțele găsite în meteoriții primitivi sau pe suprafețele cometelor; Observațiile de pe Pământ au arătat că este carbonioasă și probabil include ciano-compuși, cum ar fi polimerii de cianuri de hidrogen înghețate. legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/07/Iapetusnorth.jpg/250px-Iapetusnorth.jpg|miniatura|250x250px|Prim-plan al regiunii polare nordice, cu marele crater de impact Falsaron aproape de josul imaginii legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/45/PIA11689_Iapetus_color_dichotomy.jpg/200px-PIA11689_Iapetus_color_dichotomy.jpg|stanga|miniatura|200x200px|Dihotomia de culori a lui Iapetus. Culoarea mai roșie a emisferei anterioare poate fi văzută în zonele luminoase într-o imagine cu contrast mai mic (stânga) și în zonele întunecate în imaginile cu contrast mai mare (dreapta). Pe 10 septembrie 2007, orbiterul Cassini a trecut la de Iapetus și a trimis imagini care arată că ambele emisfere sunt puternic craterizate. Dihotomia de culoare a petelor împrăștiate de material deschis și întunecat în zona de tranziție dintre Cassini Regio și zonele luminoase există la scări foarte mici, până la rezoluția imaginii de . Există umplutură de material întunecat în regiunile joase și material deschis pe versanții slab iluminați ai craterelor orientate spre poli, dar nu există nuanțe de gri. Materialul întunecat este un strat foarte subțire, gros de doar câțiva zeci de centimetri (aproximativ 30 cm) cel puțin în unele zone, conform imaginilor radar Cassini și a faptului că impacturi foarte mici de meteori au pătruns în gheața de dedesubt.
O ipoteză mai bună este că materialul întunecat este reziduu de la sublimarea (evaporarea) gheții de pe suprafața lui Iapetus, posibil întunecat și mai mult la expunerea la lumina soarelui. Din cauza rotației sale lente de 79 de zile (egală cu revoluția sa și cea mai lungă din sistemul Saturnian), Iapetus ar fi avut cea mai caldă temperatură de suprafață în timpul zilei și cea mai rece temperatură pe timp de noapte în sistemul Saturnian chiar înainte de dezvoltarea contrastului de culoare; lângă ecuator, absorbția căldurii de către materialul întunecat are ca rezultat o temperatură în timpul zilei de in întunecata Cassini Regio, comparativ cu în regiunile luminoase. Diferența de temperatură înseamnă că gheața se sublimă de preferință din Cassini Regio, și se depune în zonele luminoase și mai ales la polii și mai reci. Pe perioade de timp geologice, acest lucru ar întuneca și mai mult Cassini Regio și ar lumina restul lui Iapetus, creând un proces termic scăpat de sub control cu feedback pozitiv de contrast tot mai mare în albedo, terminându-se cu toată gheața expusă fiind pierdută din Cassini Regio. Se estimează că pe o perioadă de un miliard de ani la temperaturile actuale, zonele întunecate ale lui Iapetus ar pierde aproximativ de gheață de la sublimare, în timp ce regiunile luminoase ar pierde doar 10 cm, neavând în vedere gheața transferată din regiunile întunecate. Acest model explică distribuția zonelor luminoase și întunecate, absența nuanțelor de gri și subțirimea materialului întunecat care acoperă Cassini Regio. Redistribuirea gheții este facilitată de gravitația slabă a lui Iapetus, ceea ce înseamnă că la temperatura ambiantă o moleculă de apă poate migra dintr-o emisferă în alta în doar câteva salturi.