este un film alb-negru japonez din 1954 regizat de Mikio Naruse și cu actorii Setsuko Hara, Sō Yamamura și Ken Uehara în rolurile principale. Filmul este inspirat din romanul Vuietul muntelui — tradus într-o altă versiune sub titlul Sunetul muntelui — al scriitorului japonez Yasunari Kawabata, viitor laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1968). Acest film este a treia adaptare cinematografică a unei opere literare a lui Kawabata pe care a realizat-o Naruse, după Otome-gokoro – Sannin-shimai (1935) și Maihime (1951), Alan Goble (ed.), The Complete Index to Literary Sources in Film, Bowker-Saur, Windsor Court, East Grinstead House, West Sussex, 1999, p. 153. iar cineastul japonez l-a considerat unul din filmele sale favorite.

Acțiunea filmului are loc în epoca postbelică a Japoniei, perioadă marcată de schimbări social-culturale profunde. Richard Armstrong, Tom Charity, Lloyd Hughes și Jessica Winter, The Rough Guide to Film : [an A-Z of directors and their movies], Wallflower Press, Londra, 2007, p. 386. Filmul urmărește dinamica relațiilor casnice în contextul istoric postbelic, analizând într-un mod melodramatic, dar modernist, aspecte esențiale precum spațiul casnic, libertatea partenerilor și subiectivitatea feminină. Personajul principal este un bărbat în vârstă pe nume Shingo Ogata (interpretat de Sō Yamamura), care asistă neputincios la destrămarea căsătoriilor ambilor săi copii.

Scenariul filmului este fidel în multe aspecte romanului de inspirație, dar, cu toate acestea, Yōko Mizuki (colaboratoarea obișnuită a cineastului Mikio Naruse) deplasează accentul de la perspectiva masculină a cărții către o perspectivă feminină. Dilema existențială a filmului nu mai este astfel simțirea apropierii morții de către bătrânul Shingo (ca în roman), ci eliberarea nurorii sale, Kikuko, de viața casnică și fără perspective pe care o duce.

Sunetul muntelui face parte dintr-un ciclu cinematografic al lui Naruse axat pe conflictele emoționale domestice, îndeosebi între soți și soții. Unii critici de film au identificat existența unor paralele narative între Tokio Story (1953) al lui Yasujirō Ozu și Sunetul muntelui (1954) al lui Mikio Naruse în ceea ce privește prezentarea evoluției relațiilor familiale în cadrul societății japoneze postbelice.

Rezumat

thumb|185 px|left|Shūichi (interpretat de Ken Uehara) Tânărul Shūichi Ogata lucrează la întreprinderea pe care o conduce tatăl său și locuiește împreună cu soția sa, Kikuko, în casa părintească din Kamakura. Relațiile dintre cele patru persoane - mamă, tată, fiu și noră - sunt destul de complicate și ambigue. Fiul își neglijează soția și o înșală cu focoasa Kinuko pe care o compară cu un „torent”, în timp ce soția lui ar fi asemănătoare unui „lac”. Spre deosebire de el, tatăl său, Shingo, o adoră pe nora sa, Kikuko, și o tratează cu bunăvoință și respect, provocând gelozia ascunsă a lui Yasuko, propria sa soție. Familia și-a pierdut recent menajera, așa că nora Kikuko a început să efectueze ea însăși activitățile casnice, fără a se plânge de greutăți. Soțul ei vine adesea beat acasă la miezul nopții și nu mai apucă să mai schimbe o vorbă cu Kikuko.

Soții Shingo și Yasuko mai au o fiică pe nume Fusako, care este căsătorită cu un soț nestatornic, cu care are doi copii. Căsnicia lui Fusako trece, de asemenea, prin momente grele ca urmare a infidelităților soțului, iar Fusako revine în casa părintească cu cei doi copii și îi reproșează tatălui că a măritat-o cu un om neserios și că o tratează mai cordial pe Kikuko. Shingo încearcă să-și ajute ambii copii în rezolvarea problemelor conjugale: îl roagă pe Shūichi să discute cu Aihara, soțul lui Fusako, și investighează relația extraconjugală a lui Shūichi pentru a-l forța să se despartă de amantă și să-și asume un comportament mai decent. Încercând să găsească o soluție la problemele fiului, tatăl îi sugerează nurorii sale, atunci când o însoțește la spital, că tânăra familie ar avea un trai mai bun într-o locuință proprie.

thumb|right|230 px|Shingo (Sō Yamamura) și Kikuko (Setsuko Hara) în Sunetul muntelui Mai târziu, Shūichi îi dezvăluie tatălui său că Kikuko a mers la spital pentru a face avort, deoarece ea refuza să aibă un copil cât timp situația lor casnică era nesigură pentru a nu fi nevoită mai târziu să împărtășească soarta lui Fusako. Între tată și fiu izbucnește un conflict. Încercând să salveze căsnicia fiului său, Shingo se întâlnește cu amanta lui Shūichi și află că aceasta este însărcinată și că vrea să păstreze copilul, în ciuda tuturor opreliștilor. Tatăl înțelege că situația casnică a soților Shūichi și Kikuko este tot mai fragilă și, dezamăgit că încercarea sa a fost zadarnică, se întoarce acasă beat și află că nora sa a plecat pentru câteva zile să-și viziteze proprii părinți. În zilele următoare el primește un apel telefonic de la Kikuko, care îl roagă să vină în Parcul Imperial pentru a se întâlni cu ea. Acolo, în cursul unei scene emoționante, Shingo îi spune lui Kikuko că ar trebui să fie liberă pentru a obține propria fericire, dar îi cere totuși să se mai gândească înainte de a se hotărî să-și părăsească soțul. Bătrânul își exprimă apoi dorința de a se retrage cu soția sa la vechea lor casă din regiunea muntoasă Shinshū pentru a aștepta acolo liniștiți venirea morții.

Distribuție Setsuko Hara — Kikuko Ogata, soția lui Shūichi și nora lui Shingo Sō Yamamura — Shingo Ogata, capul familiei Ogata, om de afaceri din Tokyo Ken Uehara — Shūichi Ogata, fiul lui Shingo și soțul lui Kikuko Teruko Nagaoka — Yasuko Ogata, soția lui Shingo Yōko Sugi — Eiko Tanizaki, secretara lui Shingo Yatsuko Tan'ami — profesoara Ikeda, prietena lui Kinuko Chieko Nakakita — Fusako Aihara, fiica lui Shingo și sora lui Shūichi Nobuo Kaneko — contrabandistul Aihara, soțul lui Fusako Rieko Sumi — croitoreasa Kinuko, văduvă de război, amanta lui Shūichi Hisao Toake — prietenul lui Shingo, care-i aduce masca actorului Mizuta Jacek Klinowski, Adam Garbicz, Cinema, the Magic Vehicle: A Comprehensive Guide, vol. II (1951-1963), Planet TGB Limited, 2016. Machiko Kitagawa — noua secretară a lui Shingo Fumiko Saito — Satoko, fetița lui Fusako Tsuruko Mano

Producție Specializat în filme cu teme feministe, cineastul Mikio Naruse (1905-1969) a realizat la începutul anilor 1950 o serie de filme despre viața de familie, prezentând viața de zi cu zi a familiilor tinere provenite din clasa de mijloc și punând accentul pe problemele economice și emoționale ale cuplurilor care încercau să trăiască pe cont propriu în condițiile dificile ale epocii imediat postbelice. Mai multe astfel de cupluri nu aveau copii, iar soții lucrau ca funcționari în întreprinderi și erau situați undeva în partea de jos a ierarhiei, în timp ce soțiile duceau o viață casnică plicticoasă, neavând prea multe de făcut din cauza lipsei banilor. Personajele principale ale multor filme sunt femei. Cineastul evită panoramele largi și mișcările ostentative ale camerei, punând accentul pe acumularea constantă a unor incidente simple și pe interpretarea viguroasă a actorilor.

Filmele lui Naruse sunt axate în general pe teme contemporane, iar printre ele se numără și ecranizări ale unor opere literare japoneze.

Scenariu thumb|left|250 px|Cineastul Mikio Naruse la sfârșitul anilor 1940 sau începutul anilor 1950 Scenariul filmului, scris de Yōko Mizuki (colaboratoarea obișnuită a lui Mikio Naruse), a fost inspirat din romanul Sunetul muntelui (Vuietul muntelui) al scriitorului Yasunari Kawabata, viitor laureat al Premiului Nobel pentru literatură. În ciuda faptului că scenariul este fidel în multe aspecte romanului de inspirație, Mizuki și regizorul Naruse deplasează accentul de la perspectiva masculină a cărții către o perspectivă feminină. Protagonistul principal al romanului este sexagenarul Shingo, un bărbat care aparține lumii vechi și care este fascinat de puritatea fizică și spirituală a nurorii sale, Kikuko, înzestrată, de asemenea, cu o frumusețe deosebită. Întâmplările sunt povestite din punctul său de vedere. Yasunari Kawabata sondează psihologia personajului, prezentând, pe tot parcursul romanului, monologurile sale interioare și visele sale erotice relaționate cu femeile din viața sa și cu moartea prietenilor săi. Mintea bătrânului este tulburată de un misterios „sunet al muntelui”, care pare să fie o prevestire a morții apropiate. Apropierea morții pe care o simte Shingo își pune amprenta în roman atât asupra tuturor relațiilor sociale, cât și asupra viziunii generale asupra lumii.

Scenarista a eliminat o mare parte a monologurilor interioare ale bătrânului Shingo și, prin urmare, aspectul erotic al prozei lui Kawabata, realizând în schimb o descriere mai completă a personajelor feminine, în special a lui Kikuko. Această deplasare a accentului de la perspectiva masculină către perspectiva feminină poate fi observată inclusiv pe afișul original al filmului, în care Setsuko Hara se află în prim-plan, urmată de Ken Uehara, în timp ce figura lui Sō Yamamura abia se mai observă. Criticul de film Catherine Russell sugerează că, prin acest afiș, studioul Toho a vrut să capitalizeze succesul filmului Meshi (1951) în care Setsuko Hara și Ken Uehara interpretau un cuplu care se confrunta cu probleme casnice similare.

Acțiunea filmului se încheie cu scena întâlnirii în parc a lui Shingo cu Kikuko, care are loc undeva cam pe la trei sferturi din roman. În finalul cărții familia se reunește după ce Shūichi și-a părăsit amanta, iar toți patru plănuiesc să facă o excursie la casa de la țară. Modificând finalul poveștii, Yōko Mizuki transferă replica referitoare la perspectivă de la Shingo (așa cum era în roman) la Kikuko (în film), aceasta fiind prima replică în care personajul feminin afirmă o idee personală și nu răspunde cuiva sau își exprimă o emoție. Apare astfel mai clar ideea că familia va suferi o ruptură, iar relația complexă dintre Shingo și Kikuko se va modifica. Dilema existențială a filmului nu este simțirea apropierii morții de către Shingo (ca în roman), ci eliberarea lui Kikuko de viața casnică și fără perspective pe care o duce.

Filmări thumb|right|185 px|Afișul original al filmului Filmul a fost produs de compania Toho, fiind filmat pe o peliculă alb-negru, și are o durată de 95 de minute (după altă sursă 94 de minute). Producătorul filmului a fost Sanezumi Fujimoto. Lungimea peliculei este de 2.592 de metri. Proiectul realizării acestui film a fost propus companiei Toho chiar de Naruse. Sunetul muntelui este a treia adaptare cinematografică a unei opere literare a lui Kawabata pe care a realizat-o Naruse, după Otome-gokoro – Sannin-shimai (1935) și Maihime (1951), iar cineastul l-a considerat unul din filmele sale favorite.

Distribuția filmului a fost formată din actori care mai colaboraseră cu Mikio Naruse. Setsuko Hara și Ken Uehara interpretează cuplul fără copii, a cărui poveste casnică dobândește o dimensiune existențială. Actrița Setsuko Hara, care interpretase până atunci roluri de fiică în filmele lui Yasujirō Ozu, a primit aici rolul unei soții captive într-o căsnicie lipsită de iubire. Spre deosebire de ea, Ken Uehara interpretase rolul soțului indiferent în două filme anterioare ale lui Mikio Naruse: Meshi (1951) și Fūfu (1953), în care se dovedise capabil să-și exprime emoțiile prin controlarea minuțioasă a gesticii și mimicii, fiind considerat de critici un „Cary Grant al Orientului”. Personajul interpretat de Uehara în Sunetul muntelui este o figură tragică destul de imobilă, care trece nepăsător prin viață ca un robot. Dramatismul intens al căsniciei eșuate este contrabalansat de cineast prin relația afectuoasă și plină de simpatie care se formează între nora Kikuko și socrul Shingo.