Lista cuprinde străzile din Timișoara existente înainte de 1920, cu numele din perioada Austro-Ungariei și numele lor din 2020.

Descriere

thumb|Planul Timișoarei la 1859 După cucerirea în 1716 de către habsburgi a cetății Timișoara, aceasta a fost reconstruită conform normelor austriece. În jurul cetății exista esplanada, care era o zonă non aedificandi, în care nu existau nici clădiri, nici străzi. Până în 1868 această zonă se întindea până la 500 de stânjeni (948 m) de zidurile cetății, iar între 1868–1892 până la 300 de stânjeni (569 m). Situația a persistat până în 1892, când orașul a fost defortificat, iar zona non aedificandi a fost desființată.Opriș, Botescu, Arhitectura…, p. 71

După 1716 s-au trasat tramele stradale în zona intra muros,Opriș, Botescu, Arhitectura…, p. 48 iar în 1744 tramele stradale ale suburbiilor Fabric, Maierele Noi (actual Iosefin) și Mihalla (actual Mehala),Opriș, Botescu, Arhitectura…, p. 49 la limita esplanadei.Planul Timișoarei din 1853 cu esplanada Inițial adresele erau definite prin numerotarea loturilor.Planul Timișoarei din 1853 cu numerotarea loturilor Ulterior au primit și străzile nume. Hans Gehl, Temeswar und seine alten Straßenbezeichnungen, Temeschburger Heimatblatt , Reutlingen, HOG Temeschburg, 2009, 2010, 2011. Arhivat din original la 7 iunie 2012, accesat 2020-08-23Planul Timișoarei din 1859 cu străzile

În 1778 administrația civilă a Timișoarei a devenit maghiară, astfel că denumirile străzilor, atât a celor deja existente, cât și a celor înființate după, erau în limba maghiară. Gyula Delesega, Temesvári kalauz téridőben, Timișoara: Ed. Marineasa, 2003, , pp. 97, 223–232 După 1898 zidurile cetății au fost demolateOpriș, Botescu, Arhitectura…, p. 205Ciprian Glăvan, Defortificarea cetății Timișoarei, Analele Banatului, s.n., Arheologie – Istorie, XXI, Timișoara: 2013, p. 425 și în zonele astfel eliberate s-au trasat străzi noi. În timpul Primului Război Mondial dezvoltarea orașului a stagnat, situația în 1920 fiind practic cea din 1911,Opriș, Botescu, Arhitectura…, p. 73 prezentată în harta întocmită în februarie 1911 de inginerul șef al orașului Emil Szilárd și de inginerul József Bríger, hartă aprobată de Mininisterul Regal Maghiar de Interne la 10 septembrie 1913. Árpád Jancsó, Temesvár nyomtatott térképei Temesvár’s / Timișoara’s Printed Maps Hărțile tipărite ale Timișoarei, Műszaki Szemle 57 szám, 2012, p. 14 Această situație este obiectul listei de față, al cărei scop este localizarea faptelor istorice în bibliografia maghiară din timpul Austro-Ungariei.

În 1919 Timișoara a revenit României, iar în timp administrația română a schimbat denumirile străzilor. Schimbările din administrația română se găsesc în nomenclatoare, de exemplu cel din 2013, care conține denumirile în anii 1936, 1946, 1956, înainde de 1989 („denumire veche”) și denumirile actuale.Nomenclatorul stradal al Municipiului Timișoara, actualizat la data 09.04.2013 , data.gov.ro, accesat 2020-08-18 Acestea nu fac obiectul articolului de față. Actualul nume românesc al străzior este cel din actualizările nomenclatorului de mai sus până în 2020.

Lista străzilor Legendă stradă = în = în , nu au mai fost marcate explicit în listă; splai (sp.) = în (în , expresie folosită în denumirile maghiare nu doar pentru „splai”); cale = în ; bulevard (bd.) = în ; piață (p-ța) = în = în ; parc = în ; – = stradă situată pe esplanadă, inexistentă în perioada 1716–1868; [G.] = Gasse, (în , folosită pentru străzi în toponimia austriacă).