miniatura|Ciclul tipic al apei urbane care prezintă purificarea apei potabile și sistemele municipale de epurare a apelor uzate. Gospodărirea apelor este o ramură a hidrotehnicii care are ca obiect interinfluența dintre om și apele din natură. Obiectul acestei activități este atât omul cât și orice altă formă de viață, iar scopul în care ea se desfășoară este acela de a asigura confortul și siguranța vieții tuturor.
Ea se ocupă cu studiul ansamblului de lucrări, măsuri și activități necesare pentru:
asigurarea necesarului de apă atât pentru viața umană, cât și pentru cea vegetală sau animală
prevenirea surplusului de apă prin lucrări de combatere a inundațiilor, desecări, combaterea alunecărilor de teren ... prevenirea deficitului de apă prin lucrări de regularizări a cursurilor existente, irigații, crearea de poldere (rezervoare naturale de apă) ...;
conservarea resurselor de apă pentru generațiile viitoare; Gospodărirea apelor se mai numește (în special pentru generațiile de după 89) și managementul apelor. Cu toții cunoaștem sensul de management = gopodărire, fiecare urmând să folosească etimologia dorită.
În țara noastră, pentru asigurarea unui management optim al apelor, s-au delimitat marile bazine hidrogrografice și au fost create administrații bazinale de apă, care au tocmai scopul de a gospodări ansamblul apelor din acel bazin. Fiecare administrație are un regulament bazinal de exploatare, în care cuprinde toate lucrările care sunt făcute sau de făcut în cadrul acelui bazin, debitele în diferite puncte critice ale bazinului, unde s-au așezat stații hidrometrice. Acest regulament conferă o exploatare judicioasă a rezervei de apă, în așa fel încât să fie asigurat scopul administrației, cel de a manageria / a gospodări apele.
Una dintre cele dintâi manifestări ale dorinței de a manageria apele aflată pe actualul teritoriu al României este canalul Timiș-Bega, operă hidrotehnică ce datează din anul 1732 .
Considerente etimologice
Cuvântul gospodărire derivă din termenul slavon gospodar cu semnificația de suveran. Voievozii țărilor române aveau titlul de domn care indica puterea voievodului și de gospodar (adesea întâlnit în cronicile din Europa centrală sub forma de hospodar) care indica rolul de stăpân și cârmuitor al țării. În timp aceste titulaturi au trecut asupra populației, denumirea de domn (cu funcțiunea de putere politică) fiind preluată de populația urbană, iar cea de gospodar (cu funcțiunea de administrare, în special a pământului, care odinioară reprezenta principala formă de avuție), fiind preluată de populația rurală. De aceea, gospodarul este proprietarul gospodăriei, care, pe lângă faptul că își administrează proprietarea, are și puterea de a lua decizii care ar depăși competența unui arendaș neproprietar.
Recent au existat încercări de a înlocui termenul de gospodărire a apelor cu cel de management al apelor.
Termenul englez de management , to manage înseamnă a mânui, a gospodări.
Ramurile gospodăririi apelor Principalele ramuri ale gospodăririi apelor, diferențiate după componentele din ciclul natural al apei, sunt:
gospodărirea apelor atmosferice calorice gospodărirea apelor de suprafață, gospodărirea apelor subterane, gospodărirea apelor oceanice și maritime, gospodărirea apelor ghețarilor și zăpezilor.
În cadrul fiecăreia dintre aceste ramuri se poate face distincție între:
gospodărirea cantitativă a apelor gospodărirea calitativă a apelor.
O categorie aparte o constituie gospodărirea debitelor solide care se ocupă de materialele solide antrenate de ape.
Deoarece resursele de apă constituie o parte integrantă a mediului înconjurător, gospodărirea apelor este considerată adesea ca o ramură a gospodăririi mediului înconjurător.
Deoarece folosirea apelor este de multe ori legată de extragerea apei dintr-un punct al acestui ciclu și de restituția lor în alt punct al acestui ciclu, s-a dezvoltat un domeniu aparte, cel al ‘’gospodăririi apelor în cadrul folosințelor’’.
Deși gospodărirea apelor se concentrează în special asupra influenței exercitate de om asupra resurselor de apă, obiectul ei include și influența exercitată de apă, de obicei de anumite fenomene naturale, asupra activităților umane. Se referă la prognoza diferitelor fenomene care pot influența negativ activitățile umane și la luarea unor acțiuni care să reducă aceste efecte negative. Ansamblul acestor activități intră în domeniul gospodăririi dezastrelor provocate de ape,Ion Hortopan, Andrei Filotti - Gospodărirea Apelor - București, 1965 care se ocupă cu pregătirea pentru situațiile de dezastre, intervenția în momentul apariției dezastrelor și refacerea după trecerea dezastrelor.
Gospodărirea apelor atmosferice thumb|left|300px|Instalație cu tun sonic de combatere a grindinii.
Gospodărirea apelor atmosferice are drept obiect apa din atmosferă, începând din momentul evaporației până în momentul revenirii lor pe sol, sub formă de precipitații. În practică, acțiunile de gospodărire a apelor atmosferice se concentrează doar asupra apei din atmosferă în formă condensată (nori, ceață). Unii specialiști consideră că gospodărirea apelor meteorice constituie o parte a meteorologiei aplicate.
Pentru satisfacerea cerințelor de apă ale folosințelor, cercetările din domeniul apelor atmosferice s-au concentrat asupra producerii forțate de ploaie prin însămânțarea norilor. Acest procedeu constă în dispersarea unor substanțe în nori, care să servească drept nuclee de condensare și să ajute la producerea de precipitații. Substanțele utilizate cel mai curent pentru producerea de precipitații sunt iodura de argint și gheața uscată (bioxid de carbon în stare solidă).
În domeniul combaterii acțiunilor dăunătoare ale precipitațiilor atmosferice, cele mai promițătoare acțiuni au avut drept scop aplicarea unor măsuri anti-grindină. În cadrul acestora se poate face distincția între;
măsuri pasive, care nu opresc formarea grindinii, dar împiedică ajungerea ei pe culturile agricole (plase anti-grindină); măsuri active, care previn formarea grindinii (rachete anti-grindină, zboruri anti-grindină, tunuri sonice).
Alte acțiuni de combatere a acțiunilor dăunătoare au drept obiect dispersarea ceții.
Fenomenele de poluare atmosferică afectează nu numai calitatea aerului ci și cea a vaporilor de apă din atmosferă și produc efecte dăunătoare în urma antrenării diferitelor substanțe poluante de către vaporii de apă. Un exemplu ale unui asemenea fenomen îl constituie ploaia acidă, care se produce dacă apa atmosferică conține substanțe acide. În asemenea cazuri, sunt inițiate acțiuni de protecție a calității precipitațiilor în general care constau de obicei în împiedicarea pătrunderii acestor substanțe în atmosferă.Teodorescu, I. et al. – Gospodărirea apelor - București, 1973
Gospodărirea apelor de suprafață thumb|right|350px|Lacul de acumulare Vidraru de pe râul Argeș (România). Lacurile de acumulare care rețin apa în perioadele excedentare și le evacuează în perioadele deficitare constituie cel mai însemnat tip de lucrare de gospodărire a apelor pentru modificarea repartiției în timp a resurselor de apă Gospodărirea apelor de suprafață are drept obiect toate formele de apă de la suprafața solului. La rândul ei, aceasta poate fi împărțită în:
Gospodărirea apelor pe versanți, Gospodărirea apelor curgătoare de suprafață, Gospodărirea apelor stătătoare de suprafață,
Gospodărirea apelor pe versanți Gospodărirea apelor pe versanți se ocupă de scurgerea apelor pe versanți, înainte de a ajunge în cursurile de apă. Acest gen de scurgere este influențat în foarte mare măsură de modul de utilizare a solului. De aceea gospodărirea apelor se ocupă atât de alegerea acelor tipuri de folosințe care pot duce la efectul dorit asupra regimului resurselor de apă (în general, fie prin reținerea apei din precipitații pe aceste terenuri, fie prin reducerea vitezelor de scurgere), cât și de soluțiile care pot compensa efectele negative create de anumite tipuri de utilizare, de exemplu, a efectelor acoperirii cu materiale impermeabile (asfalt, beton etc.) a unor mari suprafețe în aglomerațiile urbane. Tot în preocupările acestei ramuri intră:
acțiunile de combatere a eroziunii solului (privită ca măsură de reducere a debitelor solide ale cursurilor de apă) ; acțiunile de prevenire a alunecărilor de teren; combaterea și prevenirea inundațiilor provocate de viiturile torențiale, care se produc pe cursuri de apă mici, unde scurgerea pe versanți are ponderea majoră.
Din cauza interdependenței cu modul de utilizare a terenurilor, există o strânsă legătură între gospodărirea apelor pe versanți și alte discipline care se ocupă de folosințele respective cum sunt agricultura, silvicultura, sistematizarea teritoriului și altele. Deosebirea constă în faptul că disciplinele respective au ca obiect folosințele respective în sine, pe când gospodărirea apelor pe versanți face legătura între necesitatea de a asigura dezvoltarea acestor ecosisteme și felul în care această dezvoltare poate fi asigurată. thumb|left|350px|Apeductul roman de la Segovia (Spania). Derivațiile de apă care captează apa din râurile care au resurse suficiente și le conduc spre zonele care nu dispun de resurse suficiente sunt lucrări de gospodărire a apelor utilizate încă din antichitate.
Gospodărirea apelor curgătoare de suprafață. Gospodărirea apelor curgătoare de suprafață are drept obiect cursurile de apă: pâraie, râuri și fluvii. Principala preocupare a acestei ramuri o constituie mijloacele de modificare a distribuției în timp sau pe teritoriu a resurselor de apă sau a caracteristicilor calitative ale apelor astfel încât să se ajungă la un regim sau o distribuție teritorială care pe de o parte să corespundă mai bine nevoilor diferitelor folosințe de apă sau altor obiective ale activității umane, iar pe de altă parte să reducă sau să elimine efectele dăunătoare ale apelor. Principalele mijloace prin care se realizează aceste efecte sunt:
lacurile de acumulare, care înmagazinează apa în perioadele în care există un exces peste cerințe și care evacuează apele în perioadele deficitare în care resursele naturale sunt insuficiente, modificând astfel distribuția în timp a resurselor de apă;
derivațiile, care preiau apa din cursurile de apă care au resurse de apă care depășesc cerințele și transportă această apă în alte cursuri de apă, ale căror resurse sunt insuficiente, modificând astfel distribuția în spațiu a resurselor de apă.
îndiguirile, care limitează zonele care sunt acoperite permanent sau temporar de apele de suprafață, constituind de asemenea un mijloc de repartiție a resurselor de apă.
În acțiunile de gospodărire a apelor pentru satisfacerea folosințelor se poate face diferențierea între folosințele care nu impun extragerea de apă din cursuri de apă (piscicultura, navigația pe cursuri navigabile, amenajările hidroenergetice pe firul apei, etc.) și folosințe care extrag apa și o conduc la locul de folosire (alimentări cu apă ale populației sau industriale, irigații, amenajări hidroenergetice cu derivații, etc.).
thumb|right|350px|Inundații în zona orașului Arkansas City, în aval de confluență dintre râul Mississippi și râul Arkansas (Statele Unite ale Americii), 1927. Inundațiile reprezintă cea mai des întâlnită acțiune dăunătoare a apelor de suprafață. Cu toate eforturile făcute în toate țările lumii, inundațiile continuă să producă pagube însemnate.