Elena Haschke-Marinescu (născută Elena Bertha Haschke; n. 26 octombrie 1936, Galați - d. 10 octombrie 2000, București) a fost o artistă decoratoare română de etnie germană, recunoscută pentru intervenția sa inovatoare în domeniul artelor textile. Influențată de arta populară, opera Elenei Haschke-Marinescu se remarcă, îndeosebi, prin tapiseriile tridimensionale din anii '70 și '80 ce au reprezentat desprinderea de convențiile picturale ale tehnicii.
Biografie Elena Haschke-Marinescu s-a născut la Galați în 1936, unicul copil al inginerului textil german Josef Anton Haschke și al Mariei Haschke (fostă Lungu). Ca urmare a autorității nou instaurate a Partidului Comunist, familia Haschke a fost deținută timp de un an (1945) în Lagărul de Internare Politică de la Târgu Jiu din rațiuni etnice.Carte poștală de la Elisabeta Nichita pentru Maria Haschke, Lagărul de Internare Politică, Grupa V, Cabina 21, Târgu Jiu, 5 ianuarie 1945. În anii ’60, Josef Anton Haschke a contribuit la mecanizarea industriei textile din România prin implementarea unor procedee și aparaturi noi de prelucrare a materialelor (spre exemplu fusurile pentru filat și răsucit).Brevet de invenție pentru invenția cu titlul „ Fus pentru filat și răsucit". Republica Socialistă România. Numărul 43579 (13 martie 1965), emis (26 noiembrie 1965). Predilecția pentru textile a artistei se poate atribui unei expunerii timpurii, conturată prin prisma activitații tatălui său. Ocupând o poziție centrală în istoria modernă a tapiseriei românești, Elena Haschke-Marinescu s-a afirma încă din studenție în peisajul artistic autohton ca model al pictorului Corneliu Baba (Portret de femeie, 1956).Lucrarea se află la Muzeul Municipiului București. Sursă: Corneliu Baba și Maria Muscalu Albani, Însemnări ale unui pictor din est (București: Fundația Culturală Română, 1997).
Studii Din 1955 pâna în 1961, artista a studiat artele textile la Institutul Național de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” sub îndrumarea profesorilor Petre Dumitrescu Sr., Emilia Niculescu Petrovici și Maria Pană-Buescu. Pe durata și în urma terminării studiilor, Elena Haschke-Marinescu a efectuat călătorii de documentare artistică în Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Republica Federală Germana și în URSS. Afinitățile diverse, cuprinzând istoria artei occidentale (tapiseria medievală franceză), meșteșugurile tradiționale românești (scoarțele și portul popular) și creația vestimentară, au contribuit la formarea unei percepții non-ierarhice asupra producției artistice ce caracterizează abordarea plastică a Elenei Haschke-Marinescu. În 1974 i s-a acordat o bursă de studii postuniversitare la Institutul de Artă Aplicată din Viena unde s-a specializat în design vestimentar. Efectele vizuale ale compozițiilor abstracte aparținând curentului Op art din anii ‘60, au pătruns în colecția de absolvire a Elenei Haschke-Marinescu, săvârșindu-se astfel o contopire între cotidian și arta plastică. Dinamismul curentului este sugerat atât prin iluzia optică imprimată pe materialul rochiilor, precum și prin îmbrăcarea lor, croiul îndemnând la o mișcare circulară a corpului.
Industria textilă și design vestimentar Elena Haschke-Marinescu, după absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, a fost repartizată la atelierele de creație ale Întreprinderii Textile „Dacia” din București. Din 1961 până în 1969 ea a realizat peste 300 de imprimeuri pentru țesături de bumbac, decorate cu forme organice sau motive vegetale și animaliere viu colorate. Sursă originară a creației populare, natura predomină și în aceste modele, alcătuind un referent primordial pentru industria textilă. Numeroasele participări ale Elenei Haschke-Marinescu la expozițiile și saloanele de artă decorativă din Europa în anii ’70 și ’80 atestă prolificitatea și diversitatea corpusului său artistic. În 1970 a participat la crearea unei colecții vestimentare inspirate din portul popular alături de Uniunea Centrală a Cooperativelor Meșteșugărești (sub îndrumarea directoarei dr. Olga Horșia). Intitulată „Folk”, colecția a circulat internațional cu ajutorul ICECOOP, fiind prezentată în New York, Paris, München, Düsseldorf, Hamburg și San Marino. Integrarea armonioasă a elementelor de factură populară în vestimentația modernă a colecției se datorează cunoștințelor vaste despre producția textilă ale artistei. Polemizând însușirea facilă a costumului tradițional de către artizanii moderni și industria vestimentară, aceasta s-a pronunțat în privința valorificării artei populare:
„Valorificarea tradiției artei populare este o problemă extrem de complexă. După cum se știe, s-au făcut în timp și unele interpretări ce au dus la o deformare a frumosului popular, aspecte ce persistă, din nefericire încă, în unele ramuri ale artizanatului.
Numai neaprofundarea valorilor costumului popular, neînțelegerea caracteristicilor lui esențiale, neconcordanța dintre croială, ornament, suport și factura execuției pot duce la interpretări facile în creația vestimentară modernă în țara noastră.”Aurora Șinca și Elena Haschke Marinescu, "De la costum popular, la vestimentația modernă," Portul Românesc/ Revista Moda, 1980, 44-45.
Fascinația față de lumea arhaică a satului românesc, față de meșteșug și natură, se revarsă în sfera producției industriale prin eforturile Elenei Haschke-Marinescu, contopindu-se astfel tehnici și aspecte aparent dihotomice ale creației artistice. Opera sa va servi ca punte de legătură între arta cultă și cea vernaculară, punând în discuție parametrii inerenți ai tapiseriei ce capătă o dimensiune sculpturală, odată desprinsă de sub tutela decorativului.Tudor Dragoș și Elena Haschke Marinescu, "Interviu cu Elena Haschke Marinescu," Fețele Culturii, Ziarul Azi (București), January 20, 1997, 3.
Tapiseria și tehnica sculpturală Lucrările Elenei Haschke-Marinescu se desprind de convențiile artei textile, polemizând bidimensionalitate și impunerea compozițiilor plane ce evidentiază subordonarea istorică a tapiseriei, picturii:
„[Tapiseria] nu a existat decât ca o exprimare bidimensională a unei compoziții picturale, transpusă mai mult sau mai puțin stilizat în țesătură de lână și mătase (…)”.Elena Haschke Marinescu, "Tapiseria românească contemporană factor de conștiință și cultură artistică: [dezbatere]," Arta an. 25, nr. 5-6 (1978): 10
Prin utilizarea unor componente tridimensionale, lucrările sale încep a se desprinde de formatul tradițional, dreptunghiular al tapiseriei, extinzându-se în afara delimitărilor geometrice anterior conforme. Tapiseriile „Brâiele gândului” și „Brâiele pământului”, ale căror elemente libere se aseamănă brâielor populare românești, depărtându-se de spațiul aplatizat al tapiseriei, pătrund în spațiul privitorului. Același efect este realizat în „Omagiu” (1974), tapiseria fiind compusă în întregime din patru brâie late, alungite, realizate din lână țesută, drapate peste o tijă de lemn. Compoziția refuză vădit unitarul, acceptând viitoare permutari. Reprezentarea nu se realizează prin mijloace picturale, figurative, ci prin însăși prezența brâielor al căror simbolism popular propriu potențează tapiseria. Peretele, un simplu spațiu de repaus, susține mărturia lucrării în stare latentă.
„ (...) ideea de brâie am preluat-o de la elementul de costum popular românesc brâu - purtat atât la lucru cât și în zilele de sărbătoare de către țărani (...)”.Elena Haschke Marinescu, "Brâiele cerului" (prezentare nepublicată din arhiva familiei, 1988), dactilografiat.
Elena Haschke-Marinescu invocă pluridimensionalitatea atât prin componentele textile libere care se detașează complet sau parțial de suprafața tapiseriei, cât și prin textura materialelor. Lucrarea „Altar arhaic” din 1975 prezintă motive reliefate rezultate printr-o prelucrare parțială a lânii. Spicele de grâu ce încarcă partea centrală a tapiseriei în formă de absidă, confera o dimensiune tactilă compoziției. Folosindu-se în continuare de tehnici tradiționale de țesut, lucrările Elenei Haschke-Marinescu se vor abate însă aproape complet de la o înțelegere convențională a tapiseriei. Străpungând spațiul expozițional, lucrările sale probează verticalitatea inerentă a formei artistice, a dependenței tapiseriei față de structura peretelui. Elementele libere ale lucrării „Brâiele cerului" (1974), se revarsă din suportul dreptunghiular atârnat de tavan, îndemnând la o modalitate distinctă, activă de interacțiune cu tapiseria. Prin mișcarea catalizantă, a încercuirii lucrării, tapiseria se dezice complet de o dimensiune picturală în favoarea unei abordări sculpturale. Astfel este prefigurată lucrarea „Metamorfoza” (1984), tapiseria sculpturală ce o va consacra pe Elena Haschke-Marinescu și despre care artista notează.
„Tema lucrării mele este metamorfoza Vieții spre Moarte. Am ales cubul - unul dintre corpurile geometrice perfecte - ca simbol al Vieții. La un anumit moment al Vieții, în centrul cubului apăreau elemente nedorite care, treptat, îl invadau, antrenând distrugerea sa, descompunerea completă până la o formă plană, care nu este altceva decât o cruce.
Cele șapte piese ale întregului exprimă această idee a distrugerii Vieții, ideea Morții (crucea și căderea), ultima piesă - un simplu cub - exprimă începerea unui nou ciclu, unde Viața se dezvăluie pură, necontenind să fie invadată de elementele Răului (…)”.Elena Haschke Marinescu, "Metamorfoza" (prezentare nepublicată din arhiva familiei, 1988), dactilografiat.
Elena Haschke-Marinescu , alături de artistele Ileana Balotă, Lena Constante, Teodora Moisescu-Stendl, Cela Neamțu, s-au făcut cunoscute prin căutările legate de expresivitatea materialului textil. A folosit deopotrivă tehnica haute-lisse și metode tradiționale de țesut (pe gherghef sau război) preferând însă materialele comune textilelor vernaculare:
„(....) Încă din 1970 mă preocupă redarea unor idei majore despre lume și viață, prin folosirea altor materiale decât cele clasice (culori de pictură, marmoră, bronz, etc.). Materialele moi - fibra textilă - respectiv părul de capră românească, mai aspru, în culorile lui naturale, în gama redusă de alb, brun-ocru, gris, negru - au fost suficiente pentru a putea întrupa câteva din ideile mele în lucrările cu tema brâielor dar și în lucrarea Metamorfoza”.Elena Haschke Marinescu, "Brâiele cerului"
Ultima sa expoziție are loc în 1996 la Institutul Cultural Român din New York. Lucrările sale pot fi văzute la Muzeul Colecțiilor de Artă din București, Muzeul de Arte Vizuale din Galați, Muzeul de Artă „Iulian Antonescu” din Bacău și la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava.
Talentul Elenei Haschke Marinescu a fost transmis celor doi fii: artistul plastic Tudor Marinescu și arhitectul Horia Marinescu, care a preluat tema „nodurilor spațiale”, inițiată de mama sa în anii ᾽90.
Elena Haschke Marinescu a încetat din viață prematur în anul 2000 la vârsta de 63 de ani.
Activitate profesională 1992: Profesor de arte textile la Universitatea Hyperion până în anul 1996
1991: Membră a organizației European Textile Network
1970: Creator de modă în cadrul Centrului de Creație Populară și Meșteșuguri Artistice (UCECOM )
1966: Membră a Uniunii Artiștilor Plastici
1964: Debut expozițional la Sala Dalles - „Valorificări ale artei populare în arta cultă”
1961: Creator de imprimeuri pentru țesături din bumbac la „Textila Dacia” din București
Expoziții personale 1974: Galeria Simeza, București (tapiserii și panouri imprimate)
1975: Palais Palffy, Viena
1975: Galerie Stadthaus, Klagenfurt
1976: Muzeul de Artă Vizuală, Galați (cu sculptorul George Apostu)
1977: Galeria Dansk-Design, Köln
1994: Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad (cu sculptorița Gabriela Manole - Adoc)
1995: Muzeul de Artă și Etnografie, Bacău
1995: Ministerul Afacerilor Externe (sala Gafencu), București
1996: Centrul Cultural Român (Palazzo Correr), Veneția cu participarea arhitectei Emanuela Bolgar (cu măști populare și păpuși)