este o sculptură a artistului belgian Tom Frantzen, amplasată în Piața Sainctelette din Molenbeek-Saint-Jean. Realizată în 1985, sculptura reprezintă un vaartkapoen (în sau coquin du canal, în ) care iese dintr-o gură de canalizare și îl agață de gleznă pe un polițist bruxellez, pentru a-l face să cadă. Polițistul, care poartă numărul de matricolă 15, este reprodus în mărime naturală, în timp ce doar partea superioară a pieptului, brațele și capul pungașului sunt vizibile.
Monumentul este situat în mijlocul trotuarului, la nivelul solului. Inițial, el era înconjurat de șase stâlpi metalici conectați între ei printr-un lanț, dar această împrejmuire a fost eliminată pentru a întări realismul scenei și apropierea de trecători. Opera este amplasată la câțiva metri de canalul care traversează orașul. Vaartkapoen este un termen neerlandez care desemna în secolul trecut un golan sau pierde-vară din Molenbeek, care își petrecea timpul de-a lungul canalului, în căutarea unei nave de descărcat, a unei munci cu ziua, unei hoții sau unei bătăi cu alți oameni ai străzii din Bruxelles.
Conform unor opinii, artistul a dorit să reprezinte „tinerețea care respinge autoritatea”.
Vezi și Tom Frantzen Canalul maritim Bruxelles-Escaut Canalul Charleroi-Bruxelles
Referințe
Legături externe
Fotografii ale monumentului Atelierul lui Tom Frantzen
Categorie:Sculpturi de Tom Frantzen Categorie:Sculpturi în aer liber din Belgia Categorie:Sculpturi din 1985 Categorie:Fondări în 1985 în Belgia Categorie:Molenbeek-Saint-Jean